Anulare act administrativ. Sentința nr. 1373/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1373/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 98/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1373
Ședința publică de la 05 Mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. O.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol este soluționare cererii formulate de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONLĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 având ca obiect “anulare act administrativ ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta C. D., care depune împuternicire avocațială la dosar lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea invocă din oficiu excepția de necompetență materială a instanței și acordă cuvântul părții prezente pe excepția invocată.
Reclamanta, prin avocat, solicită instanței respingerea excepției, în opinia sa Curtea de Apel București fiind competentă.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția de necompetență materială invocată din oficiu.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 08.01.2014 C. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu AGENȚIA NAȚIONLĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:
- anularea Decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule nr._ emisa de către Intimat,
- restituirea sumei in cuantum de 2420 lei reprezentând timbru de mediu achitat pentru înmatricularea autovehiculului marca Volkswagen, tip 1J, motor cu aprindere prin scânteie, categoria auto Ml, norma poluare E2, . WVWZZZ1JZYW657847, an fabricație 2000,
- dobânda legala aferenta acestei sume de la data efectuării plații pana la achitare.
În motivarea cererii a învederat că întrucât este imposibila inmatricularea in România a unui autovehicul fara plata, in prealabil, a timbrului de mediu instituit prin OUG nr. 9/2013, in urma solicitării efectuate, la data de 30.10.2013, intimata a emis Decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule nr._. In considerarea acestei decizii am achitat suma in cuantum de 2420 lei, fapt consemnat prin chitanța . nr._ din data de 01.11.2013 .
Practica judiciara in materie a stabilit ca textul legal prin care s-a instituit timbru de mediu încalcă prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene precum si a Tratatului de aderare a României si Bulgariei, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005 care prevede ca de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România.
F. de acest aspect, apreciază ca taxa impusa este o măsura discriminatorie si abuziva, ce contravine dreptului European si încalcă art. 110 din Tratatul Comunității Europene, si ca, in consecința, pentru suma plătită nu exista un titlu de creanța care sa întrunească toate condițiile legale de valabilitate.
Având in vedere toate aspectele menționate, consideră ca nu datorează suma achitata, ca a realizat o plata nedatorata, fapt pentru care a solicitat instanței să dispună restituirea sumei indicate, precum si dobânda aferenta acesteia.
Menționează ca la data de 02.12.2013 a transmis prin fax către intimata o cerere privind restituirea taxei de mediu mai sus menționata, cerere la care intimata nu a inteles sa răspundă in termenul legal de 30 de zile.
Pentru motivele arătate mai sus, solicita admiterea cererii, anularea Decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule nr._ emisa de către Intimat, restituirea sumei in cuantum de 2420 lei reprezentând timbru de mediu achitat pentru înmatricularea autovehiculului marca Volkswagen, tip 1J, motor cu aprindere prin scânteie, categoria auto Ml, norma poluare E2, . WVWZZZÎJZYW657847, an fabricație 2000 precum si obligarea intimatei la achitarea dobandei legale calculate de la data efectuării plații taxei de mediu si pana la achitarea acesteia.
In drept, si-a întemeiat cererea pe prevederile art. 11 din Legea 554/2004, art. 117 alin.l din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, coroborate cu prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF și pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
La termenul de judecată din data de 5.05.2014 instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a instanței de judecată.
Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială a instanței curtea reține că aceasta este întemeiată urmând a fi admisă ca atare având în vedere incidența în cauză a prevederilor art 10 alin 1 din Legea 554/2004 potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În prezenta cauză prin Decizia nr_/30.10.2013 emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 al municipiului București s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 2420 ron reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2420 ron reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule stabilită prin Decizia nr_/30.10.2013 emisă de către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 al municipiului București ,aceasta din urmă fiind o autoritate publică locală.
În ceea ce priveste competenta materială de soluționare a cauzei curtea reține ca aceasta este determinata de obiectul litigiului și de rangul autorității publice care are calitatea de emitent al actului administrativ a cărui anulare se solicit, iar nu de persoanele chemate în judecata în calitate de pârâte.
Așadar, împrejurarea ca reclamantul a înteles sa introducă acțiunea în contradictoriu cu organe ale administratiei publice centrale, respectiv ANAF, care a si invocat exceptia lipsei calitatii procesuale passive a acesteia, nu este de natura a deroga de la dispozitiile legale anterior mentionate, competența de soluționare a unei cauze se determină prin raportare la rangul autorității publice care are calitatea de emitent al actului administrativ a cărui anulare se solicit,iar nu prin raportare la persoanele chemate în judecată în calitate de pârâte.
Pentru aceste motive instanța va admite excepția de necompetență materială și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, SCAF.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a instanței.
Declină competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul C. A., cu domiciliul în București, ., .. A, . în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONLĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, cu sediul în București, ., sector 6, în favoarea Tribunalului București, SCAF.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. O. F. V. M.
← Alte cereri. Încheierea nr. 3/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 8117/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|