Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5142/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5142/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 27813/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE nr. 5142/2014
Ședința publică de la 19 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant C. B. A. V. împotriva sentinței civile nr. 4583/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. "S. HARET" BUCUREȘTI și M. E., CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică n-au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin serviciul Registratură la data de 22.01.2014 și respectiv 20.05.2014 pârâții au depus întâmpinare, iar la data de 19.06.2014 recurentul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 1 leu.
Constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ., Curtea apreciază recursul în stare de judecată și-l reține pentru soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub numărul_ reclamantul C.-B. A.-V. a chemat în judecată pârâții U. S. Haret București și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea Universității la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței și obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la aprobarea tipizării formularelor de diplome de licență pentru reclamant, în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, sub sancțiunea plății unor penalități de 2.000 lei pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată .
În motivarea cererii, reclamantul arată că a urmat cursurile Facultății de Management Financiar Contabil-specializarea contabilitate și Informatică de Gestiune în perioada 2006-2009, a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009.
Reclamantul afirmă că Facultatea de Management Financiar contabil este acreditată cu specializarea contabilitate și informatică în baza H.G. nr.410/2002, modificată prin H.G. nr.944/2002 și H.G. nr.1082/2003.
Programul de studii Management a fost autorizat să funcționeze provizoriu prin H.G. nr.676/2007, H.G. nr.635/2006 și H.G. nr.966/2011.
Din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia reclamantul și-a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau, respectiv și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de licență, condiții în care U. era obligată să elibereze actele de studii completate.
Reclamantul arată că potrivit OMEC nr. 3404/07.03.2006 admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizație de funcționare provizorie.
Reclamantul a fost admis să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a promovat, astfel că U. S. Haret a recunoscut titlul de licențiat, potrivit adeverinței eliberate.
În aceste condiții refuzul pârâtei U. S. Haret și al pârâtei M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, de a-și îndeplini obligațiile legale în vederea eliberării diplomei este nejustificat, solicitând reclamantul admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.
În drept, au fost invocate disp. Legii nr. 1/2011, Legea nr.84/1995, Legea nr.554/2004, iar în dovedirea acțiunii a fost solicitată încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la 24.02.2012, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate implică numai instituțiile de învățământ superior, M. și S.C. Romdidac S.A., nicidecum absolvenții universităților respective.
Prin aceeași întâmpinare a fost invocată excepția lipsei de obiect a acțiunii reclamantului, în ceea ce privește solicitarea de aprobare a tipizatului formularului diplomei de licență, arătând M. că a avizat achiziționarea de formulare de tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților din promoțiile 2008-2010.
În fond, M. arată că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. U. nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate.
Nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ frecvență redusă (ID) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID, drept ce incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Pârâta U. S. Haret a depus întâmpinare, arătând că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverință de studiu pentru reclamant și a făcut demersuri către MECTS în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009 spre a putea comanda la societatea de tipărire S.C. Romdidac S.A. aceste formulare, în scopul livrării lor.
În prezent pârâta este în imposibilitatea obiectivă de a obține în totalitate tipărirea formularelor tipizate constând în actele de studiu solicitate de reclamanți, datorită refuzului de îndeplinire a obligațiilor legale de către MECTS.
Odată cu întâmpinarea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, în măsura în care va fi admisă acțiunea iar pârâta va cădea în pretenții, să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, sub sancțiunea prev. de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 50 lei/fiecare zi întârziere începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a menționat că specializarea urmată de reclamant la forma de învățământ a fost confirmată de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister până în anul 2009, dată la care a refuzat eliberarea formularelor pentru acest an.
Pârâta a menționat că nu este în culpă în ce privește emiterea diplomei de licență, culpa aparținând chematului în garanție care refuză să aprobe necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților pentru anul universitar 2008/2009. Poziția de refuz din partea MECTS vine în totală contradicție cu conduita abordată până în anul 2009 când absolvenții aflați în aceeași situație cu reclamanții (care au absolvit anterior acestui an) sunt beneficiarii eliberării formularelor de diplome.
M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a solicitat respingerea acesteia, motivat de faptul că acesta a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010 prin mai multe adrese, cererea de chemare în garanție fiind lipsită de obiect.
Diferențele dintre numărul solicitat și cel aprobat au fost explicate prin aceea că față de disp. art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, prin urmare, universitatea nu avea dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Prin Sentința civilă nr. 1504/02.03.2012, a respins excepțiile invocate a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată și a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție.
Prin Decizia nr. 5745/14.06.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamantul C. B. A. V. împotriva Sentinței civile nr. 1504/02.03.2012, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București – Secția de contencios-administrativ și fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția contencios-administrativ si fiscal sub nr._ .
Prin sentința civilă recurată, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul –chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca neîntemeiată.
A respins excepția lipsei obiectului cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul-chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca neîntemeiată.
A respins cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A respins cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul susține că este o persoană vătămată, în accepțiunea dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prin nesoluționarea de către pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în termen legal a cererii sale de a se pune la dispoziția universității tipizatul de diplomă în vederea eliberării actului de studii.
Atitudinea omisivă a MECTS are o înrâurire directă asupra reclamantului, aceasta fiind prima vătămată de un potențial refuz nejustificat al autorității de a aviza tipărirea. Or, față de această situație, reclamantului trebuie să i se recunoască dreptul de a sesiza instanța de judecată cu o acțiune împotriva persoanei responsabile de îndeplinirea procedurii de avizare a tipăririi actelor de studii.
Dispozițiile Ordinului nr. 2284/2007 nu limitează în mod explicit sau implicit titularii dreptului la acțiune având ca obiect obligarea MECTS la aprobarea tipăririi unui anumit document, respectiv cel destinat reclamantului. În aceste circumstanțe, tribunalul apreciază că reclamantul, având un interes legitim în solicitarea MECTS de a aproba tipărirea formularului tipizat pentru propria sa diplomă, justifică și calitatea procesuală de a formula o asemenea cerere. Pentru aceste motive, excepția lipsei calității procesual active a fost respinsă ca nefondată.
De asemenea, Tribunalul a respins și excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, întrucât a constatat că cererea reclamantului nu vizează obligarea MECTS la aprobarea tipăririi formularelor tipizate de diplomă de licență, în general, ci la obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularului de diplomă pentru reclamantul din prezenta cauză, MECTS nefăcând dovada că ar fi dat curs cererii reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a urmat și absolvit ciclul I de studii universitare de licență, în perioada 2006-2009, la Facultatea de Management Financiar și Contabil din cadrul Universității S. Haret, forma de învățământ frecvență redusă, după promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, fiindu-i eliberată adeverința de la fila 8. Deși, conform susținerilor reclamantului a solicitat eliberarea diplomei de licență, unitatea de învățământ nu a dat curs cererii sale, comunicându-i reclamantului că nu poate proceda astfel, întrucât nu are la dispoziție suficiente tipizate, în condițiile în care M. Educației Cercetării, Tineretului și Sportului nu și-a dat avizul pentru punerea la dispoziție a acestora, cu justificarea că pentru formele de învățământ fără frecvență și frecvență redusă facultatea nu a avut programe de studii acreditate ori autorizate provizoriu, conform dispozițiilor legale.
Prin cererea cu care reclamantul a învestit instanța de judecată se urmărește, în principal, obținerea diplomei de licență, ca urmare a absolvirii studiilor organizate de Universitate la facultatea menționată.
Prin întâmpinare, pârâta U. S. Haret a justificat refuzul eliberării diplomei de licență prin aceea că nu i-a fost pus la dispoziție de către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului necesarul de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, deși organizarea formei de învățământ în specializarea urmată de reclamant este conformă cu dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 84/1995 și în Ordinul nr. 3404/2006 emis de M. Educației.
De asemenea, prin răspunsul la memoriul adresat de reclamant, dar și prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a susținut că pentru promoția 2009, perioada de școlarizare 2006-2009, ciclul I, studii universitare de licență, Facultatea de Management Financiar și Contabil din București din cadrul Universității S. Haret a avut prevăzută specializarea contabilitate și informatica de gestiune în HG nr. 676/2007 și în HG nr. 635/2008 ca specializarea acreditată la forma de învățământ ZI, specializarea contabilitate și informatica de gestiune cu forma de învățământ frecvență redusă la facultatea menționată nefiind prevăzută în nici o hotărâre de guvern din anul 2005 până în anul 2009.
În analiza îndreptățirii reclamantului la emiterea diplomei sale de licență, tribunalul pleacă de la prevederile art. 5 alin. 1 din Ordinul nr. 2284/2007 care dispune în sensul că „instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
Astfel, U. „S. Haret” nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie.
În acest sens, Tribunalul a reținut că această universitate a fost înființată prin Legea nr. 443/2002.
Pentru forma de învățământ frecvență redusă, la data înmatriculării reclamantului, această unitate nu avea o acreditare specială, acesta fiind și motivul pentru care în adeverința eliberată reclamantului, unitatea a simțit nevoia de a cita prevederile art. 60 din Legea nr. 84/1995. În esență, U. apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile în forma frecvență redusă, pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma de învățământ la zi.
Tribunalul nu a putut îmbrățișa acest punct de vedere, el fiind într-o flagrantă și vădită discordanță cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ, precum și cu spiritul în care trebuie să fie interpretată legislația care reglementează asigurarea calității educației.
Astfel, prin raportare la legislația în vigoare la momentul la care reclamantul a început studiile la această unitate de învățământ, se remarcă faptul că potrivit art. 60 din Legea nr. 84/1995 republicată și modificată: „Activitatea didactică se poate organiza in următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusă si frecvență redusă pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”.
Prin H.G. nr. 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului frecvență redusă și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ: „Sunt abilitate sa organizeze învățământ frecvență redusă și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată”.
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern reiese cu claritate faptul că programele de învățământ frecvență redusă sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr. 88/1993 republicată.
Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamantul a început studiile nu poate fi interpretată în sensul dorit de Universitate, respectiv în sensul că, odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ frecvență redusă.
Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
În opinia tribunalului, articolul 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ frecvență redusă, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.
Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din H.G. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993 și de O.U.G. nr. 75/2005.
În argumentarea acestui punct de vedere, tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art. 29 alin. 1 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și ale art. 29 alin. 3 din același act potrivit cărora „în învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă”.
Coroborând dispozițiile art. 3, art. 17 din H.G. nr. 1011/2011, prevederile art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 și dispozițiile art. 3, art. 4 din O.U.G. nr. 75/2005, se constată că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret” București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.
La data înscrierii reclamantului în anul I de studiu era în vigoare H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 – 3 prin HG nr. 1609/2004 și HG nr. 916/2005, potrivit cărora Facultatea de Management Financiar și Contabil București, specializare urmată de reclamant în cadrul Universității S. Haret, a fost autorizată să funcționeze pentru forma de învățământ „zi”,respectiv „ID”, nu și pentru forma de învățământ urmată efectiv de aceasta – FR (a se vedea anexa II, pct. 14 din H.G. nr. 410/2002 și pct. 6 din H.G. nr. 1609/2004).
Nici analiza dispozițiilor pertinente din H.G. nr. 693/2003, H.G. nr. 1082/2003, H.G. nr. 940/2004, H.G. nr. 1175/2006, H.G. nr. 676/2007, H.G. nr. 635/2008 nu conduce la o altă concluzie.
Atât legea învățământului în vigoare la data faptelor, cât și legea de înființare a Universității „S. Haret” anterior menționată, arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de MECTS, în temeiul cererii și al dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție. Prin urmare, în lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare, nu se poate recunoaște dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.
Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune parcurgerea mai multor etape, autorizarea unor forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din O.U.G. nr. 75/2005.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în actul normativ sus menționat pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale).
Este cert faptul că autorizarea specializării, forma de învățământ la zi nu este suficientă pentru exercitarea acesteia prin forma FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ (a se vedea art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005).
U. „S. Haret” nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul FR și nici că s-a supus unei evaluări conform O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1011/2001, în specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, forma FR.
În consecință, reclamantul nu a parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii.
Prin urmare, acesta nu este îndreptățit a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă, la fel cum nici U., potrivit art. 32 alin 2 din O.U.G. nr. 75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte.
Conform Regulamentului, actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.
Fără îndoială, aceste acte sunt acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, respectarea principiului legalității impunându-se în cazul lor, ca în situația oricărui alt act administrativ.
Or, învestită cu o cerere având ca obiect tocmai obligarea unei instituții la emiterea sa, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale, ci trebuie să cerceteze dacă într-adevăr reclamantul este îndreptățit la eliberarea acelui act și dacă pârâta este „competentă” să îl elibereze. Instanța nu ar putea obliga U. la emiterea actului decât dacă ar constata îndeplinite toate cerințele prealabile eliberării sale, respectiv parcurgerea de către reclamant a unei forme de învățământ acreditate, recunoscute de către autoritățile statului ca făcând parte din sistemul național de învățământ.
Simplul fapt că U. a emis reclamantului o adeverință provizorie care atestă parcurgerea de către aceasta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarul acesteia, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinului nr. 2284/2007 actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.
Conform art. 2 alin 2 din Ordinul 2284/2007 doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.
Adeverința care se află în posesia reclamantului nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterală a Universității, care nu a fost recunoscut de MECTS, putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Această adeverință nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între studenți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
Pretinsa inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale, în cazul în care s-ar invoca o nulitate în baza acestor pretinse manopere dolosive, și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv a MECTS, obligația de emitere a unui act de studii.
Din simplul fapt că legea stabilește un termen de valabilitate redus al acestei adeverințe, respectiv maxim 12 luni (art. 38 din Ordinul nr. 2284/2007) se poate deduce că operațiunea ulterioară de emitere a diplomei, nu a fost concepută de legiuitor drept o operațiune automată și care să aibă sensul unei simple confirmări a conținutului și efectelor juridice ale adeverinței. Prin urmare, între perioada emiterii adeverinței și cea a emiterii diplomei, însușite de MECTS, autoritățile statului sunt obligate să efectueze verificări, inclusiv referitoare la forma de învățământ parcursă de titular.
Nici necontestarea pe cale principală a acestei adeverințe nu poate duce la concluzia că reclamantul ar fi îndreptățit la emiterea unei diplome, având în vedere că instanța poate face aprecieri referitoare la legalitatea acestui act, pe cale incidentală, neputând ignora efectele reale pe care un astfel de act poate în mod obiectiv să le producă.
Deși instanța nu a fost investită cu o cerere expresă privind legalitatea acreditării formelor de învățământ derulate de U. „S. Haret”, acest fapt nu poate să nu facă obiectul unei cercetări incidentale, în cadrul prezentului litigiu, având în vedere că îndreptățirea sau nu a reclamantului la eliberarea unei diplome universitare presupune cu necesitate verificarea formei de învățământ parcurse de acesta. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o încununare a acestuia, o confirmare oficială a studiilor parcurse.
S-a mai susținut că lipsa de reacție a MECTS, în sensul efectuării de verificări din oficiu cu privire la activitatea desfășurată de U. „S. Haret”, ar reprezenta un fel de aprobare tacită a modalității în care această instituție a înțeles să aplice dispozițiile art. 60 de Legea învățământului. Din punctul de vedere al instanței, neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea MECTS, care ar fi dus în final la înmatricularea unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ, nu este de natură a înlătura concluzia potrivit căreia reclamantul a urmat o formă neacreditată de învățământ.
Nu au fost administrate probe în prezenta cauză din care să reiasă faptul că omisiunea acestui Minister de a controla U. ar putea fi interpretată în sensul unei aprobări tacite a legalității actelor întreprinse de Universitate sau, mai mult, drept o complicitate la inducerea în eroare a studenților.
Existența unor precedente judiciare (ce ar putea fi considerate izolate, față de numărul mare al absolvenților Universității aflați într-o situație similară cu a reclamantului) nu poate determina instanța să adopte aceeași soluție, deoarece acestea nu au caracter obligatoriu și argumentele cuprinse în deciziile de speță sunt contrazise de considerentele expuse anterior. Totodată, în dreptul intern există un remediu pentru jurisprudența neunitară, reprezentat de recursul în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 329 și urm. C.pr.civ.
Analizând prezenta acțiune din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța a reținut că în temeiul art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție (la semnarea căruia România a formulat o rezervă cu privire la finanțarea învățământului privat), statele membre nu sunt obligate la organizarea unui anumit tip de învățământ, cu atât mai puțin la recunoașterea unor forme private de învățământ. Formularea negativă a articolului indicat anterior se interpretează în sensul că statele au mai degrabă o obligație negativă, și nu una pozitivă, aceea de a pune la dispoziția persoanelor un anumit tip de învățământ.
În esență, sub articolul anterior menționat, statele au obligația de a nu îngrădi accesul persoanelor la formele de învățământ deja existente, in condițiile deja prescrise de lege. Prin însăși natura sa, acest drept este supus unei reglementări naționale, în această materie, statelor recunoscându-li-se o mare marjă de apreciere (a se vedea cauzele Affaire «relative à certains aspects du régime linguistique de l’enseignement en Belgique» c. Belgiei și Adnan Karaismailoğlu c. Turciei).
Or, in speța, statul nu a recunoscut niciodată forma de învățământ aleasă de reclamant, hotărârile de guvern emise fiind clare sub aspectul formei de învățământ acreditate. Prin urmare, pe calea prezentei acțiuni, instanța nu poate obliga statul să recunoască efectul util al unor studii, respectiv recunoașterea unei diplome, atât timp cât forma de învățământ parcursă nu este ea însăși recunoscută.
Nimic nu îl împiedica pe reclamant să urmeze aceeași specializare, în aceeași formă de învățământ, respectiv FR, la o unitate care beneficia de acreditare.
Pentru toate considerente, în temeiul dispozițiilor art. 1 Legea nr. 554/2004 instanța a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea universității la eliberarea diplomei de licență, reținând că U. „S. Haret” nu era autorizată să organizeze pentru specializarea urmată de reclamant cursuri de învățământ frecvență redusă, așa încât refuzul de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat.
Pentru aceleași considerente, tribunalul a respins, ca neîntemeiat, și capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea MECTS să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență, întrucât a constatat că în mod justificat ministerul a refuzat aprobarea tipizatelor de diplomă pentru specializarea urmată de reclamant, în condițiile în care U. „S. Haret” nu era autorizată să organizeze cursuri pentru specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, pentru forma de învățământ frecvență redusă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. „S. Haret”, față de soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată, tribunalul a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, admiterea cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.
În motivarea recursului, a arătat următoarele:
Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate că "reclamantul nu a parcurs o forma de invatamant superior . sa fi fost acreditata ori autorizata provizoriu conform legii."
Este evident din formularea instanței de fond că aceasta nu a acordat suficientă atenție (în singurul termen alocat cercetării judecătorești pe fondul cauzei - 01.10.2013) actelor dosarului și actelor normative invocate de toate părțile, aceasta fiind singura explicație pentru care instanța nu a putut reține că specializarea este organizată în cadrul unității funcționale facultate și nu în cadrul universității.
Instanța a decis, fără a fi investită în acest sens, să se pronunțe asupra situației prezente a pârâtei U. S. Haret, depășind astfel cadrul procesual stabilit de subsemnat. Mai mult, instanța nu a făcut verificări elementare în susținerea considerentelor reținute, respectiv a cadrului legislativ aplicabil. Dacă ar fi făcut acest lucru, instanța de fond ar fi observat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 10/2009 "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe - s.n. - 20.08.2009 - U. S. Haret din București, înființată prin Legea nr. 443/2002, încetează școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanță".
Din textul legal mai sus arătat rezultă, în mod indubitabil, că U. S. Haret a încetat școlarizarea la forma de învățământ frecventa redusa prin efectul actului normativ arătat, astfel încât referirea la situația actuală este nevenită, cel puțin în raport de situația subsemnatului.
Instanța de fond persistă în a depăși cadrul procesual fixat de reclamant și enumera, în motivarea respingerii cererii, acte normative care nu sunt incidente în situația dedusă judecății. Chiar dacă, prin absurd ar putea fi acceptată o asemenea depășire a cadrului procesual, justificată doar prin stabilirea ca fiind adevărată a unei alte situații de fapt decât cea arătată de reclamant, instanța de fond putea și trebuia să constate următoarele:
1.Facultatea de Management Financiar Contabil din cadrul Universității S. Haret a funcționat, în perioada ciclului de studii parcurs de subsemnat, în baza H.G. 916 din 11.08.2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
2.Actul normativ mai sus arătat nu face distincție între specializări, programe de studii sau forma de învățământ, menționând în art. 1 doar că „Se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pe facultăți și departamente, prevăzută în anexa nr. 1".
3.U. S. Haret este inclusă în H.G. nr. 916/2005, în anexa 1 (s.n. - la care se referă art. 1), secțiunea B - Instituții de învățământ superior particular, nr. crt. 6, cu un număr de 25 de facultăți, inclusiv Facultatea de Management Financiar Contabil
4.Prin H.G. nr. 1175 din 06.09.2006 privind organizarea studiilor universitare de licență și aprobarea listei domeniilor și specializărilor din cadrul acestora s-a aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licență și a specializărilor din cadrul acestora, inclusiv pentru domeniul management, în care subsemnatul sunt licențiat (pct. 6 din Anexa la H.G. nr. 1176/2006).
5.în art. 8 al H.G. nr. 1175/2006 se prevede în mod expres că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă: H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licență și anexa 3 la H.G. nr. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență. Norma de reglementare prevăzută la art. 8 din H.G. nr. 1175/2005 este clară și nu suportă niciun fel de interpretare, în sensul că H.G. nr. 916/2005 se abrogă parțial (s.n.-doar în ceea ce privește anexa 3), celelalte dispoziții ale sale rămânând în vigoare și producătoare de efecte juridice, inclusiv anexa nr. 1 secțiunea B, în care este inclusă U. S. Haret, cu cele 25 de facultăți acreditate sau autorizate provizoriu.
6.Dispozițiile legale aplicabile sunt cele menționate în H.G. nr. 1175/2006, care în art. 7 prevede că "Prevederile prezentei hotărâri se aplică învățământului superior public și privat, acreditat și/sau autorizat provizoriu, care funcționează în condițiile legii, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I".
7.Un act normativ relevant în cazul dedus judecății îl reprezintă Ordonanța Guvernului nr. 10 din 12 august 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, singurul act normativ care obligă U. S. Haret să înceteze școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ frecventa redusa/la distanță. Numai că, în raport cu data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv data publicării în Monitorul Oficial al României - 20 august 2009 și cu principiul prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, unde se stipulează în mod expres că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", aceste dispoziții nu sunt aplicabile subsemnatului, întrucât la acea dată susținusem și promovasem deja examenul de licență. De altfel, în cuprinsul O.G. nr. 10/2009 nu se face referire la situația absolvenților învățământului cu frecventa redusa care și-au finalizat studiile prin examene de licență, situație în care se află și reclamantul, stipulându-se doar că "Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Instanța de fond, omite să se pronunțe asupra efectelor pe care le-a produs deja adeverința de licență eliberată, care se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și de veridicitate.
Această adeverință de licență, care are regimul unui act de studii și care confirmă dobândirea titlului de licențiat, nu a fost anulată de către nicio instanță de judecată. Pe cale de consecință, atâta timp cât adeverința de licență depusă la dosar nu a fost anulată de nicio instanță de judecată, se prezumă că aceasta: a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, emană în mod real de la emitent, reflectă în mod real că a dobândit în sesiunea iunie 2009, prin mijloace legale, titlul de licențiat, fără să mai fie nevoie în speță, să fie făcute alte cercetări cu privire la dreptul de a mi se elibera diploma de licență și suplimentul la aceasta.
Răsturnarea triplei prezumții de care se bucura adeverința de licență, poate fi făcută în prezent, doar prin procedura înscrierii în fals și nu printr-o simplă apreciere a instanței de fond făcută în cauză, care de asemenea excede obiectului cercetării judecătorești și contrazisă chiar de actele normative incidente și invocate de instanță în motivarea hotărârii.
Cu toate că instanța de fond reține, în mod corect, că potrivit adeverinței de studii, aabsolvit Facultatea de Management Financiar Contabil din București din cadrul U. S. Haret, promoția 2009, a susținut și promovat examenul de licență, dobândind astfel titlul de Licențiat în Management, totuși, aceasta refuză nejustificat să dea eficiența cuvenită actului juridic în discuție și trece nelegal peste efectele juridice produse de acesta, apreciind, lipsit de orice temei de drept, faptul că indiferent de conținutul adeverinței de licență, cererea subsemnatului este neîntemeiată. Motivarea instanței de fond potrivit căreia "adeverințele invocate de reclamant au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea adeverințelor" este cel puțin surprinzătoare.
în opinia instanței de fond, valabilitatea limitată la 12 luni de la data susținerii și promovării examenului de licență este echivalentă cu pierderea titlului de licențiat dacă nu este eliberată imediat la expirarea acestei adeverințe diploma de licență.
Mutatis mutandis, dacă un absolvent al oricărei facultăți, la orice formă de învățământ "recunoscută", nu se prezintă, din motive personale sau medicale, în ultima zi a celei de-a 12-a luni, să i se elibereze diploma de licență va pierde titlul de licențiat.
în acest caz instanța de fond apreciază că dreptul câștigat, în urma promovării examenului de licență și invocat în cauză de reclamant, poate fi negociat între pârâtă și chematul în garanție, în dauna și prejudiciul acesteia.
Nimeni și nimic nu a împiedicat M. Educației Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în măsura în care aprecia că U. S. Haret ar fi încălcat normele legale privind organizarea programelor de studii, să ia măsuri care să corecteze sau sa sancționeze conduita pârâtei U. S. Haret, lucru care nu s-a întâmplat.
Pasivitatea Ministerului Educației Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, coroborată cu eliberarea formularelor tipizate de Diplomă de licență pentru promoțiile anterioare (2007 și 2008), respectiv pentru absolvenții aceluiași program de studii care au urmat cursurile învățământului la distanță, valorează recunoașterea de către minister a legalității activităților desfășurate de către furnizorul de educație. în acest caz, prevalarea M.E.N. de propria culpă, în scopul de a opri emiterea diplomelor de licență în litigiu, este cel puțin hilară.
În drept, a invocat art. 304 pct. 9 C.proc.civ și art. 3041 C.proc.civ.
U. "S. HARET" a formulat întâmpinare, prin care a solicitat ca, în cazul admiterii recursului, să fie admisă și cererea de chemare în garanție.
A arătat că nu poate fi admis recursul si acțiunea recurentului-reclamant tara a fi admisa si cererea de chemare in garanție formulata in conformitate cu dispozițiile art. 60-63 Cod proc. civ. de către U. S. Haret întrucât intre cele doua cauze exista o evidenta interdependență.
U. S. Haret, a fost înființata prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant, care a funcționat ., fiind un furnizor de programe educaționale de studii recunoscut pe plan național.
Prevederile legale la momentul inscrierii reclamantului la cursurile USH, ne obliga sa obținem acreditare numai pe specializările (facultățile) existente in cadrul Universității S. Haret si nicidecum pe formele de invatamant.
În baza art.60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (in vigoare pe întreaga perioada de școlarizare a reclamantului) activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme:de zi,seral,cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior care au cursuri la zi.
Ca atare,singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi.
In acest sens legiuitorul a avut in vedere faptul ca evaluarea si acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii,care duc la o calificare universitara distincta si nu la nivelul formelor de invatamant.
Programa de studii este cea care susține calificarea distincta,indiferent de forma de invatamant absolvita (zi, seral, frecventa redusa sau invatamant la distanta).
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare si autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul inceperii studiilor de către recurentii-reclamanti era OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.
Noțiunea de „ program de studii" a fost definita in cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr. 1418 / 2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, invatarii si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
Potrivit prevederilor art.6 din HG 676/2007"specializarile (nu formele) ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.916/2005 privind structurile instituțiilor de invatamant superior acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu si a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licența si prin Hotărârea Guvernului nr.1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licența si aprobarea listei domeniilor si specializărilor (nu formelor) din cadrul acestora,cu modificările ulterioare care funcționează incepand cu anul I ,2005-2006 si care se regăsesc in prezenta hotărâre isi continua activitatea".
Prin art.1 din HG nr.1175/2006 a fost aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licența si a specializărilor din cadrul acestora,al specializărilor reglementate sectorial si/sau general. Din lecturarea textelor legale, evocate mai sus, se poate observa ca a funcționat ..
In aceste condiții de reglementare si in raport de conduita adoptata de organul de specialitate al administrației publice centrale chemat sa organizeze si sa conducă sistemul național de educație, apreciem ca aprobarea de către U. "S. Haret" din București a admiterii la forma de invatamant la distanta, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi tine de exercițiul autonomiei universitare garantate prin art.32 alin.6 din Constituția României si Legea nr.84/1995 in vigoare la momentul inscrierii reclamanților la Facultate.
Recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006, emis de către ministrul educatiei a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta, pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi, confera reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze Diploma de licenta însotita de Suplimentul la Diploma, drept recunoscut de pct.VII din Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost înregistrat sub nr.1405 din 21.05.2009.
Asa cum a remarcat si subliniat înalta Curte de Casație si Justiție acest drept nu poate fi afectat si cu atat mai puțin suprimat in fapt sau in drept de divergentele ce au aparut în decursul timpului,intre U. "S. Haret" si M. Educației, pe seama valabilității inițierii si desfășurării formei de invatamant la distanta pentru specializările la care se organizau si cursuri de zi acreditate/autorizate,atâta timp cat M. Educației sau Agenția R. de Asigurarea Calității in învățământul Superior(ARACIS), înființata in baza O.U.G. nr75/2005,nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrative care sa conducă la concluzia ca universitatea a acționat in afara cadrului legal, in condițiile in care,in principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art.6 din Legea nr.443/2002, dreptul de a propune încetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a universității".
Ceea ce a omis instanța de fond este verificarea funcționalității USH-faptul ca fata de aceasta instituție de cultura legal înființata ca Universitate -furnizor de educație nu s-a dispus printr-un Ordin al Ministrului Educației Naționale o măsura sancționară sau chiar desființarea acestei instituții, asa cum prevede legiuitorul in cazul în care U. ar fi săvârșit abaterile de care este acuzata ,astfel consideram ca numai in cazul parcurgerii unor cursuri ale unei instituții care nu este instituție de cultura si furnizor de educație reglementata si înființata prin lege ar fi o realitate asimilata unui element cu caracter probatoriu care ar fi condus de drept la soluția data in acest caz de către instanța de fond.
Prin urmare, chematul in garanție MEN (MECTS),in temeiul prerogativelor cu care a fost investit, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate trebuia sa elaboreze si sa promoveze, dupa caz,hotărâre de guvern sau lege,decizie prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program sau instituție.
În mod constant s-a statuat, in jurisprudenta înaltei Curți de Casație si Justitie-Sectia de C. Administrativ si Fiscal, in litigii de aceeași natura, ca M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului are obligația legala de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând in diploma de licența si suplimentele la diploma (a se vedea, in acest sens, cu titlu de exemplu Deciziile: 5386/15._; 5722/29.11.2011; 5656/24.11.2011; 2533/22.05.2012; 628/08.02.2012; 953/23.02.2012; 2514/22.05.2012; 2480/18.05.2012; 2515/22.05.2012; 2534/22.05.2012.
Asupra admiterii cererii de chemare in garanție s-a pronunțat înalta Curte de Casație si Justiție, dupa cum urmează: in Dosar nr._, in Dosar nr._, in Dosar nr._ . Dosar nr._, Dosar nr._ ,Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._, in sensul admiterii cererii de chemare in garanție a MECTS, irevocabil.
În temeiul art.274 Cod proc.civ. a solicitat cheltuieli de judecata (onorariu avocat) asa cum rezulta din documentele atașate (extras de cont, contract de asistență juridică).
M. Educației Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
A arătat că, instanța de fond în mod temeinic și legal a respins cererea de chemare în garanție întrucât între M. Educației Naționale și U. S. Haret nu există un raport juridic obligațional.
Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții EXCLUSIVE ale Ministerului Educației Naționale.
Având în vedere acest aspect atribuțiile și competențele M.E.N sunt reglementate în H.G. nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare, în art.216 alin.2 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
Prin O.U.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, studenților ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță li s-a recunoscut dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.
Astfel, actul normativ mai sus invocat a oferit posibilitatea tuturor studenților -indiferent de forma de învățământ frecventata - de a-și finaliza a studiile într-un cadru legal și de a se bucura de toate drepturile ce decurg din deținerea unui act de studiu legal.
Pentru studenții care erau la forme neacreditate sau neautorizate de invatamant in respectiva norma s-a reglementat posibilitatea ca aceștia sa treacă la formele autorizate sau acreditate, in urma susținerii unor examene diferențiale care sa le asigure echivalarea studiilor.
Deși a fost creata aceasta oportunitate legislativa, nici U. „S. Haret" si nici părțile reclamante în atare spețe deduse judecății, în niciun moment nu au făcut dovada ca ar fi susținut si promovat asemenea examene pentru a beneficia de asimilarea cu studenții care au absolvit cursuri acreditate/autorizate. Așadar, nu există niciun temei legal pentru demersul părții reclamante de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.
În acest sens se pronunță și Curtea de Apel București care în dosarul nr._/3/2012 respinge ca netemeinică și nelegală cererea reclamantului de eliberare a diplomei de licență prin decizia nr. 2395/2013, irevocabilă.
Conform hotărârii mai sus menționate, făcând referire la contractul de studii încheiat între reclamant și universitatea pârâtă, instanța reține că "un act juridic încheiat cu nerespectarea prevederilor imperative ale legii, în cazul de față cu depășirea drepturilor conferite de lege universității organizatoare, nu poate beneficia de protecția jurisdicțională numai pentru motivul că niciuna din părțile actului nu a solicitat anularea acestuia. Cu alte cuvinte, un act juridic ce încalcă ordinea publică, fiind deci susceptibil de a fi lovit de nulitate absolută, nu poate genera drepturi și obligații legitime și, deci, nici de protecția jurisdicțională în cazul nerespectării lor. "
In ceea ce privește eliberarea adeverințelor, aceeași instanță menționează faptul că "acestea sunt emise de universitate care atestă absolvirea cursurilor și susținerea examenelor de licență, însă nu conferă prin ele însele dreptul la emiterea diplomei de licență, consfințind astfel o situație de fapt, fiind emise în vederea unei obligații contractuale a universității. Eventuala obligație a universității de a emite diplome de studii și-ar avea izvorul direct în lese, însă numai în condițiile în care contractul de studii ar fi fost încheiat cu respectarea Iezii, ceea ce nu este cazul în speță. "
In ceea ce privește eroarea comună, aceeași instanță reține "pentru a putea constitui temei al dobândiri unui drept de la o persoană care nu are calitate de a-l transmite, eroarea cu privire la calitatea persoanei trebuia să fie comună și invincibilă. Or, dacă în speța, s-ar putea accepta ca eroarea ar fi fost comună (deși se cunoaște numai poziția persoanelor acre s-au înscris la studii, nu și a celor care, la vremea respectivă, s-au interesat despre oferta educaționala a Universității S. Haret și au renunțat sa se înscrie) nu s-ar putea accepta ca eroarea a fost invincibilă.
Astfel, convingerea reclamanților, în sensul că U. S. Haret era autorizată să organizeze forma de învățământ pe care el a urmat-o, s-a bazat exclusiv pe afirmațiile universității, fără a se verifica autenticitatea informațiilor.
Ori, verificarea informațiilor presupune consultarea hotărârilor de Guvern emise anual, în care erau menționate toate universitățile din țară, cu toate specializările și formele de învățământ acreditate sau autorizate. O astfel de verificare se impunea în acest caz, întrucât U. "S. Haret" este o instituție particulară ce nu beneficiază de încrederea așteptată în mod rezonabil de cetățeni de la instituțiile sau autoritățile publice."
Având în vedere cele de mai sus instanța în mod temeinic și legal reține că nu sunt îndeplinite condițiile erorii comune și invincibile care să justifice emiterea diplomelor de studii.
Eliberarea actelor de studii implică o responsabilitate majoră față de întreaga societate: activitatea de învățământ superior este reglementată pentru ocrotirea unui interes general major.
Este vorba de interesul major al asigurării unui învățământ de calitate, astfel încât diplomele de studii emise în România să fie recunoscute automat în Uniunea Europeană, fară a mai exista suspiciuni asupra corectitudinii studiilor desfășurate. M. Educației Naționale nu poate elibera către U. S. Haret formulare de diploma care sa exceadă cifrei de școlarizare raportata de aceasta si nu poate elibera asemenea documente fara sa respecte normele legale cu aplicare in domeniu.
In drept, a invocat art. 205 din Codul de Procedură Civilă, Legea Educației nr. 1/2011, Legea învățământului nr. 84/1995, H.G. 676/2007, H.G. 635/2008, O.G. 10/2009, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005, H.G. 1011/2001, L 554/2004,H.G. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S., Ordinul ministrului educației nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, L 88/1993 republicată, H.G. nr. 693/2003. H.G. 1082/2003, H.G. nr. 940/2004. H.G. nr. 1175/2006, H.G. 410/2002, O.G. 137/2000.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Conform adeverinței depuse la dosar (fila 8 dosar fond), recurentul–reclamant a absolvit Facultatea de Management Financiar Contabil din București, programul de studii Management, din cadrul Universității S. Haret, forma de învățământ – cu frecvență redusă, și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009.
Potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în spețe similare, un astfel de act, precum adeverința în cauză, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative, nefiind atacat de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 554/2004.
În condițiile în care ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu se poate reține nelegalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior.
În astfel de litigii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a statuat că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012).
S-a reținut în cadrul jurisprudenței sus-menționate ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului, deoarece admiterea sa asigură efectiv punerea în executare a sentinței recurate, în condițiile în care eliberarea de către U. S. Haret a displomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de autoritate competentă și chemat în garanție.
Principalul rol al Înaltei Curți de Casație și Justiție, din perspectiva dispozițiilor constituționale dar și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (ex.: hotărârea din 6.12.2007 în cauza B. contra României), este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.
Potrivit principiilor consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (ex. hotărârea din 2.11.2010, în cauza Ș. și alții împotriva României, hotărârea din 24.03.2009, în cauza T. T. împotriva României, hotărârea din 6.12.2007, în cauza B. contra României), dreptul la un proces echitabil include dreptul la securitatea raporturilor juridice. Principiul securității raporturilor juridice decurge din Convenție și constituie unul dintre elementele de bază ale statului de drept.
A reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Ș. și alții împotriva României că, atunci când există divergențe cu privire la aplicarea unor dispoziții legale în esență similare în cazul persoanelor aflate în grupuri aproape identice, apare o problemă în privința securității raporturilor juridice.
A mai statuat instanța de contencios european că, în absența unui remediu care să rezolve aceste divergențe, soluționarea diferită a cererilor prezentate de mai multe persoane aflate în situații similare conduce la o stare de incertitudine, de natură să diminueze încrederea publicului în actul de justiție, această încredere fiind o componentă esențială a statului de drept.
În vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în materia contenciosului administrativ și fiscal, judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întruniți în condițiile art. 33 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, au adoptat, în ședința din 7.11.2013, o soluție pentru unificarea jurisprudenței, în ceea ce privește problema de drept a obligării pârâtei U. “S. Haret” să elibereze reclamantului diploma de licență și/sau suplimentul la diplomă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă.
Soluția adoptată a fost în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. “S. Haret” să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul la diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
La adoptarea soluției a fost avută în vedere jurisprudența reprezentată de următoarele decizii: nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012.
În consecință, soluția de admitere a recursului, în prezenta cauză, se impune în considerarea principiului unității jurisprudenței consacrat în practica sus-menționată a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta U. S. Haret la eliberarea către reclamant a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
În lipsa obligării chematului în garanție la aprobarea tipăririi formularelor tipizate a diplomelor de licență, U. S. Haret se află în imposibilitate de a elibera diploma de licență.
În consecință, în baza art. 60 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamant.
Cu privire la cererile reclamantului și pârâtei privind stabilirea unui termen de executare a hotărârii și de obligarea la plata de penalități, se observă că executarea hotărârii este garantată în mod corespunzător prin procedura prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în cazul refuzului de executare, devin aplicabile prevederile alineatului (2) al aceluiași text legal.
În baza art. 274 C.proc.civ., Curtea va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 12,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Va obliga chematul în garanție la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant C. B. A. V. împotriva sentinței civile nr. 4583/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. "S. HARET" BUCUREȘTI și M. E., CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că: Admite în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâta U..
Admite în parte cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă și obligă chematul în garanție M. Educației naționale să aprobe tipizarea formularului de diplomă de licență și supliment de diplomă pentru reclamant.
Respinge cererea reclamantului și a pârâtei U. de stabilire a termenelor pentru punerea în executare a sentinței și de plată a penalităților.
Obligă pârâții, în solidar, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în sumă de 12,6 lei.
Obligă chematul în garanție MEN la plata către pârâta U. a cheltuielilor de judecată în sumă de 4,3 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. R. I. C. A. J.
GREFIER,
M. P.
Red/tehn. C.R.I.
Jud. fond: A. M. P. – Tribunalul București – Secția a II a C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3811/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Încheierea nr. 09/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
