Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7119/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7119/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 2565/116/2013
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia nr. 7119
Ședința publică din data de 06.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. I.
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: D. D. M.
GREFIER: D. G. D.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. B. AQUA FISH S.R.L. împotriva sentinței nr. 149/13.02.2014 pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, în cauza având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal răspunde recurenta-reclamantă, reprezentată prin avocat S. C. I., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 23.09.2014, prin serviciul registratură, recurenta-reclamantă a depus la dosar practică judiciară.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată. Arată că instanța de fond a respins acțiunea reținând că nu rezultă dacă produsele împărțite sunt în scopul stimulării vânzărilor. Or, acest aspect rezultă chiar din obiectivul programului european. Arată că acesta a fost scopul campaniei, respectiv acela de popularizare a consumului de pește, în strânsă și directă legătură cu obiectul de activitate al societății, respectiv acvacultură, producere și comercializare produse din pește. Mai susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra criticii că organul fiscal a stabilit în mod diferențiat regimul TVA, în funcție de sursa de proveniență a banilor, iar nu de operațiunea taxabilă. Precizează că există o singură operațiune, regimul TVA putând fi tot unul singur, iar nu disociat, în funcție de proveniența sumelor. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanțelor aflate la dosar, reprezentând onorariul de avocat și taxele de timbru pentru fond și recurs.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cereri de recurs, constată următoarele:
Prin sentința nr. 149/13.02.2014, Tribunalul Călărași a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, având ca obiect anularea deciziei nr. 30/2013 de soluționare a contestației, anularea deciziei de impunere nr. F-CL169/2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-CL165/2013 cu privire la suma de 35.580 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar la plată și respinsă la rambursare de organul de inspecție fiscală.
Împotriva acestei sentințe, la data de 18.03.2014, a formulat recurs reclamanta S.C. B. AQUA FISH S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, invocând drept motiv de casare pe cel prevăzut la art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, astfel argumentat:
Instanța de fond nu a avut în vedere argumentul referitor la TVA diferențiat, fiind evident că regimul juridic al TVA nu poate fi unul diferit în privința aceleiași operațiuni, în funcție de sursa de finanțare. Or, având în vedere că, în privința finanțării nerambursabile, s-a apreciat TVA deductibil, este evident că în ceea ce privește cota de participare proprie de 20% nu se putea aprecia în alt sens, punctul de vedere al organului de control fiscal fiind eronat, întrucât regimul juridic al TVA se stabilește în funcție de natura operațiunii (dacă este vorba sau nu de livrare de bunuri), iar nu în funcție de sursa de finanțare.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în mod greșit organul de inspecție fiscală a considerat o operațiune taxabilă, respectiv livrare de bunuri, derularea acestui proiect, întrucât este incidentă excepția de la situația unei livrări de bunuri, putând fi încadrată în dispozițiile pct. 6 alin. 14 lit. a pct. 2 din H.G. 44/2004, fiind vorba despre bunuri care nu sunt produse de persoana impozabilă, sunt acordate gratuit în vederea creșterii vânzărilor, valoarea acestora fiind, în mod evident, mult mai mică decât cea a bunurilor furnizate de contribuabil. Din această perspectivă, instanța de fond a concluzionat greșit că nu poate fi reținută această ipoteză, motivat de faptul că activitatea nu ar fi fost destinată stimulării vânzărilor. Interpretarea instanței de fond este greșită, concluzia logică a popularizării beneficiilor aduse de consumul de peste fiind creșterea vânzărilor din acest produs, acesta fiind scopul campaniei de popularizare a consumului de pește. Situația dedusă judecății poate fi circumscrisă și excepției prevăzute de pct. 6 alin. 14. lit. c din H.G. 44/2004, fiind vorba despre bunuri acordate în mod gratuit pentru scopuri legate de desfășurarea activității economice a persoanei impozabile, acestea fiind strâns legate de activitatea economică desfășurată de societate.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 483-502 din Codul procedură civilă.
Cererea de recurs a fost timbrată cu taxă judiciară de timbre în cuantum de 50 lei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 23.04.2014, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Examinând prezentul recurs, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, întrucât instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a normelor de drept material.
În ceea ce privește critica recurentei-reclamante, în sensul că instanța de fond nu a răspuns susținerilor sale referitoare la aplicarea unui regim juridic al TVA diferențiat, în funcție de sursa de finanțare, Curtea constată că, într-adevăr, tribunalul nu a analizat acest argument, cu toate că a fost invocat prin acțiunea introductivă, omisiune față de care urmează a fi complinită motivarea de către instanța de recurs.
Astfel, Curtea apreciază că acest argument al recurentei-reclamante nu poate fi primit, întrucât din conținutul art. 137 alin. 1 lit. a) din Codul fiscal, astfel cum este dezvoltat prin art. 18 alin. 2 din HG nr. 44/2004, rezultă explicit că nu se cuprind în baza de impozitare a taxei subvențiile acordate, printre altele, de la bugetul comunitar, pentru acoperirea unor cheltuieli.
Or, prin contractul de finanțare nr. 148/13.02.2012, recurenta-reclamantă a primit un ajutor financiar nerambursabil din Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013, în valoare de 80% din valoarea totală exigibilă a proiectului, restul de 20% fiind contribuție privată.
În atare condiții, este evident că organele de inspecție fiscală au procedat legal la stabilirea TVA colectată suplimentar doar prin raportare la contribuția proprie a beneficiarului de 20%, nu și la cea din fondurile europene structurale.
În ceea ce privește critica recurentei-reclamante, în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a apreciat că în cauză este incidentă situația de excepție prevăzută la pct. 6 alin. 14 lit. a) pct. 2 din HG nr. 44/2004, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 128 alin. 8 lit. e) din Codul fiscal, nu constituie livrare de bunuri acordarea în mod gratuit de bunuri în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor sau, mai general, în scopuri legate de desfășurarea activității economice, în condițiile stabilite prin norme.
Potrivit pct. 6 alin. 14 lit. a) din HG nr. 44/2004, în sensul art. 128 alin. 8 lit. e) din Codul fiscal, se cuprind în categoria bunurilor acordate în mod gratuit în scopul stimulării vânzărilor bunurile care sunt produse de persoana impozabilă în vederea vânzării sau sunt comercializate în mod obișnuit de către persoana impozabilă, acordate în mod gratuit clientului, numai în măsura în care sunt bunuri de același fel ca și cele care sunt, au fost ori vor fi livrate clientului. Atunci când bunurile acordate gratuit în vederea stimulării vânzărilor nu sunt produse de persoana impozabilă și/sau nu sunt bunuri comercializate în mod obișnuit de persoana impozabilă și/sau nu sunt de același fel ca și cele care sunt ori au fost livrate clientului, acordarea gratuită a acestora nu va fi considerată livrare de bunuri dacă: 1) se poate face dovada obiectivă a faptului că acestea pot fi utilizate de către client în legătură cu bunurile/serviciile pe care le-a achiziționat de la respectiva persoană impozabilă sau 2) bunurile/serviciile sunt furnizate către consumatorul final și valoarea bunurilor acordate gratuit este mai mică decât valoarea bunurilor/ serviciilor furnizate acestuia.
Potrivit acestor dispoziții legale, Curtea reține că, pentru a nu se considera operațiunea în cauză livrare de bunuri, astfel cum susține recurenta, trebuie însă să existe dovada obiectivă a faptului că bunurile acordate gratuit pot fi utilizate de către client în legătură cu bunurile/serviciile pe care le-a achiziționat de la respectiva persoana impozabilă sau că valoarea lor este mai mică decât valoarea bunurilor/serviciilor furnizate acestuia.
Având în vedere înscrisurile aflate la dosarul de fond, Curtea constată că recurenta nu a produs, ci a achiziționat de la . și a distribuit în mod gratuit mape pentru colorat, această activitate fiind singura desfășurată de la înființare până la data efectuării inspecției fiscale. Prin urmare, recurenta nu a efectuat livrări de pește și produse din pește, astfel că distribuirea gratuită a mapelor de colorat nu se încadrează în dispozițiile legale invocate prin cererea de chemare în judecată și reiterate prin cererea de recurs, fiind evident că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 128 alin. 8 lit. e) din Codul fiscal, astfel cum sunt dezvoltate prin pct. 6 alin. 14 lit. a) din HG nr. 44/2004.
În atare condiții, Curtea constată că în mod corect organele de inspecție fiscală au asimilat operațiunea respectivă unei livrări de bunuri, supuse colectării de taxă pe valoarea adăugată, concluzie care a fost confirmată și de instanța de fond.
Mai mult, Curtea observă că societatea recurentă a pus la dispoziția altor persoane bunuri în mod gratuit, pentru care a dedus taxa pe valoarea adăugată în momentul achiziției, efectuând astfel o operațiune asimilată unei livrări de bunuri, supuse colectării taxei pe valoarea adăugată aferentă, astfel cum rezultă din prevederile art. 128 alin. 4 lit. b) din Codul fiscal, potrivit cărora este asimilată livrărilor de bunuri efectuate cu plată preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziționate sau produse de către aceasta pentru a fi puse la dispoziție altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial.
În ceea ce privește critica recurentei-reclamante, în sensul că instanța de fond nu a analizat dacă în cauză este incidentă situația de excepție prevăzută la pct. 6 alin. 14 lit. c) din HG nr. 44/2004, Curtea constată că, într-adevăr, tribunalul nu a răspuns acestui argument, cu toate că a fost invocat prin acțiunea introductivă, omisiune față de care urmează a fi complinită motivarea de către instanța de recurs.
Astfel, Curtea apreciază că acest argument al recurentei-reclamante nu poate fi primit.
Potrivit pct. 6 alin. 14 lit. c) din HG nr. 44/2004, bunurile acordate în mod gratuit pentru scopuri legate de desfășurarea activității economice a persoanei impozabile cuprind bunurile oferite cu titlu gratuit, altele decât cele prevăzute la lit. a) sau b), pentru care persoana impozabilă poate face dovada că sunt strâns legate de desfășurarea activității sale economice. În această categorie se cuprind, fără a se limita la acestea, bunurile pe care persoana impozabilă le acordă gratuit angajaților săi și care sunt legate de desfășurarea în condiții optime a activității economice, cum sunt, de exemplu: masa caldă pentru mineri, echipamentul de protecție și uniformele de lucru, pentru contravaloarea care nu este suportată de angajați, materiale igienico-sanitare în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Nu se încadrează în această categorie orice gratuități acordate propriilor angajați sau altor persoane, dacă nu există nicio legătură cu desfășurarea în condiții optime a activității economice, cum sunt: cotele gratuite de energie electrică acordate persoanelor pensionate din sectorul energiei electrice, abonamentele de transport acordate gratuit pentru diverse categorii de persoane și altele de aceeași natură.
Prin raportare la situația de fapt ce rezultă din constatările organelor de inspecție fiscală, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de textul precitat, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că bunurile oferite cu titlu gratuit sunt strâns legate de desfășurarea activității sale economice, simpla referire la obiectul de activitate nefiind suficientă, mai ales în contextul în care singura activitate desfășurată de la înființare și până la data efectuării inspecției fiscale a constat în achiziționarea și distribuirea gratuită a mapelor.
În final, față de practica judiciară depusă de recurentă la dosar (sentința civilă nr. 1829/23.12.2013 a Tribunalului Călărași, definitivă ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 4774/06.06.2014 a Curții de Apel București), Curtea subliniază că în dreptul român aceasta nu reprezintă izvor de drept, neavând forță obligatorie pentru o altă instanță.
Față de aceste considerente, constatând că motivul de casare, astfel cum a fost argumentat de recurentă, este neîntemeiat și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. B. AQUA FISH S.R.L. împotriva sentinței nr. 149/13.02.2014 pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. I. P. C. D. D. M.
GREFIER
D. G. D.
Red/thred. DDM/ 4 ex/ 12.11.2014.
Judecător fond: C. I., Tribunalul Călărași.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3087/2014. Curtea de... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
