Pretentii. Decizia nr. 5507/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 5507/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 14039/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 5507

Ședința publică de la 26.06.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - G. D.

JUDECĂTOR - A. Ș.

JUDECĂTOR - L. E. F.

GREFIER - C. A.

Pe rol fiind recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 1 Finanțelor Publice(fosta D.G.F.P.M.B. – A.F.P.S.1), împotriva sentinței civile nr.5260/29.10.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.

Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ., o reține în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata formulată la data de 23.04.2012, înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal (fosta Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal), reclamanta S.C. E. L. STYLE S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice București și Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea taxei de poluare în cuantum de 4.988,00 lei achitată cu ordinul de plată nr. 130/20.08.2008 emis de Banca Românească S.A.–Sucursala Gara de Nord, taxă stabilită prin decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/19.08.2008, precum și dobânda legală prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.

Prin sentința civilă nr. 5260/29.10.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 1, invocată de aceasta prin întâmpinare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată de pârâta Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la data de 27 mai 2013 si respins acțiunea reclamantei in contradictoriu cu aceasta parte ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, a admis acțiunea în contencios administrativ având ca obiect „pretenții, taxa de poluare” și a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 4.988,00 RON reprezentând taxă de poluare achitată prin ordinul de plată nr. 130/20.08.2008 emis de Banca Românească SA – Sucursala Gara de Nord pentru autoturismul marca Mitsubishi cu numărul de înmatriculare_, stabilită prin decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._ din 19.08.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București, actualizată cu dobânda legală de la data de 23.04.2012 și până la data plății efective și integrale, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrației Finanțelor Publice Sector 1, a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâta Administrației Finanțelor Publice Sector 1 a sumei de 4.988,00 RON încasată, reprezentând taxă de poluare achitată de reclamantă și a admis, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă și obligă pârâta Administrației Finanțelor Publice Sector 1 la plata către reclamantă a sumei de 539,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu asistență juridică aleasă, redus în condițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.

În considerente, instanța de fond, analizând, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 1, invocata de aceasta prin întâmpinare, fata de dispozițiile art. 137 Cod procedura civila, tribunalul a constatat că este neîntemeiata, urmând a fi respinsa in consecința, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ - fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.

Se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocata de parata Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la data de 27 mai 2013 si in consecința, se va respinge acțiunea reclamantei in contradictoriu cu aceasta parte ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, pentru considerentele ce se vor expune in continuare:

Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/19.08.2008 (f. 13 din dosar) a fost emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 Bucuresti, iar ordinul de plata prin care s-a încasat taxa pe poluare nr. 130/20.08.2008 a fost emis pentru beneficiarul Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 (f. 13 verso), conform dispozițiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 potrivit cărora „taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”.

Taxa pe poluare pentru autovehicule stabilita prin decizia de calcul a rezultat din aplicarea elementelor de calcul prevăzute de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care la data intrării in vigoare (01 iulie 2008) a abrogat dispozițiile art. 214 ind. 1 – art. 214 ind. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal introduse în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, cu modificările ulterioare, ce reglementau taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule.

Calitatea procesuală pasivă presupune o identitate intre pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul obligațional dedus judecății, îndreptățirea de a fi parte în proces aparținând numai titularului drepturilor și obligațiilor ce formează obiectul raportului de drept material, in speță, raportului de drept fiscal, presupunând si existența unei identități intre persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului afirmat.

Obiectul cauzei vizează restituirea taxei pe poluare, sens în care are legitimare procesuală pasivă organul care a încasat taxa și căruia îi revine competenta de administrare a creanței fiscale, potrivit art. 33 din OG. nr. 92/2003 conform căruia ,,pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, … în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului“.

Raportul juridic de drept administrativ s-a născut între reclamanta și Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București.

Potrivit art. 41 alin. 2 Cod procedura civila, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București poate sta în judecată ca pârâtă, având organe proprii de conducere. Organul fiscal competent care are calitate în ceea ce privește cererea de restituire a sumei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este, așadar, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1, iar nu Ministerul Finanțelor Publice.

În cauză, calitatea procesuală pasivă ar fi aparținut Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice doar în situația în care reclamantul ar fi formulat o acțiune în răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat ca urmare a încasării unei taxe cu încălcarea TFUE, insa în condițiile în care reclamantul a ales să-și valorifice dreptul său subiectiv în procedura specială pusă la dispoziție de Legea nr. 554/2004, respectiv pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, și nu în procedura de drept comun, posibilitate care rezidă din respectarea principiului autonomiei procedurale naționale, ministerul parat chemat in judecata nu are calitate procesuala pasivă în cauză.

Reținând si prevederile art. 3 alin. 1 lit. b), Capitolul 3 din Anexa 1 a H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 ce stabilesc autoritatea competenta pentru calculul taxei, potrivit cărora „taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, care reprezintă, in cazul persoanelor fizice, organul fiscal in a cărui raza teritoriala persoana fizica își are domiciliul fiscal”, la care se adăuga dispozițiile art. 17 alin. 5 din O.G. nr. 92/2003 privind subiectele raportului juridic fiscal, potrivit cărora „Agenția Naționala de Administrare Fiscala si unitățile subordonate acesteia, precum si compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite in prezentul cod organe fiscale”, pentru considerentele expuse, constatând ca nu exista identitatea ceruta de lege intre cel chemat in judecata si cel care poate fi obligat in raportul juridic dedus judecații, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocata de parat prin întâmpinare din 27.05.2013 si va respinge acțiunea reclamantei in contradictoriu cu aceasta parte ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra fondului acțiunii, tribunalul a constatat și reținut că:

Reclamanta a dobândit proprietatea autoturismului în litigiu conform facturii nr._/23.06.2008 (f. 16 din dosar), pentru care s-a calculat o taxă pe poluare în vederea efectuării primei înmatriculări în România în sumă de 4.988 lei, urmare a aplicării elementelor de calcul prevăzute de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008, taxă stabilită prin decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/19.08.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 (f. 13 din dosar), achitată cu ordinul de plată nr. 130/20.08.2008.

Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.

Conform art. 4 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9”.

Conform art. 5 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008: (1) „Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. (2) Pentru stabilirea taxei, persoana fizică sau persoana juridică, denumite în continuare contribuabil, care intenționează să efectueze înmatricularea autovehiculului va depune documentele din care rezultă elementele de calcul al taxei, prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. (3) Valoarea în lei a taxei se determină pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (4) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu. (5) Dovada plății taxei va fi prezentată cu ocazia înmatriculării autovehiculului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 4”.

Cuantumul taxei de poluare pentru un anumit autovehicul este indicat la art. 6 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, conform unei formule de calcul care ia în considerare următorii parametri:

- A = valoarea combinată a emisiilor de CO2, exprimată în grame/km;

- B = taxa specifică, exprimată în euro/1 gram CO2, prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 1 a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008;

- C = cilindree (capacitatea cilindrică);

- D = taxa specifică pe cilindree, prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 2 a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008;

- E = cota de reducere a taxei, prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 4 a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008;

Formula de calcul este diferită pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 5 sau Euro 6, de acelea cu norma de poluare Euro 3 sau Euro 4.

Instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare:

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.

Tribunalul a precizat, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.

Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, Tribunalul amintește că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – tribunalul constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.

Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.

Art. 25 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene interzice între statele membre taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal. Art. 28 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene interzice între statele membre restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

Conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.

Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).

Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.

În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.

Curtea a subliniat însă că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.

Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi – Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă” și că ”articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, tribunalul constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE, iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.

Față de considerentele Hotărârii T., tribunalul a reținut că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din cuprinsul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.

Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor OUG nr. 50/2008, prin obligarea reclamantului la plata taxei pe poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București la restituirea sumei achitate.

În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia. Încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul și motivele de fapt.

Acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de procedură fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.

Așadar, materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.

Dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 9/2000 nu sunt aplicabile în cazul dobânzilor percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice și de organele subordonate acestuia, în privința acestor dobânzi fiind incidente reglementările speciale, respectiv art. 124 Cod de procedură fiscală, astfel cum prevede art. 10 din Ordonanța de Guvern nr. 9/2000, text potrivit căruia „dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C.-S.A., de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice”.

Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget): (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.

Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor): (1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.

Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.

Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.

Potrivit art. 9 din O.G. nr. 13/2011, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.

Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C 565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.

Prin urmare, tribunalul admite acțiunea si dispune restituirea către reclamanta a sumei de 4.988,00 RON reprezentând taxa de poluare achitata prin ordinul de plata nr. 130/20.08.2008 emis de Banca Româneasca SA – Sucursala Gara de Nord pentru autoturismul marca Mitsubishi cu numărul de înmatriculare_, stabilita prin decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._ din 19.08.2008 emisa de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București, actualizata cu dobânda legala de la data de 23.04.2012 si pana la data plații efective si integrale.

Tribunalul a arătat că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului.

Potrivit art. 60 alin. 1 Cod procedura civila, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5 - 8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv:

(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.

(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).

(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.

(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".

Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și organele fiscale, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.

Potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Conform art. 5 alin. 4 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008: „ Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Din coroborarea acestor dispoziții legale reiese faptul că pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite suma încasată nu a intrat în propriul buget, ci autoritatea fiscală a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.

Trebuie reținut și faptul că bugetele administrațiilor finanțelor publice sunt distincte, din punct de vedere legal, de bugetul F. pentru Mediu.

Instanța de fond admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanta si obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 la plata către reclamanta a sumei de 539,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar si onorariu asistenta juridica aleasa redus, in condițiile art. 274 alin. 3 Cod procedura civila (conform dovezilor de plata din dosar - f. 2, 8, 9 și 36), fata de dispozițiile art. 274 Cod procedura civila, parata cazând in pretenții.

Împotriva sentinței civile nr. 5260/29.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 20.03.2014, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, cu consecința obligării Administrației F. pentru Mediu la plata sumei de 4.988 lei către reclamantă, reprezentând taxa pe poluare și respingerea cererii privind obligarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice la plata dobânzii fiscale și a cheltuielilor de judecată.

Arată recurenta-pârâtă că în motivarea respingerii excepției calității procesuale pasive a subscrisei, instanța de fond a reținut faptul că raportul juridic de drept fiscal s-a născut între administrație și reclamant, instituția pârâtă fiind emitenta actului administrativ atacat în prezenta cauză.

Consideră că instanța de fond a interpretat greșit textele normative, pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora. Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației pentru Mediu arată clar că titularul contului și in același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.

Din interpretarea textelor legale sus citate, art.5 al.4 din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu și nu între acesta și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.

Prin interpretarea făcută în motivarea sentinței recurate, instanța de fond schimbă sensul vădit neîndoielnic al textului normativ citat, astfel că și concluzia la care ajunge (respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 1) este nelegală.

De asemenea, HG nr. 686/2008, actul normativ în baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petentă în cuantum de 4.988 lei, arata si expune pe larg, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv:

"5) Taxa se achita în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscala a contribuabililor persoane fizice sau juridice.

(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu, deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).

(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule, codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor ai contului.

Având in vedere faptul că taxa pe poluare achitată de petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 1, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, nu există niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare așa cum greșit a reținut instanța de fond prin sentința recurată.

Cu privire la netemeinicia sentinței, privind obligarea AFP Sector 1 la restituirea către petenta a sumei de 4.988 lei, achitata de către aceasta cu titlu de taxa pe poluare, arată faptul că plata efectuata a fost legal încasată de Trezoreria statului sector 1 pentru Administrația F. pentru Mediu, la data plații fiind in vigoare O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H G. nr. 686/200», privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.

Susținerile reclamantului ca taxa de poluare, așa cum aceasta era reglementata in legislația interna a României .a data plații, ar contraveni art. 90 paragraful 1 din Tratatul instituind Comunitățile Europene sunt neîntemeiate întrucât valorile sociale a căror ocrotire au fost avute în vedere de legiuitorul național atunci când a edictat norma juridica in temeiul căreia a fost încasata taxa respectiva sunt diferite fata de cele avute in vedere legiuitorul comunitar când a edicat textul art. 90 paragraful 1 din T.C E

Consideră că instanța de fond, trebuia sa circumstanțiale corect si legal cadrul legislativ, atunci când a dispus analizarea dispozițiilor legale prevăzute de O.G. nr. 50/2008, precum si susținerile reclamantului care (așa cum rezulta din considerentele sentinței) susține ca perceperea taxei de poluare ar încalcă dispozițiile din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, instanța de fond în mod greșit pronunțând o sentința fără a dispune o abordare cu particularizare stricta la speța, prin administrarea probatoriului propus de către părți și fără să constate că exista diferența de regim juridic intre taxa de poluare si fosta taxa de prima înmatriculare.

Învederează faptul că, potrivit legislației naționale în vigoare la data plații taxei de poluare, aceasta taxa specială trebuia achitată cu ocazia primei înmatriculări în România, atât pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, producției interna sau achiziții din afara tarii, cat s. pentru autovehicule la mana a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar daca acel autovehicul a mai fost înmatriculat in circulație in tara de proveniența.

Instituția Comisia Europeana a recomandat reașezarea acesteia pe alte principii, astfel încât nivelul taxei sa se reducă pe măsura ce se diminuează valoarea autovehiculului, păstrându-se totuși principiul „poluatorul plătește", ceea ce s-a si întâmplat prin abrogarea dispozițiilor Codului fiscal art.214¹-214³ si . dispozițiilor art. 14 din OUG nr. 50/2003 care prevede:

"...(2) La dala intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă se abrogă art. 214*1 - 214*3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare."

De asemenea, nu poate face o abordare globala a judecății prezentei cauze fără particularizarea stricta la speța dedusa judecații, și fără administrarea probatoriului despre care a făcut vorbire mai sus.

Prin urmare, până nu se stabilește daca s-a născut raportul juridic în temeiul căruia bugetul de stat la României să fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlu de taxa de poluare și nu se poate reține că plata făcută de reclamant, cu titlu de taxa de poluare, ar fi nedatorată și încasata ilegal, astfel ca instanța de fond nu putea pronunța în mod temeinic si legal sentința recurata. De asemenea, instanța de fond nu a reținut ca AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.

In ceea ce privește obligarea pârâtei Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice la plata dobânzii conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003, învederează faptul că aceasta cerere ar fi trebuit respinsă ca neîntemeiată întrucât, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat dobânda legală ce se aplică în raporturile civile, nu dobânda fiscala în temeiul art. 124 din O.G. nr.92/2003.

Consideră că instanța de fond trebuia sa respingă acest capăt de cerere ca neîntemeiat, neputând fi primită cererea de obligare la plata dobânzii legale în condițiile în care primează dispozițiile legii fiscale care au caracter special și să nu acorde mai mult decât s-a cerut.

Totodată, învederează faptul că aceasta cerere ar fi trebuit respinsa ca neîntemeiata întrucât, data de la care se impune restituirea este data de la care petentul a primit un răspuns nefavorabil la contestația formulata, pentru că numai în aceasta condiției se poate spune ca este vorba de un refuz nejustificat.

Un alt aspect, pe care îl învederează este și faptul că soluția instanței de fond este nelegală, calculul dobânzii putând începe după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire a taxei, conform 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, obligația instituției pârâte plată a dobânzii legate nu este născută, întrucât nu a expirat termenul legal în care aceasta poate restitui taxa de poluare reclamantului.

De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.

Referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei, învederează faptul că, în conformitate cu dispozițiile art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate ac proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.

O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuieli de judecată este ca partea care le solicită să fie câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față nu se încadrează în această categorie.

De asemenea, nici aspecte privind reaua-credință, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.

Însă, în cazul de fata instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorată în temeiul legii.

Un alt aspect, pe care îl învederează constă și în aceea ca obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 339,3 lei nu poate fi îndeplinită întrucât:

-Potrivit art. 4o alin.(l) lit. h) din O.U.G. nr. 80/2013, "când probele au fost administrate de către avocați sau consilieri juridici”.

-În cazul în care instituția pârâtă nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotărârii instanței de Fond, contestatorul, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 5260/29.10.2013, ar benefica, la cerere si de restituirea taxe» de timbru îmbogățindu-se fără just temei.

-Astfel, conform art. 45 alin. (5) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de restituire soluționată de către instanța de judecata va fi depusa în vederea restituirii la unitatea administrativ teritorială la care a fost achitata taxa, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 1 - organ al administrației publice locale (Primăria Sectorului 1) - diferit de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, instituție fără personalitate juridica din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala Ministerul Finanțelor Publice.

-După obținerea sumei restituită de către DITL Sector 1, contestatoarea s-ar putea îndrepta și împotriva instituției pârâte prin punerea în executare silită a hotărârii instanței de fond și astfel ar obține încă o dată aceeași sumă, îmbogățindu-se fără justă cauză.

In drept, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art.304¹ C.pr.civ., O.U.G. nr.50/2008 privind taxa pe poluare, Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul nu este fondat.

Curtea constată că în mod corect Tribunalul a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care Administrația Finanțelor Publice Sector 1 este autoritatea emitentă a actului juridic prin care se individualizează obligația concretă ce revine proprietarului autovehiculului supus înmatriculării- decizia de calcul al taxei de poluare.

Potrivit art.5 din OUG nr.50/2008, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.

Pârâta are competențe în ce privește restituirea sumelor conform art.117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportat la Ordinul M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal și la Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aceasta fiind cea care emite nota de restituire.

În mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.

Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:

„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).

În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.

Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).

În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).

Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).

Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).

Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).

Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În ce privește dobânda legală (fiscală), Curtea constată că în mod corect s-a reținut în fond că repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, astfel cum s-a reținut în decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii nr. 24/14.11.2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe baza jurisprudenței comunitare (hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L.), criticile formulate în recurs urmând a fi respinse.

Având în vedere aceste considerente și față de caracterul accesoriu al cererii de obligare a pârâtei- recurente la plata cheltuielilor de judecată, față de prevederile art. 274 C.p.civ., Curtea constată că Tribunalul a pronunțat o sentință temeinică și legală.

Taxele de timbru nu se restituie reclamantului în cazul admiterii acțiunii, ci doar în cazurile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 146/1997: „(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri: a) când taxa plătită nu era datorată;

b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;

c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale;

d) când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat;

e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă;

f) în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională;

g) când probele au fost administrate prin avocat sau consilier juridic”.

Ultima situație se referă la aplicarea dispozițiilor Secțiunii a III-a¹ a C.p.civ de la 1865, art. 241¹- 241²², situație care nu se regăsește în prezenta speță.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 80/2013, acțiunea fiind introdusă înainte de . acestui act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat recurenta pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 1 Finanțelor Publice(fosta D,G,F,P.M.B.– A.F.P.S.1), împotriva sentinței civile nr.5260/29.10.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

G. D. A. Ș. L. E. F.

GREFIER

C. A.

Red. A.Ș./A.N.

2 ex.

Jud. fond T.B.: L. C. D.

← Obligaţia de a face. Decizia nr. 4159/2014. Curtea de Apel...		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9002/2014.... →

Pretentii. Decizia nr. 5507/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 5507/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI