Pretentii. Decizia nr. 6371/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6371/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 1445/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.6371
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 15 SEPTEMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - H. V.
JUDECĂTOR - B. C.
JUDECĂTOR - R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.934 din 11.02.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a - II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. M. și intimata-pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică,în ordinea listei de ședință nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care,
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului din prezenta cauză, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 934 din 11.02.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a - II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pîrîtei AFPS6.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Sector 6, Splaiul Independenței nr.294, Corp A.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I. M., cu domiciliul în București, Sector 6, ., ..2, .>în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, Sector 2, ..13, și a fost obligată pîrîta AFPS6 să restituie reclamantului suma de 6674 lei reprezentînd taxă pentru emisiile poluante, cu dobînda aferentă de la data plății taxei și pînă la data restituirii efective.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea adresei nr._/16.11.2012 a AFPS6.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat și reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunaluuil București – Secția a - II-a de C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul I. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea adresei nr._/16.11.2012 a AFPS6 și restituirea sumei de 6674 lei către reclamant reprezentînd taxă pentru emisiile poluante, cu dobînda aferentă.
În fapt, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism pentru înmatricularea căruia a fost obligat la plata taxei speciale pentru emisiile poluante, în cuantum de 6674 lei. Reclamantul a considerat că taxa prevăzută de legea nr.9/2012 contravine art.110 din Tratatul Comunității Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Reclamantul a mai susținut că, față de disp. art.148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare.
În drept, reclamantul a invocat Tratatul CE, legea nr.9/2012.
La dosarul cauzei, au fost depuse înscrisuri privind autoturismul și taxa plătită pentru înmatricularea acestuia, dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Pârâta AFPS6 prin DGRFPB, a invocat prin întîmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a AFPS6, care doar a încasat taxa. De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, la bugetul căreia se face venit taxa pe poluare, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, taxa fiind legal percepută.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Tribunalul a respins cererea de chemare în garanție a AFM, formulată cu motivarea că taxa se face venit la Fondul pentru Mediu. Reclamantul este nemulțumit de suma pretinsă de AFPS6 cu titlu de taxă de poluare. AFPS6 este instituția care a pretins și a încasat suma calculată prin decizie proprie, nr._/24.05.2012 – fila 9, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Și excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă ca neîntemeiată de către tribunal, avînd în vedere că AFPS6 este emitentul deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile poluante în baza căreia s-a pretins și încasat suma de la reclamant, deci nu este doar un simplu încasator pentru AFM. Reclamantul este nemulțumit de suma pretinsă de AFPS6 cu acest titlu, a contestat această sumă, iar ca efect al nesoluționării favorabile a cererii sale de restituire a sumei a introdus acțiunea de față.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, potrivit înscrisurilor de la filele 11-13. Pentru înmatricularea aceluiași vehicul în România a plătit taxă specială în cuantum de 6674 lei, potrivit chitanței de la fila 10, calculată prin decizia nr._/24.05.2012 – fila 9.
Tribunalul a considerat că sînt nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pîrîta AFPS6, cea care a calculat și a încasat suma de la reclamant, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datoreaza aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003. Aceste dispoziții au fost preluate și de art.3 din legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante, lege care a abrogat OUG nr.50/2008, dar nu a înlăturat și perceperea discriminatorie a taxei.
Astfel, în temeiul art.4 alin.1 lit.a din legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Este adevărat că în alin.2 al aceluiași articol s-a prevăzut că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Însă alin.2 a fost suspendat prin art.1 din OUG nr.1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
Asadar, obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania conform art.4 lit.a, fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse in Romania si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece dispozițiile alin.2 din art.4 din legea nr.9/2012 au fost suspendate, rezulta ca la momentul achitării taxei de către reclamant, taxa pentru emisiile poluante era datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu si pentru cele aflate deja in circulatie inmatriculate in tara. Asadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate in Romania înainte și după . legii nr.9/2012, astfel cum s-a creat și prin OUG nr.50/2008.
Însă, în conformitate cu art. 110 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile legii nr.9/2012, rezulta ca, pe parcursul anului 2012, pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe taxa la o noua inmatriculare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminueaza sau este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru, cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania.
Legea nr.9/2012 este deci contrara art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu, favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si vanzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
Tribunalul mai remarca un alt tip de discriminare - intre persoanele care au solicitat inmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care inmatriculeaza autoturisme ulterior, doar aceste din urma persoane platesc taxa pentru emisiile poluante, desi este evident ca polueaza si autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei speciale de faptul inmatricularii, desi s-a urmarit asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului poluatorul plateste.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale reclamantului, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1, 2 al.2 și 8 al.1 din legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art.18 al.1 din legea nr.554/2004 republicată, tribunalul va admite acțiunea și va obliga pîrîta AFPS6 să restituie reclamantului suma de 6674 lei reprezentînd taxă pentru emisiile poluante, cu dobînda aferentă de la data plății taxei și pînă la data restituirii efective, impunîndu-se repararea integrală a prejudiciului produs reclamantului prin pretinderea taxei, după cum a statuat și CJUE prin hotărîrea pronunțată în cauza I..
Tribunalul a respins însă ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea adresei nr._/16.11.2012 a AFPS6, avînd în vedere că această adresă nu produce efecte juridice vătămătoare pentru reclamant, actul administrativ fiscal în baza căruia s-a pretins și încasat taxa fiind decizia nr._/24.05.2012.
Împotriva acestei sentințe judecătorești, pârâta Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, a formulat recurs în temeiul art. 299 din Codul de procedură civilă, criticând soluția instanței de fond pentru următoarele motive:
I. Arată că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice.
Învederează faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe pentru emisiile poluante achitata de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1 alin. 2 se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasată, astfel că instituția căreia îi revine obligația administrării și gestionarii acestui buget, în calitate de titular, este Administrația F. pentru Mediu.
Învederează faptul ca actul normativ In baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv Legea nr. 9/2012, prin normele sale de aplicare H.G. nr. 9/2012) arata si expune pe larg In cadrul art. 3 alin. 5 - 8 modalitatea In care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având în vedere faptul ca taxa pentru emisiile poluante achitata de către intimatul reclamant nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de către acesta, intre instituția recurentă si intimatul - reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe, motiv pentru care solicita admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
2. Instanța de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garantie a Administrației F. pentru Mediu formulata.
Conform art.60 C.pr.civ., "partea poate sa cheme in garanție o alta persoana impotriva căreia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cădea in pretentiuni cu o cerere in garanție sau in despăgubire."
De asemenea, potrivit art.61 alin.1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu întâmpinarea; cand întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de infatisare."
Învederează instanței de judecată prevederile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și ulterior art. 2 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu sl se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. în vederea finanțării programelor sl proiectelor pentru protecția mediului".
De asemenea, potrivit art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 9/2012 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012: "[...] restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul F. pentru mediu."
3. In ceea ce privește fondul cauzei, arată ca instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, având în vedere considerentele următoare:
Astfel, arată că urmare solicitării intimatului-reclamant, în temeiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice a procedat, în baza datelor înscrise în cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea și emiterea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/24.05.2012 pentru suma de 6674 lei, taxă ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de către acesta. Așa cum s-a observat, intimatul-reclamant nu contesta modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr. 9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Însă arată că prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei, în conformitate cu dispozițiile art. 4.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in România, rezultă ca această taxă este legal datorată.
De asemenea, roagă să se aibă în vedere faptul că ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme și autovehicule plătită în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012.
Referitor la plata dobânzii legale, învederează că potrivit O.G. nr.13/2011, dobânda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinită condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicitate instanței, sa se constate ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamanta, fiind temeinic si legal întocmite, motiv pentru care solicită respingerea si acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat si modificarea sentinței recurate, in principal in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar pe fond ca neîntemeiată.
În drept, s-a întemeiat pe art.304. pct.9 Cod Procedură Civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare, deși aveau această obligație legală, potrivit art. 308 Cod Procedură Civilă.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, Curtea reține că Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare, H.G. nr. 9/2012, arată și expune pe larg în cadrul art.3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv:
,, (5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (5).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule".
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu, instanța de fond ignorând faptul că, dincolo de mecanismele de reglare bugetară, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 2 are posibilitatea de a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule încasate, întrucât a virat suma respectiva la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Or, potrivit art.60 alin.1 Cod procedură civilă ,,partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire”, rezultând că în cauză sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege.
Pe de altă parte, celelalte critici formulate de recurentă sunt neîntemeiate.
Astfel, în esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la dosarul de fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
De asemenea, prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), s-a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit (prin Legea nr.9/2012), apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale(prin O.U.G. nr.1/2012), prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, rară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Practic, prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), s-a statuat că regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituit prin Legea nr.9/2012, apoi restrâns de O.U.G. nr.1/2012, este similar celui instituit prin O.U.G. nr.50/ 2008, fiind, deci, valabile toate concluziile enunțate anterior.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin prin Legea nr.9/2012, apoi restrâns de O.U.G. nr.1/2012 ( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autovehiculului second-hand, marca BMW, Tip 560L/NC51/525d, nr. identificare WBANC51070CN40093, an fabricație 2006, înmatriculat anterior într-o țară membră a Uniunii Europene.
Nu mai puțin, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că criticile sunt neîntemeiate criticile și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
De asemenea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că hotărârea sa, prin care s-a constatat neconformitatea cu dreptul comunitar a actului normativ național, este aplicabilă pentru toate cazurile care nu au fost soluționate definitiv și irevocabil, cu excepția situațiilor în care chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene restricționează producerea unor efecte, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Pe de altă parte, deoarece cererea de restituire formulată de către intimata reclamantă vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei reclamante, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
De asemenea, în raport de forța juridică superioară a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, urmează a fi înlăturate propunerea departamentului responsabil al Comisiei Europene și soluția Comisiei privind aplicarea O.U.G. nr.117/2009.
În concluzie, soluția instanței de fond sub acest aspect, este legală și temeinică, nefiind aplicabile nici prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene, întrucât acestea se referă la un domeniu diferit, respectiv la armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri.
Totodată, Curtea are în vedere și faptul că pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a faptului că suma aferentă taxei pe primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către ea, ca organ fiscal competent, independent de destinația ulterioară a sumei, astfel încât excepția invocată sub acest aspect, este neîntemeiată.
De asemenea, nu poate fi reținută apărarea recurentei în sensul lipsei culpei sale pe motiv că taxa pe poluare a fost încasată în temeiul legii, deoarece dreptul U.E., conform art.148 al.2 și 4 din Constituție, se aplică direct și în mod prioritar față de toate normele interne, iar respectarea acestor principii incumbă tuturor autorităților și instituțiilor publice, inclusiv recurentei.
Pe de altă parte, Curtea observă că prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile anterior evocate, iar rațiunea pentru care a fost adoptată decizia indicată se regăsește și în cazulcererilor de restituire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d dinCodul de procedură fiscală, Curtea apreciază că argumentele recurentei relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale sunt neîntemeiate.
De asemenea, întrucât cererea de restituire formulată de către intimata reclamantă vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
În privința capătului de cerere referitor la dobânda legală fiscală solicitată, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, indubitabil, pe de o parte, că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor), act normativ cu caracter special în raport cu O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011, reglementează exhaustiv drepturile părților raportului de drept fiscal în privința sumelor ce le au de primit în virtutea acestui raport, iar pe de altă parte, că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul doar la dobânda prevăzută de Codul de Procedură Fiscală, iar nu la dobânda legală prevăzută de O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011.
În acest context, trebuie observat că prin cererea introductivă, s-a solicitat acordarea ratei dobânzii, iar din cuprinsul acțiunii rezultă, fără echivoc, că ele sunt aferente unei sume a cărei restituire se solicită în „condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr.92/2003”, astfel că, deși este lipsit de acuratețe juridică, capătul de cerere trebuie înțeles că se referă la dobânda prevăzută de legea specială, recte art.124 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a soluționat cererea de restituire a sumelor).
Pe de altă parte, este adevărat că din analiza acestor dispoziții legale interne rezultă că dobânda fiscală se datorează de la momentul punerii în întârziere și deoarece în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere ar echivala cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea ei, dar aceste prevederi au fost înlăturate parțial, pentru ipotezele în care sumele sunt reținute în temeiul unui act normativ fiscal neconform cu legislația comunitară, precum în speță, prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, conform căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe”.
Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Practic, Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, desființează parțial (doar sub aspectul datei și pentru ipotezele indicate mai sus), cu efect ex tunc, prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Prin urmare, dobânzile solicitate de recurentul reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, curg, în principiu, de la data plății sumei de către contribuabil.
Totodată, aspectul că art.124 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, prevede că dobânzile se acordă „la cererea contribuabililor” nu poate fi interpretat în sensul restrictiv că solicitarea acordării dobânzilor trebuie adresată, exclusiv, organului fiscal competent), deoarece legea nu prevede o astfel de distincție (or, ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus. De altfel, chiar dacă legea ar fi făcut distincția invocată, ea ar fi privit doar ipoteza solicitării dobânzilor pe cale principală, iar nu și situația solicitării dobânzilor odată cu debitul principal, când se aplică principiul accesorium sequitur principale, în caz contrar încălcându-se principiile generale de drept.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat și mai sus, Curtea are în vedere și faptul că art.12 alin.1 din Legea ne.9/2012 reglementează cazuri de restituire a taxei de poluare legal achitată, situație care nu se regăsește în prezenta speță, în care este vorba despre o taxă pentru emisii poluante încasată cu încălcarea dreptului comunitar, deci în mod nelegal.
De asemenea, având în vedere împrejurarea că recurenta a pierdut procesul în primă instanță, iar recursul i se admite doar în privința cererii de chemare în garanție (criticile care o vizează pe intimata reclamantă nefiind fondate), având așadar culpă procesuală din perspectiva dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că în mod corect a fost impusă în sarcina acesteia obligația procesuală de a plăti cheltuielile de judecată ale intimatei, respectiv taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. De asemenea, nu poate fi reținută apărarea recurentei în sensul lipsei culpei sale pe motiv că taxa pe poluare a fost încasată în temeiul legii, deoarece dreptul U.E., conform art.148 al.2 și 4 din Constituție, se aplică direct și în mod prioritar față de toate normele interne, iar respectarea acestor principii incumbă tuturor autorităților și instituțiilor publice, inclusiv recurentei. Totodată, art. 274 Cod Procedură Civilă obligă instanța să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată indiferent de caracterul irevocabil sau nu al hotărârii pe care o dă, critica recurentei sub acest aspect fiind neîntemeiată.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de formulat de recurenta pârâtă, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite cerere de chemare în garanție, va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu (AFM) la plata către pârâta AS6 a FP a sumei de 6674 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante și va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE (AS6 a FP) PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 934 din 11.02.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a - II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. M. și intimata-pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție AFM către pârâta AS6 a FP la plata sumei de 6674 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. V. B. C. R. I. C.
GREFIER
G. P.
Red V.H.. - 2 ex./2014
Fond– jud. C. I.
Tribunalul București - Secția a-II-a
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... | Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din... → |
|---|
