Pretentii. Decizia nr. 6472/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6472/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 23604/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 6472
Ședința publică de la 18.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: C. M. C.
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 5892/28.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. D. C. și intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de lipsa părților, lasă cauza pentru a fi strigată la finalul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 5892/28.11.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul P. D. C. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice sector 5 reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București și cu Administrația F. pentru Mediu.
A obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 3446 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală începând cu data plății taxei pe poluare și până la data achitării efective.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D.G.R.F.P. București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 5, invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 C.p.c.
În motivarea cererii de recurs a arătat că în mod nelegal instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepție întemeiată în raport de dispozițiile art. 1 alin. 1, 2, art. 5 alin. 1 și 4 și art. 11 din O.U.G. 50/2008 conform cărora taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
De asemenea, în mod nelegal a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere formulat în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, față de dispozițiile art. 72, art. 73 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă, pârâta având doar atribuția legală de stabilire a valorii taxei de poluare.
Pe fondul cauzei a invocat disp. art.1-33 din Legea 157/2005, disp. art. 148 alin.2 din Constituție susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, dar autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Recurenta apreciază că art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene nu se aplică în cauză, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conform art.4 din OUG 50/2008, iar reclamanta nu se încadrează în situațiile prev. de art. 3 alin.2 din această ordonanță.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocă si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționează că această directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizează ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene și că 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
De esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, învederează instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care își exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Recurenta a mai arătat că restituirea solicitată nu se încadrează în niciuna dintre situațiile stabilite de art. 117 lit.a-h din OG 92/2003, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege, iar reclamantei nu îi sunt aplicabile disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008.
A mai fost criticată și soluția de obligare la plata sumei actualizată cu dobânda legală susținându-se că potrivit O.G. 13/2011, dobânda legală se aplică în raporturile civile și comerciale, nu în materie fiscală unde, conform art. 124 Cod procedură fiscală, se acordă dobânda fiscală.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei este neîntemeiată, aceasta fiind emitenta deciziei de calul al taxei de poluare în baza căreia reclamantul a achitat taxa a cărei restituire o solicită.
Prin plata taxei a luat naștere un raport juridic fiscal între reclamant și organul fiscal, Administrația F. pentru Mediu nefiind parte a acestui raport prin prisma faptului că taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu.
Critica privind respingerea de către instanța de fond a cererii de chemare în garanție este lipsită de obiect, din moment ce pârâta nu a formulat o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamanta fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne, astfel că este irelevantă în cauză susținerea că disp. OUG 50/2008 sunt în vigoare.
Faptul că reclamantei nu îi sunt aplicabile disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008 nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce restituirea taxei de poluare a fost solicitată având în vedere încălcarea normelor comunitare de către actul normativ intern care reglementează această taxă și nu în raport de împrejurarea că se încadrează în prevederile art.8 și art. 9 din ordonanță.
Cu privire la motivul de recurs care vizează obligarea la plata dobânzii legale, Curtea reține că potrivit art. 494 din noul Cod de procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune.
Articolul 481 din noul Cod de procedură civilă prevede că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.
În condițiile în care dobânda fiscală este mai mare decât dobânda legală, admiterea recursului pentru acest motiv ar echivala cu agravarea situației recurentei în propria cale de atac.
Față de toate aceste considerente, constatând că sentința este legală, Curtea, în temeiul art. 496 C.p.c. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 5892/28.11.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. D. C. și intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. C. M. C. A. M.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored.R.O./5ex./9.10.2014
Jud.fond: S. V.,Tribunalul București-SCAF
| ← Pretentii. Sentința nr. 2103/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 8113/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
