Despăgubire. Decizia nr. 8561/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8561/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 4569/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8561
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind contestația în anulare formulată de contestatorii B. G. L. și C. F. împotriva deciziei civile nr. 5191/21.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatele K. M., A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, C. NAȚIONALĂ P. COMPENSAREA IMOBILELOR și DIRECȚIA P. ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN NUMERAR, având ca obiect despăgubire - dec.5191/21.11.2013 dos._ *.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns contestatorii prin avocat C. A. cu delegație de reprezentare la dosar – fila 2, lipsind intimații.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că dosarul de fond nr._ * este atașat la dosarul de revizuire nr._ aflat pe rolul prezentului complet de judecată și a prezentei ședințe de judecată.
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra admisibilității contestației în anulare, inclusiv prin prisma apărărilor formulate prin întâmpinările care au fost comunicate la termenul anterior și apoi pe fondul contestației în anulare.
Apărătorul contestatorilor învederează că, față de dispozițiile art. 318 C.pr.civ., ambele teze menționează că a avut în vedere o greșeală materială la soluționarea fondului recursului dezvoltând pe larg ce înseamnă greșeală materială. Precizează că cel de-al doilea aspect aplicabil în prezenta speță vizează faptul că instanța a omis să se pronunțe pe tardivitatea unui motiv de recurs astfel cum l-a invocat. Menționează că în faza recursului a arătat că recursul este inadmisibil și ca prin notele scrise să se purceadă la completarea motivelor de recurs, în sensul că se solicită aplicarea dispozițiilor art. 4 și urm. din Legea nr. 165/2013. Menționează că instanța nu face niciun fel de trimitere la această tardivitate, astfel că prin aplicarea nu la solicitarea recurentei, ci prin aplicarea în mod direct de către instanța de judecată a Legii nr. 165/2013 a existat o omisiune vădită cu privire la pronunțarea asupra excepției tardivității acestui motiv de recurs. Consideră că prezenta contestație în anulare este admisibilă, vizează o decizie de recurs pronunțată de către Curtea de Apel București, fiind înaintată instanței competente, condițiile de admisibilitate fiind mai largi și mai ușor de formulat, singura condiție impusă de textul de lege fiind ca și contestația în anulare să vizeze o hotărâre pronunțată în recurs.
În ceea ce privește fondul contestației în anulare, menționează că două sunt erorile materiale existente. Arată că, în primul rând este vorba despre faptul că instanța de recurs a desființat o hotărâre de la fondul cauzei, neavându-se în vedere faptul că la momentul la care s-a pronunțat magistratul pe fondul cauzei, Legea nr. 165/2013 era inexistentă astfel că este inadmisibil ca într-un recurs să se desființeze o hotărâre de la fond pentru o lege organică care nu este de strictă și imediată aplicare astfel cum sunt dispozițiile procedurale. Precizează că cea de-a doua greșeală materială se referă la faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere faptul că este inadmisibil a se pronunța pe un motiv pretins invocat ca fiind de ordine publică. Legea nr. 165/2013 nu poate fi pretinsă ca fiind motiv de ordine publică, motivele de ordine publică fiind strict și limitativ prevăzute de dispozițiile C.pr.civ., în niciun caz intervenirea unei legi noi nu poate constitui motiv de ordine publică prin raportare la dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului. Consideră că nu este posibil ca pe parcursul desfășurării procesului civil, după formularea apărărilor, și pronunțarea de către magistratului fondului a unei hotărâri judecătorești și după expirarea termenului de recurs să se arate că apariția unei legi noi este motiv de ordine public, fiind desființată hotărârea. În condițiile în care instanța va admite contestația în anulare, solicită rejudecarea recursului. Arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 5848 din data de 17.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei K. M. și respinsă în consecință acțiunea formulată de această reclamantă pentru lipsa calității active.
A fost respinsă excepția lipsei calității pasive invocate de pârâtele A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Direcția pentru Stabilirea Despăgubirilor în Numerar.
Pe fond, a fost admisă în parte cererea introductivă formulată de reclamanții K. M. și B. G. L. și cererea de intervenție formulată de intervenientul C. F., în sensul că a fost obligată pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr._/FFCC/2010 conform raportului de evaluare întocmit în dosar, în termen de 30 zile de la încetarea suspendării dispuse prin OUG nr. 4/2012, aprobată prin Legea 117/2012, sub sancțiunea plății unor penalități de 100 lei pe zi de întârziere.
A fost respins ca prematur formulată cererea privind obligarea pârâtelor la emiterea titlului de plată și la plata despăgubirilor.
În sfârșit, a fost obligată pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la 2.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant și intervenient.
Prin Decizia civilă nr. 5191/21.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-reclamant B. G. L. și recurentul-intervenient în nume propriu C. F., precum și recursul declarat de recurenta-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
A fost admis recursul recurentei-pârâte C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
A fost modificată sentința recurată în sensul respingerii în integralitate a acțiunii față de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În sfârșit, au fost menținute dispozițiile privind soluționarea excepțiilor.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare recurenții Budusan G. L. și C. F. învederând următoarele:
Decizia este nelegală, fiind rezultatul unei erori materiale în sensul greșitei rețineri a aplicării dispozițiilor legii 165/201.
Deși curtea reține faptul că recursul este întemeiat și că ar fi trebuit admis dat fiind reținerile privitoare la legea 165/2013 urmează să îl respingă și să admită recursul ANRP care în varianta inițială nu cuprindea ca și motiv de recurs acesta lege pentru că nu exista.
Deși s-a arătat faptul că o astfel de lege este total contrară Constituției aspect ce s-a și confirmat ulterior prin decizii ale Curții Constituționale și mai mult s-a arătat faptul că aceste dispoziții legale contravin convenției instanța de recurs analizează un motiv de recurs inexistent la data formulării recursului și anume acela al apariției legii 165/2013.
Așa cum s-a arătat și în fața instanței de recurs este inadmisibil si desființezi o hotărâre doar pentru faptul că a apărut o lege nouă, lege pe care judecătorul fondului nu a putut-o avea în vedere pentru că nu exista, cum de altfel la fel de inadmisibil este să permiți unei părți să-și completeze recursul cu un motiv nou inserat în notele scrise peste termenul legal de recurs. Dar și mai grav este faptul că instanța de recurs a trecut și peste faptul că acesta lege retroactivează aspect sancționat atât de Constituție cât și de Convenție, prin acest mod de legiferare încălcându-se dreptul la un proces echitabil.
În ceea ce privește prezenta contestație în anulare, aceasta este admisibilă prin ambele ipoteze ale art. 318 c.p.c. în sensul că greșeala materială este dată de aplicarea unui text de lege în speță art. 4 din legea 165/2013 care nu era aplicabil în speță similitudine cu aplicare dispozițiilor legale privitoare la tardivitatea recursului sau a lipsei de reprezentare a părților situații în care contestațiile în anulare sunt perfect admisibile.
În ceea ce privește cea de-a doua teza a art. 318 c.p.c dat fiind că instanța de recurs nu a verificat un motiv de recurs inexistent la momentul formulării recursului de către pârâtele din cauză astfel că acesta apare ca fiind formulat ca tardiv, se consideră că echivalează cu omisiunea de a cerceta unul din motivele de casare.
De altfel prin nepronunțarea asupra tardivității acestui motiv de recurs se revine la ipoteze erorii materiale în sensul că instanța nu a observat și nu a analizat că acest motiv era formulat prin notele scrise la circa un an de zile de la declararea recursului, ipoteza tardivității recursului fiind unanim admisă ca și motiv de contestație în anulare.
Nu este de neglijat în prezentul dosar nici opinia separată formulată cu privire la aplicabilitatea legii 165/2013 care constată faptul că se produce o nedreptate totală prin aplicarea acestei legi însă totuși dacă există urmează să o aplice, când de fapt ar fi putut să fie înlăturată prin admiterea excepției de neconvenționalitate și prin constatarea legii ca fiind contrară Convenției în condițiile în care se reține că timp de 12 ani prin atitudinea acelorași autorități mi-au fost încălcate nenumărate drepturi inclusiv termenul rezonabil.
Față de toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, anularea deciziei civile 4639/31.10.2013 a Curții de Apel București urmând a se dispune rejudecarea recursului.
Intimatele ANRP și CNCI au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.
Asupra admisibilității contestației în anulare de față, Curtea constată următoarele:
În esență, contestatorii au invocat disp. art. 318 Cod de Procedură Civilă, în ambele sale ipoteze. Prin urmare, strict sub aspectul încadrării în motivele de contestație în anulare, Curtea constată admisibilitatea cererii contestatorilor, deoarece au fost invocate în mod formal două motive de contestație în anulare reglementate de lege. Cu toate acestea, vor fi analizate numai acele critici care se încadrează efectiv în cele două motive de contestație în anulare, nu și cele care depășesc aceste motive.
Asupra temeiniciei contestației în anulare de față, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește afirmația contestatorilor că instanța de recurs, deși a reținut că recursul contestatorilor este întemeiat și că ar fi trebuit admis, dat fiind reținerile privitoare la Legea nr. 165/2013, urmează a fi respins și admis recursul ANRP, care în varianta inițială nu cuprindea ca motiv de recurs și această lege, Curtea constată că nu se încadrează în motivele de contestație în anulare anterior invocate și nu poate fi analizat ca atare. Contestația în anulare este o cale de atac, speciala, extraordinară și de retractare, care poate fi formulată numai pentru motivele strict reglementate de lege.
Nu se încadrează în motivele de contestație în anulare reglementate de art. 318 din codul de procedură civilă nici susținerile contestatorului referitoare la faptul că Legea nr. 165/2013 ar contraveni Constituției sau Convenției Europene a Drepturilor Omului, nici cele referitoare la o eventuală retroactivitate a legii nr. 165/2013.
În ceea ce privește susținerile că instanța de recurs a analizat un motiv de recurs inexistent la data formulării recursului, și anume acela al apariției Legii nr. 165/2013, Curtea constată că nu se încadrează, de asemenea, în niciuna din ipotezele de la art. 318 Cod de Procedură Civilă.
Contestatorii au mai susținut că instanța a admis completarea recursului cu un motiv nou inserat în notele scrise peste termenul legal de recurs, ceea ce s-ar încadra în prevederile celei de-a doua teze a art. 318 Cod de Procedură Civilă, dat fiind că instanța de recurs a verificat un motiv de recurs inexistent la data formulării recursului de către pârâtele din cauză, astfel că acesta apare ca fiind formulat tardiv; consideră contestatorii că echivalează cu omisiunea de a cerceta unul din motivele de casare, această omisiune rezultând din nepronunțarea asupra excepției tardivității invocate de contestatori și a inadmisibilității analizării unui motiv de recurs invocat prin note scrise.
Din analiza Deciziei nr. 5191/21.11.2013, reiese faptul că recursurile au fost formulate ab initio în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005, iar mai apoi, respectiv la data de 21.11.2013, a fost formulat prin note scrise un nou motiv de recurs referitor la prematuritatea formulării cererii introductive întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Din aceeași decizie reiese faptul că la termenul de judecată a recursului recurenții prin avocat s-au opus primirii noului motiv de recurs, prezentându-și punctul de vedere, expus în esență și prin prezenta contestație în anulare.
În sfârșit, din considerentele deciziei, rezultă faptul că instanța de recurs a analizat atât noul motiv de recurs invocat cât și susținerile de nelegalitate invocate de recurenți în raport de acesta, arătând detaliat considerentele pentru care apreciază excepția de prematuritate ca și motiv de recurs de ordine publică și pentru care se impune admiterea acestui motiv.
Prin urmare, motivul de contestație în anulare constând în nepronunțarea asupra tardivității acestui motiv de recurs este nefondat, din mai multe considerente: nepronunțarea asupra unei excepții nu echivalează cu neanalizarea unui motiv de recurs pentru a se încadra în motivul reglementat de art. 318 Cod de Procedură Civilă; în al doilea rând, nu se încadrează nici în ipoteza erorii materiale, deoarece omisiunea pronunțării asupra unei excepții ar putea reprezenta, dacă ar fi reală (ceea ce, s-a reținut deja, nu este cazul în speța de față), o eroare de judecată, exclusă de la controlul judiciar pe calea contestației în anulare speciale reglementate de art. 318 Cod de Procedură Civilă; în sfârșit, toate criticile referitoare la această problemă de drept au fost analizate de instanța de recurs.
Contestatorii mai arată că prezenta contestație este admisibilă și prin prisma faptului că greșeala materială este dată de aplicarea unui text de lege (art. 4 din Legea nr. 165/2013) care nu era aplicabil în speță, ceea ce se poate asemăna cu aplicarea dispozițiilor legale privitoare la tardivitatea recursului sau a lipsei de reprezentare a părților.
Curtea constată, fără a intra pe fondul acestui motiv, că și acest aspect reprezintă în sine invocarea unei eventuale greșeli de judecată, care tinde să ducă în esență la soluționarea unui recurs la recurs, ceea ce nu este permis de procedura strictă a contestației în anulare.
Constatând, în final, că niciunul din motivele de contestație în anulare invocate de contestatori nu este întemeiat, în temeiul art. 321 Cod de Procedură Civilă, Curtea va respinge cererea de contestație în anulare formulată de contestatori ca nefondată.
P. aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii B. G. L. și C. F., ambii cu domiciliul ales la C.. Av. A. C. cu sediul în București, ..2A bis, .. A, ., sector 4, împotriva deciziei civile nr. 5191/21.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatele K. M. cu domiciliul ales la C.. Av. A. C. cu sediul în București, ..2A bis, .. A, ., sector 4, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar, toate cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. M.
GREFIER
A. M. C.
Data red. 12.12.2014/2 ex/red. jud. MMP
| ← Pretentii. Decizia nr. 8058/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 1590/2014. Curtea de... → |
|---|
