Obligaţia de a face. Sentința nr. 1215/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1215/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 6223/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Sentința civilă nr.1215

Ședința publică de la 14.04.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - G. D.

GREFIER - C. A.

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamantul M. B. D., în contradictoriu cu pârâtul P. R., având ca obiect „obligația de a face”.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 07.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 14.04.2014.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, reclamantul M. B. D., în contradictoriu cu pârâtul P. R. a solicitat pronunțarea unei hotărâri, prin care să se dispună validarea mandatului de deputat Bihor obținut de reclamant în urma alegerilor județene și acordarea drepturilor bănești egale cu valoarea indemnizației de parlamentar și a tuturor celorlalte drepturi bănești începând cu data validării mandatului și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.

Curtea, examinând înscrisurile atașate la dosarul cauzei, cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantului, constată că este întemeiată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Prin încheierea de ședință de la 10.03.2014, s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea obligației de a face dovada calității de reprezentant, sub sancțiunea anulării acțiunii.

Până la termenul de judecată din 07.04.2014, deși legal citat, reclamantul nu a îndeplinit obligația de a face dovada calității de reprezentant-respectiv de a depune delegația avocațială care a stat la baza redactării și semnării prezentei acțiuni, pârâtul invocând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, solicitând anularea acțiunii prin aplicarea prevederilor art.82 alin.1 C.pr.civ.

Curtea, constată că reclamantul nu a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa nici până la data pronunțării prezentei, deși i s-au adus la cunoștință aceste obligații, prin comunicarea și citația emise către acesta, astfel încât apreciază întemeiată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de pârât și va dispune anularea cererii, în temeiul art.82 alin.1 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantului.

Anulează acțiunea formulată de reclamantul M. B. D., cu domiciliul în mun. Oradea, ., jud. Bihor și cu domiciliul ales la CA”Ț., P., P., Renner” din Cluj N., Calea Dorobanților nr.14-16, .. Cluj, în contradictoriu cu pârâtul P. R. cu sediul în București, .-4, sect.5, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședință publică azi 14.04.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

G. D. C. A.

Red. GD/AC

2 ex/05.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 1215/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI