Anulare act administrativ. Decizia nr. 617/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 617/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 295/116/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 617
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. R.
Judecător D. C. V.
Judecător D. G. S.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, împotriva sentința civilă nr. 447/20.02.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită iar prin cererea de recurs formulată recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea învederează că la data de 21.01.2014 intimatul-reclamant a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, în 2 exemplare.
Reținând că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și reține cererea de recurs spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Călărași la data de 31.01.2013 și înregistrată sub nr._, reclamantul P. G. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 6.183 lei reprezentând taxă de poluare, a dobânzii legale calculată de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, anularea adresei nr.2629/25.01.2013, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.447/20.02.2013 Tribunalul Călărași – Secția civilă a respins excepția inadmisibilității, a admis în parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare în sumă de 6.183 lei și a dobânzii fiscale aferente începând cu data de 24.01.2013 și până la achitarea taxei, precum și a cheltuielilor de judecată în sumă de 30 lei și a respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în anul 2009 un autoturism sencond-hand, marca VOLVO, iar în România a plătit o taxă specială pentru înmatriculare în cuantum de 6.183 lei, achitată cu chitanța depusă în copie la dosar, taxă pe care o consideră discriminatorie în raport de jurisprudența Comunității Europene precum și în raport de prevederile Constituției României și a cărei restituire a solicitat-o.
Tribunalul a reținut că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr.343/2000 și art.2142–2143 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia. Aceste dispoziții legale au fost abrogate prin OUG nr. 50/21.04.2008 care a instituit cadrul legal pentru plata taxei de poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Potrivit OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1). Scopul general al art.90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cu produsele interne. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern respectiv a OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța de fond a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratat întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu,favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România.
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul actelor normative menționate rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic,potrivit principiului „poluatorul plătește”.
În consecință dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritare și prevalează legii interne.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâta să o restituie, precum și dobânzile fiscale calculate de la data de 24.01.2013, respectiv data formulării cererii la organul fiscal și până la data plății.
Cererea reclamantului de plată a dobânzii fiscale a fost respinsă întrucât acesta nu a făcut dovada potrivit dispozițiilor art.124 Cod proc.fiscală, că această cerere a fost formulată și în fața organului fiscal.
Cererea de anulare a adresei pârâtei a fost respinsă întrucât nu are valoarea unui act administrativ prin care se nasc, se modifică sau se sting raporturi juridice.
În baza art.274 al.1 Cod proc.civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, stabilite proporțional cu pretențiile admise.
Împotriva sentinței civile nr.447/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași– Secția Civilă în dosar nr._ a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, solicitând admiterea recursului formulat și pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.
Apreciază că excepția inadmisibilității a fost în mod greșit respinsă de instanța de fond întrucât reclamantul nu a formulat în termen legal, plângere prealabilă în sensul Legii nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, OUG 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule în scopul protecției mediului, iar referitor la invocarea hotărârii preliminare CJUE în baza art.267 TFUE, învederează că aceasta este obligatorie numai pentru instanța de trimitere și numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudiciată.
De asemenea, art.110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre.
Intimatul-reclamant P. G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței de fond.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Analizând probele administrate în cauză Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul discriminatoriu al taxei de poluare și faptul că normele care au instituit această taxă contravin art. 110 din TFUE, fostul art. 90 din TCE. Acest fapt este confirmat de hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. și N.. Normele prin care s-au instituit taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare sunt de natură să descurajeze importul intracomunitar, și să protejeze piața internă, fapt care contravine articolului menționat.
De asemenea, prima instanță a procedat în mod corect, dând eficiență normelor de drept european și înlăturând normele din dreptul intern care sunt contrare Tratatului, fapt conform cu hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele C. /Enel și Simmenthal.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Ca și calitate procesuală pasivă Curtea constată că restituirea taxei trebuie să se facă de organul care a încasat-o, fiind nerelevant pentru ce instituție a fost încasată respectiva taxă. Actul nelegal emană de la această instituție și vătămarea a fost produsă, în mod direct de către aceasta, repararea prejudiciului, în sensul restituirii taxei, urmând să se realizeze tot de către instituția fiscală care a impus și a încasat taxa de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, se constată că această procedură era una ineficientă, normele interne impunând plata taxei iar practica autorităților fiscale fiind în sensul impuneri taxei. Astfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, soluția de obligare a autorității care a încasat taxa nelegală la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv a celui produs prin lipsirea pentru o perioadă de timp, de suma de bani plătită, apare ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, împotriva sentința civilă nr. 447/20.02.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 30 Ianuarie 2014.
Președinte, I. R. | Judecător, D. C. V. | Judecător, D. G. S. |
Grefier, M. D. |
Red./Tehnored. D.S./2 ex./2014
Tribunalul Călărași – Secția Civilă
Judecător: N. M. T.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 371/2014. Curtea... | Pretentii. Decizia nr. 5192/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
