Anulare act administrativ. Sentința nr. 2824/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2824/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 3262/87/2012

ROMÂNIA

DOSAR NR._

C. DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. A. ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2824F

Ședința publică de la 22.10.2014

C. constituită din:

PREȘEDINTE - I. C. G.

GREFIER - I. P.

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ JUDEȚUL TELEORMAN prin CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN reprezentat de PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN TELEORMAN în contradictoriu cu pârâții M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE și C. DE C., având ca obiect „anulare act administrativ”

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta U. A. TERITORIALĂ JUDEȚUL TELEORMAN prin CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN reprezentat de PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN TELEORMAN, prin consilier juridic M. C., cu delegație la dosar, pârâtul M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, prin consilier juridic Lăpădatul Dadas F., cu delegație la dosar și pârâta C. DE C., prin consilier juridic M. A. P..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

C., în temeiul art. 151 Cod de procedură civilă, dispune repunerea cauzei pe rol.

Reprezentantul reclamantei precizează că prezenta cauză a rămas fără obiect și depune la dosar înscrisuri, iar un exemplar al înscrisurilor depuse se comunică reprezentanților pârâților.

Pârâtul M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, prin consilier juridic, depune la dosar înscrisuri din care rezultă achitarea debitului.

C., față de motivul invocat în susținerea excepției rămânerii fără obiect, și anume stingerea debitului prin suportarea acestuia de la bugetul de stat potrivit prevederilor OG nr. 14/2013, apreciază că reclamanta invocă de fapt excepția lipsei de interes, întrucât nu a fost anulată sau revocată nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, pentru a se putea reține că cererea de față prin care se solicită anularea Notei de constatare a rămas fără obiect. În consecință, C. califică excepția invocată de reclamantă ca fiind excepția lipsei de interes și acordă cuvântul pe această excepție.

Reprezentantul reclamantei învederează că înțelege să lase la aprecierea instanței soluționarea excepției lipsei de interes.

Pârâtul M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției lipsei de interes, precizând că debitul a fost recuperat de către reclamant.

Reprezentantul pârâtei C. de C. depune la dosar înscrisuri cu titlu de jurisprudență și arată că în ceea ce o privește consideră că nu are calitate procesuale pasivă. Însă, având în vedere că s-a invocat excepția lipsei de interes, înțelege să lase la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.

C. declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe excepția lipsei de interes.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._ din 20.06.2012 reclamanta U. A. Teritorială Județul Teleorman a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 82/15.05.2012 a Comisiei de Soluționare a contestației numită prin Ordinul Ministrului D. Regionale și Turismului nr. 825/02.05.2012 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Notei de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-_/16.03.2012 aferentă proiectului cod SMIS 1124 cu titlu „Reabilitatea DJ 506 Cervenia – Vitănești – Băbăița Km. 17 + 400- 58 + 000”.

Prin încheierea din 28.09.2012, Tribunalul Teleorman a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Curții de C. a Românei, instituție care a emis raportul de audit și alte acte ce au stat la baza emiterii deciziei contestate în prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 975/26.10.2012 Tribunalul Teleorman și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. A. și Fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub același nr._ la data de 13.11.2012.

Prin încheierea din 24.04.2013, instanța a luat act de precizarea reclamantei cu privire la instituția pârâtă împotriva căreia este formulată acțiunea, în sensul că aceasta este M. D. Regionale și Administrației Publice, în structura căreia se află emitenții actelor contestate.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, C. reține curmătoarele:

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-_/16.03.2012 emisă de Direcția Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului D. Regionale și Turismului (în prezent M. D. Regionale și Administrației Publice) s-a stabilit în sarcina Unității A. Teritoriale Județul Teleorman o creanță bugetară în cuantum de 12.799.575,29 lei la care se adaugă TVA aferent, ca urmare a aplicării unei corecții de 25% din valoarea contractului de achiziție nr. 59/30.07.2010 încheiat cu . având ca obiect „reabilitarea DJ 506, Cervenia – Vitănești,- Băbăița Km. 17 + 400- 58 + 000” atribuit cu încălcarea reglementărilor legale privind achizițiile publice.

Împotriva notei de constare, reclamanta a formulat contestație administrativă care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 82/15.05.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestației din cadrul MDRT numită prin Ordinul MDRT nr. 825/02.05.2012.

După promovarea acțiunii de față, prin adresa nr._/20.09.2013 reclamanta a solicitat suportarea de la bugetul de stat a sumei stabilite prin nota de constatare contestată, invocând prevederile OG nr. 14/2013.

Prin adresa nr._/15.04.2014 emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul pârâtului M. D. Regionale și Administrației Publice a fost informată reclamantă că în baza OG nr. 14/2013 s-a dispus stingerea debitului în sumă de 12.799.575,29 lei înregistrat în Registrul debitorilor și accesoriilor aferente, pentru care beneficiarul nu mai are calitate de debitor, conform art. 4 alin. 1 din ordinul nr. 2544/30.08.2013.

La dosarul cauzei au fost depuse și Nota nr._/10.04.2014 și ordinul de plată nr. 4021/15.04.2014 din care rezultă achitarea sumei de 12.799.575,29 lei de către pârâtă în conturile AM-P..

Având în vedere că debitul stabilit în sarcina reclamantei prin actele a căror anulare se solicită prin acțiunea de față a fost achitat chiar de către pârâtă în baza prevederilor OG nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, astfel că în prezent reclamanta nu mai are calitate de debitor pentru suma de 12.799.575,29 lei, C. apreciază că reclamanta nu mai justifică un interes pentru anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-_/16.03.2012 și a Deciziei nr. 82/15.05.2012.

Prin urmare, având în vedere că interesul reprezintă una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, condiție care nu mai este îndeplinită în cauza de față, C. va admite excepția lipsei de interes și va respinge acțiunea, ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ JUDEȚUL TELEORMAN prin CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN reprezentat de PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN TELEORMAN cu sediul în municipiul A., ., județul Teleorman în contradictoriu cu pârâții M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, cu sediul în București, ., nr. 17, sector 5 și C. DE C., cu sediul în București, ..22-24, sector 1, ca lipsită de interes.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER

I. C. G. I. P.

Red. ICG

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 2824/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI