Anulare act administrativ. Decizia nr. 7928/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7928/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 1063/98/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 7928
Ședința publică de la 28 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: P. H.
JUDECĂTOR: G. A. M.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol este soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul reclamant M. N. împotriva sentinței civile nr. 1298/15.07.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. F. și L. S. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform prev. 104 alin 13 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința recurată Tribunalul a admis ca întemeiată cererea de ajutor public formulată de reclamantul –revizuent M. N., și în baza art. 81 din OUG nr. 51/2008 rap. la art. 6 lit. g din Legea nr.448/2006 a scutit revizuentul de plata taxei de timbru judiciar. Totodată a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de reclamantul –revizuent M. N. împotriva sentinței civile nr. 2051 din 20.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ și a făcut aplicarea art. 19 alin 1 din OUG nr. 51/2008.
În considerentele sentinței a reținut următoarele:
Cu privire la cererea de ajutor public judiciar, având în vedere cele reținute în sentința civilă nr. 2051/F din 20.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 876 din 07.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII a contencios administrativ si fiscal), potrivit cărora revizuentul este posesorul certificatului de handicap nr. 666/03.02.2009, instanța stabilește că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 ind. 1 din OUG nr. 51/2008 cu trimitere la art. 6 lit. g din Legea nr. 448/2006, urmând a admite această cerere și a scuti pe revizuent de plata taxei judiciare de timbru.
Cât privește cererea de revizuire formulată în cauză aceasta urmează a fi respinsă pentru considerentele de mai jos:
Potrivit art. 322 pct. 6 din Vechiul Cod de proc. civilă (act normativ aplicabil in speță față de data introducerii cererii introductive - 25.07.2012 și dispozițiile art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod de pr. civilă), revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel se poate cere, dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați sa-i apere.
Ori în cauză, revizuentul nu a produs dovezi din care să rezulte că se află în una din situațiile prevăzute de art. 322 pct. 6 din Vechiul Cod de proc. civilă, încălcând astfel obligațiile privind sarcina probei reglementate de art. 1169 din vechiul Cod civil.
Așa fiind, cum revizuentul nu se încadrează în una din situațiile în care se poate promova calea de atac a revizuirii, cererea formulată de acesta a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul-revizuient, M. N., in condițiile stipulate de art.304 ind.l din Cprocciv., si pentru motive de nelegalitate stipulate de art.304 pct.2 si pct.9 din Cproc.civ.care conform cărora:- Art.304 pct.2 „cand hotărârea sa dat de alti judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea in fond a pricinii" și pct.9 „hotărârea pronunțata fiind lipsita de temei legal si data cu încălcarea esențiala si aplicarea greșita a legii."
Astfel solicită casarea sentinței atacate si admiterea cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulata,pentru următoarele motive:
În fapt, prin cererea înregistrata sub nr._ la data de 12.12.2012 pe rolul Tribunalului Ialomița, a formulat o cerere de chemare in judecata in contradictoriu cu parații Primăria Municipiului F. - Serviciul Taxe si Impozite, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va fi data asupra fondului cauzei anularea actelor administrative emise de parata prin domnul L. M. din cadrul serviciul taxe si impozite, si recunoașterea dreptului reclamantei recunoscut de lege de scutirea de la plata impozitul pe clădire si terenul aferent, cum reiese si din adresa cu nr._/12.07.2011 emisa de MFEJ.
In motivarea acțiunii astfel promovate,precizez ca respectarea si promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati revin in principal autorităților administrației publice locale unde isi are domiciliu sau reședința persoana cu handicap.
Astfel prin
-1]— art.13 din HG.nr.268 din 14 mart.2007, privind Normele Metodologice de aplicare a prevederilor legii nr.448/2006, conform carora „La nivel local, responsabile cu asigurarea accesului persoanelor cu handicap la inchirierea unei locuințe sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, primarii, ca autorității executive, in raza cărora are domiciliu sau reședința persoana cu handicap.
2] art.26 lit. b din legea nr.448/2006 privind drepturile persoanelor cu handicap, conform cărora „persoanele cu handicap beneficiază de următoarele facilitați fiscale ;b-scutirea de la plata impozitului pe clădire si teren
3] art.7 alin. l din legea 448/2006,, Promova rea si respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, in principal, autorităților administrației publice locale unde isi are domiciliul sau reședința persoana cu handicap si, in subsidiar, respectiv complementar, autorităților administrației publice centrale, societății civile si familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap.
A..2 În baza principiului egalizării șanselor, autoritățile publice competente au obligația sa asigure resursele financiare necesare si sa ia masuri specifice pentru ca persoanele cu handicap sa aibă acces nemijlocit si neîngrădit la servicii.
Este evident ca in art.26 lit. (d) din legea nr.448/2006, cat si in art.27 alin. l lit.(f) din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități rezulta voința de a acorda facilitații si respectiv de a promova oportunitățile pentru activități independente persoanelor cu handicap,astfel:
D]-scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizației de funcționare pentru activități economice si viza anuala a acestora;
Lit.f] –sa promoveze oportunitățile pentru activități independente dezvoltarea spiritului anteprenorial,dezvoltarea de cooperative si începerea unei afaceri proprii;
F. de cele arătate invederează instanței faptul ca activitatea economica pe care o desfășoară are ca folosința imobilul la care se face referire si terenul aferent.
Aceste facilitații acordate persoanelor cu dizabilitati sunt arătate tocmai in ideea unui tratament echitabil si in art.2 alin. l din legea nr.448/2006 ,conform cărora „Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficientelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale si/sau asociate, le împiedica total sau le limitează accesul cu șanse egale la viata societății, necesitând masuri de protecție in sprijinul integrării si incluziunii sociale.
In aceste condiții considerentele expuse, contravin cu aprecierile exprimate de instanța/completul de judecata in dosarul nr.6022, soluționat de Tribunalul Ialomița prin Sentința civila nr.2051/F, constituit din Președinte d-na I. T., prin care se afirma cum ca dispozițiile Codului fiscal rezolva problema juridica din speța ,respectiv prin art.284 alin.6 si art. l pct.3 din C. fiscal.;
1. In ceea ce privește art.284 alin 6, la care face referire completul de judecata ,cu privire la facilitați pentru persoane fizice, sunt norme generale, reprezentând situația de drept comun.
In aceste condiții Legea nr.448/2006, privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,republicata, este o lege speciala este un principiu juridic care implica faptul ca norma e cea care deroga de la norma generala si ca norma speciala este de stricta interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o norma generala nu poate inlatura de la aplicare o norma speciala .
Deoarece norma generala reprezintă situația de drept comun, iar norma speciala constituie excepția.
2. Cu privire la art. l pct.3 din C. fiscal, invocat de instanța/completul de judecata,face următoarele precizării;
Astfel, actul normativ la care face referire in art. l pct.3 din C. fiscal-ACT NORMATIV este izvorul de drept creat de organe ale autorității publice, investite cu competente normative(parlament,guvern,organe administrative locale).Actul normativ cuprinde norme general-obligatorii, a căror aplicare poate fi realizata si prin intervenția forței coercitive a statului. Toate acestea nu au relevanta in cauza de fata, întrucât acesta face referire la norma generala reprezentând situația de drept corn un, nu la legea speciala respectiv norma speciala care constituie excepție.
De asemenea,aplicabile in spete de fata sunt dispozițiile art. 1 pct.4 din C. fiscal, conform cărora „Daca orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplica prevederea acelui tratat.
Interpretarea dispozițiilor acestui articol din C. fiscal,trebuie sa tina seama, Convenția privind Drepturile Persoanelor cu dizabilitati,semnata de România la 26 septembrie 2007.privind obligații generale, care au proclamat si au consimțit ca persoana cu dizabilitati este îndreptățită sa beneficieze de toate drepturile si libertățile prevăzute de aceasta, sa li sa garanteze dreptul de a beneficia pe deplin de acestea, fara discriminare. Recunoscand faptul ca dizabilitatea este un concept in evoluție si ca acesta rezulta din interacțiunea dintre persoanele cu deficiente si barierele de atitudine si de mediu care împiedica participarea lor deplina si efectiva in societate in condiții de egalitate cu ceilalți.
Mai mult prin aceasta recunosc necesitatea de a promova si proteja drepturile omului pentru toate persoanele cu dizabilități, inclusiv pentru cele care au nevoie de mai mult sprijin.
Învederează instanței, ca România este stat membru al U.E. si aceasta Convenție a devenit primul instrument obligatoriu din punct de vedere juridic,si face parte din ordinea juridica a U.E.
Astfel; art. l din Carta drepturilor fundamentale a U.E. care prevede „Demnitatea umana este inviolabila. Aceasta trebuie respectata si protejata""
Art.26 „Uniunea recunoaște si respecta dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de masuri care sa le asigure autonomia, integrarea sociala si profesionala, precum si participarea la viata comunității"
In ceea ce privește motivele invocate de in prezenta, privind motivele de nelegalitate in condițiile stipulate de:
Art.304 pct.2 din C.proc.civ. privind termenul si formele recursului, care conform cărora „cand hotărârea s-a dat de alții judecători dacat cei care au luat parte la dezbaterea in fond a pricinii"
În hotărârea pronunțata de Tribunalul Ialomița la data de 20.06.2013, cu nr.2051/F, pronunțata in dosarul nr._, privind fondul pricinii, este data de Președinte d-na I. T., iar in hotărârea cu nr.l298/F pronunțata in dosarul nr.l_ ,privind cererea de revizuire este data de Președinte d-na A. B. care nu avea legătura privind fondul pricinii.
Mai mult, D-na președinte A. B. in motivarea respingerii cereri de revizuire invoca ca revizuientul „nu a produs dovezi din care sa rezulte ca se afla in una din situațiile prevăzute de art.322 pct.6 din Vechiul Cod de proc.civila, încalcand astfel obligațiile privind sarcina probei reglementate de art.1169 din vechiul Cod civil..
Desi în cuprinsul cererii a invederat expres prevederile art.6 lit. g si art.25 pct.2 din legea 448/2006, prevederile art.12 alin 4 din Convenția Privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati., prin care sa statuat ca „Statele Parti se vor asigura ca toate masurile legate de exercitarea capacității juridice prevăd protecția adecvata si eficienta pentru prevenirea abuzurilor, conform legislației internaționale privind drepturile omului. O astfel de voința si preferințele persoanei, nu prezintă conflict de interese si nu au o influenta necorespunzătoare, sunt proporționale si adaptate la situația persoanei, se aplica pentru cea mai scurta perioada posibila si se supun revizuirii periodice de către o autoritate competenta, independenta si imparțiala sau de către un organ juridic. Masurile de protecție vor fi proporționale cu gradul in care asemenea masuri afectează drepturile si interesele persoanei".
Cu toate acestea instanța/completul de judecata, a eludat obligația imperativa de respectare a prevederilor articolelor învederate, situație in care se impune constatarea a exercitări cu rea credința a funcției de judecata, fiind pe deplin incidente disp.99 lit. t din Legea nr.303/2004.
La data de 10.06.2014, instanța/completul de judecata dispune in baza art.242 alin. l, pct.2 din C. proc.civ., suspendarea judecări cauzei, fara a fi existat motivul invocat de d-na A. B., la data de 16.06.2014 reclamantul formulează cererea de repunere pe rol a cauzei,si la data de 17.06.2014 este emisa Citația către reclamant, de Tribunalul Ialomița pentru repunere pe rol a cauzei civile.
Instanța/completul de judecata a creat o situație de confuzie cu privire la conținutul cererilor formulate de revizuient, eludând faptul ca a solicitat judecarea cauzei civile si in lipsa,si in baza art.242 alin. l pct.2 Cod pr.civila, dispune suspendarea judecării cauzei.
Cu toate acestea, desi disp.art.21,50.52 din Constituția României, si art. l alin. l din Legea organica nr.554/2004, obliga instanța sa pună in discuție si sa răspundă motivat cererilor formulate, completul de judecata a eludat atât textul constituțional cat si art. l alin. din legea nr.554/2004, si prin exces nejustificat de putere si prin abuz de drept (inclusiv prin metoda „pumnului in gura")a refuzat soluționarea unei cereri esențiale pentru legitimitatea procesului civil.
Mai mult completul de judecata a eludat disp.art.25 pct.7 din Legea nr.448/2006, privind asistenta juridica drepturilor persoanelor cu handicap, conform cărora „Judecarea cauzelor care au ca obiect obținerea de către persoanele cu handicap a drepturilor prevăzute de prezenta lege se face cu celeritate.
Deoarece instanța/completul de judecata a nesocotit atat obligația prev. art.l alin.l din Legea 554/2004 si a .art.25 pct.7 din legea nr.448/2006,cat si textul Constituțional, se impune constatarea, a exercitării cu rea credința a funcției de judecata,fiind pe deplin incidente art.99 ind.l din legea 303/2004, conform carora „Exista rea-credinta atunci cand judecătorul sau procurorul încalcă cu știinta normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane".
F. de aceaste, invederează instanței ca de soluția care se va pronunța in dosarul cu nr._ ,depinde soluționarea cauzei in dosarul nr._, aflat pe rol la Judecătoria F., avand ca obiect „contestație ia executare "
Deoarece prezenta cauza nesolutionata, si acceptat de completul de judecata vătămarea unei persoane, acestea continua sa producă efecte vătămătoare.
De asemenea, supun atenției prezenta cerere care indeplineste condițiile legale prevăzute la art.304 ind.l privind termenul si formele recursului,conform cărora „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii,nu poate fi atacata cu apel nu este limitata la motivele de casare prevăzuta in art.304, instanta putând examina cauza sub toate aspectele.
Pentru aceste motive, solicită admiterea prezentei cererii si soluționarea de indata a cauzei civile,care continue sa producă efecte vătămătoare.
Deliberând asupra recursului, prin prisma susținerilor și criticilor revizuientului-recurent, a probelor administrate în fața primei instanțe, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată că este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Astfel, cu referire la critica întemeiată pe motivul de recurs vizând aplicarea art. 304 pct. 2 C.proc.civ. 1865, Curtea constată că este nefondată având în vedere că în esență respectarea principiului continuității, respectiv cerința ca același judecător care a ascultat concluziile părților pe fondul cauzei să soluționeze și cauza pe fond, nu implică și soluționarea căii extraordinare de atac a revizuirii, astfel cum a susținut în mod neîntemeiat revizuientul, cauza având acest obiect fiind repartizată conform HCSM nr. 387/2005 în mod aleatoriu către unul dintre completele de judecată ale instanței de fond, nefiind obligatorie pronunțarea asupra acestei căi de atac de către același judecător.
Nefondată este și critica vizând aplicarea disp. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. având în vedere că în mod judicios prima instanță constatând că în fapt revizuientul a invocat disp. art. 322 pct. 6 din C.proc.civ. 1865(dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere), similare ca și conținut cu disp. art. 509 pct. 7 din NCPC, potrivit cărora „statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii și cei puși sub interdicție judecătorească ori cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să îi apere”.
Din această perspectivă în mod corect a reținut prima instanță că întrucât recurentul-reclamant nu se circumscrie vreuneia dintre categoriile de persoane prevăzute în mod limitativ de aceste dispoziții legale, calea de atac a revizuirii întemeiată pe această ipoteză normativă nu este admisibilă.
Totodată faptul că revizuientul-recurent-reclamant beneficiază de un statut reglementat de dispozițiile legii nr. 448/2006 nu are relevanță cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, aceasta urmând a fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, revizuientul nefiind minor, pus sub interdicție sau pus sub curatelă.
Pe de altă parte, susținerile revizuientului-recurent cu privire la fondul cauzei nu pot fi analizate în prezentul demers procesual, acesta fiind întemeiat exclusiv pe formularea unei căi extraordinare de atac inadmisibilă, nefiind posibilă reluarea judecății pe această cale neprevăzută de lege, în modalitatea în care a fost formulată de către recurent, considerente față de care va fi respins prezentul recurs în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ.1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant M. N. împotriva sentinței civile nr. 1298/15.07.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. F. și L. S. M., ca nefondat.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. O. P. H. G. A. M.
GREFIER,
F. V. M.
Red PH/ 2 ex
Jud fond: A. B.
Tribunalul Ialomița
| ← Pretentii. Decizia nr. 1779/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... → |
|---|
