Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr. 2478/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.09.2014 și 24.09.2014 când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:

CURTEA,

Prin decizia nr. 350/08.04.2014 a Tribunalului G. – Secția C. pronunțată în dosarul nr._/233/2011 s-a dispus sesizarea Curții de Apel București – Secția C. cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 3.2.14 alin. 1 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 86/2003, cu modificările și completările ulterioare, excepție invocată de reclamanta . SRL.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ din 08.05.2014.

În motivarea excepției de nelegalitate reclamanta invocă următoarele neregularități extrinseci și intrinseci:

1. Neregularități extrinseci.

1.1 Ordinul nr. 86/2003 a fost emis în lipsa unui temei legal (de drept material).

În principiu, verificarea legalității unui act administrativ în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 se realizează prin raportare la dispozițiile legale în baza cărora a fost emis. În cazul de față, prevederea criticată face parte din PT C-3 2003, care a fost aprobată prin Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 86/2003. Acest ordin a fost emis în temeiul H.G. nr. 19/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Industriei și Resurselor, respectiv în aplicarea H.G. nr. 1340/2001 privind organizarea și funcționarea ISCIR.

Raportat la prevederile imperative ale art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, este evident însă că obiectul de reglementare al H.G. nr. 19/2001 este limitat la stabilirea rolului, funcțiilor, atribuțiilor, structurii organizatorice și numărului de posturi al Ministrului Industriei și Resurselor, astfel încât indicarea acestui act administrativ drept temei al adoptării Ordinului nr. 86/2003 are un rol pur formal, putând servi cel mult scopului de legitimare formală a abilității Ministerului Industriei și Resurselor de a emite actul atacat, dar nicidecum scopului de a indica actul substanțial pe baza si în executarea căruia a fost emisă PT C-3 2003.

Această concluzie se desprinde și din dispozițiile exprese ale art. 2 lit. b) din H.G. nr. 1340/2001, potrivit cărora ISCIR ""elaborează prescripții tehnice în aplicarea reglementărilor din domeniul său de activitate", ceea ce presupune existența prealabilă a unui temei de drept material în aplicarea căruia ar putea fi adoptată o prescripție tehnică.

Sub aspectul verificării temeiului legal al emiterii Ordinului nr. 86/2003, dispozițiile imperative ale art. 73 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (forma în vigoare la data emiterii actului atacat) referitoare la actele date în executarea unui act normativ, potrivit cărora "(1) Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza si în executarea legilor, a hotărârilor si a ordonanțelor Guvernului. (2) In preambulul acestor acte se indică expres actul normativ superior pe care se întemeiază. Acest text de lege se circumscrie principiului constituțional al ierarhiei actelor normative consacrat de art. 107 din Constituția României din 1991 (aplicabilă la data emiterii actului atacat), potrivit căruia un organ al administrației publice centrale, cum este în speță M. Industriei și Resurselor, are puteri de reglementare secundare, condiționate de existența prealabilă a unei prevederi principale cuprinsă într-un act normativ de nivel superior.

In materia reglementărilor aplicabile buteliilor GPL, în anul 2003, la data emiterii dispoziției criticate, nu exista cadru legal primar, neexistând nicio lege, dar nici măcar o hotărâre a guvernului care să cuprindă minime prevederi referitoare la cerințele tehnice de utilizare a acestor recipiente sub presiune. De altfel, dovada inexistenței unei legislații primare aplicabil buteliilor GPL constă tocmai în adoptarea O.U.G. nr. 126/2011 aprobată prin Legea nr. 92/2012, prin care s-a urmărit în realitate remedierea acestei grave carențe legislative, normele nou adoptate fiind cuprinse într-un act normativ având forța juridică a legii.

Indicarea pur formală și derizorie ca temei al emiterii actului atacat a actului de organizare și funcționare al emitentului a fost de natură să mascheze absența oricăror dispoziții legale pe baza și în aplicarea cărora ar fi putut fi emis la acel moment| un act administrativ cu caracter normativ cu un asemenea obiect de reglementare, când în realitate/legiferarea utilizării buteliilor GPL s-a realizat în mod primar prin Ordin al ministrului industriei și resurselor, în absența oricărui temei de drept material în actele normative cu forță juridică superioară/ fiind astfel încălcate dispozițiile art. 73 din Legea nr. 24/2000.

1.2 Prevederile art. 3.2.14 din PT C-3 2003 exced obiectului tehnic al reglementării aprobată prin Ordinul nr. 86/2003.

Sub aspectul verificării respectării limitelor de reglementare prin Ordinul nr. 86/2003, arată că potrivit dispozițiile art. 74 din Legea nr. 24/2000 (forma în vigoare la data emiterii actului atacat) referitoare la sfera reglementării, care dispun în mod imperativ că "Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza si în executarea cărora au fost emise si nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora." Acest text de lege fixează limitele obiectului de reglementare al ordinului la obiectul de reglementare al actului în temeiul căruia a fost emis, asigurând deopotrivă și premisele pentru efectuarea controlului judecătoresc.

În opinia reclamantei, indicarea actului organic al Ministerului Industriei și Resurselor (respectiv al ISCIR) pentru stabilirea unor norme de conduită adresate comercianților cu GPL, este insuficientă și inutilă, privând instanța de contencios administrativ de posibilitatea de a efectua un control judecătoresc efectiv al actului infra legislativ. Cu toate acestea, chiar dacă am admite că Ordinul nr. 86/2003 putea fi emis în temeiul atribuției generice a ISCIR de a elabora prescripții tehnice, consideră că dispoziția criticată depășește limitele unei reglementări tehnice.

Astfel, chiar și în absența unei definiții legale a noțiunii de "prescripție tehnică", este evident că aceasta se referă strict la anumite "instrucțiuni scrise cuprinzând condițiile tehnice care trebuie respectate la proiectarea, verificarea sau executarea unui sistem tehnic", aceasta fiind de altfel definiția "prescripției" din Dicționarul explicativ al limbii române, ediția 1998.

Art. 13 din Legea nr. 24/2000 instituie principiul integrării actului normativ în ansamblul legislației, în sensul că "Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care: a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune; b) proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăși limitele competenței instituite prin acel act și nici nu poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia; c) proiectul de act normativ trebuie să fie corelat cu reglementările comunitare și cu tratatele internaționale la care România este parte".

Aplicând exigențele acestui text de lege ansamblului "legislației" aplicabile buteliilor GPL la data emiterii Ordinului nr. 86/2003 ajungem la concluzia că legalitatea art. 3.2.14 din PT C-3 presupune corelarea cu prevederile Ordinului nr. 113/2001 și cu reglementările comunitare armonizate cuprinse în directivele transpuse prin reglementările tehnice.

Chiar și dintr-un examen sumar al reglementărilor tehnice aprobate prin Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 113/2001, respectiv al prevederilor directivelor mai sus citate rezultă că acestea se limitează la stabilirea caracteristicilor tehnice de fabricare, de verificare și funcționare a aparatelor sub presiune. Prescripțiile tehnice se referă la stabilirea unor specificații tehnice esențiale pe care trebuie să le îndeplinească buteliile GPL pentru a fi conforme utilizării în condiții de siguranță, mai precis cerințe tehnice privind proiectarea buteliilor, fabricarea buteliilor, verificarea/inspecția tehnică a buteliilor, procedura de evaluare a conformității finalizată prin aplicarea unui marcaj de conformitate și prezumția de conformitate tehnică a buteliilor care poartă acest marcaj.

Piața GPL pentru uz casnic prezintă particularitatea că agenții economici păstrează proprietatea asupra buteliilor, pe care le oferă în depozit până la consumarea gazului și restituirea buteliei goale, în baza unui contract încheiat cu consumatorul. Prevederile criticate ale art. 3.2.14 - potrivit cărora "Agenții economici au obligația de a primi numai buteliile proprietatea lor, ale altor agenți economici, dar numai cu consimțământul scris al acestora, și altele nepersonalizate, cu orice grad de uzură, coroziune sau deformații, chiar dacă vor trebui să fie casate" - are o redactare neclară, fiind susceptibilă de a fi interpretată în situația particulară mai sus descrisă în sensul că distribuitorii ar avea obligația de a preschimba buteliile proprietatea lor încărcate cu GPL, fără nicio contraprestație suplimentară din partea unui consumator, cu orice butelie nepersonalizată, cu orice grad de uzură, co-eroziune sau deformații, chiar dacă va trebui casată, butelie pe care ar prezenta-o o persoană cu care distribuitorul respectiv nu are nici un raport contractual.

Într-o astfel de situație, apreciază că art. 3.2.14 din PT C-3 2003 în interpretarea criticată excede obiectului de reglementare al Ordinului nr. 86/2003 - limitat la stabilirea unor cerințe tehnice de conformitate, astfel cum a arătat mai sus - și impune în mod abuziv condiții de comercializare care nu au legătură cu asigurarea securității tehnice a recipientelor sub presiune.

Chiar dacă s-ar putea susține, nu însă la adăpost de orice critici de nelegalitate, legitimitatea stabilirii prin prescripția tehnică a obligației unui distribuitor de a colecta butelii nepersonalizate, conforme sau neconforme tehnic, cu titlu de cerință tehnică, stabilirea unei obligații suplimentare în sarcina distribuitorilor de a acorda consumatorilor care prezintă pentru schimb astfel de butelii un tratament egal cu cel acordat consumatorilor care dețin deja în depozit o butelie provenind de la distribuitorul respectiv nu mai are nicio justificare de ordin tehnic.

Trebuie precizat în acest context că noțiunea de "butelii nepersonalizate" are o accepțiune proprie PT C-3 2003, fară corespondent în legislația națională și europeană contemporană Ordinului nr. 86/2003 sau ulterioară și de asemenea fără legătură cu conformitatea tehnică a buteliei. Astfel, prin art. 1.2.14 din PT C-3 2003, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordinul nr. 210/2003, personalizarea a fost definită ca fiind "operațiunea de marcare a proprietății buteliei agentului economic care a introdus-o pe piață și care atestă asumarea responsabilităților ce decurg din punerea în circulație a acestora", iar potrivit 2.3 din PT C-3 2003, astfel cum a fost modificat prin art. I, pct. 1 din Ordinul nr. 340/2005, "agenții economici care fac dovada proprietății buteliilor pe baza documentelor financiar-contabile pot să își personalizeze buteliile. Personalizarea buteliilor se va face conform metodologiei privind personalizarea recipientelor-butelii cu capacitate de până la 26 litri pentru GPL, aprobată prin ordin al inspectorului de stat șef al ISCIR (...)". Metodologia menționată a fost aprobată prin Ordinul ISCIR nr. 304/2005 (în vigoare), emis în temeiul aceleiași H.G. nr. 1340/2001 privind organizarea și funcționarea ISCIR.

Pentru a avea o reprezentare a efectelor pe care le produce aplicarea art. 3.2.14 din PT C-3 2003, învederează că potrivit estimărilor Asociației Române a Gazului Petrolier Lichefiat (ARGPL), în România există cca 1.500.000 butelii nepersonalizate, fără a se putea determina care dintre acestea sunt conforme tehnic, respectiv care prezintă neconformități ce impun casarea respectivelor butelii.

In aceste condiții, apreciază că impunerea unor condiții de comercializare în sensul preschimbării buteliilor nepersonalizate, conforme sau neconforme tehnic, cu buteliile proprietatea unui agent economic, fără nicio altă contraprestație din partea consumatorului excede obiectului prescripției tehnice, art. 3.2.14 din PT C-3 fiind nelegal în raport cu art. 74 din Legea nr. 24/2000.

2. Neregularități intrinseci.

Prevederile art. 3.2.14 din PT C-3 2003 în interpretarea criticată încalcă art. 41 alin. (1). (2) și (3) raportat la art. 49 din Constituția României din 1991 privind restrângerea exercițiului dreptului de proprietate, creând premisele unei exproprieri nelegale.

Art. 41 din Constituția României din 1991 (aplicabilă la data emiterii Ordinului nr. 86/2003) dispun:

"(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular (...)

Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabila despăgubire.

Este adevărat că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, însă restrângerea exercițiului acestui drept poate fi realizată numai cu respectarea condițiilor consacrate tot la nivel constituțional prin prevederile art. 49, potrivit cărora:

"(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lese și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor si a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de srav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertății "(s.n.).

Apreciază că reținerea existenței dreptului de proprietate al agenților economici asupra buteliilor GPL din fondul acestora de comerț nu ridică probleme, însăși procedura de personalizare a buteliilor introdusă și aplicată de ISCIR începând cu anul 2005 având la bază dovada acestui drept de proprietate (făcută pe baza documentelor financiar-contabile).

Potrivit estimărilor ARGPL, în România există în momentul de față cca 8.000.000 butelii, din care P. LPG deține în proprietate cca 4.000.000 butelii, urmată de Rompetrol și Butan Gas cu un număr semnificativ, în timp ce alți operatori economici dețin stocuri proprii între 5.000 și 20.000 butelii fiecare.

Interpretarea criticată a prevederilor art. 3.2.14 din PT C-3 2003 semnifică cel puțin o restrângere a dreptului de proprietate al operatorilor economici destinatari ai acestei norme, care sunt obligați în temeiul acesteia să își diminueze stocurile de butelii prin preschimbarea unor butelii nepersonalizate. Acești operatori sunt obligați să transfere o butelie proprietatea lor către un consumator, valoarea care intră în schimbul acesteia în patrimoniul societății putând fi redusă în cazul în care butelia nepersonalizată prezintă neconformități tehnice ce necesită reparații sau chiar zero în cazul în care butelia urmează a fi casată.

Nici chiar o astfel de restrângere a dreptului de proprietate al acestor operatori nu este ab initio nelegală, dar ea trebuie să îndeplinească cerințele art. 49 din Constituția 1991. Prima condiție este însă aceea ca restrângerea să fie prevăzută prin lege. Or, în cazul de față, astfel cum a arătat deja, Ordinul nr. 86/2003 a fost emis în absența oricăror dispoziții primare de drept material, acesta fiind aspectul sub care neregularitățile formale ale adoptării PT C-3 2003 își răsfrâng efectele într-un mod profund nelegal asupra situației patrimoniale a unor persoane de drept privat: dreptul de proprietate al agenților economici asupra stocului de butelii GPL incluse în fondul de comerț al acestora este restrâns printr-o prevedere cuprinsă într-un ordin al ministrului industriei si re-surselor.

În plus, raportat la cea de-a doua condiție a restrângerii dreptului de proprietate privată prevăzută de art. 49 alin. (1) din Constituție, notează că protecția consumatorilor nu se regăsește între scopurile care ar putea justifica o asemenea măsură.

Mai mult decât atât, dacă privim buteliile în mod individual ca bunuri distincte în patrimoniul unui comerciant cu GPL, art. 3.2.14 din PT C-3 2003 în interpretarea criticată reprezintă nu doar o restrângere nelegală a dreptului de proprietate privată, ci chiar o atingere adusă substanței dreptului de proprietate printr-o măsură de expropriere nelegală. Prin intensificarea acțiunilor de control concertate ale ISCIR și ANPC la punctele de lucru ale P. LPG și ale reclamantei, având ca tematică verificarea respectării art. 3.2.14 din PT C-3 2003, se poate decela un demers al autorităților de supraveghere a pieței îndreptat spre retragerea de pe piață a buteliilor nepersonalizate care vor trebui casate cu prețul diminuării patrimoniului societăților care ar urma să elibereze în circuitul comercial bunurile proprietatea lor, pierzând în cele mai multe cazuri controlul asupra acestora, precum și fără asigurarea unui substitut în patrimoniul propriu.

O asemenea măsură constituie o veritabilă măsură de expropriere, în absența unei cauze de utilitate publică și cu atât mai puțin a unei juste și prealabile despăgubiri.

În acest context, apreciază că sunt relevante pentru analiza legalității art. 3.2.14 din PT C-_ aplicația de la art. 8 din Legea nr. 332/2001 privind promovarea investițiilor directe cu impact semnificativ în economie (în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 86/2003), care prevede că investițiile realizate în România nu pot fi expropriate, cu excepția cauzei de utilitate publică. Are în vedere progresul tehnic al pieței GPL din România ca urmare a înființării Shell Gas România în anul 1996, ca un joint-venture intre Grupul Shell (55% din acțiuni) și P. (45%).

Pentru aceste motive, apreciază că art. 3.2.14 din PT C-3 2003, în interpretarea criticată, aduce atingere dreptului de proprietate privată cu încălcarea art. 41 alin. (1), (2) si (3) raportat la art.49 din Constituția 1991.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, solicită admiterea excepției de nelegalitate și constatarea nelegalității art. 3.2.14 alin. (1) din PT C 3-2003, în măsura în care aceste dispoziții legale se interpretează în sensul că agenții economici au obligația de a oferi consumatorilor în schimbul buteliilor nepersonalizate, goale, cu orice grad de uzură, chiar dacă vor trebui casate, butelii noi, încărcate cu gaz petrolier lichefiat, proprietatea agenților economici respectivi, fără nicio contraprestație din partea consumatorilor, în raport cu prevederile art. 73 și 74 din Legea nr. 24/2000 și art. 41 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 49 din Constituția României din 1991.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul M. E. a fost invocată excepția prematurității/inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru lipsa procedurii prealabile, excepție ce a fost respinsă de instanță prin încheierea din 10.09.2014.

Referitor la fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată, însă în cuprinsul întâmpinării a făcut referire la pct. 2.3 și 3.2.4, ci nu la pct. 3.2.14 din PT C-3 2003 ce face obiectul excepției de nelegalitate din cauza de față.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată și reține următoarele:

Obiectul excepție de nelegalitate îl formează dispozițiile pct. 3.2.14 alin. 1 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 86/2003, cu modificările și completările ulterioare (pentru soluționarea cauzei de fond are relevanță forma din 21.03.2011, când a fost săvârșită fapta contravențională pentru care reclamanta a fost sancționată prin procesul verbal nr._/14.06.2011, a cărui anulare o solicită).

Această dispoziție avea, la data de 21.03.2011, următoarea formă:

„Agenții economici au obligația de a primi numai buteliile proprietatea lor, ale altor agenți economici, dar numai cu consimțământul scris al acestora, și altele nepersonalizate, cu orice grad de uzură, coroziune sau deformații, chiar dacă vor trebui să fie casate. Nerespectarea acestei obligații este un motiv de retragere a autorizației de funcționare”.

Excepția de nelegalitate invocată de reclamantă se referă la interpretarea acestei dispoziții în sensul că impune agenților economici obligația de a oferi consumatorilor în schimbul buteliilor nepersonalizate, goale, cu orice grad de uzură, chiar dacă vor trebui casate, butelii noi, umplute cu gaz petrolier lichefiat, proprietatea agenților economici respectivi, fără nici o contraprestație din partea consumatorilor.

Un prim motiv de nelegalitate invocat de reclamantă se referă la lipsa unui temei legal (de drept material) în baza căruia a fost adoptat ordinul MIR nr. 86/2003 de aprobare a PT C-3 2003.

În acest sens susține că au fost încălcate prevederile art. 73 din Legea 24/2000 (în forma în vigoare la data adoptării ordinului) potrivit cărora:

„(1) Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului.

(2) În preambulul acestor acte se indică expres actul normativ superior pe care se întemeiază”.

Verificând Ordinul nr. 86/2003, Curtea constată că în preambulul acestuia se precizează expres că ordinul a fost emis în baza HG nr. 1340/2001 și HG nr. 19/2001.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 3 lit. b ale HG nr. 1340/2001 rezultă că ISCIR (instituția care a elaborat prescripția tehnică aprobată prin Ordinul MIR 86/2003) are atribuția de a elabora prescripții tehnice privind proiectarea, omologarea, construirea, montarea, repararea, întreținerea, exploatarea, transportul, depozitarea, manipularea și verificarea instalațiilor, aparatelor, componentelor, dispozitivelor de siguranță, materialelor și mijloacelor de control, precum și prescripții tehnice privind examinarea și autorizarea sudorilor, a personalului care execută examinări nedistructive și a personalului de exploatare pentru instalațiile prevăzute în anexa nr. 1. Prin urmare, în cazul prescripțiilor tehnice referitoare la operațiuni privind exploatarea instalațiilor prevăzute în anexă, în care se încadrează și buteliile GPL (ca recipiente sub presiune), HG 1340/2001 prevedea expres că ISCIR elaborează prescripții tehnice, astfel că nu mai era necesară existența unor alte reglementări primare care să reglementeze exploatarea buteliilor GPL.

De asemenea, din art. 1 coroborat cu art. 3 lit. e) din HG nr. 19/2001 rezultă că M. Industriei și Resurselor este organul de specialitate al administrației publice centrale în mai multe domenii printre care petrol și gaze, având printre funcții și pe aceea de reglementare în domeniile industriei și resurselor, asigurând elaborarea cadrului juridic corespunzător pentru activitățile din domeniile specifice.

Față de cele arătate mai sus, Curtea reține că ordinul a cărui nelegalitate se invocă a fost emis în baza și în executarea unor hotărâri de guvern care conferea ISCIR competența de a elabora prescripții tehnice referitoare la exploatarea buteliilor GPL, iar MIR competența de a emite reglementări cu caracter normativ în domeniul petrolului și al gazelor.

Este nefondată susținerea reclamantei că trebuia să existe o lege sau o hotărâre de guvern care să cuprindă minime prevederi referitoare la cerințele tehnice de utilizare a acestor recipiente sub presiune, în condițiile în care cele două hotărâri de guvern de mai sus acordau în competența MIR și ISCIR emiterea/elaborarea unor astfel de reglementări.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamantă se referă la faptul că prevederile contestate exced obiectului reglementării aprobate prin ordinul 86/2003, având în vedere art. 74 din Legea 24/2000, potrivit căruia „Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora”.

Referitor la acest aspect, Curtea reține că prevederea de la pct. 3.2.14 din PT C-3 2003 se limitează la a stabili un aspect referitor la exploatarea buteliilor GPL, în concret a modului în care se realizează schimbul acestor recipiente între consumatori și agenții economici din domeniu, astfel că prin această prevedere nu se depășește domeniul de reglementare acordat prin HG nr. 1340/2001 și HG nr. 19/2001, și cu atât mai mult nu se încalcă prevederi cuprinse în acte normative cu forță juridică superioare și care nu au fost precizate de reclamantă.

Se mai invocă de către reclamantă încălcarea principiului integrării actului normativ în ansamblul legislației prevăzut de art. 13 din legea 24/2000, făcând referire la Ordinul nr. 113/2001 și la reglementările comunitare armonizate cuprinse în directivele transpuse prin reglementările tehnice, însă nu invocă vreo dispoziție concretă cu care ar veni în contradicție norma contestată.

Referitor la faptul că reglementarea nu se referă la asigurarea securității tehnice, ci la comercializarea buteliilor, Curtea reține, pe de o parte, că emitentul actului atacat și autoritatea care l-a elaborat, aveau o competență mai largă de reglementare, care nu se limita la a asigura securitatea tehnică a buteliilor GPL, iar pe de altă parte, prin obligarea agenților economici de a primi buteliile cu defecte de la consumatori, se urmărea tocmai asigurarea securității în utilizarea acestor recipiente, prin repararea sau scoaterea din uz a acestor butelii.

Un ultim aspect de nelegalitate invocat de reclamantă se referă la încălcarea art. 41 alin. 1, 2 și 3 raportat la art. 49 din Constituția României privind restrângerea exercițiului dreptului de proprietate, creând premisele unei exproprieri nelegale.

Curtea reține că prin obligarea agenților economici de a primi butelii nepersonalizate cu defecte în schimbul unor butelii fără defecte este determinat agentul economic să facă unele cheltuieli pentru repararea buteliei sau chiar înlocuirea acestora, de natură a reduce profitul agenților economici, însă, în același timp agentul economic obține un avantaj atât din vânzarea respectivei butelii cât și din faptul că în schimbul buteliei nepersonalizate consumatorului i se poate da o butelie personalizată, pe care ulterior nu o mai poate schimba decât la respectivul agent economic sau cu consimțământul acestuia. Prin urmare, nu se poate reține ca fiind dovedită atingerea vreunui drept de proprietate al agenților economici, prin obligarea acestora să schimbe buteliile nepersonalizate cu defecte, în lipsa unor date concrete privind pierderile suferite de agenții economici din domeniu.

Mai mult, chiar dacă admitem o atingere adusă dreptului de proprietate al agenților economici prin obligarea acestora să schimbe buteliile cu defecte, Curtea reține că această restrângere se încadrează în prevederile art. 49 din Constituția din 1991, devenit ulterior art. 53 din Constituția revizuită, întrucât este prevăzută într-un act normativ (termenul de „lege” fiind folosit în accepțiunea largă a acestuia de act normativ) și urmărește apărarea sănătății publice. De asemenea are și un caracter proporțional întrucât atingerea este redusă ca valoare și este impusă tocmai agenților economici care realizează profituri din comercializarea buteliilor GPL, astfel că este just ca aceștia să contribuie la costurile privind asigurarea securității utilizării acestor butelii.

Față de toate cele arătate mai sus, Curtea va respinge excepția de nelegalitate a prevederilor pct. 3.2.14 alin. 1 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 86/2003, cu modificările și completările ulterioare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția de nelegalitate formulată de reclamantul.> O. P. MARKETING SRLcu sediul în București, ., Clădirea Infinity, etaj I, Oval B, sector 1 în contradictoriu cu pârâții M. E.cu sediul în Bu­curești, Calea Victoriei, nr. 152, sector 1 și A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR G., cu sediul în G., . nr. 45, ., etaj III, județul G., ca nefondată.