Anulare act administrativ. Sentința nr. 429/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 429/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 684/57/2013
Dosar nr.:_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 429
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.02.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: C. M. F.
GREFIER: P. C.
Pe rol soluționarea cererii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul M. A. I. reprezentat prin PIMARUL M. H., în contradictoriu cu pârâtul M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la data de 06.02.2014, reclamantul depune la dosarul cauzei o cerere prin care solicită amânarea pronunțării.
Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a instanței de judecată urmând a se pronunța cu prioritate asupra acesteia.
CURTEA,
Deliberând, constată:
I. Istoric litigiu:
Prin sentința civilă nr. 300/18.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul cu numărul de mai sus, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, Secția a VIII a C..
În motivare, în esență, s-au reținut:
- între părți s-a încheiat un contract de finanțare, beneficiar-reclamanta și MDRT în calitate de autoritate de management pentru programul operațional regional 2007-2013.
- in speta s-a incheiat un contract administrativ in care părțile pot stabili reguli de competenta teritorială derogatorii de la regulile de competentă de drept comun, alegând una dintre instanțele care ar avea competență să judece.
- Conform art. 23 alin. 1 din contractul de finanțare întocmit intre părti, acestea au stabilit ca in eventualitatea unor litigii intre finantator si beneficiar, survenite in executarea contractului, se va încerca soluționarea pe cale amiabilă, iar in situația în care nu se ajunge la o înțelegere pe cale amiabila, litigiul va fi soluționat de către instanțele judecătorești competente din raza teritorială a Municipiului București.
- litigiul are ca obiect anularea unor acte administrative emise ca urmare a nerespectarii dispozitiilor contractuale (neexecutarea contractului)
II. Opinia Curții de Apel București asupra excepției necompetenței teritoriale invocate de aceasta:
- Obiectul litigiului:
- anularea deciziei nr. 53/28.06.2013 si a notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corectiilor financiare nr. CA_/24.04.2012
B. Dispoziții legale aplicabile:
Curtea de Apel București apreciază faptul că, litigiul vizează anularea actelor administrative indicate anterior, emise ca urmare a constatării efectuării unor cheltuieli, în baza contractului de finanțare, care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli.
Conform ART. 2 din OUG nr. 66/2011:
(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;
a^1) nereguli cu caracter sistemic/de sistem - nereguli generate de modul în care sunt îndeplinite cerințele-cheie ale sistemelor de management și control care se produc ca urmare a unor deficiențe de proiectare a procedurilor de management și control, a unor erori sistematice de aplicare a procedurilor de management și control sau din necorelarea prevederilor legislației naționale cu reglementările comunitare.
Concluzie: din interpretarea articolelor anterioare, văzând si cererea de chemare in judecata, rezultă faptul că litigiul de contencios administrativ are ca obiect anularea unor acte emise în procedura OUG nr. 66/2011 prin care se constata abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale și comunitare în domeniul achizițiilor publice.
Prin urmare, actele administrative contestate nu au fost emise în baza contractului de finanțare încheiat între părți, ci ca urmare a însuși controlului efectuat, in regim de putere publica, de către autoritatea de management.
Prin urmare, raportul juridic dedus judecății instanței de contencios administrativ rezultă din actele unilaterale (contestate in litigiu) emise ca urmare a constatării unor nereguli.
Faptul că inițial, intre parti, s-a incheiat un contract de finanțare, nu conduce la concluzia că în speță litigiul ar viza executarea/neexecutarea unui contract administrativ, intrucat litigiul deriva direct și imediat din actele administrative întocmite in baza OUG nr. 66/2011, contractul de finanțare fiind un act juridic ce a stat initial la baza raporturilor dintre parti cu privire la suportul financiar, dar nu acesta a declanșat litigiul. Prin urmare, cum izvorul litigiului este dat de acte administrative emise in procedura prevăzută de OUG nr. 66/2011 (iar nu executarea/neexecutarea unor obligații rezultate din contractul de finanțare), rezultă că, în materia competenței instanței, sunt aplicabile sunt dispozitiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveste articolul 23 din cuprinsul contractului de finantare încheiat între părti (fila 165 dosar declinat), acesta are in vedere alegerea de competenta avuta in vedere exclusiv de parti pentru eventualele litigii strict in executarea contractului încheiat între parti, adică a clauzelor cuprinzând drepturile si obligatiile inserate in cuprinsul acestuia (răspunderea contractuala), iar nu și a unor acte administrative distincte de contract, emise în baza OUG nr. 66/2011 prin care s-a constatat încălcarea unor obligații distincte și legale, iar nu contractuale, adică nerespectarea (pretinsa) a procedurii achizițiilor publice, care a cauzat pretinsa neregulă și, in consecință, a antrenat procedura OUG nr. 66/2011.
Așa fiind, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile contractuale de alegere a competenței, ci acelea ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, reclamantul manifestându-și deja opțiunea de a sesiza instanța de la sediul său, prin introducerea acțiunii pe rolul Curții de Apel A. I..
În plus, prezenta instanța subliniază că, în materia contenciosului administrativ, normele care stabilesc competența sunt de ordine publică, atât în ceea ce privește stabilirea competenței materiale, cât și în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale, iar prevederile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă prevăd posibilitatea reclamantului de a se adresa fie instanței de la domiciliul său, fie instanței de la domiciliul pârâtului, nu conțin o normă dispozitivă, care să le permită părților să convină, anterior nașterii premiselor vreunui litigiu, la restrângerea beneficiului alegerii de competență instituit în favoarea reclamantului, ci tot o normă de ordine publică, edictată de legiuitor exclusiv în favoarea reclamantului, care se pretinde vătămat de o autoritate publică.
Astfel, în materia contenciosului administrativ, competența teritorială nu este o competență alternativă reglementată de norme dispozitive, ci este o competență deopotrivă de ordine publică, stabilindu-se doar un beneficiu în favoarea reclamantului, prezumat într-o poziție de forță inferioară față de autoritatea publică, de a opta între cele două instanțe la momentul formulării cererii.
Instituția contenciosului administrativ cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează soluționarea litigiilor dintre particulari, pe de o parte, și autoritățile publice, pe de altă parte, când drepturile și interesele legitime ale particularilor sunt încălcate prin acte administrative ilegale sau după caz, prin refuzul autorităților publice de a răspunde particularului în termenul prevăzut de lege.
Contenciosul administrativ este o ramură dreptului public, care cuprinde norme de ordine publică, iar interpretarea potrivit căreia norma care conferă reclamantului dintr-un litigiu de contencios administrativ posibilitatea de a se adresa uneia dintre două instanțe de același rang determinate pe criterii legale, ar fi o normă ce reglementează o competență teritorială alternativă de ordine privată, este eronată, întrucât niciodată părțile dintr-un raport juridic de drept administrativ nu pot conveni asupra competenței unei instanțe în materia contenciosului administrativ, ci doar persoana care se pretinde vătămată și se adresează instanței, dobândind calitatea de reclamant, are această alegere.
De altfel, în doctrină s-a subliniat în mod constant că normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată numai dacă este vorba despre pricini privitoare la bunuri, pentru care nu sunt prevăzute norme de competență exclusivă, când părțile pot conveni ca pricina să fie judecată de o altă instanță egală în grad cu instanța de drept comun competentă din punct de vedere material să o judece.
A permite unei autorități publice să insereze într-un contract administrativ clauze prin care beneficiul reclamantului de a alege instanța competentă, prevăzut de dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, să fie anihilat înainte de prefigurarea oricărui litigiu, ar însemna anularea uneia din garanțiile de bază ale contenciosului administrativ.
Astfel, apreciind că prevederea din contractul părților, ce conține convenția acestora referitoare la stabilirea competenței în privința tuturor litigiilor ce decurg din executarea contractului în favoarea instanțelor de judecată din Bucuresti, nu poate primi eficiență juridică în privința litigiilor de contencios administrativ, Curtea apreciază că, prin introducerea cererii la Curtea de Apel A. I., Secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a făcut alegerea de domiciliu în sensul dispozițiilor art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, alegere după care nu mai poate reveni, astfel încât Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal nu este competentă să soluționeze cererea astfel declinată.
In fine, mai subliniaza instanta faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justiție s-a pronuntat deja în sensul enuntat de Curtea de Apel Bucuresti cu prilejul soluționarii unor conflicte negative de competenta in cauze similare (dosarele nr._, nr._ ).
In atare condiții, Curtea de Apel București, în baza art. 129 și urm NCPC va admite excepția necompetenței teritoriale, va declina competența în favoarea Curtii de Apel A. I. sectia C., va constata ivit conflictul negativ de competenta, și va inainta conflictul spre competenta solutionare Inaltei Curti de Casatie și Justiție, Sectia C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul M. A. I. reprezentat prin PIMARUL M. H., cu sediul în A. I., Calea Moților, nr. 5A, J. A., în contradictoriu cu pârâtul M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, cu sediul în București, . Nord, București, nr. 17, sector 5, în favoarea Curții de Apel A. I. - Secția C. Administrativ și Fiscal.
Constată ivit conflictul negativ de competență .
Sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal pentru soluționarea acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 10.02.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. F. P. C.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3956/2014. Curtea de Apel... | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... → |
|---|
