Pretentii. Decizia nr. 2948/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2948/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 77912/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.2948
Ședința publică din data de 10 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. S.
JUDECĂTOR: I. R.
JUDECĂTOR: D. C. V.
Grefier: E. Chirănuș
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1 împotriva sentinței civile nr.1151/05.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. C. A. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 C., Curtea o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului București - Sectia a IX-a C. Administrativ si Fiscal sub nr. _ /CA/2011, reclamantul G. C. A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice Sector 1 a solicitat instanței sa dispuna obligarea paratei la restituirea contravalorii taxei de poluare, în cuantum de 1.289 RON, si a dobanzii legale aferente incepand cu data platii pana la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul a arătat în esență că la data de 5.10.2010 a achiziționat din Comunitatea Europeana un autoturism marca F. Stilo, an de fabricatie 2002, inmatriculat pentru prima data in Germania, iar pentru a-l putea înmatricula a fost obligat să plăteasca o taxă de poluare în cuantum de 1.289 RON.
Reclamantul a mai învederat că această taxă este ilegală, fiind percepută în baza unor texte legale aplicabile în dreptul intern care contravin prevederilor de drept comunitar, respectiv dispozitiilor art. 110 din TCUE.
Potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 110 parag. 1 din Tratatul CE.
În apărare, în conformitate cu dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ., pârâta Administratia Finantelor Publice Sector 1, reprezentata de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a invocat dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, precum și ale art. 5 alin. 1 și 4 din același act normativ, potrivit cărora:” taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (…) taxa se plătește într-un cont distinct, deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”. Astfel, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu și se administrează de către această instituție.
Pe fondul cauzei, pârâta a învederat in esenta că plata efectuata de reclamanta a fost legal incasata de către organul fiscal prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare, la data plații fiind in vigoare prevederile O.U.G. nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare, ca urmare a respectării normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudentei Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Aceeași pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 60 și urm. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, precum și ale art. 5 alin. 1 și 4 din același act normativ, mai sus citate.
Prin sentința civilă nr. 1151/05.03.2013, Tribunalul București a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFP Sector 1, a admis actiunea principală, a obligat parata sa restituie reclamantului taxa de poluare in cuantum de 1.289,00 lei și să plătească dobanda fiscală aferentă, conform art. 124 Cod procedura fiscala, de la data expirarii termenului prevazut de art. 70 alin. 1 Cod procedura fiscala, pana la data platii; totodată, a respins cererea de chemare in garantie, ca neintemeiata, și a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant in cuantum de 339,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Având a se pronunța cu prioritate în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.proc.civ. asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, instanța a respins-o,avand in vedere ca decizia de calcul contestata a fost emisa de parata, in consecinta exista identitate intre persoana chemata in judecata si emitentul actului administrativ contestat, parata fiind parte in raportul juridic de drept administrativ substantial dedus judecatii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că problema de drept dedusa judecatii vizeaza incompatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecinta caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
Din analiza inscrisurilor administrate in cauza, tribunalul a constatat că refuzul paratelor de restituire a taxei de poluare are un caracter nejustificat.
În conformitate cu art. 90 par. 1 (actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție - „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG nr. 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
Recent, in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata natională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Concluzionand, tribunalul a retinut ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone.
În speta, reclamantul a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost initial inmatriculat in Uniunea Europeana, in consecinta instanta a constatat ca acesta este îndreptățit să îi fie restituită taxa de poluare.
Pe cale de consecință, tribunalul a considerat că sunt îndeplinite cerințele art.1 din Legea nr.554/2004, republicată, în vederea anulării actelor administrative-fiscale nelegale si recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei, prin restituirea taxei achitate reclamantei, actualizata cu dobânda fiscala conform art. 124 Cod procedura fiscala, de la data expirării termenului prevăzut de art. 70 alin. 1 Cod procedura fiscala, pana la data plații ; sub acest din urmă aspect, avand in vedere raportul juridic de drept public dedus judecatii, nascut intre stat, reprezentat prin organele fiscale, si contribuabil, tribunalul a considerat așadar că in speta sunt aplicabile art. 124 Cod procedura fiscala in privinta dobanzilor datorate, iar nu dispozitiile incidente in materia dreptului privat privind dobanda legala.
Totodata, tribunalul a respins cererea de chemare in garantie a Administrației F. pentru Mediu, formulata de parata, ca neintemeiata, avand in vedere inexistenta unor dispozitii legale sau a unor clauze de alta natura care sa fundamenteze obligatia acestei institutii de a garanta indeplinirea obligatiei de restituire a taxei de poluare de catre parata.
Din moment ce taxa a fost incasata ca efect al actelor emise de parata Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, fiind achitata la dispozitia acestei institutii, imprejurarea ca aceasta a primit ulterior o alta destinatie bugetara nu este de natura sa justifice admiterea unei cereri de chemere in garantie in cadrul litigiului de contencios administrativ, ci constituie un aspect legat de modalitatea concreta in care parata va asigura indeplinirea efectiva a obligatiei de restituire ce-i incumba in mod direct.
În final, în temeiul dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, tribunalul a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant, in cuantum de 339,3 lei, reprezentand taxe de timbru si onorariu avocatial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AFP sector 1 București, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât: i) în mod nelegal au fost respinse excepția lipsei calității sale procesuale pasive și cererea de chemare în garanție; ii) pe fond, acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile OUG nr. 50/2008 sunt conforme prevederilor dreptului Uniunii Europene; iii) în mod greșit a fost obligată la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, Curtea apreciază că sentința recurată este legală și temeinică și își însușește considerentele acesteia.
Contrar susținerilor sale, recurenta pârâtă AFP sector 1 are calitate procesuală pasivă în cererea dedusă judecății, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 3 din normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aprobate prin HG nr. 686/2008 – din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultând obligația administrațiilor financiare de restituire a taxei de poluare încasată de la persoanele fizice. Ca urmare, nu este întemeiată nici critica recurentei referitoare la greșita respingere a cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o, întrucât, în raport de dispozițiile art. 60 alin. 1 c.p.c. admiterea acesteia nu poate avea drept efect obligarea chematei în garanție față de reclamant, ci numai față de pârât.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că, așa cum a constatat și instanța de fond, art. 110 (fost art. 90) TFUE se opune instituirii unei taxe de poluare precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, opinie ce a fost confirmată de jurisprudența CJUE, prin hotărârile pronunțate în cauzele T. (hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09) și N. (hotărârea din 07.07.2011 în cauza C-263/10). Prin urmare, conform unei jurisprudențe constante a CJUE, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului comunitar și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. În raport de această împrejurare, sunt vădit neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la concordanța legislației naționale cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Curtea apreciază drept legală și soluția instanței de fond în privința obligării pârâtei la plata dobânzii legale, în condițiile în care dobânda sus menționată este dobânda legală în materie fiscală, prevăzută de art. 124 alin. 1 rap. la art. 120 alin. 7 din OUG nr. 92/2003. Curtea constată că nu există dispoziții legale prin care contribuabilului să i se interzică solicitarea dobânzii în fața instanței de judecată pentru sumele pe care autoritățile fiscale refuză în mod nejustificat să i le restituie.
De asemenea, Curtea are în vedere faptul că prin decizia pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) s-a statuat că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, acel stat este obligat să plătească dobânzile aferente cuantumului taxei începând cu data plății sale de către contribuabil.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs prin care recurenta susține că a fost în mod greșit obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că aceasta a pierdut procesul, iar culpa sa procesuală rezultă din refuzul de a restitui reclamantului taxa de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale ce încalcă normele dreptului comunitar. Ca urmare, sunt îndeplinite cerințele art. 274 alin. 1 c.p.c.
Față de considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 c.p.c. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1151/05.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. C. A. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
D. G. SeverinIonel RaduDecebal C. V.
GREFIER
E. Chirănuș
Red.DCV, tehnored.EC/2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Încheierea nr. 20/2014. Curtea de... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 7704/2014.... → |
|---|
