Pretentii. Decizia nr. 3114/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3114/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 1626/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3114
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.04.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 934 din data de 30.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._ de recurenta pârâtă Administrația județeană a finanțelor publice Teleorman în contradictoriu cu intimatul reclamant S. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Curtea dispune rectificarea citativului și în sistemul Ecris, conform OUG nr.74/2013, în sensul că recurentă pârâtă este Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.
De asemenea, constată că recursul se încadrează în art. 488 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă și rămâne în pronunțare pe fondul recursului, întrucât recurenta pârâtă a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 934/30.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, complet specializat în contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. P. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. și în consecință a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. A. să restituie reclamantului suma de 3895 lei reprezentând contravaloare taxă achitată prin chitanța . 6 nr._/18.02.2010, precum și la plata către reclamant a sumei de 539 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă deopotrivă ca inadmisibilă cererea privind acordarea de dobânzi legale conform codului de procedură fiscală în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second hand, marca Volkswagen Golf înmatriculat pentru prima dată în una din țările membre ale UE - Germania și pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat să plătească taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, în cuantum de 3895lei, taxă achitată conf. chitanței . 6 nr._/2010 în contul Trezoreriei orașului A..
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România.
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Or, art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.
În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
Însă, față de împrejurarea că taxa a fost achitată de reclamant la data de 18.02.2010, compatibilitatea OUG 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, trebuie examinată prin raportare la modificările aduse prin OUG nr. 218/2008.
Astfel, prin OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2008, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România.
Mai mult, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
Prin urmare, a apreciat instanța că prin aceste modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de preluare încalcă prevederile art. 110 din Tratatul CE, întrucât instituie atât o discriminare între autoturismele second – hand înmatriculate deja într-un stat membru al uniunii europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second – hand deja înmatriculate în România și, mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi.
Or, este evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța a apreciat acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, forței de muncă și capitalului.
În raport de cele expuse, Tribunalul a constatat că taxa achitată de reclamant pentru înmatricularea autovehiculului în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 110 (fost 90) din Tratat și a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor publice A. la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3895 încasate cu chitanța . 6 nr._/2010.
În ceea ce privește dobânda solicitată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la momentul achitării ei, însă potrivit dispozițiilor speciale în materie fiscală, respectiv art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Or reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat pârâtei cu cerere prin care solicitat dobânda aferentă sumelor a căror restituire a solicitat-o, astfel că această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă.
În temeiul dispoz. 453 Cod proc civ. a fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 539 lei, constând în onorariu avocat și taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. solicitând modificarea în tot a sentinței atacate pentru următoarele motive:
În fapt, intimatul a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice a mun. A. pentru a i se restitui suma achitată de acesta ca taxă pe poluare auto și prin sentința atacată, a fost obligată instituția la restituirea diferenței din taxa pe poluare în suma de 3.8595 lei reprezentând plata taxei pe poluare, deși nu a făcut decât să se conformeze cererii exprese a contribuabilului, neputând proceda legal la restituire după ce reclamantul a obținut înmatricularea mașinii plus 539 lei cheltuieli de judecata.
1. Sentința criticata este pronunțata după data de 14 noiembrie, data la care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare și a dispus restituirea taxei fără a tine cont ca reclamantul a sesizat instanța înaintea îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 9/2012 care permite recalcularea taxei și restituirea diferenței de bani.
2. Atât acțiunea formulata de reclamant, cat și sentința criticata dezbat în favoarea reclamantului aspecte de drept european, însă instanța ar fi trebuit sa tina cont de următoarele aspecte:
a)Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât în cadrul procedurii preliminare în doua cauze cu care a fost sesizata: T. și N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;
b)Daca aspectele de drept erau lămurite, Institutul N. al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm în aplicarea corecta a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, însă, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, în data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana și CJUE a fost reticenta în ceea ce privește taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008, soluția pronunțata „contrastând puternic cu alte dispozitive din hotărâri preliminare de tipul „art.110 trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa..." pentru ca în cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a inserat conjuncția „daca", ceea ce conduce la analiza pe caz și nu la admiterea acțiunilor în temeiul discriminării.
3. Practica instanței de fond este aproape unitara și în sensul omiterii aplicării legii noi în raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012 prevede un termen în care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei și restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea totală de plata taxei pe poluare un drept pe care în realitate nu îl au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătoreasca sa aibă efecte peste prevederile legale în materie.
În loc sa lămurească soluționarea spetelor privind contestarea taxei auto, Decizia 24/2011 a I.C.C.J. conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, deși din argumentația expusa, studiul ar trebui individualizat și nu aplicat în sensul admiterii acțiunilor, în special în aceasta speța în care reclamantul nu a respectat legea noua în materie solicitând restituirea taxei la A.F.P. A. conform Legii 9/2012 privind calculul taxei pe poluare.
Potrivit art. 1-33alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005: „Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor." Taxa în cauza a fost instituita în scopul asigurării protecției mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeana, prin jurisprudența sa, a statuat în mod constant ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Nivelul taxelor este corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generala standard reprezentând reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu acceptat unanim la nivelul Uniunii Europene.
În drept, au fost invocate disp. art. 304pct.9 Cod procedura civila.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare prin care să invoce eventuale apărări deși a fost legal citat cu această mențiune, precum și cu copie a motivelor de recurs.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi, iar la termenul de judecată din 14.04.2014 Curtea a dispus rectificarea citativului și în sistemul Ecris, în sensul că recurenta pârâtă este Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 74/2013.
Examinând recursul declarat depârâtaAdministrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman (fosta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A.), raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Astfel, reținând motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată, motivele reținute de tribunal și motivele expuse de recurenta pârâtă, Curtea observă că în esență se pune problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE. În raport de acestea, Curtea apreciază că soluția pronunțată pe fondul cauzei de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând că plata taxei determinată potrivit deciziei de calcul al taxei pe poluare s-a realizat la data de 18.02.2010, precum și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
Prin urmare, este vădit neîntemeiată susținerea recurentei în sensul că hotărârea preliminară pronunțată în baza art. 267 TFUE ar fi obligatorie numai pentru instanța de trimitere și numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială.
În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.
Prin urmare, suma echivalentă taxei pe poluare contrară dreptului comunitar a fost plătită de reclamant ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei de poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
Referitor la critica recurentei reclamante în sensul că acțiunea reclamantului ar fi fost admisă în contextul pronunțării Deciziei nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța apreciază că această afirmație nu este sustenabilă nici în raport de cele tranșate de instanța supremă prin menționata decizie și nici în raport de raționamentul expus de prima instanță, care este în esență în sensul caracterului contrar al legislației interne față de dreptul comunitar, cu precădere art. 110 TFUE.
Cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de Legea nr. 9/2012 de către reclamant și respectiv cu privire la practica instanței de fond în sensul de a nu face aplicarea dispozițiilor acestui act normativ, Curtea constată că Legea nr. 9/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 10.01.2012, în timp ce decizia de calcul al taxei pe poluare ce face obiectul speței a fost emisă în baza OUG nr. 50/2008. Mai mult, taxa pe poluare în sine a fost achitată de reclamant la data de 18.02.2010.
Prin urmare, Legea nr. 9/2012 nu este incidentă prezentului litigiu.
Referitor la susținerea potrivit căreia hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele T. și N. ar fi obligatorii numai în cauzele respective, în care au fost formulate întrebările preliminare, aceasta este vădit neîntemeiată.
Astfel, reținând competența Curții de Justiție a Uniunii Europene de a se pronunța, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și respectiv la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, în condițiile art. 267 TFUE, prezenta instanță apreciază că, de fapt, hotărârea CJUE are caracter obligatoriu pentru instanțele tuturor statelor membre, fiindcă instanța care intenționează să interpreteze altfel norma europeană pe care CJUE a interpretat-o deja, are obligația ca, anterior deciziei sale, să se adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene, motivându-și opinia divergentă și solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuție („sesizare de divergență”).
De altfel, aceasta a fost interpretarea pe care a dat-o deja și Curtea de la Luxemburg, în mod consecvent.
Cu privire la pretinsele lămuriri și/sau interpretări pe care Institutul Național al Magistraturii ar fi trebuit să le dea, Curtea reamintește recurentei pârâte că justiția este înfăptuită de către instanțele judecătorești.
În sfârșit, nu vor fi primite nici criticile aduse soluției și considerentelor formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/2011, pe de o parte în raport de împrejurarea că instanța supremă s-a pronunțat asupra chestiunilor cu care a fost sesizată, în condițiile legii, iar pe de altă parte întrucât deciziile pronunțate pe calea recursului în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești, potrivit disp. 517 alin. 4 din N.C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 488 din N.C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 496 din N.C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 934/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._ de recurenta pârâtă prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman cu sediul în A., ., jud. Teleorman în contradictoriu cu intimatul reclamant S. P. cu domiciliul în com. Drăgănești V., .. Teleorman, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. V. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. M.M.P./4 ex./27.05.2014
Tribunalul Teleorman – jud. fond M. R.
l. 2 .>
| ← Pretentii. Decizia nr. 555/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3217/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
