Anulare act administrativ. Sentința nr. 3005/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 3005/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 505/2/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3005

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.11.2014

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: V. D.

GREFIER: B. C.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantele G. A. E. și H. M. R. în contradictoriu cu pârâtul C. S. AL MAGISTRATURII, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă pârâtul, reprezentat de consilier juridic R. S., care depune delegație de reprezentare la dosar, lipsind reclamantele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Curtea, din oficiu, invocă excepția de litispendență în raport de dosarul nr._ . Pe care o pune în discuție.

Reprezentanta pârâtului, luând cuvântul, solicită instanței admiterea excepției de litispendență și atașarea dosarului nr._ la cauza de față cu nr._, având în vedere identitatea de părți, obiect și cauză.

În urma deliberării, având în vedere că atât în dosarul nr._, cât și în dosarul nr._, acțiunea are același obiect și cauză, privind aceleași părți, constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art.138 din codul de procedură civilă și va admite excepția de litispendență privind cele două dosare, urmând ca soluția să se pronunțe în dosarul cu numărul mai întâi înregistrat, respectiv_, la care se va atașa dosarul cu nr._, înregistrat ulterior.

Pârâtul, prin consilier juridic, luând cuvântul solicită proba cu înscrisurile deja depuse la dosar, precizând că nu mai are de solicitat alte probe sau de formulat alte cereri prealabile judecății.

Curtea, în temeiul art.255 și urm. C.pr.civ. încuviințează pentru pârât proba cu înscrisuri și constatând administrată această probă, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare și în dezbaterea pe fond a acțiunii.

Reprezentanta pârâtei, luând cuvântul, solicită admiterea excepției inadmisibilității și respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă pentru motivele detaliate pe larg în cuprinsul întâmpinării și pe care le expune pe larg, precizând că reclamantele au înțeles să atace procesul verbal pe mai multe căi procedurale, actele contestate de reclamante nefiind acte unilaterale cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii, care să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice așa cum prevede disp. art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acestea fiind acte premergătoare actului de validare.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. 1 noul C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii civile de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2014, sub nr._ reclamantele G. A. E. si H. M. R., in contradictoriu cu pârâtul C. S. AL MAGISTRATURII au formulat cerere în anulare, prin care au solicitat anularea Procesului verbal de soluționare contestații si a Procesului verbal de motivare contestații la disciplina D. procesual civil, promovare pe loc in grad de judecător de curte de apel, concurs din octombrie - decembrie 2013, cu privire la modalitatea de soluționare în ce privește cele doua spete anulate si speța căreia i s-a schimbat răspunsul. S-a solicitat anularea rezultatelor definitive, recorectarea contestațiilor formulate fata de cele trei spete indicate cu respectarea prevederilor procedurale legale si stabilirea unor rezultate definitive corecte.

sau,

in subsidiar, anularea Procesului verbal de soluționare contestații si a Procesului verbal de motivare contestații la disciplina D. procesual civil, promovare pe loc in grad de judecător de curte de apel. concurs din octombrie - decembrie 2013, cu privire la modalitatea de soluționare in ce privește cele doua spete anulate si speța căreia i s-a schimbat răspunsul, stabilirea pentru fiecare dintre reclamante a rezultatelor definitive cu raportare la baremul inițial, invalidarea parțiala a rezultatelor concursului de promovare pe loc in grad de judecător de Curte de Apel pentru doua posturi si obligarea CSM sa le valideze pe fiecare ca judecători promovați in grad de Curte de Apel pentru următoarele considerente:

In fapt, au calitatea de judecător cu grad de tribunal si s-au înscris la acest concurs de promovare pentru disciplina "D. internațional privat", respectiv Dreptul muncii, candidând pentru promovare pe loc.

La acest concurs de promovare nu s-au respectat condițiile prevăzute de HCSM 621/2006 cu modificări pentru organizarea sa astfel:

In concursul supus analizei era necesar ca toate subiectele sa aiba variante de răspuns corecte raportat la legislația in vigoare, la materia aflata in bibliografie, sa fie formate din probleme necontroversate, iar răspunsul la contestații sa se realizeze motivat, soluționarea contestațiilor având loc SUB COORDONAREA PREȘEDINTELUI COMISIILOR SI CU CONSULTAREA COMISIEI DE ELABORARE A SUBIECTELOR.

Din analiza proceselor verbale de soluționare si motivare a contestațiilor la aceasta disciplina, reiese ca, in fapt, aceasta procedura nu a fost urmata.

Astfel, nu se cunoaște cine a prezidat Comisia de soluționare a contestațiilor, iar in ce privește consultarea Comisiei de elaborare a subiectelor, aceasta consultare nu a avut loc absolut deloc.

"Cu consultarea", presupune ca deliberarea asupra contestațiilor la barem se va realiza de membrii ambelor comisii, membrii primei având vot consultativ, vot care, in caz de opinie separata, se motivează, dat fiind ea regulile procedurale de drept comun sunt operante.

ÎNTRUCÂT DELIBERAREA COMISIEI DE CONTESTAȚII NU A AVUT LOC IN COMPONENTA SI DUPA PROCEDURA PREVĂZUTA DE LEGE, hotărârea acesteia de soluționare a contestațiilor este nula absolut, lipsa deliberărilor împreuna cu Comisia de elaborare a subiectelor ducând la imposibilitatea explicării a rațiunilor care au dus la adoptarea baremelor inițiale, si, ca atare, la inexistenta vreunor dezbateri reale asupra acestor aspecte. Nulitatea absoluta menționata afectează si Procesul verbal subsecvent de motivare a contestațiilor, care, in lipsa participării membrilor primei comisii la deliberări, nu expune si motivele avute in vedere de Comisia de elaborare a subiectelor, neputându-se stabili daca aceste motive au fost măcar cunoscute de Comisia de contestații si cu atât mai puțin daca au făcut obiectul deliberărilor.

Ca urmare, se impune reluarea procedurii din aceasta faza, cu o noua Comisie de contestații, deoarece Comisia de contestații inițiala este incompatibila absolut in pronunțarea unei noi hotărâri, spunându-si părerea.

De asemenea, in ce privește contestațiile formulate, era necesara secretizarea numelui contestatarului anterior corectării si înaintării contestației la Comisia de contestații, in acest fel îndeplinindu-se cerințele de anonimitate ale candidaților prevăzute de Regulamentul de concurs.

Prin dezvăluirea numelor contestatarilor Comisiei de soluționare a contestațiilor este posibila alterarea obiectivității acestora, si toate masurile de anonimizare a concurenților in faza de susținere a concursului sau in faza de contestare a notei la barem raman fara efect, prin modul de soluționare al contestațiilor schimbându-se radical rezultatul concursului.

Ca atare, si din acest punct de vedere procedura de corectare contestații este viciata, cele doua procese verbale fiind afectate de nulitate absoluta.

In subsidiar, daca se apreciază ca acest mod de corectare a procedurii de concurs, prin reluarea sa din faza corectării contestațiilor nu este posibila, din aceleași rațiuni mai sus arătate s-a solicitat anularea Procesului verbal de soluționare contestații si a Procesului verbal de motivare contestații la disciplina D. procesual civil, promovare pe loc in grad de judecător de curte de apel, concurs din octombrie - decembrie 2013, cu privire ta modalitatea de soluționare in ce privește cele doua spete anulate si speța căreia i s-a schimbat răspunsul, stabilirea pentru fiecare din reclamante a rezultatelor definitive cu raportare la baremul inițial, invalidarea parțiala a rezultatelor concursului de promovare pe loc in grad de judecător de Curte de Apel pentru doua posturi si obligarea CSM sa valideze pe fiecare din reclamante ca judecători promovați in grad de Curte de Apel.

A fost invocată in susținerea acțiunii promovate si in baza art. 4 Legea 554/2004 cu modif. excepția de nelegalitate a art. 20 al.5 din Regulamentul aprobat prin HCSM 621/2006 cu modificări, si anume:

Astfel, modificarea in sensul micșorării a notei unui candidat necontestatar ca urmare a exercitării dreptului de a contesta de alt candidat prejudiciază in mod grav si fara justificare legala siuatia juridica a primului, care nu a inteles sa exercite niciun fel de contestație, fiind mulțumit de nota primita. Nu doar ca nu se respecta principiul neinrautatirii situației in propria cale de ata,. consacrat expres si in art.25 din Regulament, dar se înrăutățește situația juridica a unor persoane in calea de atac a altor persoane.

În dovedirea acțiunii, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Legal citat, pârâtul C. S. al Magistraturii a depus întâmpinare la dosar, prin care a fost invocată în prealabil excepția inadmisibilității cererii, cu consecința respingerii acesteia ca inadmisibilă și în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată.

Prin cererea din cauza pendinte, reclamantele, prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, au solicitat în principal anularea procesului verbal de soluționare a contestațiilor la barem și a procesului verbal de motivare a contestațiilor la disciplina drept procesual civil, privind concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor din data de 10.11.2013, anularea rezultatelor definitive, recorectarea contestațiilor față de trei dintre spețe, cu respectarea prevederilor procedurale legale și stabilirea unor rezultate definitive corecte, iar în subsidiar, anularea celor două procese verbale în ceea ce privește cele două spețe anulate și speța căreia i s-a schimbat răspunsul, stabilirea pentru fiecare dintre ele a rezultatelor definitive prin raportare la baremul inițial, invalidarea parțială a rezultatelor concursului de promovare pe loc în gradul de judecător de curte de apel pentru două posturi și obligarea pârâtului să valideze pe fiecare dintre ele ca judecători promovați în gradul de curte de apel.

In susținerea cererii reclamantele invocă, în esență, nelegalitatea proceselor verbale atacate din perspectiva încălcării în desfășurarea concursului a condițiilor prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii, cu modificările ulterioare, respectiv a art. 14 și art. 20 alin. 4 din regulament.

Reclamantele invocă totodată și excepția de nelegalitate a prevederilor art. 20 alin. 5 din regulament prin raportare la art. 16 și art. 24 din Constituția României și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nemulțumirea reclamantelor vizează, în esență, modul de rezolvare a contestațiilor la barem formulate la disciplina drept procesual civil de unii candidați la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție vacante susținut la data de 10.11.2013, la proba practică.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii:

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, interesul legitim putând fi atât privat, cât și public".

Actele atacate, reprezentate de procesul verbal al Comisiei de soluționare a contestațiilor la barem, disciplina drept procesual civil și procesul verbal de motivare a contestațiilor, nu pot fi circumscrise noțiunii de act administrativ, în sensul de act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, întrucât acestea nu dau naștere, nu modifică sau sting un raport juridic.

Procesele verbale în discuție au fost întocmite în condițiile art. 20 alin. 4-7 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului S. al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările ulterioare.

Actele atacate în cauza pendinte, respectiv procesul verbal întocmit de comisia de soluționare a contestațiilor la barem - disciplina drept procesual civil și procesul verbal de motivare a contestațiilor, nu sunt acte administrative în sensul Legii contenciosului administrativ, nefiind emise de o autoritate publică, ele reprezentând acte premergătoare -preparatoare emiterii actului administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, C. S. al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea judecătorilor și procurorilor declarați admiși, această hotărâre reprezentând actul administrativ de validare a rezultatelor concursului.

Prin Hotărârea nr. 1313 din 10.12.2013 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii s-a dispus validarea rezultatelor finale ale concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcție de execuție efectivă și pe loc susținut la data de 10.11.2013, acesta fiind actul administrativ ce poate fi atacat în condițiile art. 29 alin. 7 din Legea nr. 317/2004 privind C. S. al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, în cadrul unui astfel de litigiu urmând a fi analizate și pretinsele aspecte de nelegalitate a operațiunilor administrative ce preced emiterii actului, referitoare la procedura de organizare și desfășurare a concursului de promovare.

Prin urmare, procesele verbale a căror anulare se solicită nu reprezintă un act unilateral de voință al autorității publice și nu creează o situație juridică nouă, nefiind obligatorii pentru orice autoritate.

În aceste sens este și jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a pronunțat constant în acest sens și exemplificăm cu Decizia nr. 3771/02.11.2006-Secția de contencios administrativ, care dispune că „ este inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ prin care se contestă, în mod direct, actele premergătoare emiterii actului administrativ în considerarea cărora a fost întocmit."

In drept, ne întemeiem întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 alin.2 din Codul de procedură civilă.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității invocată, în conformitate cu prevederile art. 248 Cod pr. civ., instanța a reținut următoarele:

Prin cererea din cauza pendinte, reclamantele, prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, au solicitat în principal anularea procesului verbal de soluționare a contestațiilor la barem și a procesului verbal de motivare a contestațiilor la disciplina drept procesual civil, privind concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor din data de 10.11.2013, anularea rezultatelor definitive, recorectarea contestațiilor față de trei dintre spețe, cu respectarea prevederilor procedurale legale și stabilirea unor rezultate definitive corecte, iar în subsidiar, anularea celor două procese verbale în ceea ce privește cele două spețe anulate și speța căreia i s-a schimbat răspunsul, stabilirea pentru fiecare dintre ele a rezultatelor definitive prin raportare la baremul inițial, invalidarea parțială a rezultatelor concursului de promovare pe loc în gradul de judecător de curte de apel pentru două posturi și obligarea pârâtului să valideze pe fiecare dintre ele ca judecători promovați în gradul de curte de apel.

In susținerea cererii reclamantele invocă, în esență, nelegalitatea proceselor verbale atacate din perspectiva încălcării în desfășurarea concursului a condițiilor prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii, cu modificările ulterioare, respectiv a art. 14 și art. 20 alin. 4 din regulament.

Reclamantele invocă totodată și excepția de nelegalitate a prevederilor art. 20 alin. 5 din regulament prin raportare la art. 16 și art. 24 din Constituția României și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nemulțumirea reclamantelor vizează, în esență, modul de rezolvare a contestațiilor la barem formulate la disciplina drept procesual civil de unii candidați la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție vacante susținut la data de 10.11.2013, la proba practică.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii:

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, interesul legitim putând fi atât privat, cât și public".

Actele atacate, reprezentate de procesul verbal al Comisiei de soluționare a contestațiilor la barem, disciplina drept procesual civil și procesul verbal de motivare a contestațiilor, nu pot fi circumscrise noțiunii de act administrativ, în sensul de act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, întrucât acestea nu dau naștere, nu modifică sau sting un raport juridic.

Procesele verbale în discuție au fost întocmite în condițiile art. 20 alin. 4-7 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului S. al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările ulterioare.

Actele atacate în cauza pendinte, respectiv procesul verbal întocmit de comisia de soluționare a contestațiilor la barem - disciplina drept procesual civil și procesul verbal de motivare a contestațiilor, nu sunt acte administrative în sensul Legii contenciosului administrativ, nefiind emise de o autoritate publică, ele reprezentând acte premergătoare -preparatoare emiterii actului administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, C. S. al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea judecătorilor și procurorilor declarați admiși, această hotărâre reprezentând actul administrativ de validare a rezultatelor concursului.

Prin Hotărârea nr. 1313 din 10.12.2013 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii s-a dispus validarea rezultatelor finale ale concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcție de execuție efectivă și pe loc susținut la data de 10.11.2013, acesta fiind actul administrativ ce poate fi atacat în condițiile art. 29 alin. 7 din Legea nr. 317/2004 privind C. S. al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, în cadrul unui astfel de litigiu urmând a fi analizate și pretinsele aspecte de nelegalitate a operațiunilor administrative ce preced emiterii actului, referitoare la procedura de organizare și desfășurare a concursului de promovare.

Prin urmare, procesele verbale a căror anulare se solicită nu reprezintă un act unilateral de voință al autorității publice și nu creează o situație juridică nouă, nefiind obligatorii pentru orice autoritate.

În aceste sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a pronunțat constant în acest sens și exemplificăm cu Decizia nr. 3771/02.11.2006-Secția de contencios administrativ, care dispune că „ este inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ prin care se contestă, în mod direct, actele premergătoare emiterii actului administrativ în considerarea cărora a fost întocmit."

Față de considerentele de fapt și de drept învederate anterior, instanța reține că excepția inadmisibilității acțiunii este întemeiată, astfel că o va admite.

Față de admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, instanța nu va mai analiza celelalte aspecte invocate de reclamante prin acțiune.

Va respinge acțiunea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția inadmisibilității acțiunii.

Respinge acțiunea formulată de reclamantele G. A. E., cu domiciliul în C., . nr. 11, județul D. și H. M. R., cu domiciliul în C., ., . și cu alte două domicilii indicate în C., . nr. 11, județul D. și .. 64, județul D., în contradictoriu cu pârâtul C. S. AL MAGISTRATURII, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 141 B, sector 6, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare la ÎCCJ, recursul se depune la C..

Pronunțată în ședință publică, azi 07.11.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

V. D. B. C.

Red. DV

Tehnored. CB

4 ex./26.02.2015

Lucrat 5 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 3005/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI