Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8326/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8326/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 3720/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 8326
Ședința publică de la 28 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. M. G.
JUDECĂTOR: O. S.
GREFIER: E. S. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3 împotriva sentinței civile nr. 2360/27.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Canipița I.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, iar la data de 06.10.2014, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus actele solicitate, în 2 exemplare, după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține dosarul spre soluționare.
CURTEA
deliberând, constată:
- C. procesual. Susținerile părților.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 ianuarie 2013, reclamantul Canipița I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a S. 3 București (brevitatis causa A.F.P. Sector 3), anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/11.03.2011 și a actului administrativ . nr._ și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.103 lei, reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, actualizată cu indicele de inflație de la data plății și până la restituirea acesteia.
În motivare, reclamantul a susținut în esență că taxa pe poluare, percepută în dreptul intern în baza OUG nr. 50/2008, este contrară art. 110 (fost art.90)din TFUE, fiind indirect discriminatorie.
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea A.F.P. Sector 3, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. sector 3 întrucât taxa de poluare achitată de reclamantă nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal, fiind încasată într-un cont al cărui titular este Administrația Fondului pentru Mediu.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii arătând că taxa pe poluare nu contravine art. 110 din TFUE, astfel că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate atât în ceea ce privește restituirea sumei pe care a achitat-o cu acest titlu, cât și acelea privind acordarea dobânzii fiscale reglementate la art.124 alin.1 din OG nr.92/2003.
În temeiul art.60 din Codul de procedură civilă, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 5.103 lei, în situația în care va cădea în pretenții, întrucât organul fiscal are numai atribuția legală de stabilire a cuantumului taxei de poluare al cărei beneficiar este Fondul pentru Mediu.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
- Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr.2360/27.03.2014, Tribunalul București a admis acțiunea astfel cum a fost precizată prin concluziile pe fondul cauzei, dispunând anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/11.12.2008 și obligând pârâta să restituie reclamantului suma de 5.103 lei achitată cu titlu de taxă de poluare precum și la plata sumei de 342,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A reținut Tribunalul că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul folosit, marca Mercedes Benz, tipul 638/ZKFO/VITO 112 CDI, înmatriculat pentru prima dată în Germania, la data de 05.03.2002.
Pentru înmatricularea autovehiculului în România, pârâta i-a impus plata unei taxe de poluare în sumă de 5.103 lei, stabilită prin decizia de calcul nr._/11.12.2008, emisă în baza O.U.G. nr. 50/2008, suma fiind achitată de reclamant cu chitanța . nr._/12.12.2008. Deși a solicitat restituirea acestei taxe, pârâta A.F.P. sector 3 i-a respins cererea prin adresa emisă sub nr._/15.06.2011.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în forma activă la data prelevării taxei în discuție, Tribunalul a constatat că actul normativ este contrar art. 110 (fost art.90) paragraful 1 din TFUE, astfel cum a fost interpretat acesta de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, taxa instituită fiind indirect discriminatorie, întrucât diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
In raport de aceste considerente, s-a apreciat că decizia contestată este nelegală iar refuzul de restituire a taxei este nejustificat, fiind îndeplinite cerințele art.1 alin.1, art.2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, astfel că, în temeiul art.18 din Legea nr. 554/2004, cererea a fost admisă, dispunându-se anularea deciziei, restituirea taxei și, în temeiul art.274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, plata către reclamant a sumei de 343,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la data de 9 mai 2014, a declarat recurs, înregistrat la 22 mai 2014, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 și art.3041 din Codul de procedură civilă, recurenta arată:
- În mod nelegal prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. sector 3 București.
Arată recurenta că taxa de poluare achitată de intimata reclamantă nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea AFP sector 3, conform art.16 din OG nr.92/2003, astfel că prin achitarea acesteia între cele două părți nu se naște nici un raport juridic fiscal.
- Hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât Legea nr.9/2012 nu contravine dispozițiilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, astfel că instanța de judecată are a verifica numai dacă taxa achitată în concret este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
Arată recurenta că principiul „poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei pe poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
- Obligația generică, de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art.148 alin.2 din Constituție, revine exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești.
Nicio lege în vigoare nu acordă competență unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale. Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
- Intimata reclamantă nu a urmat procedura prealabilă reglementată de art.205-209 și următoarele din Codul de procedură fiscală
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare fără a ataca actul administrativ-fiscal prin care aceasta a fost stabilită, respectiv decizia ce calcul, iar corespondența adresată AFP sector 3 reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor cu privire la legalitatea perceperii acestei taxe, fără a se fi indicat concret actul administrativ considerat nelegal.
Restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare și este condiționată de anularea actului de impunere, iar cererea reclamantului nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.)
Pe de altă parte, art.7 din Legea nr.9/2012 prevede anumite condiții în care poate fi restituită taxa de poluare, nici acestea nefiind incidente în speța dedusă judecății.
- Reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu și nici nu a făcut dovada că taxa a cărei restituire o solicită a fost achitată către bugetul de stat, fiind achitată către Administrația Fondului pentru Mediu. Mai mult, reclamantul nu a solicitat în prealabil, prin cererea de restituire, plata dobânzii, conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, astfel că nu o poate solicita direct instanței de judecată.
- Hotărârea este nelegală și în ceea ce privește modalitatea de soluționare a capătului de cerere accesoriu, privind cheltuielile de judecată, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Aceasta întrucât, pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, partea care a pierdut procesul trebuie să se afle în culpă procesuală, în sensul că prin atitudinea sa a determinat aceste cheltuieli, or" nu s-ar putea reține în sarcina AFP sector 3 reaua-credință, comportarea neglijentă ori exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
O altă condiție pentru acordarea cheltuielilor de judecată este, susține recurenta, aceea capartea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, însă nici această condiție nu este îndeplinită.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin carea solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, Curtea punând în vedere intimatului reclamant să depună la dosar actele ce atestă data primei înmatriculări a autovehiculului.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând sentința recurată prin prima criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat, Curtea constată recursul nefondat,pentru considerentele ce succed:
- Excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 3 București nu a fost analizată de prima instanță.
Din practicaua hotărârii și din mențiunile existente pe întâmpinare, rezultă că aceasta a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor, astfel că nu a fost avută în vedere de Tribunal la soluționarea cauzei, criticile recurentei fiind lipsite de obiect în condițiile în care vizează o soluție pe care prima instanță nu a pronunțat-o.
- Perceperea taxei pe poluare s-a făcut sub incidența OUG nr. 50/2008, astfel că referirile recurentei la dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt lipsite de relevanță.
Curtea arată totuși că în mod legal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei AFP sector 3 obligația de restituire a taxei de poluare, cu dobânda fiscală prevăzută la art.124 din OG nr.92/2003, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a actului normativ și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Potrivit dispozițiilor art. 110 din TFUE, invocate de către intimata-reclamantă în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În acest sens a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
În același sens s-a pronunțat Curtea și în cauzele ulterioare (soluționate prin ordonanțe - D., I., I., V., M., O., ., Ș.), considerentele CJUE susținând în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
- Neîntemeiate sunt și criticile ce privesc acordarea dobânzii fiscale, argumentele pentru care recurenta consideră inaplicabile prevederile art.124 din OG nr.92/2003 neputând fi primite.
Curtea amintește hotărârea CJUE din 18 aprilie 2013 pronunțată în cauza M. I., C-565/11, în care s-a arătat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, principiul efectivității impunând, „într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții…, punctul 29)”.
Fiind formulată cerere de restituire a taxei pe poluare și fiind admis capătul principal, privind restituirea acesteia, apare și raportul de accesorietate cu privire la dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală.
- Nu numai că sunt lipsite de orice temei legal, dar contravin dispozițiilor constituționale și legale relevante în materie, precum și celor ale Tratatelor privind Uniunea Europeană și privind Funcționarea Uniunii Europene, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție de la Luxemburg, aprecierile recurentei – pârâte care contestă aptitudinea instanței de judecată de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale, implicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 4 din Noul Cod de procedură civilă.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind nevoie ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Prin urmare, în respectarea prevederilor art.148 alin.2 și alin.4 din Constituția României, potrivit cu care legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe, în mod legal instanța de fond a dispus anularea deciziei prin care a fost calculată această taxă.
- Astfel cum s-a reținut prin decizia nr.24/14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a unor dispoziții legale cu referire la taxa de poluare, obligatorie pentru instanțele de judecată, conform art.3307 alin.3 din codul de procedură civilă (1865), acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de codul de procedură fiscală.
Cererea reclamantului este guvernată de prevederile art. 117 alin. (1) lit. d) din codul de procedură fiscală, iar procedura ce trebuia urmată prealabil sesizării instanței de judecată este aceea reglementată la anexa 1, capitolul 1 pct.2 din ordinul ministrului finanțelor nr.1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, respectiv formularea unei cereri de restituire pe care organul fiscal avea obligația să o soluționeze în termen de 45 de zile de la depunere.
Intimatul reclamant a formulat cerere de restituire a sumei de 5.103 lei, iar recurenta i-a răspuns că solicitarea nu se încadrează în niciuna din situațiile stabilite la art.117 lit.a)-h) din Codul de procedură fiscală, răspuns ce a determinat formularea prezentei acțiuni, conform art.8 din legea nr.554/2004.
- În ceea ce privește critica recurentei-pârâte cu privire la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274 și art.276 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care A.F.P. Sector 3 a pierdut procesul, dispunându-se anularea deciziei de calcul a taxei de poluare.
Nu pot fi primite apărările fondate pe inexistența relei-credințe ori a unui comportament abuziv și sunt vădit neîntemeiate susținerile potrivit cu care una dintre condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se acorda cheltuielile de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, întrucât dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă nu impun o astfel de cerință.
Condițiile și limitele în care se acordă cheltuielile de judecată sunt cele prevăzute la art.274 – art.277 din Codul de procedură civilă și, atâta vreme cât reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată, prin depunerea chitanțelor de plată a taxei de timbru și a onorariului de avocat, în mod legal și temeinic recurenta pârâtă a fost obligată la suportarea cheltuielilor de judecată, suma de 343,6 lei fiind compusă din taxa de timbru de 43 lei, timbrul judiciar în sumă de 0,6 lei și onorariul de avocat în sumă de 300 lei, conform chitanței de plată aflată la fila 32 dosar fond.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației S. 4 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 2553/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, intimata pârâtă chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu și intimata reclamantă . SRL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. P. A. M. G. O. S.
GREFIER,
E. S. M.
Red/th.red. AMG/ 2 ex
Jud fond: G. S.
Tribunalul București - SCAF
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2461/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 8330/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
