Anulare act administrativ. Sentința nr. 1651/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1651/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 2917/2/2012
Dosar nr.:_ |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1651
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.05.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: C. M. F.
GREFIER: P. C.
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamanta E. B. GMBH, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 12.05.2014 și au fost înscrise în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera dar și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 19.05.2014 și respectiv la 26.05.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrata inițial pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la data de 06.04.2012, reclamanta E. B. GmbH, reprezentată de mandatar civil CASH BACK VAT RECOVERY SRL în contradictoriu cu pârâta (denumită generic și "Fiscul") Directia G. a Finantelor Publice Argeș - DGFP Argeș), în calitate de emitent al deciziilor nr. 368/27.09.2011 de soluționare a contestației prealabile și de emitent al deciziei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr._/21.03.2011, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, următoarele și art. 8 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ a formulat ACȚIUNE IN ANULARE prin care a solicitat instantei sa dispuna:
1. anularea in tot a deciziei nr. 368/27.09.2011 privind soluționarea de catre parata DGFP Argeș a contestației prealabile formulata împotriva Deciziei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr._/21.03.2011, si pe cale de consecinta, anularea în parte Decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr._/21.03.2011 emisa de DGFP Argeș;
2. subsecvent, admitand primul capat de cerere, anularea oricaror rapoarte ori note interne de verificare, control si constatare, daca exista, ce ar constata operatiuni administrative infaptuite de parata si care au stat la baza emiterii deciziilor mentionate la pct. 1;
3. subsecvent, admitand primul capat de cerere, să se constate dreptul reclamantei la rambursarea sumei de 740.205 lei (din totalul sumei de 789.156,86 lei respinsă la rambursare) reprezentand TVA sau numai pentru o parte din aceasta suma, incepand cu data de 15.12.2009, data depunerii cererii de rambursare TVA nr._, si in continuare, obligarea paratei la emiterea actelor administrative de rambursare TVA pentru suma stabilita conform probatoriului ce se va administra, in termen de 5 zile de la pronuntarea sentintei, sub sanctiunea amenzii prevazuta de legea contenciosului administrativ;
4. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cereri.
Motive:
EvoBus GmbH ("EvoBus") a depus prin intermediul împuternicitului său Sky Cash Back S.R.L. cererea de rambursare TVA nr._ din 15.12.2009 conform dispozițiilor Directivei a 8-a privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul tarii ("Directiva a 8-a") și a dispozițiilor art. 1472 (1) din Codul Fiscal (in vigoare la data respectiva).
Suma solicitată de E. B. la rambursare a fost de 1.448.074,70 lei și a rezultat numai din facturile emise de E. B. România SRL pentru reparația autobuzelor livrate de E. B. GmbH către Primăria București (pentru serviciul de transport in comun asigurat de RA TB), pentru care furnizorul era obligat la asigurarea reparațiilor și întreținerii pe perioada de garanție.
La data de 28.06.2010, Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, Serviciul reprezentanțe străine, ambasade și administrare a contribuabililor nerezidenți ("DGFPMB"), ca organ competent de soluționare a cererilor de rambursare de TVA, a transmis cererea de informații suplimentare nr._/24.06.2010 prin care se solicita prezentarea în termen de 30 zile a următoarelor documente suplimentare:
- documentele de plată care să facă dovada achitării TVA-ului aferent facturilor pe baza cărora a fost solicitată rambursarea TVA și
- contractele care au stat la baza întocmirii facturilor prezentate, traduse de traducători autorizați.
La data de 16.07.2010, E. B. GmbH a depus prin intermediul reprezentantului său convențional toate documentele suplimentare solicitate. Suplimentarea documentelor a fost înregistrată sub nr._.07.2010, număr emis de registratura generală a DGFPMB.
Ulterior, prin Ordinul_.11.2010 nepublicat în Monitorul Oficial, competența de soluționare a cererilor de rambursare depuse de persoane impozabile stabilite în Comunitate a fost delegată organelor fiscale teritoriale.
Această delegare de competență nu a fost comunicată niciodata reclamantei sau vreunuia dintre reprezentanții săi. Cunoscând volumul mare de documente pe care îl conținea dosarul de rambursare și în special faptul că au fost depuse documente suplimentare ce trebuiau anexate documentelor inițiale, reprezentanții EvoBus au luat legătura cu reprezentanții DGFPMB pentru a se informa asupra stadiului dosarului de rambursare TVA. In acel moment au fost informati ca dosarul de rambursare a fost remis organului teritorial căruia i se delegase competența analizei și soluționării dosarului de rambursare (în speță DGFP Argeș) și asigurării că acestuia i-a fost transmis întreg dosarul. Reprezentanții DGFPMB au refuzat comunicarea oricăror alte informații legate de stadiul dosarului.
În acest context, ulterior, la data de 29.06.2011 a fost comunicată Decizia nr._/21.03.2011 emisă de DGFP Arges, conform căreia:
- a fost aprobată la rambursare suma de 658.917,84 lei
- a fost respinsă la rambursare suma de 789.156,86 lei.
Motivele de fapt ale respingerii la rambursare a sumei de 789.156,86 lei au fost următoarele:
- pentru facturile enumerate în secțiunea 1 a tabelului din decizia de rambursare -
reclamanta "a solicitat la rambursare TVA de pe facturi pentru care nu a prezentat documentele de plată prin care să se ateste achitarea TVA conform prevederilor pct. 49 alin. 1 din HG 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal ";
- facturile enumerate în secțiunea 2 a tabelului din decizia de rambursare nu se încadrează în perioada de solicitare a rambursării - autoritățile fiscale precizează că nu au fost prezentate contracte de prestări servicii;
- facturile enumerate în secțiunea 3 a tabelului din decizia de rambursare nu menționează taxa pe valoarea adăugată în lei;
- pentru facturile enumerate în secțiunea 4 a tabelului din decizia de rambursare, autoritățile fiscale precizează că nu au fost prezentate contracte de prestări servicii.
Pentru suma totală de 740.204,66 lei aferentă facturilor menționate în Secțiunile 1 și 4 ale tabelului deciziei de rambursare, EvoBus a formulat contestația prealabila la emitentul actului administrativ.
Prin Decizia nr. 368/27.09.2011 emisă de DGFP Argeș, contestația EvoBus a fost respinsă pentru următoarele motive:
- pentru suma de 662.472 lei nu a fost făcută dovada achitării taxei facturate;
- pentru suma de 77.733 lei reprezentând TVA neadmis la rambursare nu a rezultat cu certitudine că prestări le de servicii facturate au fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile.
Față de acestea, pe calea prezentei actiuni, reclamanta arata:
Pentru suma de 662.472 lei nu a fost făcută dovada achitării taxei facturate
Încă din faza de contestație prealabila EvoBus a învederat organului de soluționare faptul că la dosar existau depuse toate documentele solicitate initial (inainte de delegarea de competenta) de DGFP București, respectiv contractele și documentele care atestă plata facturilor.
De altfel, în dosarul care a fost remis odată cu respingerea cererii de rambursare au fost regăsite toate aceste documente. purtând stampila "VERIFICAT - D.G.F.P. Arges") –.
În motivarea deciziei de soluționare a contestației, organul de soluționare a precizat că petenta nu a depus în susținere niciun document nou care să ateste achitarea TVA.
Această constatare este corectă, arata reclamanta, însă este motivată de faptul că EvoBus depusese deja toate documentele care atestau plata încă din stadiul analizei cererii de rambursare, nu mai existau alte documente noi ce puteau fi depuse.
Din acest considerent (și întrucât dosarul de rambursare conținea sute de astfel de dovezi de plată), au fost anexate contestației doar câteva exemple de ordine de plată purtând ștampila "verificat" și care în Decizia de rambursare erau enumerate ca inexistente.
Spre exemplu, în secțiunea 1 a tabelului din Decizia de rambursare, partea intitulată centralizatorul vol. 1 B-2B, organul de rambursare a precizat că nu au fost identificate documente de plată pentru facturile listate la pozițiile: 399, 400, 401, 434, 435 etc.,(rezultând indirect că pentru facturile 402-411 au fost identificat documentele de plată).
Aceasta estre o grava eroare a DGFP Argeș (ce dovedeste modul superficial de analiza de procesare a cererii de rambursare) aratand in acest sens ca: atât în soluționarea cererii de rambursare, cât și a contestației depuse de EvoBus, în condițiile în care același document de plată (sub denumirea Zahlungsavis_.08.2009 (fila nr. 142 din dosarul fiscal de rambursare TV A, așa cum a fost numerotată de autoritățile fiscale și atașată contestației prealabile) făcea dovada plății atât a facturilor de la pozițiile 430, 431, 432, 433 etc. (acceptate la rambursare), cât și a facturilor 434, 435 etc. (refuzate la rambursare). Or, este clar că unul și același document de plată nu poate fi considerat existent pentru unele facturi și inexistent pentru altele.
(ii) Pentru suma de 77. 733 lei reprezentând TVA neadmis la rambursare a rezultat cu certitudine că prestările de servicii facturate au fost utilizate în folosul operatiunilor taxabile.
Autoritățile fiscale au respins la rambursare TVA în sumă de 77.733 lei aferent facturilor enumerate în secțiunea 4 a tabelului din decizia de rambursare (facturile de la filele 8 și 9, conform numerotării autorităților fiscale), invocând faptul că nu au fost prezentate contracte de prestări servicii.
EvoBus arata ca a depus la data de 16.07.2010 toate contractele relevante (contracte încheiate cu prestatorul E. B. România SRL privind reparația, revizia etc. a autobuzelor livrate către RATB).
Așa cum a precizat anterior, E. B. România SRL a asigurat reparația, service-ul și revizia autobuzelor livrate în România de către EvoBus Gmbh, servicii la care EvoBus GmbH s-a obligat către RATB prin contractele de furnizare produse nr. 1243/C din 23.12.2005 (având ca obiect furnizarea a 500 de autobuze Mercedes) și nr. 1657/C din 10.09.2007 (având ca obiect furnizarea a încă 500 de autobuze). EvoBus Romania a preluat aceste obligații de la EvoBus Gmbh, prin contractul de prestări servicii încheiat cu EvoBus Gmbh la data de 15.12.2007 (numit în germană Leistungsvereinbarung).
RATB a acceptat oficial efectuarea de EvoBus România SRL a obligațiilor asumate prin contractul de furnizare prin actul adițional nr. 1 la contractul de furnizare produse nr. nr. 1243/C din 23.12.2005.
Conform art. 14.1. din Contractul încheiat între EvoBus Gmbh și RATB, costurile aferente manoperei de întreținere, de mentenanță planificată, de remediere a defecțiunilor, precum și cele aferente pieselor de schimb și materialelor necesare activității de întreținere (prevăzute detaliat în anexa 12 la Contract) vor fi suportate de Furnizor, respectiv de EvoBus Gmbh.
În baza acestor contracte, E. B. România SRL a facturat către EvoBus costul manoperei, inclusiv a pieselor de schimb și consumabilelor achiziționate și a refacturat costul cu serviciile prestate de terți (Castor Sels Constructions SRL și UTY System SA) facturile 8 și 9 enumerate în secțiunea 4 a tabelului din decizia de rambursare.
Din documentele anexate celor două facturi reclamanta arata ca rezultă clar natura serviciilor refacturate (instalare și configurare software, testare software, service anvelope).
În concluzie, respingerea de către autoritățile fiscale a sumei de 77.733,48 lei aferente facturilor enumerate în secțiunea 4 a tabelu1ui din decizia de rambursare a fost făcută în mod nelegal, întrucât aceleași contracte (anexate cererii de rambursare și contestației prealabile) au stat la baza emiterii atât a facturilor acceptate la rambursare, cât și a celor două facturi respinse din care a rezultat TVA in valoare de 77.733,48 lei.
ÎN D., art. 205 și urm. art. 218 si urm. din Codul de procedură fiscală; art. 1472 (1) din Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, și HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr._ privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare; Directiva a 8-a privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării; art. 8 si urmatoarele, art. 18, art. 24 din Legea_ contenciosului administrativ
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate.
Prin sent.civ. nr. 5019/2012 Curtea de Apel Bucuresti a declinat competenta in favoarea Curtii de Apel P. care solutioneaza litigiul in fond prin sent civ nr. 33/30.01.2013. Prin dec civ nr. 716/14.02.2014 a Inaltei Curti de Casație și Justiție s-a dispus casarea sentintei Curtii de Apel București si trimiterea dosarului spre competenta solutionare la curtea de Apel Bucuresti Sectia C. Administrativ si Fiscal, pe rolul careia litigiul s-a inregistrat la data de 28.03.2014.
Analizând susținerile părților în raport cu mijloacele de proba administrate și dispozițiile legale incidente, Curtea retine următoarele:
In prealabil, Curtea reține ca in discutie in litigiu sunt doar motivele de respingere a contestatiei administrativ fiscale formulate de reclamanta privind: 1. respingerea TVA la rambursare a sumei de_ lei pe motiv ca reclamanta nu a prezentat documente de plata prin care sa ateste achitarea TVA conf art. 49 alin. 1 din HG nr. 44/2004 (centralizator vol 1A – 2A, vol 1B-2B) și
2. respingerea TVA la rambursare in suma de_ lei pe motiv ca pentru facturile din centralizator 1A-2A reclamanta nu a prezentat contracte de prestari servicii.
În ceea ce priveste suma de_ lei reprezentand TVA neadmisa la rambursare, Curtea reține:
Potrivit dispozițiilor art. 147 ind.2 din Legea nr. 571/2003, respectiv ale pct. 49 alin. 1 din HG nr. 44/2004 persoana impozabila neînregistrata si care nu este obligata sa se înregistreze in scopuri de TVA in Romania, stabilita in alt stat membru, poate solicita rambursarea taxei facturate de alte persoane impozabile si achitata de aceasta pentru bunuri mobile care i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate in beneficiul sau in Romania, precum si a taxei achitate pentru importul bunurilor in Romania pe o perioada de minimum 3 luni sau maximum un an calendaristic sau pe o perioada mai mica de trei luni ramasa din anul calendaristic. De asemenea, normele metodologice ale Codului fiscal prevad expres faptul ca transpun Directiva a 8-a nr. 79/1972/EEC/06.12.1979.
Prin urmare, din analiza dispozitiilor enuntate rezultă că o persoana impozabila neinregistrata si care nu este obligata sa se inregistreze in scopuri de TVA in Romania, stabilita in alt stat membru poate solicita rambursarea taxei achitate pentru bunuri mobile care i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul său în România.
Din analiza documentatiei depuse la dosar (vol.I-VII) de DGFP Arges rezultă că acestea reprezintă numai facturi, iar nu si dovezile de plata TVA aferenta. Nici in fața instantei de fond nu s-a facut de catre petenta o dovada contrara, deși sarcina probei îi incumba. Astfel, partea reclamata a reiterat in fata Curtii de Apel Bucuresti proba cu expertiza contabila, cu obiectivul ca expertul sa determine daca toate documentele justificative ale contribuabilului contestator sunt suficiente și concludente pentru incuviintarea rambursarii de TVA si daca toate/o parte din documentele justificative ale contribuabilului contestator sunt suficiente si concludente, situatie in care expertul va calcula cuantumul TVA la care contestatorul ar avea drept de rambursare. Proba a fost respinsa de instanta ca inutila cauzei, cu motivarea ca litigiul poate fi solutionat numai pe baza inscrisurilor acestuia.
Curtea mai retine inutilitatea probei prin aceea ca partea reclamanta a recunoscut in cuprinsul actunii faptul ca suma solicitata la rambursare a rezultat numai din facturile emise de EvoBus Romania SRL pentru reparatia autobuzelor livrate de Evobus GMBH. In plus, nicaieri pe parcursul litigiului reclamanta nu a sustinut care ar fi fost in concret documentele de plata pe care le invoca, solicitand de fapt expertului sa isi exprime o opinie juridica, ceea ce excede competentelor acestuia.
Teza sustinuta de reclamata este, dimpotriva, aceea ca nu era necesar sa faca dovada platii TVA, reclamanta si invocand in acest sens faptul că a depus avize de plata (depunand un tabel de corespondenta sume facturate-numar aviz de plata – Zahlungavis, in limba germana, la filele 13-20 dosar Curtea de Apel P.).
Or, conform Ordinului MFP nr. 3512/2008 chitanta de plata face proba achitarii TVA, iar nu avizul de plata, acesta din urma fiind doar o instiintare cu privire la suma de plata, nu si o proba a achitarii facturii si TVA.
Mai mult, la dosarul fiscal au fost atasate inscrisuri in limba germana, singurele probante invocate de reclamanta fiind avizele de plata, despre a caror valoare juridica instanta a facut vorbire anterior, avizele de plată fiind denumite in lb germana Zahlungavis. Mai mult decat atat, pentru a se dispune o eventuala expertiza partea reclamanta trebuia sa isi indeplineasca in prealabil obligatia traducerii in limba romana, legalizate, a tuturor actelor depuse in cele 7 volume de catre autoritatea fiscala nationala, intrucat expertul nu poate efectua expertiza pe inscrisuri in alta limba decat cea romana, iar instanta nu poate controla veridicitatea afirmatiilor expertului. Partea reclamanta insa, nu a insistat nici in incuviintarea probei, nici in efectuarea traducerii legalizate, astfel dupa cum rezulta din practicaua prezentei hotarari si a incheierii din data de 25 ianuarie 2013 a Curtii de Apel P., reclamanta invocand propria imposibilitatea de a asigura traducerea inscrisurilor, imposibilitate reiterata in fata Curtii de Apel București.
Dincolo de toate aceste aspecte, astfel dupa cum rezultă din concluziile depuse la ultimul termen de judecata, reclamanta arata ca „subscrisa nerezidenta nici nu a achitat TVA romanesc, ci doar a achitat facturi comerciale ale unor furnizori de bunuri si servicii inregistrati in scop de TVA”, reclamanta sustinand ca persoanele care achita TVA sunt contribuabilii care au obligatia sa colecteze TVA, respectiv persoanele inregistrate in țara in scop de TVA. Mai arata ca „avizele noastre de plata catre furnizori nu reprezintă nicidecum dovada absoluta a achitarii taxei romanesti pe valoarea adaugata, aferenta bunurilor si serviciilor achizitionate, ci simpla dovada a achitarii unor datorii comerciale, unde contravalorile facturate contineau TVA romanesc, colectat de parteneri romani, supusi legii fiscale romane”.
Așadar, in ceea ce priveste lipsa necesitatii probarii achitarii TVA, Curtea retine: in ceea ce priveste legislatia nationala, nu s-a invocat de catre partea reclamanta nicio dispozitie care sa o absolve de aceasta obligatie.
In ceea ce priveste normele de drept al Uniunii Europene, s-a invocat aplicabilitatea directa a Directivei nr. 79/1072/EEC, art. 6. Potrivit acestei dispozitii statele membre nu vor impune solicitantului alte obligatii decat cele de la art. 3 și 4 din directiva in afara de obligatia de a depune informatiile necesare din care sa rezulte dreptul la rambursare.
Articolul 3 din directiva prevede:
Pentru a putea beneficia de restituire, orice persoană plătitoare de impozit, așa cum este menționată în articolul 2, care nu livreazăbunuri și nu prestează servicii considerate livrate sau prestate pe teritoriul țării trebuie: (a) să înainteze autorităților competente menționate la articolul 9 primul paragraf o cerere pe baza modelului din anexa A, la care se atașează facturile sau documentele de import în original. Statele membre pun la dispoziția solicitanților o notă explicativă care să conțină în orice situație informațiile minime prevăzute în anexa C; (b) să facă dovada, sub forma unui certificat eliberat de autoritatea statului în care este stabilită, că este o persoană plătitoare de impozit în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în statul respectiv. Totuși, dacă autoritatea competentă prevăzută la articolul 9 primul paragraf deține deja o astfel de dovadă, persoana plătitoare de impozit nu este obligată să aducă dovezi noi pe o perioadă de un an de la data eliberării primului certificat de către autoritatea statului în care este stabilită. Statele membre nu eliberează certificate nici unei persoane plătitoare de impozit care beneficiază de scutirea de taxă în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 77/388/CEE; (c) să certifice printr-o declarație scrisă că nu a livrat bunuri și nu a prestat servicii considerate livrate sau prestate pe teritoriul țării pe perioada menționată în prima și a doua teză din articolul 7 alineatul (1) primul paragraf; (d) să se angajeze că restituie orice sumă colectată din greșeală.
Articolul 4 din directiva prevde Pentru a îndeplini condițiile restituirii, orice persoană plătitoare deimpozit prevăzută la articolul 2, care nu a livrat bunuri și nu a prestatservicii considerate livrate sau prestate pe teritoriul țării respective, alteledecât serviciile prevăzute la articolul 1 literele (a) și (b), trebuie:(a) să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 3 literele (a), (b) și (d); (b) să certifice printr-o declarație scrisă că, pe perioada prevăzută în prima și a doua teză din articolul 7 alineatul (1), nu a livrat bunuri și nu a prestat servicii considerate livrate sau prestate pe teritoriul țării, altele decât serviciile prevăzute la articolul 1 literele (a) și (b).
Articolul 6: Statele membre nu pot impune persoanelor plătitoare de impozit prevăzute la articolul 2 obligații în plus față de cele prevăzute la articolele 3 și 4, altele decât obligația de a furniza, în anumite cazuri, informații necesare pentru a se stabili dacă cererea de restituire este justificată.
In primul rand, Curtea remarca faptul că efectul direct al directivei poate fi invocat in cazul unei transpuneri neconforme a acesteia. Or, in litigiu, instanta tocmai a aratat faptul ca pct. 49 alin. 1 din HG nr. 44/2004 transpune Directiva.
Apoi, din analiza textului directivei rezultă ca aceasta nu se opune obligatiei de dovedire a platii TVA prin aceea ca nu o prevede expres.
Mai arata reclamanta faptul ca textele legale invocate de parata sunt contrare dreptului Uniunii dovada fiind si adoptarea OUG nr. 102/2013 de modificare a Legii nr. 571/2003. Apararea in sine excede cadrului procesual, fiind straina pricinii, instanta remarcand faptul ca prin actul normativ indicat, in materie de TVA s-au adus doua importante modificari: 1.Nu se cuprind în baza de impozitare sumele reprezentând asigurările efectuate de locator și refacturate locatarului, în cadrul contractelor de leasing; 2.TVA dedusă inițial nu se mai ajustează în cazul bunurilor furate, dacă se demonstrează furtul cu acte doveditoare emise de organele de justiție. De altfel, se remarca si faptul ca in concluziile scrise reclamanta nu a invocat in concret nici un text legal modificat cu incidenta in cauza.
În ceea ce priveste cauzele C174/08, C309/06, C385/2009 pronuntate de CJUE, Curtea constata:
Cauza C 174/08 NCC Construction Danmark A/S împotriva Skatteministeriet. In aceasta cauză s-au statuat urmatoarele:
„24. În plus, din cerințele aplicării uniforme a dreptului comunitar și din principiul egalității de tratament rezultă că termenii unei dispoziții de drept comunitar care nu fac nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul de aplicare ale acesteia trebuie în mod normal să primească în toată Comunitatea o interpretare autonomă și uniformă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2004, Harbs, C 321/02, R.., p. I 7101, punctul 28, și Hotărârea din 18 octombrie 2007, Österreichischer Rundfunk, C 195/06, Rep., p. I 8817, punctul 24). (…)
27. În ceea ce privește, în primul rând, contextul său, trebuie amintit că articolul 19 din A șasea directivă face parte din titlul XI din aceasta, consacrat regimului de deduceri. Dreptul de deducere prevăzut la articolul 17 alineatul (2) din această directivă, referindu-se la taxa aplicată în amonte pe bunurile sau pe serviciile utilizate de persoana impozabilă în scopul operațiunilor sale taxabile, vizează eliberarea integrală a întreprinzătorului de sarcina TVA ului datorat sau achitat pentru toate activitățile sale economice. În consecință, sistemul comun de TVA garantează perfecta neutralitate în ceea ce privește sarcina fiscală a tuturor activităților economice, cu condiția ca activitățile menționate să fie, în principiu, ele însele supuse la plata TVA ului (a se vedea în special Hotărârea din 8 februarie 2007, Investrand, C 435/05, Rep., p. I 1315, punctul 22 și jurisprudența citată).”
De asemenea, cauza Marks & Spencer plc C-309/06 CEJ p. 39-41 stabileste:
„Principiile generale de drept care trebuie respectate de un stat membru la transpunerea dreptului comunitar în legislația națională, respectiv la aplicarea dispozițiilor naționale de transpunere, impun ca unor operațiuni determinate să li se aplice efectiv metoda pe care legislația națională o prevede pentru acestea. Principiul legalității activității organelor administrative, în sensul jurisprudenței Curții Europene de Justiție, este unul dintre principiile recunoscute ale dreptului comunitar. În consecință, administrația fiscală trebuie să se supună legii și ordinii de drept și nu poate decide o impozitare contrară dispozițiilor legale. Desconsiderarea calculului la TVA deductibil ar încălca principiul securității juridice în cazul în care contribuabilul nu s-ar putea baza pe faptul că operațiunea ar urma să fie impozitată conform dispozițiilor legale. În funcție de situația individuală, se poate aprecia dacă o aplicare incorectă a reglementărilor interne privind taxa pe valoarea adăugată reprezintă în plus și o încălcare a principiilor egalității de tratament și neutralității fiscale. Principiul egalității de tratament, care, în domeniul TVA ului, a luat forma specifică a principiului neutralității fiscale, impune aplicarea unui tratament uniform pentru operațiuni similare.”
Hotararea a fost citata intrucat ea reia principiul asigurarii unui regim unitar al TVA la nivelul statelor membre.
În acest sens s-a invocat și principiul neutralității TVA redat de Curtea Europeană de Justiție ȋn Cauza 385/2009 Nidera Handelscompagnie, punctul 42:, … în sensul că principiul fundamental al neutralității TVA-ului impune ca deducerea TVA-ului aferent intrărilor să fie acordată dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă au fost omise de către persoanele impozabile (Hotărârea din 8 mai 2008, Ecotrade, C 95/07 și C 96/07, Rep., p. I 3457, punctul 63, și Hotărârea din 30 septembrie 2010, Uszodaépítö, C 392/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 39). Din moment ce administrația fiscală dispune de informațiile necesare pentru a stabili că persoana impozabilă, în calitate de destinatar al operațiunilor în cauză, este obligată la plata TVA-ului, aceasta nu ar putea impune, în ceea ce privește dreptul persoanei impozabile de a deduce această taxă, condiții suplimentare care pot avea ca efect anihilarea exercitării acestui drept (a se vedea Hotărârile citate anterior Ecotrade, punctul 64, și Uszodaépítö, punctul 40).
Conchizand, in raport de considerentele anterior expuse de Curte, nu s-a probat in speta ca autoritatea fiscala ar fi incalcat principiul neutralitatii TVA, indicat si explicat in hotararile CJUE anterior citate. Astfel dupa cum s-a aratat anterior, din faptul că Directiva nr. 79/1072/EEC nu prevede expres obligatia probarii platii TVA nu rezultă că aceasta s-ar opune obligatiei de dovedire a platii TVA.
In fine in ceea ce priveste procedura de infringement impotriva Romaniei invocata de partea reclamanta, Curtea remarca, din continutul concluziilor scrise depuse la ultimul termen de judecata faptul ca aceasta vizeaza, de fapt, o solicitarea Comisiei Europene de accelerare a duratei de solutionare a cererilor de rambursare TVA, iar nu o incalcare a Directivei nr. 79/1072/EEC.
In ceea ce priveste suma de_ lei TVA neadmisa la rambursare, se retin:
Reclamanta si-a exercitat dreptul de deducere a TVA in suma de_ lei inscrisa in facturi de prestari servicii emise de . Romania. Potrivit art. 145 alin. 2 lit a Cod fiscal, orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul operatiunilor taxabile. Astfel, o persoana impozabila neinregistrara si care nu este obligata sa se inregistreze in scopuri de TVA in Romania stabilita in alt stat membru poate solicita rambursarea taxei achitate pentru bunuri care i-au fost livrate sau servicii care i-au fost prestate in beneficiul sau in Romania, iar pentru a indeplini conditiile de rambursare trebuie sa depuna la organele fiscale o cerere la care anexeaza toate facturile si documentele in care a fost evidentiata taxa a carei rambursare se solicita.
Or, din actele dosarului rezulta ca in factura K20009005/03.06.2009 sunt inscrise Castor Sels Constructions SRL si in factura K2009004/21.05.2009 sunt inscrise UTI SYSTEM SA, E. B. Germania neprezentand contracte de prestari servicii incheiate cu ., furnizorul emitent al facturilor. Sustinerea reclamantei in sensul ca facturile mentionate mai sus au fost emise de Evobus Romania SRL in baza aceluiasi contract cu cel in baza caruia au fost emise celelalte facturi, nu este intemeiata, intrucat astfel dupa cum rezultă din insasi contestatia administrativ fiscala a reclamantei, facturile 8 și 9 reprezintă in fapt refacturari ale serviciilor pe care reclamanta le-a contractat la randul sau cu tertii prestatori Castor Sels Constructions SRL si UTI SYSTEM SA.
Apararea reclamantei in sensul ca pentru facturile respective exista contractele de furnizare nr. 1243/2005 si nr. 1657/2007 avand ca obiect furnizarea autobuze, contractele fiind incheiate inte reclamanta si E. B. Germania, nu poate fi sustinuta. Problema ridicata de organul fiscal este ca raporturile juridice au fost cu tertii indicati anterior si ca la baza emiterii celor doua facturi au stat in realitate alte doua contracte si anume EVOROM nr. 1000/07.02.2008 si nr. 0449/04.03.2008, nedepuse la organul fiscal, desi au fost solicitate – in acest sens, a se vedea documentatia administrativa – referatul nr._/2011, fila 119 dosar Curtea de Apel Bucuresti (declinat).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge actiunea ca neintemeiata. Actele contestate sunt legale si temeinice, iar capetele accesorii privind anularea celorlalte acte subsecvente deciziei nr. 368/2011, deciziei de rambursare_/2011, precum si capatul de cerere privind rambursarea sumei de_ lei sau o parte din aceasta sunt neintemeiate. Neintemeiate sunt si cheltuielile de judecat solicitate, ele urmand soarta juridica a capatului principal de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta E. B. GMBH, cu sediul procesual ales la B. G. SCPA în București, .. 77, Sector 1, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., J. Argeș, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 26.05.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. F. P. C.
Redactat/Tehnoredactat: F.C.M. |
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 1590/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 5063/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
