Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 206/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 206/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 690/36/2013

ROMÂNIA

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR.206

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24.01.2014

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. C. I.

GREFIER: D. Ș.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI-DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-SERVICIUL DEPISTĂRI ȘI COMBATEREA ȘEDERII ȘI MUNCII ILEGALE A STRĂINILOR BUCUREȘTI având ca obiect „litigiu străini”.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI-DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-SERVICIUL DEPISTĂRI ȘI COMBATEREA ȘEDERII ȘI MUNCII ILEGALE A STRĂINILOR BUCUREȘTI prin consilier juridic A. M. P. în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsind reclamantul C. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care,

Reprezentantul pârâtului depune la dosar înscrisuri, un exemplar al acestora se comunică și reprezentantului Ministerului Public, prin care se arată că cetățeanul turc a ieșit din țară, sens în care invocă excepția rămânerii fără obiect a prezentului litigiu. Este adevărat că la data de 22.01.2014 are viză de revenire în țară,însă a se observa că actul și-a produs efectele chiar dacă reclamantul în prezent se află în țară.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției rămânerii fără obiect ca fiind întemeiată.

Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel C. la data de 29.07.2013 reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI-DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-SERVICIUL DEPISTĂRI ȘI COMBATEREA ȘEDERII ȘI MUNCII ILEGALE A STRĂINILOR BUCUREȘTI a formulat contestație împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._/19.07.2013 solicitând anularea acestui act.

În motivare se arată că decizia de returnare este nemotivată, iar reclamantul se află în imposibilitate de a respecta obligația de a părăsi teritoriul României în termenul indicat, întrucât starea sa de sănătate nu îi permite. În drept au fost invocate prevederile art. 84 alin 1 din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat pe cale de excepție, necompetența teritorială exclusivă a Curții de Apel C., având în vedere dispozițiile art. 84 alin 1 din OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, susținând că în cauza de față competența aparține Curții de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal.

Prin sentința civilă nr.310/03.10.2013, Curtea de Apel C. a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Curții de Apel C. și a declinat cauza formulată în favoarea Curții de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal la data de 14.11.2013.

La termenul de judecată din data de 24.01.2014, Curtea de Apel București a reținut cauza în pronunțare asupra excepția rămânerii fără obiect a prezentului litigiu.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea a respins cererea ca rămasă fără obiect, pentru următoarele considerente:

În fapt, Curtea a constatat că prin decizia de returnare de pe teritoriul României nr._ s-a dispus obligarea la părăsirea teritoriului României pentru cetățeanul turc C. A., pentru motiv de ședere ilegală, conform art. 82 alin. 3 lit. A din OUG nr. 194/2002.

Curtea a constatat că decizia a fost executată, iar cetățeanul a părăsit țara, aspect confirmat de intimată și Ministerul Public.

Pentru aceste motive, Curtea va constata că plângerea a rămas fără obiect, conform art. 84 alin.1 din OUG nr. 194/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamantul C. A. cu domiciliul în București, B-ul Unirii, nr.27, .,.,sector 5 în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI-DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-SERVICIUL DEPISTĂRI ȘI COMBATEREA ȘEDERII ȘI MUNCII ILEGALE A STRĂINILOR BUCUREȘTI cu sediul în București ..23,sector 1, ca rămasă fără obiect.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. - C. I. D. Ș.

Red. M.C.I

Tehnodact.D.Ș. /5ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 206/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI