Anulare act administrativ. Decizia nr. 3378/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3378/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 792/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3378
Ședința publică de la 28 aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: N. V.
JUDECĂTOR: I. M. C.
GREFIER - F. V. M.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă AFP ROȘIORII DE V. împotriva sentinței civile nr. 838/11.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant . SRL și intimatul chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimatul reclamant, a depus la dosarul cauzei la data de 02.12.2013, prin serviciul registratură, prin fax, întâmpinare, în 2 exemplare, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform Regulamentului aprobat prin HCSM nr.387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestui Tribunal la data de 04.02.2013 sub nr._, reclamanta . SRL a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiori de V.,solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea, deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 7407 din datade08.12.2008 emisă de AFP Roșiori de V. și a Deciziei nr. 1296 din 31.01.2013 prin care i-a fost respinsă cererea de restituire a taxei de poluare precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6869 lei reprezentând taxă de poluare achitată cu chitanța . 3A nr._/08.12.2008 și dobânda legală aferentă calculată până la data restituirii efective. De asemenea s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Prin sentința civilă nr. 838/16.05.2013 tribunalul a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtă, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Roșiorii de V. să restituie reclamantei suma de 6869 lei reprezentând contravaloare taxă poluare achitată prin chitanța . nr._/08.12.2008, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1243 lei cheltuieli de judecată, a respins ca inadmisibilă cererea privind acordarea de dobânzi legale conform codului de procedură fiscală în favoarea reclamantei, a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea Deciziei decalcul a taxei de poluare nr. 7407/08.12.2008 și a deciziei nr. 1296/31.01.2013 emise de pârâtă, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Roșiorii de V. și în consecință a obligat chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU la plata sumei de 6869 lei, în favoarea pârâtei.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Motivând în fapt acțiunea, reclamanta a arătat în esență că a cumpărat un autoturism marca M. ,înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene –Germania ,iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligată să plătească taxa de poluare, în cuantum de 6869 lei ,taxă achitată în contul Trezoreriei orașului Roșiori de V..
Susține reclamanta că dispozițiile în baza cărora a fost obligat să achite taxa de poluare contravin prevederilor art. 110 din Tratatul CE care interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, în condițiile în care pentru mașinile achiziționate din România, chiar și la mâna a doua, nu se percepe nici – un fel de taxă dacă sunt deja înmatriculate .
De asemenea, a arătat reclamanta că, în astfel de situații, conform jurisprudenței CJCE, judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, obligație care rezultă și din dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României precum și din Legea nr. 157/2006 de ratificare a Tratatului de Aderare a României la U.E., prin care statul român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității Europene înainte de aderare .
Prin urmare, reclamanta a concluzionat că taxa achitată pentru reînmatricularea în România a autoturismului a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 110 din Tratatul Comunității Europene.
De asemenea, a arătat că jurisprudența Curții europene este în sensul că ,obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență ,prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre ,rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
La fel, a precizat reclamanta că regimul juridic instituit pentru autovehiculele importate și înmatriculate în România din Comunitatea Europeană este discriminatoriu de vreme ce acestea au fost deja înmatriculate în țările membre .
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004 ,art. 16 art. 148 din Constituția României ,art. 25,28 coroborat cu art. 3 alin.3 din Directiva 92/12 și art. 90 TCE.
În susținerea acțiunii s-au depus înscrisurile de la filele 7-18 .
Prin întâmpinarea formulată la data de 15.04.2013 ,pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Roșiori de V. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă susținând că reclamantul nu a îndeplinit în termen procedura prealabilă administrată prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nu s-a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante.
Pe fond ,AFP a mun. Roșiori de V. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată ,susținând că reclamanta nu se află în vreun caz expres prevăzut de lege pentru a fi exonerat de plata taxei auto ,taxa colectată în temeiul OUG nr. 50/2008 fiind efectul cererii unilaterale a contribuabilului reclamant ..
La data de 15.04.2013 pârâta AFP Roșiori de V. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru mediu ,susținând că taxa încasată de la reclamantă nu este venit la bugetul consolidat al statului ci este o taxă încasată și administrată de Administrația F. pentru Mediu,astfel că sumele urmează a se restitui din contul Administrației F. pentru Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare lipsei plângerii prealabile invocata de pârâta AFP Roșiori de V. ,Tribunalul reține că această excepție este nefondată din următoarele considerente ;
Prin decizia de calcul al taxei de poluare provenite de la autovehicule reclamantei i-a fost calculată o taxă de poluare de 6869 lei pentru autoturismul second –hand marca M..
Plata acestei taxe era necesară reclamantului pentru a putea înmatricula autoturismul în România.
Reclamanta nu a contestat această decizie, act administrativ fiscal care a devenit definitiv ci ,la data de 30.01.2013 ,a solicitat pârâtei restituirea taxei de poluare.
Potrivit art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală, se poate restitui, la cerere, debitorului fiscal suma plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Potrivit art.135 din Codul de procedură fiscală „Dreptul contribuabilului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 iunie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de compensare sau restituire”.
Rezultă că reclamanta poate solicita restituirea sumei de 6869 lei plătită cu titlu de taxă de poluare chiar dacă nu a formulat contestație împotriva deciziei de calcul ,obiectul prezentei cererii reprezentând de fapt un refuz soluționare cerere în sensul art. 2 alin.2 din Legea nr. 554/2004.
In acest sens a fost pronunțata si Decizia nr. 24 din 14.11.2011 a ICCJ in soluționarea recursului in interesul legii promovat de Procurorul General al României
Cu privire la fondul cauzei ,examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că reclamanta, în anul 2008 a achiziționat din Germania un autoturism second hand ,marca M., data primei înmatriculări în această țară fiind 25.09.2003, și pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să plătească taxa de poluare, în cuantum de 6869 lei ,taxă achitată conf. chitanței . 3A nr._/08.12.2008, în contul Trezoreriei orașului Roșiori de V..
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România .
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Ori, art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.
În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
Însă, față de împrejurarea că taxa a fost achitată de reclamantă la data de 08.12.2008, compatibilitatea OUG 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, trebuie examinată prin raportare la modificările aduse prin OUG nr. 218/2008.
Astfel, prin OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2008, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România .
Mai mult, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
Prin urmare, apreciază instanța că prin aceste modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 110 din Tratatul CE, întrucât instituie atât o discriminare între autoturismele second – hand înmatriculate deja într-un stat membru al uniunii europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second – hand deja înmatriculate în România și, mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi,, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi.
Ori, este evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, forței de muncă și capitalului .
OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule este actul normativ care reglementează acest tip de taxă și care în art. 5 alin.4 prevede că „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”.
Totodată Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008 aprobate prin HG nr.686/24.06.2008 dispun în art.3 alin.6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu” deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Așadar, sumele datorate cu titlu de taxa de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art.3 alin.1 lit. a din Normele Metodologice), se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent dar se virează în contul Administrației F. pentru Mediu.
În consecință, Administrația F. pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
În raport de cele expuse, Tribunalul constatând că taxa achitată de reclamant pentru înmatricularea autovehiculului în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 110(fost 90 ) din Tratat, urmează să admită acțiunea reclamantului, și să dispună obligarea pârâtei Administrația Finanțelor publice Roșiori de V. la restituirea taxei de poluare în cuantum de 6869 lei încasată cu chitanța . 3A nr._/08.12.2008 ..
În temeiul dispoz. Art. 274 Cod proc civ. se va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1243 lei cheltuieli de judecată ,la baza acestei obligații stând culpa procesuală a pârâtei.
De asemenea, va fi admisă, în temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Roșiori de V. și obligată chemata în garanție, să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Roșiori de V. suma de 6869 lei în favoarea pârâtei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Cererea privind anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, a deciziei nr. 1296/31.01.2013 și de plata a dobânzii se vor respinge ca inadmisibile ,din următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat organului fiscal, prin cererea înregistrată sub nr. 1296/30.01.2013 restituirea taxei de poluare în cuantum de 6869 lei. Cererea sa a fost respinsă astfel cum rezultă din adresa nr. 1296 din 31.01.2013 . Decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată la organul fiscal iar reclamanta nici nu a formulat plângere prealabilă conf. art. 7 din Legea nr. 554/2004,astfel că inadmisibilitatea cererii de anulare a acestor acte administrative invocată de pârâtă este fondată.
În ceea ce privește dobânda solicitată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la momentul achitării ei, însă potrivit dispozițiilor speciale în materie fiscală, respectiv art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Or reclamanta nu a făcut dovada că s-a adresat pârâtei cu cerere prin care solicitat dobânda aferentă sumelor a căror restituire a solicitat-o.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AFP ROȘIORII DE V., solicitând admiterea recursului, modificând sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului a arătat următoarele:
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă)
Conform art. 21 alin (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Creantele fiscale reprezinta drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevazute la alin. (1) rezulta atat continutul, cat si cuantumul creantelor fiscale, reprezentand drepturi determinate constand in:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contributii/or si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adaugata, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contributii/or si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creante fiscale principale;
b) dreptul la perceperea majorarilor de intarziere, in conditiile legii, denumite creante fiscale accesorii. "
Art. 117 alin (1) din Codul de procedură fiscală prevede: " (1) Se restituie, la cerere, debitorului urmatoarele sume:
a)cele platite fara existenta unui titlu de creanta;
b)cele platite in plus fata de obligatia fiscala;
c)cele platite ca urmare a unei erori de calcul;
d)cele platite ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale;
e)cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotarari ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
h)cele ramase dupa efectuarea distribuirii prevazute la art. 170;
i)cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din retinerile prin poprire, dupa caz, in temeiul hotararii judecatoresti prin care se dispune desfiintarea executarii silite."
Conform alin (9) al articolului suscitat, "Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobanzilor prevazute la art. 124, se aproba prin ordin al ministrului economiei si finantelor. "
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzi lor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal este aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004.
Potrivit acestei proceduri, cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie, decizie care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal.
În mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene instanța a admis acțiunea intimatei reclamante, având În vedere următoarele considerente:
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestioneaza de Administratia F. pentru Mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului. Conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, "obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania".
Analizand compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar apreciem ca in speta nu sunt incalcate dispozitiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene. Astfel, potrivit disp. OUG nr. 50/2008, Romania, stat membru al Comunitatii Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor tari membre ale Comunitatii unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare. Ori, taxa de poluare instituita de disp. OUG _ nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protectiei mediului tuturor proprietarilor de autotur~s":7e car~, ~rin inmatricularea acestora in Romania, inteleg sa le utilizeze pe teritoriul Rornamet, contnoumo astfel la poluarea mediului.
Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa inmatriculeze si sa utilizeze in Romania autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeana, ci tuturor persoanelor care doresc sa inmatriculeze si sa utilizeze un autoturism, indiferent de provenienta sau de vechimea acestuia, astfel incat nu se poate sustine caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prevazute de disp. OUG nr. 50/2008, ca fiind unul de poluare, rezulta din dispozitiile art. 1 alin. 2, care enumeta categoria de programe si proiecte pentru protectia mediului care urmeaza sa fie finantate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar daca legiuitorul nu a gasit o formula foarte potrivita, prin conditionarea inmatricularii autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natura sa o transforme . prima inmatriculare, cum era cea prevazuta de disp. art. 214A1 din Codul fiscal si apreciata ca nelegala de catre instante.lnstituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre Romania si Comisia Europeana, astfel incat nnu se poate aprecia ca ar contraveni legislatiei comunitare.
A precizat că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei În data de 25 iunie 2008 (formă care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de intimata reclamanta . SRL, ca neîntemeiată.
În drept, prev. art. 299-316 Cod de procedură civilă.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la_ și obligatorie pentru toate instanțele, conform art.329 alin. ultim C.pr.civ., în cauzele având ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu (cum este și cazul de față), procedura prealabilă nu mai are un caracter obligatoriu, față de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a arătat instanța supremă, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
De asemenea, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împrejurare constatată legal de instanța de fond.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Cât privește forța obligatorie a hotărârilor CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, trebuie avut în vedere că aceste hotărâri privesc interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art. 110 TFUE. Interpretarea CJUE urmareste cunoasterea sensului exact al unor dispozitii din continutul Tratatelor sau al dreptului derivat al UE, iar soluțiile date de CJUE sunt obligatorii în ceea ce privește modul în care strebuie interpretate dispozițiile dreptului european.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.
Nici criticile aduse pe fond soluției de către recurenta pârâtă nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Pentru aceste motive în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă AFP ROȘIORII DE V. împotriva sentinței civile nr. 838/11.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant . SRL și intimatul chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. O. N. I. M.
V. C.
GREFIER,
F. V. M.
Red OS
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1994/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 3811/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
