Conflict de competenţă. Sentința nr. 1590/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1590/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 1375/93/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1590
Ședința Camerei de Consiliu din data de 21 mai 2014
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu (prin Sentința civilă nr. 1316 din data de 11.02.2014) și Tribunalul Ilfov (prin Sentința civilă nr. 1693 din data de 12.05.2014) în soluționarea cauzei privind pe reclamantul T. I. și pârâții P. ORAȘULUI P. și C. L. P..
Fără citarea părților conform dispozițiilor art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 24.07.2012 sub nr._/1748/2012, reclamantul T. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. ORAȘULUI P. și C. L. P., obligarea la respectarea contractului de concesiune încheiat între părți și anularea înștiințării de plată emisă ca urmare a nerespectării contractului de concesiune.
La data de 19.03.2013, reclamantul a solicitat introducerea în cauză și a Consiliului L. P. și obligarea acestor pârâți la respectarea contractului de concesiune, anularea înștiințării de plată, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La același termen de judecată din data de 19.03.2013 s-a dispus conexarea dosarelor nr._/1748/2012 și nr._/1748/2012.
La data de 11.02.2014, prin Sentința civilă nr.1316, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzelor conexate în favoarea Tribunalului Ilfov, unde cauza a fost înregistrată la data de 14.04.2014, sub nr._ .
La data de 12.05.2014, prin Sentința civilă nr. 1693, Tribunalul Ilfov a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competenta soluționării cauzei privind pe reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâții P. Orașului P. și C. L. P. în favoarea Judecătoriei Cornetu.
În consecință, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului aceasta fiind înregistrată la data de 19.05.2014 sub nr._ .
Soluționând conflictul negativ de competență, Curtea constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Cornetu.
1. La baza pretențiilor deduse judecății, se află contractul de concesiune nr. 150/11.03.2014, încheiat între . de concedent, și T. I., în calitate de concesionari, având ca obiect concesionarea, pentru o perioadă de 49 de ani, a terenului în suprafață de 500 mp, situat în comuna P., .. 33, aflat în proprietatea privată a concedentului.
2. Că prezentul litigiu derivă dintr-un contract de concesiune nu se contestă de către nimeni, chiar dacă transmisiunea lui s-a făcut în temeiul legii, fiind strâns legat de dreptul de proprietate asupra construcției.
Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c teza a II-a din Legea nr. 554/2004, „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”, fiind vorba tot despre bunuri proprietate publică a statului sau unităților administrativ teritoriale.
Concesionarea terenurilor proprietate privată a municipiului nu intră, prin urmare, nici în categoria contractelor administrative în accepțiunea Legii nr. 554/2004, pentru a se supune acestei legi, iar o atare competență a instanței de contencios administrativ nu este prevăzută în privința acestor bunuri nici prin legi speciale.
Prin urmare, curtea reține că actul de concesiune încheiat între părți nu este asimilat unui act administrativ, ci are natura juridică a unui contract civil, reglementat de dreptul comun în materie, iar nu de Legea nr. 554/2004.
Prin litigiul de față, reclamantul a solicitat, pe de o parte, obligarea pârâtului la respectarea contractului de concesiune, iar, pe de altă parte, anularea înștiințării de plată cuprinzând valoarea redevenței percepute în temeiul art. III din contractul de concesiune.
3. În ceea ce privește primul capăt de cerere, competența materială nu aparține instanței de contencios administrativ, ci instanței de drept comun (civile), întrucât contractul de concesiune având ca obiect un bun proprietate privată nu a fost asimilat de legiuitor unui act administrativ, urmând a fi guvernat de normele de drept privat.
4. Referitor la al doilea capăt de cerere, înștiințarea de plată nu poate face obiectul controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, întrucât redevența născută dintr-un contract de concesiune încheiat cu o autoritate publică locală asupra unui bun proprietate privată are natura juridică a unei chirii, nefiind vorba despre o creanță fiscală, ci de una civilă, întrucât nu derivă dintr-un raport de drept fiscal, ci din convenția părților supusă normelor de drept privat.
Astfel, art. 1 din Codul de procedură fiscală prevede că acesta se aplică raporturilor juridice fiscale ce decurg din administrarea impozitelor și taxelor cuvenite bugetului de stat și bugetelor locale, drepturilor vamale și creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat.
În această ultimă categorie („alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat”) nu intră și veniturile nefiscale ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, astfel că pentru veniturile care provin din raporturile de drept privat (spre exemplu, venituri din chirii, din dividende, din valorificarea unor bunuri din domeniul privat), Codul de procedură fiscală este inaplicabil.
Cu alte cuvinte, veniturile nefiscale ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale sunt obținute în regim de drept privat, fiind rezultatul activității economice pe care statul sau unitatea administrativ-teritorială o desfășoară în calitate de persoană de drept privat (spre exemplu, atunci când vinde sau închiriază un bun din domeniul privat).
Prin urmare, redevențele obținute în urma concesionării unui bun proprietate privată a unității administrativ-teritoriale, astfel cum este cazul în speță, nu generează raporturi de drept fiscal, care să fie guvernate de Codul de procedură fiscal și care să atragă competența specializată a instanței de contencios administrativ și fiscal, ci rămân în sfera raporturilor de drept privat, ce atrag competența instanței de drept comun.
5. Nici prevederile OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică nu sunt incidente.
Întregul act normativ vizează exclusiv regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică ale statului sau unităților administrativ teritoriale, astfel că doar contractelor având ca obiect aceste bunuri le sunt aplicabile prevederile speciale de competență din art. 66 al ordonanței, potrivit cărora „Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare”.
Or, terenul aferent locuinței pârâtului constituie bun din domeniul privat al unității administrativ teritoriale, doar acestea putând face – potrivit disp. art. 13 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, temei al prezentei concesiuni – obiectul concesiunii în vederea construirii de locuințe.
Nicăieri în cuprinsul său OUG nr. 54/2006 nu face vreo referire la concesionarea bunurilor din domeniul privat al statului sau unităților administrativ teritoriale, astfel că orice referire la acest act normativ este lipsită de temei.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 22 din Codul de procedură civilă, Curtea stabilește că instanța competentă material să soluționeze cererea este Judecătoria Cornetu, urmând ca dosarul să fie înaintat acesteia, în vederea continuării judecății
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește Judecătoria Cornetu ca instanță competentă să soluționeze cererile conexate formulate de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâții P. ORAȘULUI P. și C. L. P..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 mai 2014.
JUDECĂTOR | GREFIER |
N. M. | B. F. E. |
Red. M.N./5.ex.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 8561/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1651/2014. Curtea de... → |
|---|
