Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1799/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1799/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 9/2/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1799

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 10.03.2014

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: M.-C. I.

JUDECĂTOR: O. S.

JUDECĂTOR: V. N.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol se află spre soluționare plângerea formulată de petenta A. W. W. BUSINESS SRL și GBI CONSULTING MEHLMAUER & KASTNER OG FNSAARDSC AGROSTAR împotriva Deciziei CNSC nr. 4559/C_ /_ /_ /5190/5191 din 18.12.2013, în contradictoriu cu intimații M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE DIRECȚIA GENERALĂ DEZVOLTARE RURALĂ, AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ ÎN ASOCIERE CU AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT și A. F. S.A. – INFO AGRO BUSINESS SOLUTION S.R.L., având ca obiect „litigiu privind achizițiile publice”.

Dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 24.02.2014 când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2014 și 10.03.2014 când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4559/C_ /_ /_ /5190/5191 din data de 18.12.2013 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, s-a dispus conexarea celor zece contestații; s-au respins ca nefondate contestațiile formulate și s-a menținut măsura anulării procedurii dispusă de autoritatea contractantă.

Pentru a hotărî astfel, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că, pentru atribuirea unui contract de servicii având ca obiect „Formare profesională pentru dobândirea de competențe și abilități antreprenoriale pentru persoane adulte care activează în domeniile agriculturii, silviculturii (inclusiv proprietari de pădure) și industriei agro-alimentare, din Regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est, Sud-București Ilfov, Nord Vest, Sud Vest, Vest și Centru", în calitate de autoritate contractantă, cod CPV_-8 - Servicii de formare profesională (Rev.2), M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - DIRECȚIA GENERALĂ DEZVOLTARE RURALĂ - AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL NAJIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ ÎN ASOCIERE CU AGENȚIA DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, în calitate de autoritate contractantă, a inițial: procedura competitivă cu etapă de selecție, împărțită pe loturi, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în data de 18.03.2012, pe site-ul propriu www.madr.ro, un anunț de participare, conform căruia valoarea estimată a achiziției este de 36.309.423,7 lei, fără TVA. Cu ocazia ședinței de depunere a candidaturilor depuse, s-au încheiat procese-verbale pentru fiecare lot în parte, în care s-a consemnat depunerea candidaturilor, printre care și cele ale contestatoarelor, respectiv: proces-verbal nr. 6358XXX7.05.2013 pentru lotul nr. 1,proces-verbal nr._/27.05.2013 pentru lotul nr. 2, proces-verbal nr._/27.05.2013 pentru lotul nr. 3, proces-verbal nr._/27.05.2013 pentru lotul nr. 4, proces-verbal nr._/27.05.2013 pentru lotul nr. 5, proces-verbal nr._/27.05.2013 pentru lotul nr. 6, proces-verbal nr._/27.05.2013 pentru lotul nr. 7.

Urmare a finalizării evaluării candidaturilor depuse, s-a întocmit raportul de anulare a procedurii pentru fiecare lot în parte, respectiv: nr._/08.11.2013 pentru lotul 1, nr._/08.11.2013 pentru lotul 2, nr._/08.11.2013 pentru lotul 3, nr._/08.11.2013 pentru Lotul 4, nr._/08.11.2013 pentru Lotul 5, nr._/08.11..2013 pentru Lotul 6, nr._/08.11.2013 pentru Lotul 7, informând ofertanții asupra rezultatului acesteia.

Nemulțumite de rezultatul primit, A. . INFO-AGRO BUSINESS SOLUTION SRL - . TRAINING FORUM SRL și A. . SRL - GBI Consulting Mehlmauer-Larcher & Kastner OG - FNSAARDSC Agrostar, au învestit Consiliul cu soluționarea contestațiilor de față.

Consiliul a constatat că, procedura ce face obiectul prezentei verificări este „procedură competitivă", nefiind astfel una dintre procedurile de atribuire prevăzute de art. 18 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare (licitație deschisă, licitație restrânsă, dialog competitiv, negociere, cerere de oferte), luând în considerare și faptul că serviciile de formare profesională ce urmează a fi achiziționate se regăsesc în Anexa 2B a OUG nr. 34/2006, Consiliul a constatat că în cazul achiziției acestor servicii sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) din ordonanță, ce presupun verificarea de către Consiliu a respectării de către autoritatea contractantă a prevederilor art. 35-38 și art. 56 și la aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. (2) alin. (2), soluționarea contestațiilor fiind supusă regulilor din Secțiunea IX-a a OUG nr. 34/2006. Analizând prezenta cauză, Consiliul a constatat că singura candidatură „conformă și admisă pentru etapa de selecție" a fost cea depusă de A. . INFO-AGRO BUSINESS SOLUTION SRL - . TRAINING FORUM SRL, restul fiind „excluse din procedura de calificare și selecție". De asemenea, Consiliul constată că autoritatea contractantă a dispus anularea procedurii, apreciind incidența dispozițiilor din secțiunea III la pagina 34 a documentației de atribuire, respectiv: „Numărul minim/maxim al operatorilor economici care vor fi selectați este 3 ... în cazul în care numărul operatorilor economici care au îndeplinit cerințele minime de calificare este mai mic decât numărul minim indicat în documentație, autoritatea contractantă are dreptul de a continua derularea procedurii doar cu aceștia, fără a mai aplica criteriile de selecție, sau de a anula procedura". Prin urmare, Consiliul a constatat că în mod corect autoritatea contractantă a decis anularea procedurii, uzând de acest drept ce și l-a rezervat în mod transparent.

În ceea ce privește contestația formulată de A. . SRL - GBI Consulting Mehlmauer-Larcher & Kastner OG - FNSAARDSC Agrostar, Consiliul a constatat că, în mod corect candidatura acesteia a fost exclusă din procedură pe motiv că expertul Stetca G. a fost propus și de A. . - UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI - . ȘI CONSULTANȚĂ SRL - ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE ȘI PROMOVARE SOCIO-ECONOMICĂ CATALACTICA - filiala Teleorman, fiind incidente dispozițiile documentației de atribuire, prevăzute în secțiunea I la pagina 10, respectiv: „în situația în care același expert este propus de mai mulți operatori economici care participă la această procedură, atunci operatorii economici respectivi vor fi excluși din procedură".

Conținutul documentației de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a își elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 170 din OUG nr. 34/2006), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea procedurii de achiziție publică să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire, care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. Astfel, în acord atât cu dispozițiile legale amintite, cât și cu cele ale documentației de atribuire, autoritatea contractantă trebuia să respecte principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, menționate la art. 2 alin. (2) din ordonanță. Prin acceptarea ofertelor depuse în altă modalitate decât cea legală și expres menționată în documentația de atribuire, autoritatea contractantă ar fi adus atingere principiului tratamentului egal și al nediscriminării.

În cazul în care existau neclarități sau obiecții asupra documentației de atribuire sau dacă considera că autoritatea contractantă a inclus prevederi contradictorii sau neclare, contestatoarea putea solicita autorității contractante clarificări, în temeiul dispozițiilor art. 78 din OUG nr. 34/2006 sau putea contesta respectivele prevederi în termenul legal potrivit art. 255 coroborat cu art. 2562 din același act normativ.

Prin necontestarea în termenul legal a prevederilor din documentația de atribuire, aceasta și-a consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă cât, mai ales, pentru operatorii economici interesați în participarea la procedura de atribuire (inclusiv pentru contestatoare).

Prin urmare, orice critici aduse documentației de atribuire, la acest moment, sunt tardive și neavenite.

Luând în considerarea aspectele de fapt și de drept amintite, în baza art. 278 alin. (5) și (6) din OUG nr. 34/2006, Consiliul a respins ca nefondate contestațiile formulate și a menținut măsura anulării procedurii dispusă de autoritatea contractantă. Pe cale de consecință, a respins și cererea Asocierii . SRL - GBI Consulting Mehlmauer-Larcher & Kastner OG -FNSAARDSC Agrostar privind acordarea cheltuielilor ocazionate cu soluționarea contestațiilor.

Împotriva acestei decizii a formulat plângere petenta A. W. W. BUSINESS S.R.L. ȘI GBI CONSULTING MEHLMAUER & KASTNER OG FNSAARDSC AGROSTAR, prin care a solicitat admiterea plângerii astfel cum a fost formulata si pe cale de consecința: modificarea în tot, in temeiul art. 285 OUG 34/2006, decizia CNSC in sensul admiterii contestațiilor referitoare la loturile 1, 6 si 7, astfel cum au fost formulate, respectiv contestația nr. 1270/25.11.2013 înregistrata la Consiliu sub nr._/25.11.2013; contestația nr. 1271/25.11.2013 înregistrata la Consiliu sub nr. 4026XXX5.11.2013; contestația nr. 1272/25.11.2013 înregistrata la Consiliu sub nr._/25.11.2013; obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei plângeri.

În motivarea plângerii, s-a arătat că, prin contestația formulata in fata CNSC, A. nu a intenționat sa conteste prevederile documentației de atribuire, ci actul autorității contractante care a dispus, in mod nelegal si absolut discreționar, excluderea tuturor participanților din procedura, cu excepția unui singur ofertant, pentru ca apoi sa decida anularea procedurii de atribuire pe exact considerentul rămânerii unui singur ofertant in procedura de achiziție publica. împrejurarea ca a dezvoltat critici de nelegalitate prin raportare la conținutul documentației de atribuire neputând conduce la concluzia ca acestea ar fi tardive, atâta vreme cat obiectul dedus judecații nu este dat de documentația de atribuire ci de acte nelegale emise ulterior de autoritatea contractanta.

Neanalizând in niciun fel susținerile Asocierii, pe care le-a apreciat in . si neavenite, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a încălcat dreptul la aparare si la un proces echitabil reglementat atât de art. 6 NCPC cat si de art. 6 CEDO și a a încălcat rolul activ al judecătorului, aplicabil pentru identitate de rațiune si completului de judecata CNSC. In acest sens se vor avea in vedere atât art. 22 NCPC potrivit căruia judecătorul are îndatorirea sa stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului dar si art. 275 OUG 34/2006 potrivit căruia CNSC are dreptul de a solicita lămuriri pârtilor, de a administra probe si de a solicita orice alte date/documente, in măsura in care acestea sunt relevante in raport cu obiectul contestației.

A arătat petenta că excluderea Asocierii din procedura este nelegala.

Potrivit comunicărilor privind anularea Procedurii (adrese diferite dar cu conținut identic, privitor la loturile 1, 6 si 7), expertul propus de subscrisa, Dl. Stetca G., a fost propus si de catre alți operatori economici participanți la procedura, motiv pentru care A. a fost exclusa din procedura, având in vedere dispozițiile documentației de atribuire ce prevăd o asemenea sancțiune.

Este important a menționa faptul ca, din analiza documentelor din dosarul de achiziție publica la care A. a avut acces, reiese faptul ca semnăturile experților nu coincid, existând indicii credibile ca acestea ar fi fost falsificate.

Aceste aspecte urmează a fi clarificate, atât prin verificarea de catre instanța de judecata a semnăturilor tuturor experților comuni, precum si, daca va fi cazul, prin realizarea unei expertize grafoscopice care sa releve daca semnăturile experților/unele dintre ele au fost falsificate.

In măsura in care spre exemplu, semnătura din 01.04.2013 a expertului Stetca G. a fost falsificata, iar acesta nu a înțeles sa participe in procedura si pentru alte entități decât A., reiese așadar ca excluderea Asocierii pe considerentul propunerii unui expert de mai mulți ofertanți este nelegala.

De asemenea, in măsura in care se va dovedi ca si alți ofertanți se afla in aceeași situație (cel puțin un ofertant pe lângă Asociere si contestatoarea F. S.A. - INFO AGRO BUSINESS SOLUTION S.R.L.,), respectiv semnăturile experților propuși de ei au fost falsificate, urmează a se retine faptul ca si măsura anularii procedurii de atribuire este nelegala, nefiind îndeplinita condiția calificării unui număr mai mic de 3 ofertanți.

In subsidiar, si fără a aduce atingere celor de mai sus, excluderea petentei din Procedura este neîntemeiata si nelegala.

Astfel, actul de excludere al autorității contractante pe considerentul propunerii de mai mulți ofertanți a unui expert comun încalcă principiul proporționalității, principiu pe care MADR avea obligația sa îl respecte in temeiul art. 16 alin. (1) din OUG 34/2006 coroborat cu art. 2 alin. (2) lit e) din OUG 34/2006. Mai mult, aceasta măsura de excludere nu este de natura a oferi Autorității Contractante vreun avantaj întrucât respectivul expert (care a fost propus de mai mulți candidați) va ajunge, in toate cazurile, sa presteze servicii numai pentru un singur candidat, si anume operatorul economic câștigător; prin urmare nu este relevant daca este propus si de alți candidați, atât timp cat expertul se angajează sa fie disponibil pe perioada derulării contractului ce urmează a fi atribuit.

Excluderea din procedura de atribuire a unor operatori economici pe motiv ca au propus același expert reprezintă o măsura disproporționata, întrucât nu se asigura o corelație intre necesitate si cerința impusa.

Autoritatea Contractanta nu avea obligația de a respinge candidaturile, ci doar de a exclude din procedura acei experți propuși de mai mulți candidați. Astfel, Formularul nr. 7 - Declarație de disponibilitate care trebuia completat de toți experții prevede următoarele:„Prin aceasta declarație inteleg ca nu imi este permis sa ma prezint eu insumi ca si candidat pentru oricare alt ofertant care a depus oferta in cadrul acestei licitații. Sunt pe deplin conștient ca daca voi face acest lucru voi fi exclus din procedura, ofertele pot fi respinse si, de asemenea, pot fi subiect de excludere din cadrul oricăror altor proceduri de licitație si contracte finanțate de CE."

Prin întâmpinarea depusă la data de 10.02.2014, intimatul M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE a solicitat ca, pe baza probelor administrate în cauză, să se respingă plângerea ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat, în ceea ce privește afirmația referitoare la nelegalitatea excluderii Asocierii din procedură, că urmare aplicării prevederilor din documentația de atribuire respectiv - Cerinței nr. 5 -Informații privind calificările și experiența profesionala a experților formatori din cadrul echipei de realizare a contractului din cap. III. 3. Capacitatea tehnică și/sau profesională:”În situația în care același expert este propus de mai multi operatori economici care participă la această procedură, atunci operatorii economici respectivi vor fi excluși din procedură". comisia de evaluare a exclus din procedură A. formată din . SRL, GBI CONSULTING MEHLMAUER-LARCHER&KASTNER OG Și FNSAATDSC AGROSTAR.

Constatarea comisiei de evaluare se referă la expertul formator Steică G. care a fost propus ca expert formator și de către A. formată din ., UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE Șl MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI, . Șl CONSULTANȚĂ SRL și

ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE Șl PROMOVARE SOCIO-ECONOMICĂ CATALACTICA- filiala Teleorman.

Astfel, pentru îndeplinirea cerinței nr. 5. comisia de evaluare a verificat documentele aferente fiecărei oferte, respectiv CV-urile, declarațiile de disponibilitate Și lista experților, pe baza cărora s-a constatat neîndeplinirea cerinței de calificare. Toate aceste documente conțin date de identificare și propunerea de a fi expert în procedură, documente asumate de către ofertant prin depunerea candidaturii.

Mai mult, justificările aduse de contestatoare în susținerea nelegalității excluderii sunt pe deplin neîntemeiate, având în vedere tardivitatea contestării pe acest capăt de cerere.

Astfel, conform art. 2562. alin. 1. lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006. contestațiile se depun în termen de 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul considerat nelegal.

In acest caz. actul considerat nelegal și contestat este documentația de atribuire de care contestatorul a avut cunoștință încă din luna martie 2013.

Consideră intimatul atitudinea contestatorului ca fiind rău voitoare, având în vedere că acesta înțelege să conteste prevederea din documentația de atribuire abia în momentul când comisia de evaluare a tăcut aplicarea prevederii cu mult timp după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, vizavi de anumite prevederi ale documentației de atribuire. Prin depunerea candidaturilor ofertanții au confirmat că și-au însușit întru-totul prevederile documentației de atribuire.

Referitor la nelegalitatea anulării procedurii, a arătat intimatul că, potrivit prevederilor din Secțiunea III - Procedura aplicată, din documentația de atribuire numărul minim/maxim al operatorilor economici care vor fi selectați este 3.

Prin impunerea strictă a acestui minim și maxim autoritatea contractantă a dorit să se asigure o concurență optimă pentru etapa a doua a procedurii. Această prevedere din Secțiunea III a documentației de atribuire este imperativă și stabilește regula pentru desfășurarea procedurii.

In același sens trebuie interpretată și prevederea referitoare la posibilitatea de a continua procedura de atribuire sau de a anula. în situația în care nu a fost selectat numărul minim de trei candidați, respectiv regula o reprezintă anularea iar excepția este considerată continuarea procedurii.

Considerentul că Autoritatea Contractantă a avut o conduită exercitată în mod abuziv asupra anulării procedurii nu poate fi reținut, deoarece Și în O.U.G. nr. 34/2006 există această posibilitate, la proceduri similare procedurii aplicate de față, fie de a anula procedura dacă nu este îndeplinită cerința minimă de operatori economici calificați, fie de a continua procedura.

Mai mult decât atât, opțiunea de a continua sau de a anula procedura de atribuire este un drept exclusiv al autorității contractante care nu poate fi impus sau influențat de interese private. Urmare a selectării unui singur candidat, comisia de evaluare a evaluat cele două variante prevăzute de documentația de atribuire, considerând că, față de situația concretă, este oportună anularea.

Motivația anulării a fost menționată în raportul procedurii precum și în comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii, după cum urmează:

„În fapt, comisia de evaluare, prevalându-se de prevederile art. 72. alin. (2), lit. k) din H.G. nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, având la bază procesul de calificare și selecție desfășurat și relatat în Raportul procedurii, a propus autorității contractante anularea aplicării procedurii competitive pentru atribuirea contractului de achiziție publică de servicii de "Formare profesională privind dobândirea de competențe și abilități antreprenoriale pentru persoane adulte care activează în domeniile agriculturii, silviculturii (inclusiv proprietari de pădure) și industriei agro-alimentare" din Regiunile de dezvoltare Nord -Est, Sud -Est, Sud -București Ilfov, Nord Vest, Sud Vest, Vest Și Centru".

Această hotărâre a fost luată de către comisia de evaluare în conformitate cu dispozițiile art. 209. alin. (2). lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006. cu modificările Și completările ulterioare, coroborat cu pct. 3 din Procedura Aplicată: Procedura Competitivă conform Normelor Interne pentru atribuirea contractelor care nu intră sub incidența legislației privind achizițiile publice, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii Și dezvoltării rurale nr. 251/2012. Secțiunea III a documentației de atribuire: Calificarea și selectarea operatorilor economici, paragraful: In cazul în care numărul operatorilor economici care au îndeplinit cerințele minime de calificare este mai mic decât numărul minim indicat în documentație, autoritatea contractantă are dreptul de a continua derularea procedurii doar cu aceștia, fără a mai aplica criteriile de selecție, sau de a anula procedura.

In urma finalizării etapei de calificare Și selecție a candidaților în cadrul procedurii competitive privind atribuirea contractului "Formare profesională privind dobândirea de competențe și abilități antreprenoriale pentru persoane adulte care activează în domeniile agriculturii, silviculturii (inclusiv proprietari de pădure) și industriei agro-alimentare" din Regiunile de dezvoltare Nord -Est, Sud -Est. Sud -București Ilfov, Nord Vest, Sud Vest, Vest și Centru - doar unul a trecut de această etapă.

Prin urmare, comisia de evaluare, considerând că nu se asigură o concurență reală pentru următoarea etapă, a luat decizia de a propune autorității contractante anularea procedurii.

Decizia comisiei de evaluare a ținut cont de prevederile din Procedura Aplicată: Procedura Competitivă conform Normelor Interne pentru atribuirea contractelor care nu intră sub incidența legislației privind achizițiile publice, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltării rurale nr. 251/2012. Secțiunea III a documentației de atribuire, procedură care a fost inclusă în documentația de atribuire, documentație ridicată de operatori Și însușită de aceștia prin necontestarea ei în termen precum și în temeiul dispozițiilor art. 209. alin. (2), lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006. cu modificările Și completările ulterioare. Prin continuarea procedurii, comisia de evaluare consideră că ar fi încălcate scopul Și principiile prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006. cu modificările și completările ulterioare, respectiv imposibilitatea de a promova concurența între operatorii economici Și o utilizare eficientă a fondurilor publice. Această încălcare ar rezulta din faptul că pentru etapa a doua a procedurii competitive, criteriile de atribuire sunt reprezentate de doi factori de evaluare, respectiv: Prețul ofertei și Termenul de implementare a activităților proiectului.

Principiul proporționalității putea fi invocat la o eventuală contestație a documentației de atribuire, fapt ce nu a fost produs, în termenul legal, aspect reținut în mod temeinic și legal și de către CNSC în Decizia nr. 4559/C3/5175/_ /_ /_ /18.12.2013.

Pentru toate cele mai sus expuse a solicitat intimatul respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, la dosar fiind atașată documentația procedurii.

Examinând decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor atacată, prin prisma motivelor invocate în plângere, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că plângerea este nefondată, pentru următoarele considerente:

Întrucât în documentația de atribuire s-a precizat că, în cazul în care numărul operatorilor economici care au îndeplinit cerințele minime de calificare este mai mic decât numărul minim indicat în documentație, respectiv 3, autoritatea contractantă are dreptul de a anula procedura, în mod corect CNSC a constatat că numărul maxim al candidaților selectați (ca urmarea a admiterii contestației petentei) ar fi doi, ceea ce nu ar conduce la modificarea actualei modalități de încetare a procedurii prin anularea ei de către autoritatea contractantă.

Într-adevăr, Curtea constată că operatorul economic . - UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ București nu a înțeles să exercite calea de atac împotriva deciziei pronunțate de CNSC, deși i s-a respins contestația formulată, soluția de excludere rămânând deci definitivă în ceea ce îl privește, iar în afară de petenta A. . SRL și de A. . INFO-AGRO BUSINESS SOLUTION SRL - . TRAINING FORUM SRL (a cărei ofertă a fost considerată conformă), ceilalți operatori economici care depuseseră candidaturi au achiesat la decizia autorității contractante, necontestând-o, astfel încât - în conformitate cu dispozițiile art. 206 alin. (I1) din OUG nr. 34/2006 - nu mai au calitatea de operator economic implicat.

Se impune astfel concluzia că actualul rezultat al procedurii nu poate fi modificat, cel puțin din considerentul că – în continuare – nu ar fi îndeplinită cerința minimă a numărului de 3 operatori economici care să îndeplinească cerințele minime de calificare.

Nu are relevanță dacă 1 sau 2 candidați sunt calificați în prima etapă, procedura de atribuire putând fi continuată doar cu 3 candidați, ceea ce în speța de față nu a fost acceptat de autoritatea contractantă.

Petenta ar putea justifica un interes teoretic în prezenta plângere, având ca obiect menținerea procedurii de atribuire, însă ea nu poate obține în realitate niciun folos practic prin admiterea plângerii sale din considerentele mai sus arătate.

Conținutul documentației de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu, atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 170 din OUG nr. 34/2006), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea procedurii de achiziție publică să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire, care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv.

Astfel, în acord atât cu dispozițiile legale amintite, cât și cu cele ale documentației de atribuire, autoritatea contractantă trebuia să respecte principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, menționate la art. 2 alin. (2) din ordonanță. Prin acceptarea ofertelor depuse în altă modalitate decât cea legală și expres menționată în documentația de atribuire, autoritatea contractantă ar fi adus atingere principiului tratamentului egal și al nediscriminării.

În aceste condiții, nefiind întrunit numărul minim de candidați (3) și făcând aplicarea prevederilor din Procedura Aplicată: Procedura Competitivă conform Normelor Interne pentru atribuirea contractelor ce nu intră sub incidența legislației privind achizițiile publice, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 251/2012, secțiunea a III-a a documentației de atribuire, respectiv: ”În cazul în care numărul operatorilor economici care au îndeplinit cerințele minime de calificare este mai mic decât numărul minim indicat în documentație, autoritatea contractantă are dreptul de a continua derularea procedurii doar cu aceștia, fără a mai aplica criteriile de selecție sau de a anula procedura”, rezultă că măsura adoptată respectă criteriile de legalitate.

Aceasta cu atât mai mult cu cât autoritatea contractantă și-a motivat alegerea, apreciind-o necesară pentru respectarea principiilor liberei concurențe și utilizării eficiente a fondurilor publice, câtă vreme în etapa a II-a a procedurii de atribuire, criteriile sunt reprezentate de doi factori de evaluare: prețul ofertei și termenul de implementare a activităților proiectului.

De altfel, criticile petentei privind lipsa de proporționalitate a măsurii tind de fapt să aducă atingere conținutului documentației de atribuire, care însă nu a fost contestată în termenul prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că nu se mai impune analizarea susținerilor petentei cu referire la îndeplinirea criteriilor de calificare, dacă semnăturile expertului de pe celelalte oferte ar fi sau nu false, acestea apărând ca inutile, soluția fiind de respingere a plângerii, ca nefondată, în baza art.283 și art.285 din OUG nr.34/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge plângerea formulată de petenta A. W. W. BUSINESS S.R.L. ȘI GBI CONSULTING MEHLMAUER & KASTNER OG FNSAARDSC AGROSTAR cu sediul ales în București, Calea Griviței, nr.143, sector 1, împotriva Deciziei nr. 4559/C_ /_ /

_ /5190/5191/18.12.2013, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimații M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE DIRECȚIA GENERALĂ DEZVOLTARE RURALĂ, AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ ÎN ASOCIERE CU AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT cu sediul în București, ..2-4, sector 3 și A. F. S.A. – INFO AGRO BUSINESS SOLUTION S.R.L cu sediul în București, ., ., ., sector 1, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10.03.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M.-C. I. O. S. V. N.

GREFIER

D. Ș.

Red/thred.VN – 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1799/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI