Anulare act administrativ. Sentința nr. 2461/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2461/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 1768/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2461
Ședința publică de la 23 Septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. R.
Grefier M. D.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S.C. M. S. & DOHME ROMANIA S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal pentru S. P. EUROPE, M. S. & DOHME LIMITED, O. NV și J. B. B.V., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, având ca obiect „anulare act administrativ”
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09 septembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 16 septembrie 2014. La data de 16 septembrie 2014, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23 septembrie 2014 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva ... constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. M. S. & DOHME ROMANIA S.R.L., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal pentru S. P. EUROPE, M. S. & DOHME LIMITED, O. NV și J. B. B.V., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA B. și Asociații, în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, cu sediul în București, .. 248, ..
Anulează notificarea nr. MS/FD/3237/01.08.2013 emisă de pârâtă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 Septembrie 2014.
Președinte, Grefier,
I. RADUMARIANA D.
Red. / Tehnored. R.I.
7 ex.
. …………………………
← Pretentii. Decizia nr. 3883/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8326/2014.... → |
---|