Obligaţia de a face. Decizia nr. 5693/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5693/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 44740/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.5693
Ședința publică din data de 30 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. G. A.
JUDECĂTOR: F. L. E.
JUDECĂTOR: P. H.
GREFIER: CHIRĂNUȘ E.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant B. V. împotriva sentinței civile nr.2671/14.05.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (M.E.C.T.S.), având ca obiect „obligare emiterea act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant personal și asistat de avocat personal și asistat de avocat M. A. în baza împuternicirii de substituire aflată la fila 47 dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că recurentul-reclamant a depus dovada achitării taxei de timbru stabilită prin rezoluție, iar intimata-pârâtă USH a depus întâmpinare prin registratura secției.
Curtea constată achitată taxa de timbru și procedează la anularea acesteia.
Recurentul-reclamant, prin avocat, învederează că nu are cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată șia cordă cuvântul pe fondul recursului.
Recurentul-reclamant, prin avocat,solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, să se aibă în vedere faptul că recurentul a făcut parte din promoția 2008, însă din motive de sănătate nu a putut susține examenul de licență în acel an, ci l-a susțint în anul 2009. Pentru toți absolvenții Universității S. Haret - promoția 2008 s-au eliberat diplomele de licență, ceea ce nu s-a întâmplat și pentru recurentul din prezenta cauză. De asemenea, recurentul a fost înscris în cadrul studiilor universitare pentru două specializări, filozofie și jurnalism. În urma finalizării ciclului universitar a fost emis suplimentul de diplomă, fără a se emite și diploma, pentru cele două specializări, însă diploma în original a fost emisă doar pentru specializarea jurnalism, nu și pentru filosofie.
Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate de către instanța de fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată și să se dispună eliberarea diplomei de licență. De asemenea, solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale formulată de U. S. Haret.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ /CA/2012, reclamantul B. V. a chemat în judecată pe pârâta U. „S. HARET” BUCUREȘTI, solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a urmat cursurile Facultății de Filosofie, Științe Politice și Studii Culturale din București, specializarea Filosofie din cadrul Universității S. Haret, promoția 2008, forma de învățământ ID, iar în urma promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2009 i-a fost eliberată adeverința nr.711/17.08.2009. De la momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia, și-a îndeplinit toate obligațiile ce îi reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților, în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de licență. În aceste condiții, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr.1405/21.05.2009, precum și art.20 alin.1 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr.2284/2007, pârâta era obligată să elibereze reclamantului actele de studii completate.
Potrivit OMEC nr.3404/07.03.2006 privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizație de funcționare provizorie. Formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă au funcționat și funcționează legal potrivit prevederilor art.60 alin.1 din Legea nr.84/1995, rep., iar pârâta, având învățământ de zi autorizat/acreditat, poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă.
Potrivit art.60 alin.3 din Legea învățământului nr.84/1995, rep., „Diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită”.
Arată reclamantul că a promovat examenul de licență, iar facultățile din cadrul universității i-au recunoscut titlul de licențiat în Filosofie, potrivit adeverinței de studiu eliberate, cu alte cuvinte, în ipoteza în care specializarea sa nu ar fi fost recunoscută, validitatea adeverinței de licență subzistă în virtutea principiului „error commmunis facit jus”.
Mai arată că justifică un interes legitim, personal și direct în declanșarea procedurii judiciare, deoarece adeverința de licență este în ființă și constituie un act administrativ nerevocat sau anulat de instanțele de judecată. Menționează că atât M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cât și U. S. Haret erau ținuți să respecte principiile de drept și dreptul la instruire conform art.2 din Protocolul 1 la CEDO, precum și dreptul la educație potrivit Constituției României. Prin urmare, câtă vreme pârâta însăși recunoaște că a urmat cursurile pe care ea le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite și a emis acte ce recunosc acest fapt, acte ce premerg diplomelor finale de studii, respectiv câtă vreme MECTS nu a invocat nelegalități în organizarea de către pârâtă a studiilor, cererea sa este întemeiată.
Precizează reclamantul că și-a îndeplinit obligația prealabilă, potrivit Legii nr.554/2004, de a depune plângeri atât la universitatea pârâtă, cât și la MECTS.
În drept, au fost invocate Constituția României, Legea nr.1/2011, Legea nr.84/1995, rep., Legea nr.554/2004, OMEC nr.3404/2006, Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior, aprobat prin OMEC nr.2284/2007, CEDO și Protocolul 1 la Convenție.
Pârâta U. „S. HARET” a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamant și cerere de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE pentru obligarea acestuia la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în Diploma de licență și suplimentul la diplomă, sub sancțiunea prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și pentru obligarea la plata tuturor sumelor solicitate, cu orice titlu, de reclamant de la pârâtă.
M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.2671 din 14.05.2013 Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea introductivă de instanță și în consecință, a respins și cererea de chemare în garanție.
Pentru a hotărî asstfel, tribunalul reține că potrivit adeverinței atașate cererii introductive (f.12), reclamantul a absolvit studiile universitare de licență la Facultatea de Filozofie, Științe Politice și Studii Culturale din București, specializarea Filozofie, din cadrul USH, promoția 2008, a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând astfel titlul de licențiat în filozofie.
Cât privește forma de învățământ urmată, aceasta a fost învățământ la distanță (ID), așa cum reiese din motivarea acțiunii și din mențiunile contractelor anuale de studii depuse la dosar – f.14-19.
Prin Legea nr.443/2002 a fost înființată U. S. Haret, iar la art.3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Pe durata studiilor universitare urmate de reclamant, în conformitate cu hotărârile de guvern în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență (pct.6 din anexele la HG nr.1609/2004, HG nr.676/2007), pârâta USH nu era acreditată sau autorizată provizoriu să organizeze cursuri pentru specializarea Filosofie absolvită de reclamant la forma de învățământ ID.
Nu pot fi primite susținerile formulate în cauză în sensul că formele de învățământ ID și FR puteau fi organizate întrucât universitatea pârâtă avea învățământ de zi autorizat sau acreditat.
Este adevărat că art.60 alin.1 din Legea nr.84/1995 prevedea că formele de învățământ FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi. Așadar, legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi. Nu era însă suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățământ ca instituția respectivă să aibă organizate cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare/autorizare provizorie. Existența acreditării pentru forma de învățământ la zi creează doar o vocație, nu un drept de a organiza și forma de învățământ cu frecvență redusă/la distanță.
Potrivit art.103 alin.2 din Legea nr.84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățământului.
La art.92 alin. 3 lit. c) din Legea nr.84/1995 se prevede că autonomia universitară se realizează, printre altele, prin proiectarea, organizarea și stabilirea formelor de învățământ postuniversitar, confirmate prin acreditarea programelor de studiu.
Conform art.17 din HG 1011/2001 procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii 88/1993 republicată, această lege fiind abrogată și înlocuită de OUG nr.75/2005.
Potrivit OUG nr.75/2005, art.29 alin.3, în învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. În alin. 4 al aceluiași articol se prevede că acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acordă - alături de drepturile prevăzute la lit. a) - și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire.
La art.1.6 din Metodologia de evaluare externă, standardele, standardele de referință și lista indicatorilor de performanță a Agenției Române de asigurare a Calității Învățământului Superior (ARACIS), aprobată prin HG 1418/2006 și care s-a aplicat începând cu anul universitar 2006-2007, se arată că un program de studii/specializare constă în totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere și realizarea efectivă a predării, învățării și cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare. Programele de studii se diferențiază în funcție de (a) nivelul calificării universitare: licență, master, doctorat; (b) forma de învățământ: la zi, seral, cu frecvență redusă, învățământ la distanță etc.; (c) domeniul de specializare a cunoașterii, conform cu diviziunea academică a cunoașterii și cu diviziunea profesională a muncii.
Din coroborarea dispozițiilor Legii nr.84/1995 cu cele ale HG nr.1011/2001, ale OUG nr.75/2005 și ale Metodologiei aprobate prin HG nr.1418/2006 rezultă, pe de o parte, că învățământul la distanță (ID) sau cu frecvență redusă (FR) poate fi organizat doar de instituțiile de învățământ superior care au și cursuri de zi pentru specializarea respectivă, iar pe de altă parte că acreditarea trebuie obținută nu doar pentru forma de zi, ci și pentru celelalte.
Prin dispozițiile art.60 alin.1 din Legea învățământului nr.84/1995 legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi. Scopul normei este acela de a impune indirect o interdicție de a organiza cursuri la ID și FR universităților care nu au organizate cursuri de zi la specializarea respectivă, iar nu exonerarea instituției de învățământ superior de obligația de a supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării, în conformitate cu prevederile OUG nr.75/2005 și HG nr.1418/2006, și celelalte programe de studii. Cu alte cuvinte, calea de la vocație la drept este condiționată de parcurgerea procedurii legale de acreditare/autorizare.
Cât privește invocarea de către reclamant a art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995, tribunalul apreciază că această normă nu poate fi considerată incidentă în cazul formelor de învățământ organizate și parcurse în afara prevederilor legale referitoare la acreditare/autorizarea provizorie. În text se face vorbire de echivalența diplomelor și certificatelor de studii emise de instituțiile de învățământ superior pentru diferite forme de învățământ, dar cu condiția inserată expres în corpul normei ca aceste acte să fie eliberate în condițiile legii. Cu alte cuvinte, sunt conferite aceleași drepturi, indiferent de forma de învățământ absolvită, pentru absolvenții unor programe de studii autorizate/acreditate.
Tribunalul consideră că sunt neîntemeiate și susținerile conform cărora reclamantul este îndrituit să îi fie eliberate diploma de licență și suplimentul de diplomă întrucât, după susținerea examenului de licență, a primit adeverință în acest sens, adeverință care nu a fost anulată.
Completarea adeverințelor de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea cursurilor de către USH, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior aprobat prin OMECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
De asemenea, potrivit art.38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverința invocată de reclamant are termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea acesteia.
Nu poate fi reținută în favoarea reclamantului nici existența unei erori comune și invincibile cu privire la dreptul universității de a organiza cursurile la care s-a înscris, cât timp prin HG nr.940/2004, nr.676/2007 au fost prevăzute în mod clar specializările acreditate sau autorizate provizoriu și formele de învățământ pentru care s-a acordat acreditarea/autorizarea provizorie, iar reclamantul avea posibilitatea de a verifica și la MECTS sau la ARACIS informațiile furnizate de universitate, eroarea în care s-ar fi putut afla reclamantul nefiind deci una invincibilă, chiar dacă a avut o largă răspândire.
Prin urmare, reclamantul nu a dovedit că este nejustificată neeliberarea diplomei de licență cu suplimentul aferent, deci nu sunt întrunite condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 pentru a obliga pârâta la emiterea vreunui act, ca o consecință a recunoașterii dreptului reclamantului de a deține o diplomă de licență, iar acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată și va fi respinsă de tribunal.
Cererea de chemare în garanție a M.E.N formulată de pârâta USH a fost respinsă în temeiul art.60 C.pr.civ., în condițiile în care partea nu a căzut în pretenții și ținând cont de considerentele de mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, arătând în esență, că efectele adeverinței ce atestă promovarea examenului de licență au fost greșit ignorate. Tododată, reclamantul invocă teoria validității aparenței în drept și faptul că nu i se poate impune beneficiarului serviciului să verifice legalitatea acestuia, ci prestatorului și autorității de resort.
Prin întâmpinare, intimatul M. Educației Naționale a solicitat respingerea recursului iar U. S. Haret a solicitat ca, în cazul admiterii recursului, să îi fie admisă cererea de chemare în garanție.
Recursul este fondat.
Recurentul reclamant, absolvent al Facultății de Filosofie, Științe Politice și Studii Culturale din București, specializarea Filozofie, din cadrul USH, promoția 2008, a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând astfel titlul de licențiat în filosofie.
Recurentul s-a adresat intimatei U. S. Haret cu cererea de eliberarea a diplomei de licență, răspunsul acesteia fiind în sensul că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a onorat decât parțial comanda Universității de formulare de diplomă.
Din corespondența purtată între Universitate și Minister rezultă că refuzul acestuia de a aproba eliberarea formularelor tipizate se bazează pe faptul că „pentru desfășurarea formelor de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță”, este necesară îndeplinirea condiției ca „specializarea să fie acreditată sau autorizată provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi. Legiuitorul a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitară distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ, cum în mod eronat s-au interpretat actele normative incidente”..
Curtea constată că refuzul de eliberare a diplomei și suplimentului de diplomă nu este justificat, recurentul fiind îndreptățit la obținerea acestor acte, în condițiile în care a promovat examenul de licență, și a obținut titlul de licențiat, conform adeverinței eliberate de instituția de învățământ care atestă acest fapt.
Cu privire la îndeplinirea de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamanți, Curtea constată că în perioada în care acesta a urmat cursurile Facultății la forma ID, deși potrivit HG 366/2007 MECTS conducea sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate(…), constând, printre altele în evaluarea și controlarea realizării politicilor și programelor în domeniu, stabilirea sau propunerea, după caz, a măsurilor de corectare a lor, controlarea și monitorizarea, aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular”, nu au fost sesizate nereguli în privința activității de învățământ din cadrul Universității S. Haret, respectiv cu privire la valabilitatea formei de învățământ pentru specialitatea în discuție, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că U. a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.
Din acte rezultă că un număr de 1500 de persoane - absolvenți ai diferitelor facultăți din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 - forma de învățământ ID și FR - au obținut prin hotărâri judecătorești irevocabile recunoașterea dreptului la obținerea diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă, iar M. Educației Naționale a aprobat în perioada mai 2013 note de nerecurare a sentințelor prin care a fost obligat la aprobarea tipizatelor formularelor.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal- în dosarele_, respectiv_, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
În cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele:
„34. În cazul în speță, Curtea constată că, în temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de măsurile reparatorii decât recruții care au prestat muncă forțată în unități aparținând D.G.M. Bazându-se pe principiul nediscriminării, pornind de la decizia pronunțată la 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație, într-o . decizii, a extins însemnătatea acestei legi la toți recruții care au prestat o muncă forțată în timpul serviciului lor militar, fără a ține cont de subordonarea ierarhică a unităților militare din care au făcut parte.
35. Cu toate acestea, într-o altă . decizii pronunțate în cursul aceleași perioade, Înalta Curte de Casație a desfășurat o jurisprudență contrară, din moment ce a respins, ca în cazul reclamantului, acțiunile recruților care au prestat muncă forțată în afara D.G.M.
36. În lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii chiar în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta din urmă a ajuns să pronunțe, uneori în aceeași zi, decizii diametral opuse în privința domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 și 28 martie 2005).
37. Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ. va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
Va admite cererea de chemare în garanție și în consecință, va obliga MEN (fost MECTS) să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant B. V., cu domiciliul ales la C.A. C. M. V., București, Calea Rahovei nr.266-268, ..2, cam.08, sector 5, împotriva sentinței civile nr.2671/14.05.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..13, sector 3 și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (M.E.C.T.S.), cu sediul în București, ..28-30, sector 1.
Modifică în tot sentința.
Admite acțiunea.
Obligă pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă.
Admite cererea de chemare în garanție în parte.
Obligă chematul în garanție să aprobe tipizarea formularelor tipizate pentru diploma de licență și suplimentul de diplomă.
Respinge solicitarea privind aplicarea de penalități.
Respinge cererea intimatei USH privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2014
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
F. G. AttilaFăget L. E. P. H.
GREFIER
E. Chirănuș
Red.FGA./2ex.
Tribunalul București – Secția C. red.S.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3533/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1996/2014. Curtea de... → |
|---|
