Pretentii. Decizia nr. 6332/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6332/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 29534/3/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6332
Ședința publică din data de 15 septembrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4149/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. F., și intimata – pârâtă – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta – pârâtă a depus la data de 12.09.2014, prin serviciul „registratură”, relațiile solicitate de instanță.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că recurenta – pârâtă și intimatul – reclamant au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4149/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosarul nr._ a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul B. F. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a S. 5 București prin DGFPMB,a fost anulată Decizia de calcul a taxei de poluare nr._/05.01.2011 și obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 8128 lei reprezentând taxă de poluare.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reclamantului de acordare dobânzi legale și a fost admisă cererea de chemare în garanție și obligată chemata în garanție AFM la plata către pârâtă a sumelor pe care aceasta a fost obligată să le plătească contestatorului. A fost obligată pârâta și la cheltuieli de judecată către reclamant în sumă de 43,3 lei.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Comunitatea Europeană un autoturism marca Opel, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 8.128 lei conform deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/05.01.2012 și a chitanței . nr._/06.01.2012.
Autoturismul menționat a fost anterior înmatriculat, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, în Belgia, la data de 30.09.2011.
Reclamantul a fost obligat la plata taxei pe poluare în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, conform cărora obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, aceste prevederi legal instituind obligația plății taxei pe poluare pentru autoturismele achiziționate din străinătate.
Prin introducerea art. 4 alin. 2 conform căruia obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare fiind astfel datorată și pentru autoturismele achiziționate din România, s-a urmărit înlăturarea tratamentului discriminatoriu instituit de OUG nr. 50/2008 între autoturismele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate din Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, acest efect nu s-a produs întrucât prin art. 1 al OUG nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 până la data de 01.01.2013.
Conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 168 alin. 2 și 6 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1966) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile Legii nr.9/2012, față de împrejurarea că prevederile art. 4 alin. 2 au fost suspendate prin art. 1 al OUG nr. 1/2012, tribunalul reține că acestea au același efect ca disp. OUG nr. 50/2008, în sensul că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei AFP sector 5 de a restitui taxa pe poluare, este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 556/2006 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, întrucât, potrivit OG nr. 13/2011, aceasta se aplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art. 124 CPF, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală, care nu a fost solicitată până în acest moment.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 556/2006, tribunalul a admis în parte cererea, a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare și a obligat pârâta AFP Sector 5, reprezentată de DGFPMB, la restituirea către reclamantă a sumei de 8.128 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la acordarea dobânzii legale.
În temeiul art. 274 Cod proc.civ., constatând culpa procesuală a pârâtei, a obligat-o pe aceasta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Asupra cererii de chemare în garanție, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.9/2012, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Totodată, conform art. 5 alin. 1, taxa pe poluare se calculează de organul fiscal competent, iar conform alin. 3, taxa se plătește de contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Prin urmare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru Mediu, este evident că administrațiile finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București a sumelor pe care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice prin DGRFPB solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâta susține că taxa de poluare percepută reclamantului este conformă normelor comunitare și invocă un punct de vedere al departamentului responsabil al Comisiei Europene care este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare și că în acel moment legislația română privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conformă cu art. 110 din TFUE.
Recurenta mai invocă faptul că cererea reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 117 din Codul de pro9cedură fiscală și nici în cele ale art. 8 din OUG nr. 50/2008.
Se mai reține și că există elemente contradictorii în cuprinsul sentinței recurate cu privire la cheltuielile de judecată întrucât în considerente se reține suma de 39,3 lei iar în dispozitiv suma de 43,3, lei.
Prin întâmpinarea depusă de intimatul-reclamant B. F. s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
La solicitarea instanței de recurs, recurenta-pârâtă a comunicat prin adresa nr._/02.09.2014 care ar fi fost taxa specială ce s-a fi percepută pentru înmatricularea unui autoturism similar cu al reclamantului, dacă înmatricularea ar fi avut loc la data de 19.03.2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține că recursul este întemeiat, în limitele și pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte referitoare la greșita apreciere de către instanța de fond a faptului că taxa contravine normelor comunitare, Curtea le apreciază ca întemeiate, în limitele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond reține în mod corect că pentru a se stabili dacă taxa de poluare achitată de reclamant la 06.01.2012, cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismului marca Opel, în baza OUG nr. 50/2008, contravine art. 110 din TFUE, trebuie plecat de la jurisprudența Curții Europene de Justiție.
În cauza T. C-402/09, (ca de altfel și în cauza N. C-263/10), Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Rezultă din interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție că pentru a se stabili neconformitatea unei taxe de poluare cu art. 110 din TFUE trebuie comparate două categorii de vehicule și anume: vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, în cazul de față, autoturismul reclamantului are data primei înmatriculări la 19.03.2008, dată la care în România erau în vigoare dispozițiile art. 2141 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal care instituiau o taxă specială percepută cu prilejul primei înmatriculări în România a unui autoturism.
Prin urmare, pentru un autoturism de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură cu autoturismul reclamantului, aflat deja pe piața națională, s-a plătit taxa prev. de art. 2141 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu prilejul înmatriculării acestuia în România, astfel că valoarea reziduală a acestei taxe este inclusă în prețul vehiculelor de ocazie de pe piața națională.
Din acest motiv, pentru a stabili dacă taxa de poluare achitată de reclamant pentru înmatricularea autoturismului contravine normelor comunitare, trebuie comparată valoarea taxei de poluare achitată de reclamant cu valoarea reziduală a taxei speciale de primă înmatriculare achitată pentru un autoturism având aceeași vechime și uzură cu al reclamantului, înmatriculat anterior în România (a se vedea în acest sens și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție în cauza Brzezinski C-313/05).
Având în vedere datele din adresa nr._/02.09.2014 emisă de recurenta-pârâta, rezultă că pentru un autoturism similar cu al reclamantului, s-ar fi achitat, la data de 19.03.2008, o taxă specială pentru autoturisme, în cuantum de 1515 lei, luând în considerare o reducere de 15%. Având în vedere aceste date comunicate de recurenta-pârâtă și devalorizarea de care s-a ținut cont la înmatricularea autoturismului reclamantului, de 33,75%, Curtea reține că valoarea reziduală a taxei speciale de primă înmatriculare achitată pentru un autoturism, având aceeași vechime și uzură cu al reclamantului, înmatriculat anterior în România este de 1180 lei.
Prin urmare, perceperea unei taxe de poluare de 1180 lei pentru înmatricularea autoturismului reclamantului, nu ar fi produs efectul de a descuraja punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre UE, astfel că taxa percepută reclamantului este contrară art. 110 din TFUE, numai în ceea ce privește suma ce depășește nivelul de 1180 lei.
Din acest motiv, Curtea apreciază că instanța de fond a dispus în mod greșit restituirea integrală a taxei de poluare achitată de reclamant pentru înmatricularea autoturismului marca Opel, cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 110 din TFUE, soluția corectă fiind aceea de obligare a pârâtei către reclamant la restituirea doar a sumei de 6948 lei.
În ceea ce privește critica adusă de recurentă soluției dată capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, Curtea apreciază că este corectă soluția de obligare a pârâtei la plata către reclamant a sumei de 43,3 lei, reclamantul făcând dovada acestor cheltuieli cu chitanța și timbrele judiciare de la fila 36 din dosarul de fond.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 și va modifica, în parte, sentința recurată în sensul că suma de restituit de către pârât reclamantului, respectiv de către chematul în garanție către pârât, ca debit principal, cu titlul de taxă pe poluare este de 6948 lei. Va menține, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4149/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant B. F., și intimata – pârâtă – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Suma de restituit de către pârât reclamantului, respectiv de către chematul în garanție către pârât, ca debit principal, cu titlul de taxă pe poluare este de 6948 lei.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red./Dact. GIC – 2 ex.
Jud.fond M. I. C.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1799/2014.... | Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr.... → |
|---|
