Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 7704/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7704/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 3973/87/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.7704
Ședința publică din data de 22 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă C. S. N. împotriva sentinței civile nr. 234/07.04.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman–Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. J. A FINANTELOR PUBLICE TELEORMAN și C. DE A. DE SĂNĂTATE având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - anulare decizie de impunere, suspendare executare silita.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea invocă din oficiu în temeiul prevederilor art. 218 C. pr. fiscală, excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere faptul că până în prezent nu a fost soluționată contestația administrativă și reține cauza în pronunțarea atât cu privire la excepția inadmisibilității invocată ca motiv de recurs de ordine publică din oficiu cât și cu privire la recursul formulat recurenta-reclamantă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._, reclamanta C. N. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a solicitat anularea deciziei de impunere nr._/ 27.06.2014 menționată în titlul executoriu nr._, a somației 34/_ /_ și a titlului executoriu nr._ și suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare.
Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 234/07.04.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman–Secția C. în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C. N., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru efectuarea unei expertize de specialitate, prin care să se stabilească în mod concret obligațiile de plată către fondul asigurărilor de sănătate ale reclamantei, cu indicarea în concret a bazei de impunere pentru fiecare din cei 3 ani fiscali (2008, 2009, 2010), a modului de calcul a debitelor, a eventualelor accesorii, a termenului de scadență și a perioadei pentru care se calculează acestea.
În drept, au fost invocate prev. art. 488 pct. 8 Noul Cod de Procedură Civilă.
La termenul din 22.10.2014, Curtea a pus în discuție din oficiu, în temeiul prevederilor art. 218 C. pr. fiscală, excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând motivul de recurs de ordine publică pus în discuție din oficiu cu prioritate, referitor la inadmisibilitatea acțiunii, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea deciziei de impunere nr._/ 27.06.2014 menționată în titlul executoriu nr._, a somației 34/_ /_ și a titlului executoriu nr._ și suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare.
Cu privire la anularea deciziei de impunere, din contestația administrativă aflată la filele 34 și urm din dosarul de fond, reiese că reclamanta a înțeles să ataca pe calea acestei contestații administrative și decizia de impunere, deși nu a precizat clar acest lucru în petitul contestației.
Intimata -parata nu a răspuns acestei contestații in termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea 554/2004, respectiv in termenul prevăzut de art. 70 C. proc. fiscala, astfel incat reclamanta s-a considerat indreptatita sa introducă acțiunea direct in fata instanței de contencios administrativ.
Curtea reține, că atâta timp cât actele principale a căror atacare se urmărește (deciziile de impunere) sunt acte administrativ-fiscale, acestea sunt supuse procedurii prevăzute de Codul de procedură fiscală, ca normă specială (derogatorie sau nu) față de norma generală reprezentată de Legea nr. 554/ 2004.
Astfel, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a considerat ca regularitatea demersurilor recurentei nu poate fi apreciata prin prisma termenelor sau condițiilor, prevăzute in art. 1, 7 si 6 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, Legea nr. 554/ 2004 reprezintă cadrul general, respectiv norma de drept comun, aplicabilă numai atunci când norma specială nu prevede reguli și necesită completare. Atâta timp cât legiuitorul a reglementat prin art. 218 din Codul de procedură fiscală ce act poate fi atacat în fața instanței (respectiv numai decizia de soluționare a contestației, adică refuzul explicit, total sau parțial), rezultă că în materia actelor administrativ-fiscale, nu este aplicabil art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004 ce asimilează actelor administrative tipice si nesolutionarea unei cereri administrative in termen. Astfel, acest prim motiv de recurs este nefondat.
Curtea reține că dispozițiile Codului de procedură fiscală au un caracter special, dispozițiile Legii nr. 554 /2004 fiind aplicabile doar în măsura în care nu contravin acestora.
Deși nu poate fi calificată drept procedură jurisdicțională, neîndeplinind cerința independenței organului de soluționare, procedura contestației administrative fiscale se desfășoară în condiții similare sub aspectul garanțiilor procedurale (contradictorialitate, respectarea dreptului la apărare, rol activ al organului ce soluționează contestația, aplicarea principiului „non reformatio in pejus”), existând posibilitatea suspendării procedurii, pentru motive determinate.
Deci, contestația administrativă în materie fiscală nu reprezintă doar o cerere de revocare a actului administrativ în analiza căreia organul emitent sau cel ierarhic superior verifică legalitatea actului administrativ în termenul general, de 30 de zile, fără a urma o procedură bazată pe respectarea principiilor procesuale sus menționate.
În soluționarea contestației fiscale prealabile se emite un act administrativ, cenzurabil în justiție: decizia de soluționare a contestației.
Odată cu atacarea acesteia, se poate pune în discuție legalitatea actului administrativ fiscal, în sensul art. 205 alin. 1 teza a doua (contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii).
Potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 și 2 din OUG nr. 92/2003 „(1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. (2) Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia”.
Astfel, problema care necesită analiza instanței este dacă este admisibilă o acțiune în contencios administrativ împotriva actelor administrativ-fiscale primare, în condițiile în care nu se contestă actul administrativ de soluționare a căii administrative de atac, prin care organul administrativ a analizat „motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal” (art. 213 alin. 1 din OG nr. 92 /2003 privind Codul de procedură fiscală).
Deși este necontestat că reclamanta a respectat dispozițiile legale privind contestația administrativă prealabilă (care are un caracter obligatoriu), în speță sunt aplicabile dispozițiile speciale reglementate de Codul de procedura fiscală, și nu dispozițiile de drept comun, care reglementează în mod expres categoria actelor administrative ce pot fi supuse jurisdicției instanțelor de contencios administrativ.
Legiuitorul impune așadar o procedură administrativă de contestare a actelor administrativ fiscale, procedură care, neavând caracter jurisdicțional, nu poate fi considerată facultativă. Accesul la instanță este garantat, dar numai în condițiile legii. Or, același act normativ reglementează posibilitatea de sesizare a instanței de judecată numai după emiterea deciziei de soluționare a contestației administrative.
Astfel, conform dispozițiilor art. 218 din OG nr. 92/2003 în forma în vigoare la momentul emiterii deciziei de suspendare și promovării acțiunii, „Comunicarea deciziei și calea de atac” – „(1) Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condițiile art. 44, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. (2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.”.
Așadar, analiza legalității actelor fiscale contestate de către reclamanta se realizează exclusiv în cadrul contestației asupra deciziei emise în soluționarea fondului contestației, în lipsa unei asemenea cenzuri neputând opera cenzura instanței de contencios administrativ asupra actului de impunere, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.
Față de aceste dispoziții legale, rezultă că până la soluționarea contestației printr-o decizie, persoana interesată se poate plânge doar pentru refuzul de a emite o astfel de decizie, fără a putea supune cenzurii instanței de contencios administrativ actele administrativ-fiscale atacate.
Pentru aceste considerente, în cauza de față nefiind emisă o decizie prin care să se soluționeze contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere, Curtea constată că se impune admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în anulare formulate împotriva acesteia.
În ceea ce privește acțiunea în anulare împotriva somației 34/_ /_ și a titlului executoriu nr._, Curtea constată că acestea reprezintă acte de executare, ce pot fi atacate conform procedurii speciale reglementate de prev. art. 172 și urm. din Codul de procedură fiscală.
Reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe prev. art. 215 din Codul de procedură fiscală, dar această procedură se referă la titluri de creanță; odată devenite titluri executării, acestea și celelalte acte de executare pot fi atacate numai în cadrul procedurii speciale reglementate de art. 172 și urm. din Codul de procedură fiscală.
Or, prin inadmisibilitate se înțelege acea situație în care reclamantul folosește un mijloc procedural nepermis de lege, fie folosește un mijloc procedural permis dar într-un alt scop decât cel avut în vedere de legiuitor.
În cauza de față, reclamanta folosește un mijloc procedural (contestarea titlului de creanță conform art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală) ce nu îi este permis de lege, pentru a contesta un titlu executoriu, ce ar putea fi contestat numai în cadrul procedurii speciale reglementate de art. 172 și urm. din Codul de procedură fiscală).
Astfel, Curtea constată că se impune admiterea excepției inadmisibilității și cu privire la capetele din cerere având ca obiect anularea somației 34/_ /_ și a titlului executoriu nr._.
În ceea ce privește cererea de suspendare, Curtea reține, în conformitate cu prima instanță, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea, însă apreciază, din punct de vedere procedural, că aceasta determină inadmisibilitatea cererii de suspendare, iar nu temeinicia sa.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 din Noul Cod de Procedură Civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată, va admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu și va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Fiind analizată cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu de Curte ca motiv de recurs de ordine publică, ce a fost găsită ca fiind întemeiată, Curtea nu va mai analiza motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă pe fondul acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă C. S. N. cu domiciliul în A., ., ., . împotriva sentinței civile nr. 234/07.04.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman–Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. J. A FINANTELOR PUBLICE TELEORMAN cu sediul în A., ., județ Teleorman și C. DE A. DE SĂNĂTATE cu sediul în A., ., județ Teleorman .
Casează sentința recurată.
Admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu.
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. M. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Data red. 05.11.2014;5 ex; red. Jud. AM;sentința civilă nr. 234/07.04.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman–Secția C. în dosarul nr._ ;judecător fond: Z. L.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2948/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8979/2014.... → |
|---|
