Pretentii. Decizia nr. 2890/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2890/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 3095/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2890
Ședința publică de la 10.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE F. L. E.
JUDECĂTOR D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. împotriva sentinței civile nr. 131/C. /20.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – reclamantă Ș. A. și cu intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 09.04.2014, din partea intimatei – reclamantei, o Notă în cuprinsul căreia solicită judecarea cauzei în lipsă și respingerea recursului.
Curtea, ia act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. care, prin . OUG nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013, a devenit, prin reorganizare, ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE G. ( autoritate ce face parte din Directia Regionala a Finantelor Publice Ploiesti), citată autoritatea cu noua denumire, prin grija instanței, astfel cum rezultă din conținutul citativului și a dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, atașate la filele 11, 13 dosar.
Pe cale de consecință dispune rectificarea citativului și menționarea acestei instituții cu actuala denumire - respectiv ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE G. ( autoritate ce face parte din Directia Regionala a Finantelor Publice Ploiesti) în loc de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. - reorganizată.
Totodată, studiind actele și lucrările dosarului constată că, atât recurenta – pârâtă, prin cererea de recurs, cât și intimata – reclamantă, prin Nota depusă la dosar la data de 09.04.2014, au solicitat judecarea cauzei în lipsă și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art.. 150 C.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 131/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. a fost respinsă excepția tardivității, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G., fiind admisă acțiunea formulată de reclamanta Ș. A. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice a municipiului G..
Totodată a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G., fiind anulată decizia de calcul a taxei de poluare nr._/26.09.2012, obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 2.718 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru autovehiculul marca BMW cu chitanța . nr._ din 31.10.2012 plus dobânda legală de la 31.10.2012 și până la data plății efective, iar chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. suma de 2.718 lei reprezentând taxă de poluare plătită de reclamantă, sumă ce s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în vederea restituirii acesteia către reclamantă.
A fost respinsă cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 03.12.2012 sub nr._ reclamanta Ș. A. a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului G. și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul al taxei de poluare a Administrației Finanțelor Publice a județului G., în cuantum de 2.718 lei și pe cale de consecință, restituirea acestei sume achitate ce reprezintă taxa de poluare pentru autovehicule, achitată conform chitanței . nr._, din data de 31.10.2012, achitarea dobânzilor legale aferente de la data încasării taxei și până la data restituirii efective.
În fapt,reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism marca BMW, tip 346L/AL31/318I, cu numărul de identificare WBAAL31050AY16883, iar în momentul în care a vrut să înmatriculeze această mașină în România a fost obligată să plătească o taxă de poluare în cuantum de 2.718 lei, calculată conform deciziei de calcul a Administrației Finanțelor Publice a județului G., taxa pe care a achitat-o conform chitanței pentru încasare impozite, taxe și contribuții, . nr._, din data de 31.10.2012.
Taxa de poluare pentru autovehicule prevăzută de Legea nr.9/2012 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare este contrară art.90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene. În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție Europeană în cauze contra Ungariei (Nadasdi di N., hotărârea din 05.10.2006) și Poloniei (Brzezinski, hotărârea din 18.01.2007).
Astfel, în conformitate cu art.90 alin.1 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene:,, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europeană, precum și din prevederile Legii nr.157/2005, astfel că taxa de poluare pentru autovehicule, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de către textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene - art.90.
Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție: „Statul R. se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
În drept, au fost invocate prevederile art.117 alin.1 lit. d C.proc.fisc., art.90, art.25, art.28 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, Legea nr.554/2004, decizia nr.24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Pe capătul de cerere privind anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/26.09.2012 s-a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art.205 alin.1 și art.207 alin.1 din Codul de procedură fiscală.
Având în vedere faptul că Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/26.09.2012 a fost comunicată reclamantului sub semnătură la data emiterii apreciază că cererea de anulare a acestei decizii este formulată peste termenul prevăzut de lege.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca nefondata a acțiunii arătând că în baza cererii formulată de reclamantă și depusă la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. sub nr._/24.09.2012, organul fiscal a procedat la calculul taxei pentru emisii poluante aferente autoturismului achiziționat de reclamantă și pe care urma să îl înmatriculeze în România, emițând Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite le la autovehicule.
În baza deciziei emise, reclamanta a achitat la Trezoreria G. taxa pentru emisiile poluante în sumă de 2.718 lei. Consideră că reclamanta a plătit o taxă legală, obligatorie cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care a locuit OUG nr.50/2008.
Reclamanta nu poate invoca nelegalitatea taxei plătite pe motiv că aceasta contravine normelor europene, întrucât taxa de poluare a fost plătită în temeiul Legii nr.9/2012, act normativ care nu a fost declarat că ar contraveni normelor europene.
Prin adoptarea acestui act normativ România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care instituie elementul cheie care direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuieli legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse.
Având în vedere că reclamanta, care a achiziționat un autovehicul din UE, nu a făcut dovada existenței unei discriminări față de un autoturism din parcul auto, cu aceleași caracteristici, și a faptului că, în mod real ar fi fost descurajată să achiziționeze autovehiculul, consideră că au fost respectate directivele Comisiei Europene.
La momentul achiziționării autoturismului, reclamanta a avut reprezentarea faptului că va trebui sa plătească această taxa de poluare pentru autovehicule, fapt care nu a descurajat-o și pe care și l-a asumat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115 Cod procedură civilă, art.12 din Legea nr.9/2012.
La aceeași dată, pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a Municipiului G. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, pentru ca, în cazul în care se va admite acțiunea reclamantei, această instituție să fie obligată să plătească A.F.P. G. suma de 2.718 lei, reprezentând taxa de înmatriculare achitată de către reclamantă și dobânda legală aferentă sumei respective.
În motivarea cererii de chemare în garanție pârâta arată că taxa de primă înmatriculare în sumă de 2.718 lei constituie conform art.1 din Legea nr.9/2012 venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finalizării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar conform art.5 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu .
Pârâtul-chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a depus la dosar întâmpinare.
Procedând la judecarea cauzei, tribunalul a administrat proba cu înscrisurile existente la dosar.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată, motiv pentru care pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Astfel, reclamanta Ș. A. a achitat la data de 31.10.2012 suma de 2.718 lei cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea în România a autovehiculului marca BMW, achiziționat din Germania.
Ulterior, considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamanta s-a instanței de judecată cu prezenta acțiune, problema invocată și care se pune în speța de față, este de a se stabili dacă norma internă în baza căreia s-a perceput taxa de poluare, respectiv Legea nr.9/2012 este contrară normei comunitare reprezentată de art.110 (fost art.90) din Tratat.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul normativ conținând reguli cu privire la autovehiculele ce intră sub incidența acestei taxe cât și a condițiilor de percepere a acesteia, pentru ca apoi, prin adoptarea Legii nr.9/2012 să fi dată o nouă formă acestei taxe, însă în fond, în substanța sa, taxa de poluare este aceeași (cel puțin la data judecării pricinii), față de aspectele ce mai jos vor fi descrise.
Taxa de poluare percepută reclamantei are caracterul unei taxe discriminatorii față de situația existență la nivel național în cazul actelor translative de proprietate a unui autovehicul folosit, în contextul în care în speță, autovehiculul a fost deja înmatriculat în alt stat, fiind plătită taxa de primă înmatriculare, pe când prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, se prevede că „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Deci în ipoteza ultimă redată, plata acestei taxe intervine numai în cazul în care obiectul dreptului de proprietate îl constituie un autovehicul pentru care nu s-a plătit taxa de primă înmatriculare reglementată de Codul fiscal, cu mențiunea că indiferent de denumirea dată de legiuitor acestei taxe, impunerea sa este nelegală și discriminatorie cu privire la autovehiculele ce provin dintr-un stat UE în raport de autovehiculele din România.
Mai mult, suspendarea aplicării art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 prin art.1 din Ordonanța de urgență nr.1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013, articol care face referire strictă la autovehiculele rulate în România, creează și menține regimul discriminatoriu arătat.
Prin urmare, taxa de poluare pentru autovehicule se datorează (cel puțin la data judecării pricinii) cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul. Tribunalul observă că această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar
Conform dispozițiilor art.110 (fost art.90) paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa de poluare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar înainte de a fi achiziționat de reclamantă, este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art.110 (fost art.90) din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 (fost art.90) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei de poluare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, Cauza C-393/98 Gomez Valente).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art.90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.110 (fost art.90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Cu privire la excepția tardivității acțiunii invocată de pârâta A.F.P. G., pe motiv decizia de calcul a taxei de poluare a fost atacată la mult peste termenul legal de 30 zile prevăzut de art.205-207 C.proc.fisc., tribunalul a respins-o.
În speța de față, reclamantul s-a adresat instanței de judecată cu o cerere de restituire a taxei de poluare, în condițiile în care pârâta și-a manifestat opoziția expresă cu privire la restituirea taxei respective.
Așadar, obiectul judecății de față este reprezentat de pretenția restituirii sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, anularea (contestarea) deciziei de calcul a acestei taxe reprezentând un aspect subsidiar, deciziei lipsindu-i rațiunea de a mai exista în condițiile în care încasarea sumei s-a demonstrat a fi nelegală din perspectiva dreptului comunitar.
Pretenția pârâtei că analiza cererii principale constând în restituirea taxei de poluare, nu se poate face decât pe calea contestației împotriva deciziei de calcul a acestei taxe este contrară principiului liberului acces la justiție, precum și prevederilor art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului în sensul că oricărei persoane care se pretinde vătămată în drepturile sale trebuie să i se asigure un acces efectiv la serviciul public al justiției, tribunalul având în vedere totodată și Decizia nr.24/2011 a ÎCCJ pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Conform art.1 din Legea nr.9/2012 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Potrivit art.5 din același act normativ, taxa se calculează de către organul fiscal competent și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, fapt ce impune admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Tribunalul constată că întrucât chemata în garanție a perceput o taxă fără a presta serviciul echivalent, această taxă nu era datorată și ca urmare, în conformitate cu art.60 Codul procedură civilă a admis cererea de chemare în garanție, obligând Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 2.718 lei reprezentând taxă de poluare, în vederea restituirii acesteia către reclamantă.
Tribunalul a respins cererea pârâtei de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale, având în vedere faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul Legii nr.9/2012, neputând fi reținută vreo culpă a chematului în garanție. Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul instituției de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, aceasta nefăcând nicio operațiune legată de acestea.
Prin urmare, Administrația F. pentru Mediu nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata dobânzi legale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G., in temeiul art. 299 Cod procedura civila, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacată, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată si nefondată.
Solicită modificarea în temeiul art. 304 pct.9 cod procedură civilă "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
In ceea ce privește excepția tardivității, apreciază ca instanța de fond in mod eronat a dispus respingerea acesteia fara să tină cont de dispozițiile prevăzute art. 205 alin. 1 si art. 207 alin. 1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscal.
Apreciază ca aceste prevederi legale sunt absolut obligatorii in cazul contestării oricărui act administrativ fiscal, deci și în cazul Deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante nr._/26.09.2012 emise la cererea reclamantei S. A..
Potrivit acestor dispoziții legale împotriva oricărui act administrativ fiscal se poate formula contestație in termen de 30 de zile de la comunicare.
Având în vedere faptul ca decizia mai sus menționata a fost comunicată reclamantei la data emiterii, apreciază ca cererea de anulare a acesteia este formulata cu mult peste termenul prevăzut de lege, impunându-se respingerea ei ca tardiv formulată.
Pe fondul cauzei critică sentința atacată pentru nelegalitate deoarece instanța de judecata a pronunțat aceasta hotărâre fara sa tina seama de dispozițiile legale aplicabile in materie, respectiv dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme .
În susținerea acestui motiv de recurs, reiterează motivele invocate în fata instanței de fond, si anume:
Reclamanta a plătit o taxa legala, obligatorie cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ care a înlocuit OUG nr. 50/2008.
Urmează a se avea in vedere faptul ca reclamanta nu poate invoca nelegalitatea taxei plătite pe motiv ca aceasta contravine normelor europene, intrucat in speța de fata, taxa de poluare a fost plătită in temeiul Legii nr. 9/2012, act normativ care nu a fost declarat ca ar contraveni normelor europene.
Prin adoptarea acestui act normativ România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie care direcționează strategia de protecție a calității mediului si statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuieli legate de prevenirea si controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse.
Prin urmare nu se poate considera ca instituția pârâtă-recurentă este in culpa ca urmare a emiterii deciziei de plata a taxei de poluare, intrucat aceasta taxa a fost stabilita printr-un act normativ in vigoare la acea data, astfel ca organul fiscal nu a făcut altceva decât sa respecte legea.
Ca urmare a numeroaselor sesizări primite de la cetățenii romani, Comisia Europeana - Direcția Generala de Impozitare si Uniune Vamala a emis următorul comunicat:
" La nivelul Uniunii Europene nu exista o armonizare a taxei percepute pentru înmatricularea automobilelor. Așadar, statele membre pot decide unilateral in ce privește cuantumul taxei si modalitatea de calcul a acestea respectând principiul nediscriminarii."
Având in vedere ca reclamanta, care a achiziționat un autovehicul din UE, nu a făcut dovada existentei unei discriminări fata de un autoturism din parcul auto, cu aceleași caracteristici, si a faptului ca, in mod real ar fi fost descurajat sa achiziționeze autovehiculul, consideră ca au fost respectate directivele Comisiei Europene.
De asemenea, reclamanta insasi a solicitat sa i se calculeze taxa de poluare, prin cererea adresata organului fiscal, iar plata a fost făcuta voluntar.
La momentul achiziționării autoturismului, reclamanta a avut reprezentarea faptului ca va trebui sa plătească aceasta taxa de poluare pentru autovehicule, fapt care nu a descurajat-o si pe care si l-a asumat.
In ceea ce privește cererea de chemare in garanție apreciază ca aceasta trebuia admisă către instanța de judecata așa cum a fost formulata, respectiv obligarea chematului In garanție atât la plata taxei pentru emisii poluante in suma de 2.718 lei cat si a dobânzii legale aferente acestei sume.
Taxa de poluare reprezintă venit la bugetul F. pentru Mediu fiind folosita in vederea realizării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Este deci inadmisibil ca dobânda aferenta acestei taxe sa fie achitata de instituția pârâtă din bugetul general consolidat, in condițiile in care ea a fost achitata pe numele Administrației F. pentru Mediu fiind gestionata direct de către aceasta .
Fată de cele prezentate solicită admiterea recursului.
Deliberând asupra recursului, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate în fața primei instanțe, a dispozițiilor legale aplicabile, a sentinței civile recurate, Curtea constată că este fondat urmând a fi admis în limita și pentru următoarele considerente:
Astfel pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei-pârâte nu sunt fondate având în vedere că în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimată, față de caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv C. și C., de generală aplicare în egală măsură atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
Astfel în fapt Curtea reține că la data de 31.10.2012 recurenta-pârâtă a emis decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante în temeiul disp. legii nr. 9/2012 pentru suma de 2718 lei.
Prin urmare, la data emiterii acestei decizii de calcul erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 9/2012 astfel cum acestea au fost suspendate prin disp. OUG nr. 1/2012, potrivit cărora prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate de la aplicare până la data de 01.01.2013.
Pe de altă parte, Curtea constată că prin Ordonanța CJUE pronunțată la data de 03.02.2014 chiar în contradictoriu cu recurenta-pârâtă din prezenta cauză, în cauza C. și C. nr. 214/13, instanța europeană a stabilit că„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În considerentele acestei Ordonanțe, CJUE a reținut următoarele:” În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezentele cauze.
La punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), Curtea a amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin intermediul prezentelor întrebări preliminare, instanțele de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
Este cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Trebuie să se constate însă că OUG nr.1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012.
În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr.1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cu privire la efectele în timp ale prezentei ordonanțe
În ipoteza în care Curtea ar hotărî că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel în cauză, guvernul român a solicitat Curții, în observațiile sale scrise, limitarea efectelor în timp ale deciziei sale.
Conform unei jurisprudențe constante, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de decizia asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p. 379, punctul 27, Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C‑313/05, Rep., p. I‑513, punctul 55, și Hotărârea N., citată anterior, punctul 32).
Prin urmare, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a invoca o dispoziție pe care a interpretat‑o (Hotărârea N., citată anterior, punctul 33).
În favoarea unei astfel de limitări, guvernul român subliniază în special faptul că legiuitorul național a acționat cu bună‑credință atunci când a înlocuit OUG nr. 50/2008 cu Legea nr. 9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu articolul 110 TFUE.
Or, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 31 și 32 din prezenta ordonanță, prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o limitare în timp a posibilității de a invoca o dispoziție astfel cum a fost interpretată de Curte nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată (Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C‑292/04, Rep., p. I‑1835, punctul 36).
Astfel, este necesar să existe un moment unic de stabilire a efectelor în timp ale interpretării solicitate pe care Curtea o dă unei dispoziții a dreptului Uniunii. În această privință, principiul potrivit căruia o limitare nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată garantează egalitatea de tratament a statelor membre și a celorlalți justițiabili în fața acestui drept și îndeplinește astfel cerințele care decurg din principiul securității juridice (Hotărârea Meilicke și alții, citată anterior, punctul 37).
La punctul 33 din prezenta ordonanță Curtea reiterează interpretarea pe care o oferise deja în Hotărârile citate anterior T. și N.. Întrucât Curtea nu a dispus, în acele hotărâri, o limitare în timp a efectelor interpretării menționate, și aceasta în pofida faptului că o astfel de limitare fusese de altfel solicitată de guvernul român în cauza N., o limitare în timp nu poate fi admisă în cadrul prezentei ordonanțe, care este adoptată în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură.
Prin urmare, nu este necesar să fie limitate în timp efectele prezentei ordonanțe. ”
Prin urmare, Curtea reține ca fiind în mod direct și prioritar aplicabilă în prezenta cauză Ordonanța anterior menționată în virtutea disp.148 din Constituția României, astfel încât vor fi înlăturate toate criticile invocate prin prezentul recurs de către recurenta-pârâtă pe fondul cauzei.
Cu privire la susținerile recurentei-pârâte în sensul reținerii tardivității contestației deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, Curtea constată că deși în drept argumentele invocate de către recurenta-pârâtă sunt întemeiate, totuși în fapt acestea nu pot fi reținute la modificarea sentinței civile recurate, având în vedere că prin admiterea acțiunii vizând restituirea contravalorii acestei taxe, conform art. 110 din TFUE, însăși decizia ce cuprinde modul de calcul al acesteia devine lipsită de efecte juridice, astfel încât va fi menținută soluția primei instanțe privind anularea acestei decizii.
Cu referire la critica vizând respingerea cererii de chemare în garanție privind obligarea AFM la plata către pârâtă și a dobânzilor legale fiscale aferente taxei încasată de către chematul în garanție, instanța constată că se impune admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurate și admiterea integrală a cererii de chemare în garanție prin obligarea chematului în garanție la plata către pârât și a acestor dobânzi având în vedere împrejurarea că valoarea taxei plătită de către intimatul-reclamant a fost virată în conturile deținute de către chematul în garanție, acesta beneficiind efectiv de această valoare în detrimentul reclamantului, acesta fiind lipsit de valoarea taxei încasată prin încălcarea principiilor dreptului comunitar menționate anterior, dobânzile urmând a fi calculate de la data plății, respectiv 31.10.2012 și până la data plății efective a taxei.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate, corespunzător considerentelor expuse anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE G. – din cadrul Directiei Regionale a Finantelor Publice Ploiesti ( prin reorganizarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. ) împotriva sentinței civile nr. 131/C. /20.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – reclamantă Ș. A. și cu intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Obligă chematul în garanție la plata către pârâtă și a dobânzii legale aferentă taxei de poluare calculată de la 31.10.2012 și până la plata efectivă a taxei.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, F. L. E. D. G. Ș. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – G.D ./2 ex/
JUD. FOND M. Z. U. - Tribunalul G. – Secția Civilă
| ← Pretentii. Decizia nr. 2381/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6471/2014.... → |
|---|
