Obligaţia de a face. Decizia nr. 5520/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5520/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 30322/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.5520
Ședința publică de la 26.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - C. A.
Pe rol fiind recursul formulat de recurentul reclamant M. M., împotriva sentinței civile nr.6089/05.12.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatele pârâte Direcția Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 4 Finanțelor Publice(fosta D,G,F,P.M.B. – A.F.P.S.4) și Instituția P. București – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor .
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că părțile au care a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.223 alin.3 coroborat cu art.411 alin.2 C.pr.civ.
Curtea, în urma deliberării asupra cererii precizatoare formulată de recurentul reclamant, prin care solicită recalificarea căii de atac a recursului în apel, o apreciază neîntemeiată și respinge, având în vedere dispozițiile art.20 din Legea nr.554/2004.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.394 alin.1 C.pr.civ., o reține în pronunțare.
CURTEA
.
Deliberând, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 12.09.2013 sub nr._, reclamantul M. M. a solicitat anularea deciziei de privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule nr. 4180/07.08.2013 emise de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 și obligarea pârâtei Instituția P. Municipiului București - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor la înmatricularea fără plata timbrului de mediu a unui autoturism marca Renault Symbol, achiziționat de reclamant.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat un autoturism tip M1, marca Renault Symbol, nr. de identificare VF1LB0PC53639904, an fabricație 2006, norma de poluare E3, data primei înmatriculări 08.08.2006, nr. de înmatriculare_ . În vederea înmatriculării autoturismului în circulație pe numele reclamantului, i s-a solicitat achitarea sumei de 8.014 lei cu titlu de timbru de mediu. De asemenea a primit răspuns negativ și de la pârâta SPCRPCIV, căreia i-a solicitat înmatricularea autoturismului fără plata timbrului de mediu.
Susține reclamantul că reglementarea legală referitoare la timbrul de mediu contravine legislației UE, respectiv art. 90 din Tratatul Uniunii Europene, întrucât introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din celelalte state ale Uniunii Europene, în scopul înmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru autovehiculele reînmatriculate în România această taxă nu se percepe.
Pârâta DGRFPB – AFPS4 a depus întâmpinare peste termenul prevăzut de lege, prin care a solicitat în esență respingerea acțiunii reclamantului.
Pârâta SPCRPCIV București, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 6089/05.12.2013, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Tribunalul reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit încheiat la data de 30.07.2013 (fila 9 dosar) reclamantul M. M. a cumpărat de la A. M. autoturismul rulat marca Renault Symbol, nr. de identificare VF1LB0PC53639904, nr. de înmatriculare_ . Tribunalul constată astfel că deși reclamantul solicită „înmatricularea” în circulație a autoturismului, în realitate este vorba de transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului în evidențele SPCRPCIV București, urmare a schimbării proprietarului, dat fiind că autoturismul în discuție a fost deja înmatriculat în România încă din anul 2006, după cum rezultă din copia cărții de identitate a vehiculului depusă la dosar (f. 11).
În vederea transcrierii dreptului de proprietate pe numele său, reclamantul s-a adresat SPCRPCIV București, această instituție comunicându-i, prin adresa nr._/SPC/29.08.2013 (f. 7), că pentru a se da curs cererii sale este necesar să depună documentele prevăzute de art. din OMAI nr. 1501/2006, între care și dovada achitării timbrului de mediu pentru autovehicule, datorat potrivit art. 4 lit. c din OUG nr. 9/2013 („Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată… cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”). Suma reprezentând timbrul de mediu a fost stabilită prin decizia nr. 4180/07.08.2013 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București (f. 8), în cuantum de 8.014 lei.
Prin prezenta acțiune în contencios administrativ reclamantul solicită anularea deciziei de stabilire a timbrului de mediu și obligarea pârâtei SPCRPCIV la „înmatricularea” autoturismului în discuție fără plata timbrului de mediu. Tribunalul reține că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În înțelesul prezentei legi refuzul nejustificat de a soluționa o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. 1 lit. i din aceeași lege). Art. 8 alin. 1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ prevede, de asemenea, că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Față de textele de lege citate, tribunalul constată că cererea reclamantului este admisibilă, acesta invocând existența unui refuz nejustificat al pârâtei de a da curs cererii sale de înmatriculare a autovehiculului.
În ceea ce privește fondul cererii reclamantului, tribunalul constată însă că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vot fi expuse în continuare:
Obligația de plată a timbrului de mediu aferent transcrierii dreptului de proprietate asupra unui vehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este prevăzută, după cum s-a arătat mai sus, de art. 4 lit. c din OUG nr. 9/2013, normă juridică ce face parte dintr-un act normativ în vigoare (ordonanța de urgență) și care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie a Curții Constituționale, fiind astfel pe deplin aplicabilă.
Este adevărat că, în situația în care s-ar constata existența unei contrarietăți între norma internă și o normă aparținând dreptului Uniunii Europene, norma internă ar fi înlăturată de la aplicare, potrivit principiului priorității dreptului Uniunii, dezvoltat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în jurisprudența sa (Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, C-106/77) și statuat prin prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României. În speță, nu este însă cazul unei asemenea contrareități, dreptul Uniunii Europene nefiind aplicabil în cauză.
În acest sens, tribunalul reține că autoturismul în discuție a fost achiziționat de reclamant din România, unde a fost înmatriculat ca autoturism nou în anul 2006 (vehiculul nu a fost niciodată înmatriculat într-ul alt stat, prima sa înmatriculare fiind în România în anul 2006). Este astfel vorba, în ceea ce interesează aplicarea art. 110 TFUE – pe care îl invocă în realitate reclamantul în cererea sa (deși indică art. 90 TCE) ca fiind încălcat prin reglementarea instituită prin OUG nr. 9/2013) – de un „autovehicul național”, conform celor stabilite de CJUE în cauza T., (C‑402/09, hotărârea din 7 aprilie 2010, par. 55).
Tribunalul reține astfel că situația de fapt dedusă judecății reprezintă o ipoteză pur internă, ce nu prezintă niciun element de legătură cu dreptul Uniunii, care nu este aplicabil în speță. În consecință, nu se pune nici problema înlăturării de la aplicare a normei interne de către dreptul Uniunii. Astfel fiind, trebuie să se rețină că reclamantul datorează în mod legal suma reprezentând timbru de mediu aferentă transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismului achiziționat din România, iar refuzul pârâtei de a-i transcrie dreptul de proprietate fără achitarea timbrului de mediu nu poate fi calificat ca nejustificat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care se prevalează de jurisprudența CJUE și încălcarea art. 25 și 90 din Tratatul UE, considerând că dacă se acceptă argumentele primei instanțe e pus într-o situație discriminatorie.
Recursul nu este fondat.
Într-adevăr, cum bine a sesizat prima instanță, în condițiile în care situația de fapt se subsumează unei ipoteze pur interne, autoturismul fiind achiziționat de reclamant din România, unde a fost înmatriculat ca autoturism nou în anul 2006 și nu a fost niciodată înmatriculat într-ul alt stat, adică fiind vorba despre un „autovehicul național”, conform celor stabilite de CJUE în cauza T., (C‑402/09, hotărârea din 7 aprilie 2010, par. 55), adică în condițiile în care situația de fapt dedusă judecății nu prezintă niciun element de legătură cu dreptul Uniunii, acesta nu este aplicabil în speță și nu se pune nici problema înlăturării de la aplicare a normei interne de către dreptul Uniunii.
În altă ordine de idei, chiar discutând despre art. 110 TFUE, acesta nu este încălcat de legislația națională în vigoare, adică de OUG 9/2013 privind timbrul de mediu, întrucât acest act normativ, la art. 4, nu prevede un impozit/taxă direct sau indirect care să se aplice autovehiculelor din alte state membre, noi sau rulate (second hand) și să nu se aplice și celor din piața internă, sau să fie mai mare decât cel prevăzut pentru autovehiculele din piața internă.
Reglementarea este, într-adevăr, similară celei din Legea 9/2012 privind taxa de poluare (obiect al discuției în jurisprudența CJUE invocată), însă ceea ce atrăgea în cazul actului normativ anterior neconcordanța cu art. 110 TFUE era faptul că alineatul 2 din art. 4 al vechii legi (similar), referitor la taxarea și a autovehiculelor rulate, fără distincție de proveniență, a fost suspendat până la 1.01.2013, astfel încât, doar în situația autovehiculelor înmatriculate în perioada respectivei suspendări se putea vorbi despre caracterul discriminator al taxei și despre încălcarea legislației comunitare, ceea ce nu este valabil și în privința OUG 9/2013.
Nu poate fi reținută o discriminare în funcție de proveniența autoturismului (din spațiul intern sau comunitar), o încălcare a art.110 TFUE, în cazul taxelor aplicate în virtutea OUG 9/2013.
Principiul liberei circulații a mărfurilor reglementat de art.34 – 36 TFUE în cazul aplicării taxei la dobândirea dreptului de proprietate pentru primul proprietar din România nu este încălcat deoarece nu sunt generate restricții cantitative la import sau măsuri cu efect restrictiv față de autovehicule provenind din spațiul comunitar având în vedere modul actual de calcul al acestei taxe.
În baza art. 496 N. C.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant M. M., cu domiciliul în București,,., ., ., sect.4, împotriva sentinței civile nr.6089/05.12.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatele pârâte Direcția Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 4 Finanțelor Publice(fosta D,G,F,P.M.B. – A.F.P.S.4), cu sediul în București, ..13, sect.2 și Instituția P. București – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor, cu sediul în București, ., sector 2, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
Red. LEF/CA
2 ex.:03.06.2014
Jud. fond – D. Donțete
| ← Pretentii. Decizia nr. 8330/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9313/2014.... → |
|---|
