Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 5480/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 5480/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 2868/87/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 5480

Ședința publică din data de 26 iunie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: R. I. C.

JUDECĂTOR: A. J.

JUDECĂTOR: A. P.

GREFIER: P. B. B.

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul - reclamant S. G. și recurenta - pârâtă Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Teleorman, împotriva sentinței civile nr.420/15.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 12.06.2014,19.06.2014 și ulterior la data de 26.06.2014, când a hotărât următoarele.

CURTEA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal sub nr._, reclamantul S. G. în calitate de reprezentant legal al PFA S. G. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei nr.40/08.02.2012 de soluționare a contestației, a deciziilor de impunere nr.11/19.01.2010, 88/13.03.2012 și 1249/09.04.2012, a rapoartelor de inspecție fiscală nr.1429/12.03.2012 și nr.2037/09.04.2012 și a deciziei de impunere nr.124/09.04.2012.

În motivarea, reclamantul arată că prin decizia de impunere nr.11/19.01.2010 i s-a stabilit obligația de a plăti o diferență de impozit aferent perioadei 26.10.2006 – 31.10.2008 în sumă totală de 15.097 lei și majorări de întârziere în sumă de 5 025 lei (total 20.122 lei) din care: pentru anul 2007 – diferențe de impozit de 6199 lei plus 3397 lei majorări de întârziere pentru anul 2008 – diferențe impozit pe venit de 8 898 lei plus majorări de întârziere în sumă de 1628 lei.

Contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere nr.11/19.01.2010 a fost respinsă de către Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman prin Decizia nr.19/27.04.2010.

Prin sentința civilă nr.2097/21.06.2010 Tribunalul Teleorman a dispus anularea deciziei nr.19/27.04.2010 și a obligat Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman să soluționeze în fond contestația formulată de către PFA S. G. împotriva sumelor și măsurilor dispuse în Raportul de Inspecție Fiscală nr.144/14.01.2010 sintetizat în decizia de impunere nr.11/19.01.2010

Soluția Tribunalului Teleorman a fost menținută de Curtea de Apel București prin decizia civilă nr.378/21.02.2011.

Urmare sentinței civile nr.2097/21.06.2010 și a cererii reclamantului înregistrată sub nr._/30.12.2011 prin care a solicitat punerea în executare a hotărârilor judecătorești și anularea deciziei de impunere nr.11/19.01.2010 Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman a procedat la emiterea deciziei nr.40/08.02.2012 prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere nr.11/19.01.2010 în sensul că această contestație i-a fost admisă în parte, fiind exonerat de plata impozitului în sumă de 2281 lei aferent unei baze impozabile de 14 256 lei și de plata majorărilor de întârziere aferente acestei sume, majorări în sumă de 1250 lei.

Susține reclamantul că decizia nr.401/8.02.2012 și decizia de impunere nr.11/19.01.2010 sunt netemeinice și nelegale pentru următoarele motive: cultura de floarea soarelui înființată în anul 2007 pe o suprafață de 32 ha a fost calamitată în proporție de 97% astfel cum rezultă din procesul verbal de înființare a culturii și procesul verbal. nr.2257/9.06.2007 de constatare și evaluarea a pagubelor la culturile agricole.

Suma de 14.256 lei primită de către reclamant de la DADR Teleorman cu titlu de despăgubiri pentru calamități, face parte din categoria veniturilor neimpozabile conform art.42 alin.1 lit.a din Codul fiscal, suma de 5400 lei reprezentând c/v a 600 kg floarea soarelui livrate la . de Vede pentru care PFA S. G. a primit în contrapartidă cantitatea de 182 litri ulei comestibil, reprezintă o cheltuială efectuată de reclamant pentru achitarea arendei la proprietarii terenurilor (4 litri ulei/ha) și nu un venit cum greșit a reținut organul de inspecție fiscală.

În anul 2008 PFA S. G. nu a avut culturi de floarea soarelui ci doar culturi de toamnă (grâu) pe o suprafață de 92,24 ha pentru care i s-a aprobat cererea de sprijin financiar nr.8582/10.10.2008, fiindu-i acordată suma de_ lei (proces verbal de recepție, compensare și restituire nr.8537 și cererea pentru ajutor minim în agricultură).

Reclamantul susține că este eronată constatarea organului de inspecție fiscală inserată în decizia de impunere nr.11/19.01.2010 conform căreia reclamantul nu a înregistrat ca venit suma de 15.810 lei reprezentând c/v a 18.000 kg floarea soarelui vândută și nefacturată deoarece PFA S. G. nu a avut cultură de floarea soarelui în anul 2008 în sumă de 15.810 lei nu numai că nu constituie un venit dar reprezintă o cheltuială deductibilă întrucât floarea soarelui a fost cumpărată și vândută în contrapartidă cu ulei comestibil în scopul achitării parțiale a arendei (4 l/ha).

Este greșită și reținerea ca venituri impozabile a sumei de 37 346 lei cu titlu de subvenții încasate de la DADR Teleorman conform extraselor de cont din lunile mai și iunie 2008 deoarece din extrasul de cont rezultă că reclamantul nu a primit în această perioadă nici o subvenție de la DADR Teleorman

În ceea ce privește suma de 18 448 lei primită de la DADR Teleorman cu titlu de sprijin acordat producătorilor agricoli sub forma schemelor de plăți directe potrivit OUG 125/2006, această sumă reprezintă venit neimpozabil conform art.42 lit. a din Codul fiscal cu modificări.

Reținerea sumei de 2455 lei ca fiind o cheltuială nedeductibilă și stabilirea unui impozit suplimentar din decizia de impunere nr.11/2010 este nelegală deoarece PFA S. G. în perioada 2006 – 2011 a deținut în patrimoniu utilaje proprii dar primite în folosință în baza unor contracte de comodat, ceea ce justifică pe deplin achiziționarea unor piese de schimb pentru înlocuirea celor uzate datorită folosirii utilajelor (contracte de comodat încheiate în 1.01.2007 și 1.01.2008).

Prin decizia nr.40/8.02.2012 Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman și-a rezervat dreptul de a proceda la o nouă inspecție fiscală pentru definitivarea impozitului pe anii 2007 – 2008, fapt ce s-a concretizat în Raportul de Inspecție fiscală nr.1429/12.03.2012 și decizia de impunere nr.88/13.03.2012 acte prin care deși se face precizarea că perioada supusă verificării este 01.01._08 și nu s-a procedat la modificarea bazei impozabile, în realitate s-a modificat și baza impozabilă prin includerea în venituri a sumei de 37 346 lei cu titlu de subvenții încasate de PFA S. G., scopul urmărit prin Raportul de inspecție fiscală nr.1429/12.03.2012 sintetizat în decizia de impunere nr.88/13.02.2012 fiind de a ajunge la sumele inițiale stabilite prin decizia de impunere nr.11/2010.

Urmare cererii formulate de reclamant nr.1/17.04.2012 înregistrată sub nr.8587/17.04.2012 prin care a solicitat refacerea actului de control de către ANAF în baza hotărârilor judecătorești menționate mai sus i-a fost comunicată adresa nr.858/19.04.2012 prin care i se aduce la cunoștință faptul că referitor la impozitul pe venit și accesoriile stabilite suplimentar pentru anii 2007 – 2008, organul de soluționare al contestațiilor a emis decizia de soluționare nr.40/8.02.2012 care este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Reclamantul solicită anularea raportului de inspecție fiscală nr.1429/2012 și a deciziei de impunere nr.88/2012 urmând ca la soluționarea cauzei să se rețină aspectele învederate de către reclamant organului de inspecție fiscală.

Referitor la decizia de impunere nr.124/09.04.2012 și raportul de inspecție fiscală nr.2037/09.04.2012.

Inspecția fiscală a fost efectuată în baza solicitării reclamantului inserată în cererea nr.48/6.01.2012.

Prin raportul de inspecție fiscală a fost definitivat impozitul pe venit global aferent anilor 2009, 2010 și 2011 fiind stabilite în sarcina reclamantului următoarele obligații: pentru anul 2009 nu s-a stabilit nici o diferență de impozit în sarcina PFA S. G., pierderea înregistrată în acest an fiind de 28.077 lei.

S-a reținut în cuprinsul raportului de inspecție fiscală că agentul economic a declarat eronat veniturile realizate în anul 2009 cu suma de 4.497 lei ceea ce reprezintă amortizarea mijlocului fix – tractor Jhon Deere 6400 achiziționat la data de 14.09.2009 sumă înscrisă în Registrul de încasări și plăți nedeclarate, motiv pentru care a fost amendat cu suma de 300 lei.

Raportul de inspecție fiscală nu conține vreo motivație cu privire la acest aspect nefiind precizat motivul pentru care nu avea dreptul să deducă cheltuieli cu amortizarea mijlocului fix în condițiile în care acest mijloc fix a fost cumpărat pentru lucrările efectuate de agentul economic PFA S. G., a fost folosit și este folosit în acest scop.

Pentru anul 2010 i s-a stabilit reclamantului un impozit suplimentar de plată de 1153 lei plus 42 lei majorări de întârziere și 115 lei penalități de întârziere, impozit suplimentar aferent unui venit în sumă de 4 799 lei neînregistrat.

Arată reclamantul că este greșită constatarea organului de inspecție fiscală deoarece suma de 4.799 lei reprezintă c/v uleiului de floarea soarelui acordat membrilor arendatori cu titlu de arendă parțială (4 l/ha) și reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal.

Pentru anul 2011 reclamantului i s-a stabilit obligația de a plăti un impozit suplimentar în sumă de 5 163 lei reținându-se de către organul de inspecție fiscală că suma de 44 778 lei – cheltuieli efectuate cu motorina, sămânță, erbicid nu reprezintă cheltuială deductibilă deoarece PFA S. G. nu mai deține pământ în arendă începând cu 1.01.2011.

Reclamantul susține că suma de 44.778 lei reprezintă cheltuială deductibilă fiind utilizată pentru înființarea culturilor în toamna anului 2010 iar suma de 32 268 lei reprezintă sprijin financiar încasat de APIA în anul 2011, a fost acordată pentru acoperirea cheltuielilor efectuate în toamna anului 2010, fiind înregistrată ca venit neimpozabil conform art.42 lit.a din Codul fiscal cu modificări.

Împotriva deciziei de impunere nr.124/9.04.2012 și a raportului de inspecție fiscală arată reclamantul că a formulat contestație la Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman înregistrată sub nr.8586/17.06.2012 completată ulterior cu precizări înregistrată sub nr._/10.05.2012 fără a primi vreun răspuns la aceasta .

Au fost anexate cererii de chemare în judecată în xerocopie înscrisuri: decizia de impunere 11/19.01.2010, raport de inspecție fiscală, decizie de impunere, situația obligațiilor constatate, situația privind diferențele constatate, adresa nr.2451/28.04.2010, decizia nr.19 din 27.04.2010, contestație împotriva deciziei nr.19/27.04.2010, sentința civilă nr.2097 din 21 iunie 2010, decizia civilă nr.378/21.02.2011, cererea formulată de reclamant către ANAF, adresa nr. 8587/19.04.2012, adresa nr._/08.02.2012, decizia nr. 40/08.02.2012, adresa nr. 1430/12.03.2012, decizie privind modificarea bazei de impunere, decizie de impunere nr.88/13.03.2012, raport de inspecție fiscală nr.1429/12.03.2012, adresa nr.2039/09.04.2012, referat justificativ nr.2038/09.04.2012, decizie de instituire, decizie de impunere, raport de inspecție fiscală nr. 2037/12.04.2009.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și expertiza contabilă.

La 01.06.2012 este primită la dosar întâmpinare formulată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman prin care susține că cererea privind contestarea deciziei de impunere nr.124/09.04.2012 sintetizată în raportul de inspecție fiscală nr.2037/09.04.2012 este prematur formulată întrucât a fost emisă decizia nr.117/29.05.2012 în soluționarea contestației formulată de reclamant care nu a fost comunicată reclamantului.

Cu privire la capătul de cerere privind soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere nr.88/13.03.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr.1429/12.03.2012 pârâta susține că este prematur formulată întrucât nu a fost soluționată contestația împotriva acestor acte administrativ fiscale.

Pârâta solicită respingerea cererii formulate de reclamant cu privire la contestarea deciziei nr.40/08.02.2012 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman..

Contribuabilul nu a precizat cuantumul sumei contestate astfel că, în conformitate cu prevederile pct.2.1 din OMFP - ANAF nr.519/2005, organul de sesizare consideră contestația îndreptată împotriva întregului act administrativ fiscal, respectiv împotriva deciziei de impunere nr. 11/19.01.2010 pentru suma în cuantum total de 20.122 lei din care 15.097 lei impozit pe venit și 5025 lei accesorii aferente .

Referitor la afirmațiile reclamantului prin care susține că sumele stabilite suplimentar pentru impozitul pe venit, nu sunt justificate, organul de soluționare reține că:

- suma de 19.083 lei reprezentând cheltuieli nedeductibile fiscal, înregistrată în registrul de încasări și plăți, fără a avea la bază un document de plată, respectiv chitanță sau alt document legal: factura fiscală nr._/03.03.2007 în sumă de 5.128,90 lei și factura fiscală nr._/20.03.2007 în sumă de 13.954,59 lei contestată de reclamant ca fiind cheltuială deductibilă, este nejustificată deoarece conform art.48 alin.4 lit.b din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal pentru a putea fi deduse cheltuieli, trebuie să fie cuprinse în evidența contabilă a anului în care acestea au fost plătite.

- suma de 14.256 lei ce reprezintă venituri din calamități pentru cultura de floarea soarelui aferentă anului 2007, conform Legii 381/2002 încasată cu ordinul de plată nr.492/15.11.2007 de la DADR Teleorman au fost tratate de către organul de inspecție fiscală ca fiind venituri impozabile, întrucât cheltuielile ocazionate nu înființarea recoltei nu au fost ajustate în proporție de 97% procent de calamitate, contrar argumentelor petentei, cuprinse în decizia civilă a Curții de Apel București nr.378/21.02.2011 potrivit cărora – despăgubirile din calamități constatate prin documente justificative sunt deductibile fiscal conform art.48 alin.3 lit.c din Codul fiscal.

- suma de 21.210 lei, reprezentând contravaloarea sămânță de floarea soarelui, valorificată la . de Vede, reprezintă venituri impozabile în conformitate cu prevederile art.47 alin.2 lit. a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal corespunzătoare livrării către fabrica de ulei anterior menționată a cantității de 6000 kg în 2007, respectiv livrarea cantității de 18.00 kg. floarea soarelui 2008.

- suma de 37.346 lei, reprezentând subvenții încasate de petentă prin cont bancar, în lunile mai și iunie 2008) de la D.A.D.R. Teleorman care nu au fost înregistrate în registrul de încasări și plăți, acestea sunt venituri impozabile în conformitate cu art. 47, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

- suma de 2.445 lei, reprezentând contravaloare piese schimb contestată de către ca fiind cheltuieli deductibile, organul de inspecție fiscală a constatat că respectivele cheltuieli cu piesele de schimb nu pot fi deductibile întrucât acesta nu în patrimoniu mașini și utilaje agricole (registrul inventar), nu are încheiate contracte de închiriere pentru aceste utilaje care aparțin unor terțe persoane fizice conform facturilor fiscale depuse ca mijloace de probă, inexistența documentelor justificative privind . gestiune a pieselor de schimb, petenta justificând prin cele două contracte de comodat încheiate între P.F.A. și persoană fizică sub numele de S. G..

Analizând cele contestate și cele prezentate de organul de inspecție fiscală atât în raportul de inspecție fiscală nr. 144/14.01.2010 cât și în referatul motivat nr. 194/16.01.2012, pârâta arată că reclamanta nu argumentează cu documente, motivele invocate, rezumându-se la afirmații gratuite și lipsite de veridicitate, depunând numai Procesul verbal de calamitate și asigurare a daunelor cauzate în procent de 97% asupra culturii de floarea soarelui, aprobat de organele competente inclusiv Societatea Asigurarea Românească „ASIROM" - Sucursala Teleorman precum și Decizia civilă nr. 378/21.02.2011 a Curții de Apel București.

Organul de inspecție fiscală menționează atât în primul cât și în al doilea referat că nu a fost cazul formulării de plângere penală.

Urmare celor prezentate anterior organul de revizuire a constatat următoarele:

1. Referitor la despăgubirile acordate de D.A.D.R. Teleorman pe anul 2007 în sumă de 14.256 lei, căreia îi corespunde un venit în sumă de 2.281 lei.

Organul de soluționare a contestației reține neclarități în soluționarea contestației pentru suma de 2.281 lei aferente unei baze impozabile în sumă de 14.256 lei, din următoarele considerente:

În raportul de inspecție fiscală, organul de inspecție fiscală a considerat eronat sumele primite de la D.A.D.R. Teleorman în baza Procesului verbal de calamitate nr. 3447/05.10.2007 în sumă de 14.256 lei ca și venituri impozabile, în condițiile în care această sumă reprezintă despăgubiri din calamități, deductibile fiscal.

În referatul de soluționare organul de inspecție fiscală (apreciază) afirmă că au fost considerate venituri impozabile întrucât petenta nu a ajustat cheltuielile aferente.

Pe de altă parte din R.I.F. se constată că petenta nu a înregistrat efectiv în Registrul de intrări ieșiri această sumă.

S-a luat în considerare la analiza acestui capăt de cerere și motivația petentului cuprinsă în Sentința Civilă nr. 378/21.02.2011, potrivit căreia veniturile din despăgubiri nu sunt impozabile conform art. 48 alin. (3), lit. c), din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Cu toate acestea din textele de lege care reglementează calculul impozitului pe venit respectiv art. 48 alin. (7), lit. b) cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile - nu sunt deductibile fiscal, în cauză fiind necesară ajustarea lor.

În drept, a invocat: Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare art. 48 alin. (3) lit. c), art. 48 alin. (7) lit. b), Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată (M.O. nr. 893/06.10.2005), pct. 12.6, 12.7 și 12.8, completate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Cod pe procedură fiscală, republicată (M.O nr. 380/31.05.2011 Ordonanța Guvernului cu modificările și completările ulterioare art. 216 alin. (3) și alin. (3A1), art. 218 alin. (3) și Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată (M.O. nr.380/31.05.2011 pct.11.5, 11.6 și 11.7.

Au fost anexate întâmpinării înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei atacate – filele 156 – 287 dosar.

La 05.07.2012 este primit la dosar răspunsul la adresa dispusă de instanță către Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman la 22.06.2012 – adresa nr._/04.07.2012.

La terenul din 14 septembrie 2012 instanța încuviințează administrarea probelor cu înscrisuri și expertiza fiscală.

La 4.10.2012 pârâta depune la dosar în xerocopie: decizia de impunere și actele care au stat la baza emiterii acesteia, decizia de impunere nr.88/13.03.2012 și actele care au stat la baza emiterii acesteia și decizia de impunere nr.124/09.04.2012 și actele care au stat la baza emiterii acesteia (filele 1 – 102 vol. II dosar și filele 1 – 86 vol. III dosar).

La termenul din data de 1 februarie 2013 instanța dispune conexarea dosarului nr._ cu obiect contestație împotriva deciziei de impunere nr.124/09.04.2012 sintetizată în raportul de inspecție fiscală nr.2037/09.04.2012 la dosarul nr._ .

La 05.11.2012 este primit la dosar raportul de expertiză contabilă întocmit de expert Ronciș N..

Au fost primite la dosar, la 03.12.2012, obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă formulate de reclamant, răspunsul la aceste obiecțiuni fiind primit la dosar la 24.01.2013.

Prin sentința civilă nr. 420/15.03.2013, Tribunalul Teleorman a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul persoană fizică autorizată S. G. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman.

A anulat decizia nr.117/29.05.2012 și actele care au stat la baza emiterii acesteia, emise de pârâtă..

A anulat parțial deciziile nr.40/08.02.2012 și nr.122/08.06.2012 și actele care au stat la baza emiterii acestora, cu privire la impozitul pe venit din anii 2008, 2009, 2010 și 2011 și parțial pentru anul 2007.

A constatat că reclamantul datorează la bugetul statului o diferență impozit pe venit pe anul 2007 în sumă de 4889 lei și 7679 lei accesorii conform raportului de expertiză întocmit de expert Ronciș N..

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 1024 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia nr.40/08.02.2012 pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman soluționează contestația formulată de reclamant S. G. în calitate de reprezentant legal al PFA S. G..

Reclamantul contestă măsurile dispuse prin raportul de inspecție fiscală nr.144/14.01.2010 sintetizat în decizia de impunere nr.11/19.01.2010 privind impozitul pe venit și accesorii aferente stabilite suplimentar pentru anii 2007și 2008.

La emiterea acestei decizii organul de inspecție fiscală a avut în vedere și elementele noi care au apărut în urma sentinței civile nr.2097/21.06.2010 a tribunalului Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, irevocabilă prin decizia Curții de Apel București nr.378/21.01.2011 cât și contestația inițială depusă de reclamant la Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman și înregistrată sub nr._/30.12.2011, prin care s-a dispus reluarea procedurii de soluționarea a contestației prin antamarea fondului cauzei.

Decizia nr.40/08.02.2012 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman menține obligația de plată a sumei de 12 816 lei în sarcina reclamantului reprezentând impozit pe venit astfel: 3918 lei pentru anul 2007 și 8898 pentru anul 2008 și suma de 3775 reprezentând majorări de întârziere aferente sumei de 12.816 lei.

Prin aceeași decizie nr.40/08.02.2012 se desființează parțial decizia de impunere privind impozitul pe venit suplimentar de plată nr.11/19.01.2010 pentru suma de 2.281 lei aferentă unei baze impozabile de 14.256 lei și pentru suma de 1.250 lei reprezentând majorări de întârziere aferente unei baze impozabile în sumă de 2.281 lei, activitatea de inspecție fiscală urmând a întocmi un nou raport de inspecție fiscală și o nouă decizie, dacă va fi cazul.

Decizia nr.117/22.05.2012 de soluționare a contestației formulată de reclamant, are la bază raportul de inspecție fiscală nr.2037/09.04.2012 și decizia de impunere nr.124/09.04.2012 privind impozitul pe venit și accesorii aferente stabilite suplimentar pentru anii 2010 și 2011, fiind menținută obligația de plată a sumei de 5931 lei constituită din 768 lei diferență impozit pe venit aferentă anului 2010 și 5163 lei reprezentând diferență impozit pe venit aferentă anului 2011 și suma de 157 lei majorări de întârziere și penalități de întârziere constituită din 42 lei majorări de întârziere și 115 lei penalități de întârziere.

Decizia nr.112/08.06.2012 de soluționare a contestației formulată de reclamant are la bază raportul de inspecție fiscală nr.1429/12.03.2012 și decizia de impunere nr.88/13.03.2012, perioada supusă inspecției fiscale fiind 01.01.2007 – 31.12.2008, privind impozitul pe venit.

Această decizie menține obligația de plată a impozitului pe venit pentru anul 2007, suma de 1803 lei și suma de 997 lei accesorii aferente, în sarcina contribuabilului..

Astfel, instanța a fost investită cu verificarea impozitului pe venit pentru reclamant în perioada 01.01.2007 – 30.12.2011.

În perioada 02.04.2012 – 06.04.2012 reprezentanții pârâtei au efectuat o inspecție fiscală la reclamanta PFA S. G., la solicitarea acestuia, înregistrată la ANAF Teleorman sub nr.48/06.01.2012 în vederea radierii din registrul comerțului.

Perioada supusă inspecției a fost 01.01.209 – 06.04.2012.

În baza raportului de inspecție fiscală s-a emis decizia de impunere nr.124/09.04.2012 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei impozit pe venit suplimentar pentru anii 2010 și 2011.

Această decizie de impunere nr.124/09.04.2012 și raportul de inspecție fiscală nr.2037/09.04.2012 au fost contestate la această instanță, formându-se dosarul nr._ – conexat la dosarul cauzei de față, nr._ .

Decizia nr.117/29.05.2012 a fost emisă de pârâtă în soluționarea contestației formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere nr.124/09.04.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr.2037/09.04.2012, acte administrativ fiscale contestate în prezenta cauză.

Pentru perioada ianuarie 2012 - aprilie 2012, reține expertul în suplimentul la raportul de expertiză că activitatea reclamantei deși a fost controlată, nu a fost stabilit impozit pe venit întrucât reclamanta nu a mai desfășurat activitate, fiind reziliate contractele de arendă. Astfel, pentru perioada ianuarie 2012 – aprilie 2012 reclamanta nu datorează impozit pe venit.

Reclamata PFA S. G. în calitate de persoană fizică autorizată desfășoară activități de cultivare a cerealelor, porumbului și a altor plante, contribuabilul exploatând în sistem de arendă terenuri la nivelul comunei Călmățuiu.

Cu privire la impozitul pe venit pe anul 2007.

Reprezentanții pârâtei au reținut că suma de 19 083 lei înregistrată în registrul de încasări și plăți reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal.

Din înscrisurile prezentate de reclamantă nu rezultă plata acestor facturi în anul 2007.

Art.48 alin.4 din Legea nr.571/2003 condiționează deductibilitatea fiscală a cheltuielilor acestora în anul respectiv. Plata facturilor nr._/03.03.2007 în sumă de 5128,90 lei și nr._/20.03.2007 în sumă de 13.654,59 lei nu rezultă că a fost efectuată în anul 2007 astfel că, valoarea acestora nu este deductibilă fiscal.

Cu privire la impozitarea sumei de 5 400 lei reprezentând c/v a 6 000 Kg floarea soarelui la . de Vede, încasată în contrapartidă cu 182 litri ulei de floarea soarelui.

Expertul constată că din înscrisurile prezentate de reclamant nu se poate reține că cele două operații de livrare a cantității de 6 000 kg floarea soarelui și de aprovizionare în contraprestație cu 182 litri ulei de floarea soarelui ar fi avut impact fiscal asupra impozitului pe venit la PFA S. G..

Expertul constată că în registrul jurnal de încasări și plăți suma de 5.400 lei s-a înscris atât la plăți (cheltuieli) cât și la încasări (venituri) consecința fiind stingerea creanței provenite din vânzarea de floarea soarelui ca o datorie provenită din aprovizionarea cu ulei. Astfel, această sumă este neimpozabilă.

Cu privire la cheltuielile în sumă de 11,468 lei, acestea reprezintă despăgubiri primite de la DADR în sumă de 14.256 lei, acestea nu sunt venituri impozabile iar la reverificare, organul fiscal nu le mai consideră venituri impozabile, nu sunt cheltuieli deductibile.

Pentru anul 2007 expertul reține un impozit pe venit suplimentar, 4 921 lei față de cel declarat 32 lei rezultând suma de 4889 lei de plată către reclamant.

Cu privire la impozitul pe venit în anul 2008.

Suma de 37.346 lei reprezentând subvenții încasate de la DADR Teleorman (evidențiată în raportul de inspecție fiscală nr. 1429/07.03.2012 pe lângă veniturile declarate de contribuabil în sumă de 90.000 lei. Înscrisurile prezentate de reclamant și verificate de expert, extrase de cont pe lunile mai și iunie 2008, indicate de pârât nu atestă încasări reprezentând subvenția primită de PFA S. G. în acest cuantum. Astfel, această sumă de 37.346 nefiind însoțită de documente care să probeze încasarea de subvenții nu poate fi reținută ca sumă impozabilă.

Suma de 15.810 lei este reținută de reprezentanții pârâtei ca reprezentând contravaloarea a 18.000 kg semințe de floarea soarelui vândute și nefacturate.

Din înscrisurile prezentate de reclamant și verificate de expert nu rezultă documente sau alte date că reclamanta a vândut 18.000 kg floarea soarelui și că nu a facturat vânzarea respectivă.

Contravaloarea celor 18.000 kg floarea soarelui nu rezultă că a fost încasată în anul 2008. Mai mult din înscrisurile prezentate de reclamant și verificate de expert rezultă că reclamanta în anul 2008 nu a cultivat floarea soarelui.

Cu privire la cheltuielile deductibile declarate de persoana fizică autorizată S. G. în sumă de 49.673 lei diminuate cu suma de 2455 lei înregistrată în registrul de încasări reprezentând c/v unor piese de schimb fără ca reclamanta să dețină în patrimoniu utilaje agricole, - evidențiate în raportul de inspecție fiscală nr.1429/07.03.2012.

Înscrisurile prezentate de reclamant și verificate de expert atestă faptul că în anul 2008 acesta a încheiat contract de comodat pentru exploatarea unor utilaje agricole (tractor U 650, combină, instalație de erbicidat).

Suma de 2455 lei reprezintă c/v piese de schimb aprovizionate pentru menținerea în stare de funcționare a utilajelor agricole dobândite prin contract de comodat. La art.32 din contractul de comodat (fila 120 dosar volumul I) părțile au stipulat obligația comodantului de restituire către comodatar a cheltuielilor pentru conservarea bunurilor nu și pentru întreținerea acestora, aceste cheltuieli de întreținere fiind în sarcina comodatarului, reclamantul din cauză.

Prin urmare se impune reținerea cheltuielilor de întreținere curentă a utilajelor ca deductibile fiscal suma de 2 455 lei fiind deductibilă fiscal așa cum a reținut și organul fiscal și expertul.

Impozitul pe venit suplimentar în anul 2008 astfel rezultat, reține expertul, este zero.

Cu privire la impozitul pe venit în anul 2009.

Suma de 4 497 lei reținută de reclamant ca reprezentând amortizarea mijlocului fix proprietatea acestuia, din punct de vedere fiscal reprezintă cheltuială deductibilă astfel că la suma de 17.322 lei declarată de contribuabil pierdere fiscală pe anul 2009, se adaugă suma de 4.497 lei majorare pierdere fiscală.

Cu privire la impozitul pe venit pe anul 2010.

În raportul de inspecție fiscală nr.2087/06.04.2012 reprezentanții pârâtei rețin că reclamanta a declarat eronat veniturile realizate în anul 2010 cu suma de 4799 lei reprezentând ulei de floarea soarelui acordat membrilor arendatori cu factura nr._/12.09.2010 încălcând prevederile art.30 lit. b din legea nr.82/1991. S-a reținut în sarcina contribuabilului că acesta nu a menționat în registrul – jurnal de încasări și plăți la rubrica”încasări” c/v produselor (uleiului) facturat arendatorilor în sumă de 4 799 lei.

Livrarea uleiului către arendatori, reține instanța, reprezintă modalitate de stingere a obligației de plată (în baza contractului de arendă) ce revine reclamantului pentru folosința pământului aparținând arendatorilor.

Expertul reține că reclamanta trebuia să emită chitanța pentru c/v facturii în sumă de 4799 lei, înregistrată la rubrica încasări în registrul jurnal de încasări și plăți și în același timp să emită o dispoziție de plată cu aceiași valoarea către casierie pentru plata arendei pe care trebuia să o înregistreze la rubrica de plăți.

Reclamantul nu a înregistrat în registrul jurnal de încasări și plăți încasarea c/v facturii de ulei în sumă de 4 799 lei nici plata chiriei către arendator în valoare de 4 799 lei.

Dar, constată expertul, impactul fiscal al acestei omisiuni de înregistrare către contribuabil este nul.

Expertul constată că reclamanta nu datorează impozit pe venit chiar dacă în anul 2010 a realizat venit net în sumă de 2409 lei (raportat la contribuabil) întrucât din acest venit trebuie acoperită o parte din pierderea fiscală înregistrată în anul 2009 în sumă de 22.077 lei.

Față de prevederile art.80 alin 1 din Codul fiscal în vigoare în anul 2010 care reglementează modul în care se stabilește venitul net anual impozabil de către contribuabil, respectiv pe fiecare sursă din categoriile de venituri menționate la art.41 lit. a și f prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale raportate și înscrierea în declarația de impunere, instanța a reținut concluzia expertului, aceea că reclamanta nu datorează impozit pe venit chiar dacă în anul 2010 a realizat un venit net în sumă de 2409 lei (raportat de contribuabil) deoarece din acest venit trebuie acoperită o parte din pierderea fiscală realizată în anul 2009 în sumă de 22.077 lei.

Cu privire la impozitul pe venit în anul 2011.

S-a constatat de către organul fiscal că pentru anul 2011 reclamantul a realizat venituri în sumă de 32.268 lei reprezentând sprijin financiar încasat de la APIA și cheltuieli în sumă de 44.778 lei.

De la data de 01.01.2011 reclamantul a reziliat contractele de arendă.

Sprijinul financiar primit de reclamant de la APIA în sumă de 32.268 lei, în raport de prevederile art.42 lit. a din Codul fiscal modificat prin OG nr.30/2011 și normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, reglementează în art.4/1 că în categoria veniturilor neimpozabile se cuprind și formele de sprijin acordate bugetului de stat și din fonduri externe nerambursabile în conformitate cu legislația internă și reglementările europene.

Instanța, față de considerentele de fapt și de drept a reținut constatările expertului, pierderea fiscală din anul 2009 a reclamantei PFA S. G. impozit pe venit în sumă de 11.373 lei (stabilit de expert) din care va fi scăzut impozitul declarat de reclamant.

Pentru anul 2007 reclamanta datorează impozit pe venit suplimentar față de cel declarat în sumă de 4921 lei din care va fi scăzut cel declarat, 32 lei, suma datorată fiind de 4.889 lei la care se adaugă accesorii aferente acestui impozit, suma de 2679 lei stabilit de expert.

Acțiunea formulată de reclamant în temeiul art.218 din OG nr.92/2003 a fost admisă în parte cu consecința anulării deciziei nr.117/29.05.2012 și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, emise de pârâtă, anulării parțiale a deciziei nr.40/08.02.2012 și nr.122/08.06.2012 și actelor care au stat la baza emiterii acestora, cu privire la impozitul pe venit din anii 2008, 2009, 2010 și 2011 și parțial pentru anul 2007.

A constatat că reclamantul datorează la bugetul statului o diferență impozit pe venit pe anul 2007 în sumă de 4.889 lei și 7.679 lei accesorii conform raportului de expertiză întocmit de expert Ronciș N..

În temeiul art. 274 cod de procedură civilă a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 1.024 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile.

Recurenta Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului Teleorman a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a arătat că sentința atacată a fost data cu nesocotirea argumentelor invocate în apărările sale (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).

A precizat că, în apărările formulate la judecarea cauzei în fond, a invocat excepția prematurității capătului de cerere privind contestarea deciziei de impunere nr. 124/9.04.2012, sintetizată în raportul de inspecție fiscală nr. 2037/09.04.2012. excepție asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.

După cum rezultă din acțiune, intimatul reclamantul contestă decizia de impunere nr. 124/09.04.2012 sintetizată în Raportul de inspecție fiscală nr. 2037/09.04.2012 și susține că inspecția fiscală a fost efectuată în baza solicitării sale formulată cu intenția de desființa și radia AFP S. G. din registrul comerțului.

Mai arată intimatul reclamant că prin raportul de inspecție fiscală a fost definitivat impozitul pe venitul global aferent anilor 2009, 2010 și 2011, că a formulat contestație la Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman împotriva actelor de control mai sus arătate, dar nu a primit nici un răspuns.

Față de aceste susțineri, a învederat recurenta faptul că a apreciat ca prematur formulată contestația împotriva deciziei de impunere nr. 124/09.04.2012 sintetizată în raportul de inspecție fiscală nr. 2037/09.04.2012, în condițiile în care, contestația poartă numărul de înregistrare 8586 din data de 17.04.2012, aceasta fiind completată cu precizări înregistrate sub nr._/10.05.2012.

A făcut precizarea că, în termen legal, organul de soluționare a contestațiilor din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Teleorman a soluționat contestația formulată de PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ S. G. împotriva măsurilor dispuse prin raportul de inspecție fiscală nr. 2037/09._, sintetizat în decizia de impunere nr. 124/09.04.2012 privind impozitul pe venit și accesorii aferente stabilite suplimentar pentru anii 2010 și 2011. Astfel, a fost emisă Decizia nr. 117/29.05.2012, necomunicată reclamantului la data la care acesta a învestit Tribunalul cu cererea privind anularea actelor administrativ - fiscale arătate mai sus.

Având în vedere împrejurarea că intimatul reclamant nu a renunțat la capătul de cerere privind anularea deciziei de impunere nr. 124/09.04.2012 sintetizată în raportul de inspecție fiscală nr. 2037/09.04.2012, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea excepției prematurității și respingerea capătului de cerere privind contestarea acesteia, ca prematur formulată.

A arătat că, în aceeași măsură, la judecarea cauzei în fond, a invocat excepția prematurității capătului de cerere privind contestarea deciziei de impunere nr. 88/13.03.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1429/12.03.2012. Nici asupra acestei excepții instanța de fond nu s-a pronunțat

În aceeași ordine de idei și susținând aceleași argumente, intimatul reclamant contestă decizia de impunere nr. 88/13.03.2012 și raportul de inspecție fiscală nr. 1429/12.03.2012 și susține că prin decizia nr. 40/08.02.2012 Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman și-a rezervat dreptul de a efectua o nouă inspecție fiscală pentru definitivarea impozitului pe anii 2007 - 2008, fapt care s-a concretizat în raportul de inspecție fiscală nr. 1429/12.03.2012, respectiv decizia de impunere nr. 88/13.03.2012.

Față de aceste susțineri, a învederat instanței faptul că apreciază ca prematur formulată și contestația împotriva acestor acte de control, în condițiile în care, contestația poartă numărul de înregistrare_/11.05.2012 (nr. D.G.F.P. Teleorman).

A făcut precizarea că, organul de soluționare a contestațiilor din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Teleorman nu se pronunțase în soluționarea contestației formulată de PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ S. G. împotriva măsurilor dispuse prin decizia de impunere nr. 88/13.03.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 1429/12.03.2012, acesta fiind în cadrul termenului legal de soluționare.

Mai mult, a făcut precizarea că această contestație a fost depusă tardiv la organul de soluționare, respectiv cu nerespectarea termenului de 30 zile de la comunicarea actelor de control.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea excepției prematurității și respingerea capătului de cerere privind contestarea deciziei de impunere nr. 88/13.03.2012 sintetizată în raportul de inspecție fiscală nr. 1429/12.03.2012, ca prematur formulată.

Pe fond, a solicitat instanței de recurs să respingă cererea formulată de intimatul reclamant, pentru următoarele argumente:

În mod greșit Tribunalul Teleorman a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta PFA S. G. în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, a anulat decizia nr. 117/29.05.2012 și actele care au stat la baza emiterii acesteia, a anulat parțial deciziile nr. 40/08.02.2012 și nr. 122/08.06.2012 și actele care au stat la baza emiterii acestora, cu privire la impozitul pe venit din anii 2008, 2009, 2010 și 2011 și parțial pentru anul 2007, a constatat că PFA S. G. datorează bugetului statului o diferență de impozit pe venit pe anul 2007 în sumă de 4.889 lei și 7.679 lei accesorii.

Referitor la impozitul pe venit din activități independente pe anul 2007 si 2008 în sumă de 15.097 lei.

Susține punctul de vedere al organului de soluționare a contestațiilor cu adresa nr. 2451/08.02.2010 prin care a solicitat la organul de inspecție fiscală să constituie dosarul contestației, să verifice condițiile procedurale obligatorii și să întocmească referatul cu propunerile de soluționare, să menționeze dacă s-a făcut sesizare penală, iar în cazul când se regăsește în această situație să îi comunice copia sesizării penale.

Netransmiterea acestor informații în termenul specificat va atrage sancțiunea respingerii contestației ca nefondată fără a se mai antama fondul cauzei, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală și a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 519/2005 pct. 2 pentru aprobarea instrucțiunilor de aplicare a Titlului IX.

Organul de inspecție fiscală i-a transmis dosarul contestației depus de S. G. din Roșiorii de Vede, împreună cu: referatul nr. 532/10.03.2010 cu propunerile de soluționare și mențiunea expresă că nu a fost cazul formulării de plângere penală; contestația nr. 2452/02.02.2010 a Persoană Fizică Autorizată S. G..

Referitor la afirmațiile petentei prin care susține că sumele stabilite suplimentar pentru impozitul pe venit, nu sunt justificate, organul de soluționare a contestațiilor retine următoarele:

-factura fiscală nr._/03.03.2007 în sumă de = 5.128,90 lei;

-factura fiscală nr._/20.03.2007 în sumă de = 13.954,59 lei, contestată de petentă ca fiind cheltuială deductibilă, este nejustificată deoarece conform art. 48, alin. (4), lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal pentru a putea fi deduse cheltuieli, trebuie să fie cuprinse în evidența contabilă a anului în care acestea au fost plătite.

-suma de 14.256 lei ce reprezintă venituri din calamități pentru cultura de floarea soarelui aferentă anului 2007, conform Legii 381/2002 (suprafața de 32 ha) încasată cu ordinul de plată nr. 492/15.11.2007 de la D.A.D.R. Teleorman, au fost tratate de către organul de inspecție fiscală ca fiind venituri impozabile, întru-cât cheltuielile ocazionate cu înființarea recoltei nu au fost ajustate în proporție de 97% procent de calamitate, contrar argumentelor petentei, cuprinse în decizia civilă a Curții de Apel București nr. 378/21.02.2011 potrivit cărora - despăgubirile din calamități constatate prin documente justificative sunt deductibile fiscal conform art. 48 alin. (3), lit. c) din Codul Fiscal.

-suma de 21.210 lei, reprezentând contravaloare sămânță de floarea soarelui, valorificată la S.C. „ULEI" S.A. Roșiorii de Vede, reprezintă venituri impozabile în conformitate cu prevederile art. 47, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, corespunzătoare livrării către fabrica de ulei anterior menționată a cantității de 6000 kg. în 2007, respectiv livrarea cantității de 18.00 kg. floarea soarelui 2008.

-suma de 37.346 lei, reprezentând subvenții încasate de petentă prin contul bancar (în lunile mai și iunie 2008) de la D.A.D.R. Teleorman care nu au fost înregistrate în registrul de încasări și plăți, acestea sunt venituri impozabile în conformitate cu prevederile art. 47, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

-suma de 2.445 lei, reprezentând contravaloare piese schimb contestată de către petentă ca fiind cheltuieli deductibile, organul de inspecție fiscală a constatat că respectivele cheltuieli cu piesele de schimb nu pot fi deductibile întrucât acesta nu deține în patrimoniu mașini și utilaje agricole (registrul inventar), nu are încheiate contracte de închiriere pentru aceste utilaje care aparțin unor terțe persoane fizice conform facturilor fiscale depuse ca mijloace de probă, inexistența documentelor justificative privind . gestiune a pieselor de schimb, petentă justificând prin cele două contracte de comodat încheiate între P.F.A. și persoană fizică sub numele de S. G..

Analizând cele contestate și cele prezentate de organul de inspecție fiscală atât în raportul de inspecție fiscală nr. 144/14.01.2010 cât și în referatul motivat nr. 194/16.01.2012, reclamanta nu argumentează cu documente, motivele invocate, rezumându-se la afirmații gratuite și lipsite de veridicitate, depunând numai procesul verbal de calamitate și asigurare a daunelor în procent de 97% asupra culturii de floarea soarelui, aprobat de organele competente inclusiv Societatea Asigurarea Românească „ASIROM" - Sucursala Teleorman precum și decizia civilă nr. 378/21.02.2011 a Curții de Apel București.

Organul de inspecție fiscală menționează atât în primul cât și în al doilea referat că nu a fost cazul formulării de plângere penală.

Urmare celor prezentate anterior organul de revizuire constată următoarele:

Referitor la despăgubirile acordate de D.A.D.R. Teleorman pe anul 2007 în sumă de 14.256 lei, căreia îi corespunde un venit în sumă de 2.281 lei.

Luând în considerare cele expuse anterior, organul de soluționare a contestației reține neclarități în soluționarea contestației pentru suma de 2.281 lei aferente unei baze impozabile în sumă de 14.256 lei, din următoarele considerente:

În raportul de inspecție fiscală, organul de inspecție fiscală consideră eronat sumele primite de la D.A.D.R. Teleorman în baza Procesului verbal de calamitate nr. 3447/05.10.2007 în sumă de 14.256 lei ca și venituri impozabile, în condițiile în care această sumă reprezintă despăgubiri din calamități, deductibile fiscal.

În referatul de soluționare organul de inspecție fiscală (apreciază) afirmă că au fost considerate venituri impozabile întrucât petenta nu a ajustat cheltuielile aferente.

Pe de altă parte din R.I.F. se constată că petenta nu a înregistrat efectiv în Registrul de intrări ieșiri această sumă.

S-a luat în considerare la analiza acestui capăt de cerere și motivația petentei cuprinsă în sentința civilă nr. 378/21.02.2011, potrivit căreia veniturile din despăgubiri nu sunt impozabile conform art. 48 alin. (3), lit. c), din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare.

În drept, a invocat: prevederile Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare art. 48 alin. (3) lit. c), art. 48 alin. (7) lit. b), Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată (M.O. nr. 893/06.10.2005), pct. 12.6, 12.7 și 12.8, completate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonana Guvernului nr. 92/2003 privind Cod pe procedură fiscală, republicată (M.O nr. 380/31.05.2011 Ordonanța Guvernului cu modificările și complatările ulterioare art. 216 alin. (3) și alin. (3A1), art. 218 alin. (3) și Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată (M.O. nr. 380/31.05.2011) pct. 11.5, 11.6 și 11.7.

Referitor la accesoriile aferente diferenței de impozit pe venit stabilit suplimentar de plată pe perioada 01.01._08, reprezentând 5.025 lei - majorări de întârziere, comunicate petentei de Activitatea de Inspecție Fiscală aferente debitului de 15.097 lei cu adresa nr. 175/19.01.2010, așa cum se regăsesc în anexa 4 la R.I.F. nr. 144/14.01.2010.

In fapt, organul de inspecție fiscală reține că la stabilirea acestora în sarcina petentei reprezintă măsură accesorie în raport cu debitul.

Întrucât în sarcina reclamantului a fost stabilit un debit de natura impozitului pe venit în sumă de 15.097 lei, aceasta datorează majorări de întârziere aferente în sumă de 5.025 lei, calculate de organele de inspecție fiscală.

S-a reținut astfel că reclamantul a solicitat soluționarea contestației pentru întreaga sumă.

În cauză cererea își găsește soluționarea în principiul de drept accesorium sequitur principale, adică majorările de întârziere urmează debitul care le-a generat.

In drept, a invocat prevederile art. 116, art. 119 si art. 120 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A mai arătat recurenta-pârâtă că în mod greșit instanța a obligat Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.024 lei, având în vedere următoarele considerente:

Materia cheltuielilor de judecata, este reglementata de art. 274 - 277 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare. Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivității excesive.

In aceasta cauza nefiind vinovata de declanșarea activității judiciare, DGFP Teleorman, nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.

In drept, a arătat că prezentul recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 și următoarele din Codul de procedura civilă.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate în sensul anulării în totalitate a deciziilor de impunere nr. 11/19.01.2010 și respectiv decizia nr. 40/8.02.2012 prin care i-a fost respinsă contestația împotriva deciziei nr. 11/2010,capăt de cerere soluționat doar în parte de către instanța de fond; anularea deciziei de impunere nr. 88/13.03.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr.1429/12.03.2012, capăt de cerere nesoluționat de către instanța de fond; anularea deciziei de impunere nr. 124/9.04.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr.2037/9.04.2012, capăt de cerere nesoluționat de către instanța de fond; obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei, aspect lăsat nesoluționat de către instanța de fond; obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

În motivarea recursului, a arătat că, prin cererea de chemare în judecată formând obiectul dosarului nr._ (la acest dosar a fost conexat dosarul nr._ ) a solicitat anularea deciziilor de impunere mai sus menționate, cu motivația că în baza impozabilă au fost cuprinse și venituri care, în conformitate cu prevederile Codului fiscal, sunt venituri neimpozabile, că ulterior primului control efectuat, organul de inspecție fiscală a procedat la modifciarea bazei impozabile în sensul măririi acesteia prin neluarea în considerare a unor cheltuieli, care în conformitate cu prevederile Codului fiscal și Legea 82/1991 modificată,sunt cheltuieli deductibile și ignorarea actelor cu care a făcut dovada pierderilor înregistrate.

în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile de către expert Ronciș N., concluziile expertului fiind: pentru anul 2007,reclamantul datorează o diferență de impozit pe venit în sumă de 4.504 lei față de impozitul declarat și achitat de către reclamant; pentru anul 2008,reclamantul nu datorează impozit suplimentar pe venit,impozitul stabilit de către expert în sumă de 6452 lei fiind declarat și de către reclamant; - pentru anul 2010 și anul 2011,reclamantul nu datorează diferențe de impozit pe venit; - accesoriile pentru nevirarea în termen a sumei de 4.504 lei-diferență impozit pe venit aferent anului 2007 au fost calculate de către expert,fiind în sumă de 2.679 lei.

Concluzia finală a expertului a fost că reclamantul datorează suma totală de 7.183 lei din care: 4504 lei reprezentând impozit pe venit ca diferență între suma de 11.373 lei - impozit total stabilit prin expertiză pentru anii 2007-2011 și suma de 6869 lei - impozit pe venit declarat și achitat de către reclamant pentru aceiași perioadă; 2679 lei reprezentând accesorii pentru nevirarea diferenței de impozit pe anul 2007 în sumă de 4504 lei.

Diferența de impozit pe anul 2007 în sumă de 4504, datorată de către reclamant, la care se adaugă accesoriile în sumă de 2679 Iei, a fost stabilită de către expert,cu următoarea motivație:

Expertul a apreciat că suma de_ lei reprezentând c/v facturilor_/3.03.2007 și_/20.03.2007 nu reprezintă cheltuială deductibilă, deoarece reclamantul nu a probat plata acestor facturi în anul 2007; cheltuielile în sumă de 11.468 lei nu sunt deductibile,deoarece sunt aferente unor venituri neimpozabile și anume, despăgubirilor în sumă de 14.256 lei primite de la DADR Teleorman. Nedeductibilitatea acestor cheltuieli este susținută de către expert prin prisma art.48 alin.7 lit. b) din Codul fiscal.

Prin sentința nr.420/15.03.2013,Tribunalul Teleorman a admis în parte cererea de chemare în judecată, pronunțîndu-se doar cu privire la decizia nr.40/8.02.2012, nu și cu privire la celelalte decizii de impunere (în dispozitivul sentinței nr.420/15.03.2013 sunt inserate decizii de impunere care nu vizează PFA S. G. și nu fac obiectul prezentului dosar).

Sentința nr.420/15.03.2013 este netemeinică și nelegală, întrucât:

1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar cele reținute sunt contradictorii (art.488 pct.6 din codul de procedură civilă);

2. Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art.488 pct.8 din codul de procedură civilă).

1. Deși în practicaua sentinței sunt precizate cu exactitate deciziile de impunere ce fac obiectul cererii de chemare în judecată și a căror anulare a fost solicitată de către reclamant, în dispozitivul hotărârii instanța de fond face referire la decizii de impunere care nu formează obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv decizia nr.117/29.05.2012 și decizia nr.l22/8.06.2012.Aceste decizii nu doar că nu constituie obiectul cererii de chemare în judecată, dar nu vizează controlul fiscal efectuat Ia PFA S. G..

Din considerentele sentinței nr,420/15.03.2013 rezultă că instanța de fond a omologat concluziile expertului contabil,dar în acest context nu se justifică sumele reținute de către instanță în dispozitivul sentinței ca obligație de plată în sarcina reclamantului.

Nu există nicio motivație în cuprinsul sentinței privind stabilirea sumei de 4889 lei cu titlu de impozit suplimentar si a sumei de 7679 lei cu titlu de accesorii.

Suma totală stabilită de către expert cu titlu de impozit suplimentar pe anul 2007 este de 4504 lei,iar accesoriile sunt în sumă de 2679 lei.

Prin nepronuntarea unei soluții cu privire la deciziile de impunere nr. 11/19.01.2010, 88/13.03.2012 și 124/9.04.2012, prin nemotivarea sumelor reținute în dispozitivul hotărârii prin prisma actelor de la dosarul cauzei si prin stabilirea unor sume de plată în sarcina reclamantului, care vin în contradicție nu doar cu raportul de expertiză dar și actele de la dosarul cauzei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică si nelegală.

2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material (art.488 pct.8 din codul de procedură civilă)

Dacă se admite că instanța de fond a comis doar o greșeală materială în cuprinsul dispozitivului,în sensul că a inserat alte decizii de impunere și alte sume, probabil dintr-un alt dosar, prin raportare strict la considerentele sentinței nr. 420/15.03.2013, recurentul-reclamant a arătat că Tribunalul Teleorman a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Codului de procedură fiscală,dar și ale Legii 82/1991 modificată.

Din considerentele sentinței nr.420/15.03.2013 rezultă că pentru perioada 2007-2011, reclamantul datorează cu titlu de impozit suplimentar doar suma de 4504 lei la care se adaugă accesorii în sumă de 2679 le, în total suma de 7.183 lei-impozitul suplimentar fiind aferent anului 2007.

Pentru anii 2008.2009,2010 si 2011, atât expertul cât și instanța de fond au concluzionat că reclamantul nu datorează impozit pe venit suplimentar față de cel declarat si achitat.

Impozitul suplimentar în sumă de 4504 lei stabilit pentru anul 2007 a fost motivat în expertiză și respectiv în sentință prin mărirea bazei impozabile a PFA S. G. cu suma de 30.551 lei compusă din:

-19.083 lei c/v facturilor nr._ și_/2007 emise de Metal Construct SA București în baza cărora PFA S. G. a aprovizionat produse necesare activității agricole;

-11.468 lei - cheltuieli nedeductibile în opinia expertului,deoarece sunt aferente despăgubirilor primite de societate pentru producția calamitată (venit neimpozabil).

I. Cu privire la suma de 19.083 lei, apreciată de către instanță ca o cheltuială nedeductibilă deoarece reclamantul nu a probat plata facturilor în anul 2007, motivația reținută este urmarea aplicării greșite a prevederilor art. 6 din Legea 82/1991, art. 1 din OMFP nr.2.226/27.12.2006 coroborat cu art.155 alin.(5) din Codul fiscal și art.48 din Codul fiscal.

Facturile mai sus menționate nu au caracterului unor facturi proforme, ci țin loc atât de aviz de însoțire a mărfii,cât și document în baza căruia s-a efectuat plata produselor.

Potrivit art. 6 din Legea 82/1991, factura fiscală este un document justificativ care stă la baza înregistrării în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului, fiind un mijloc de probă cu privire la operațiunea facturată.

Art.6 alin.(l):" orice operațiune economico financiară efectuată și consemnată în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ". A.. (2)": Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care l-au întocmit,vizat și aprobat, precum și a persoanelor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz"

Având în vedere calitatea de document justificativ în contabilitate a facturii fiscale,dar și prevederile Ordinului MFP nr. 1752/2005 modificat prin OMFP 3055/2009, ambele emise în conformitate cu directivele europene,efectele tranzacțiilor și a altor evenimente sunt recunoscute și înregistrate în contabilitate, atunci când tranzacțiile se produc și nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul a fost încasat sau plătit fiind raportate în situațiile financiare ale perioadelor respective.

Cu alte cuvinte, însuși faptul livrării produselor către PFA S. G. atestată prin cele două facturi reprezintă o tranzacție ce urmează a fi reflectată în contabilitatea atât a vânzătorului, cât și a cumpărătorului, constituind document contabil justificativ pentru raportarea în situațiile financiare, inclusiv a stabilirii impozitului pe venit.

Această raportare se efectuează la data efectuării tranzacției, respectiv a ridicării produselor, ci nu la data efectuării plății.

Același regim l-ar fi avut și facturile în care s-ar fi consemnat venituri cuvenite PFA S. G., acestea fiind incluse în baza impozabilă la data emiterii facturii,ci la data efectuării plății.

Conținutul minimal obligatoriu al facturii fiscale este stabilit de art.1 din OMFP nr.2.226/2006 coroborat cu art.155 alin.5 din Codul fiscal.

În speță, cele două facturi au ținut loc atât de document justificativ al plății, cât și al livrării, reclamantul ridicând mărfurile și a efectuând plata acestora la ridicarea mărfurilor.

Având în vedere conținutul facturilor mai sus menționate, a arătat că acestea îndeplinesc condițiile minimal obligatorii prevăzute de lege pentru înregistrarea cheltuielilor în contabilitatea firmei și deducerea lor din venitul realizat în conformitate cu prevederea art.48 din Codul fiscal.

II. Cu privire la suma de 11.468 lei:

Pentru anul fiscal 2007, baza impozabilă a PFA S. G. a fost majorată de către expert, reținându-se acest fapt și în sentință, cu suma de 11.468 lei cu motivația că reprezintă o cheltuială nedeductibilă.

Caracterul nedeductibil al acestei sume a fost justificat prin aceea că suma de 11.468 lei, deși reprezintă c/v a trei facturi care dovedesc efectuarea unor cheltuieli de către reclamant în scopul activității desfășurate în anul 2007, este aferentă sumei de 14.256 lei primită de către reclamant de la DADR Teleorman cu titlu de despăgubiri pentru calamități, sumă ce reprezintă un venit neimpozabil.

Această motivație reținută și de către expert și de către instanță, este urmarea aplicării greșite a prevederilor art.19 alin.(l) din Legea 571/2003

Conform art.19 alin.(l) din Codul fiscal,"profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal,dm care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile."

Astfel, despăgubirile în sumă de 14.256 lei primite de către reclamant, recunoscute din punct de vedere al reglementărilor contabile pe o bază sistematică drept venituri ale perioadei corespunzătoare cheltuielilor pe care acestea le compensează, sunt luate la stabilirea profitului impozabil în această perioadă impozabilă ca venituri impozabilele, iar suma de 11.468 lei ca și cheltuială deductibilă, astfel încât profitul impozabil general de aceste operațiuni este, în fapt, nul.

Expertul a majorat baza impozabilă prin neluarea în calcul a cheltuielilor în sumă de 11.468 lei, dar a omis să excludă din baza impozabilă și suma de 14.256 lei-venituri neimpozabile.

III. Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate cheltuielile de judecată solicitate, omițând să se pronunțe cu privire la onorariul de avocat pentru care, în ședința de judecată din 1.03.2013 au fost depuse chitanțele nr.816 și 817 din 13.11.2012.

Având în vedere dispozițiile art. 452-453 cod procedură civilă (art.274 în reglementarea anterioară) a solicitat modificarea sentinței nr.420/15.03.2013 și sub acest aspect, respectiv să obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 2000 lei reprezentând onorariu avocat pentru fond în dosarele nr._ și_ (dosarul_ a fost conexat la dosarul_ )

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței nr.420/2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în sensul admiterii contestației și anulării deciziilor de impunere nr. 11/19.01.2010, nr.88/13.03.2012, nr.l24/9.04.2012 și a deciziei nr. 40/8.02.2012 prin care DGFP a soluționat contestația sa împotriva deciziei de impunere nr. 11/19.01.2010.

A solicitat modificarea sentinței nr.420/213 sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate pentru fondul cauzei,în sensul obligării pârâtei și la plata onorariului de avocat în sumă de 2000 lei conform chitanțelor de la dosar.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 pct.6 și 8 din codul de procedură civilă (art.304 pct.7 și 9 din reglementarea anterioară).

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Teleorman, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

A arătat că, în susținerea excepției prematurității, pârâta aduce ca argument data la care contestatorul și-a completat și precizat contestațiile inițiale formulate împotriva celor două acte administrative fiscale de impunere, recurentul-reclamant solicitând înlăturarea susținerii, întrucât cererile completatoare și precizatoare au fost formulate înlăuntrul termenului de 30 de zile calculat de la data comunicării actelor de impunere,respectiv la data de 11.05.2012..

Admiterea excepției prematurității capătului de cerere privind anularea deciziei de impunere nr.88/13.03.2012 ar avea drept consecință îngreunarea soluționării capătului de cerere privind anularea deciziei de impunere nr. 11/19.01.2010 și a deciziei nr. 40/8.02.2012 prin care DGFP Teleorman a soluționat contestația formulată de PFA S. G. împotriva acestei decizii de impunere.

Cele 3 acte administrative, respectiv decizia de impunere nr. 11/19.01.2010 (cu referire la care s-a pronunțat C.), decizia nr. 40/8.02.2012 prin care DGFP a soluționat contestația PFA S. G. și decizia de impunere 88/13.03.2012, stabilesc obligații de plată suplimentare de natura impozitul pe profit plus accesorii pentru aceiași perioadă și aceleași activități (anul 2008) sumele fiind diferite.

Excepția prematurității contestației formulată împotriva deciziei de impunere nr.124/9.04.2012 este nefondată și pentru faptul că la data de 4._ a formulat o nouă contestație împotriva acestei decizii de impunere, respectând așadar termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei, constituindu-se pe rolul Tribunalului Teleorman dosarul cu nr._ .

La termenul de judecată din 13.11.2012 a solicitat conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._, cerere care a fost admisă si pe cale de consecință, excepția prematurității contestației împotriva deciziei nr.124/9.04.2012, contestatie înregistrată la Tribunalul Teleorman la data de 23.05.2012. ,a rămas fără obiect.

Pe fondul cauzei, a arătat că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă fără echivoc inconsecvența organului de control DGFP Teleorman privind impunerea activității PFA S. G. în conformitate cu dispozițiile codului fiscal și actele normative speciale aplicabile în domeniul agriculturii,inconsecvență dovedită de conținutul celor 4 decizii de impunere emise, respectiv: decizia de impunere nr.11/19.01.2010 modificată prin decizia nr.40/8.02.2012; decizia de impunere nr.88/13.03.2012 și decizia de impunere nr.124/9.04.2012.

Astfel cum a precizat prin contestație și concluziile scrise depuse,iar ulterior prin cererea de recurs declarat în acest dosar, toate deciziile de impunere emise de către DGFP Teleorman prin care i s-au stabilit obligații de plată de natura impozitului suplimentare plus accesorii pentru perioada 26.10.2006-februarie 2012, sunt urmarea interpretării greșite a prevederilor art.42 lit. a) din Codul fiscal și a ignorării probelor administrate,respectiv:

Urmare a sentinței civile nr.2097/21.06.2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, menținută de Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr.378/21.02.2011, DGFP Teleorman a fost obligată să-i comunice în scris, motivat, punctul de vedere cu privire la contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. 11/2010, decizie prin care i s-a stabilit o diferență de impozit suplimentar de 15.097 lei plus majorări de întârziere în sumă de 5.025 lei pentru perioada 26.10._08.

Urmare a celor două hotărâri judecătorești, DGFP Teleorman „s-a aplecat cu mai multă responsabilitate asupra contestației sale și prin decizia nr.40/8.02.2012 i-a admis în parte contestația, emițând o nouă decizie de impunere, respectiv decizia nr.40/8.02.2012 în care diminuează sumele inițiale la suma de 12.816 lei cu titlu de impozit suplimentar și 3775 lei majorări de întârziere.

Stabilirea suma totale de_ lei prin decizia nr.40/8.02.2012 cu titlu de impozit suplimentar plus accesorii pentru perioada anilor 2007 și 2008,este consecința directă a ignorării de către DGFP Teleorman a următoarelor acte: - PV de calamitate 2257/9.08.200; natura sumei de 14.256 lei care a fost primită de la DADR Teleorman cu titlu de despăgubiri pentru calamitatea culturii de grâu și face parte din categoria veniturilor neimpozabile conform art.42 alin .l lit. a din Codul fiscal;

- ignorarea facturilor fiscale nr._/3.03.2007 și_/20.03.2007, înregistrate în Registrul de încasări și plăți;

- dovedirea de către reclamant a faptului că suma de 5400 lei reprezentând c/v a 6000 kg. floarea soarelui livrată de PFA Roșiori de Vede la . de Vede reprezintă cheltuială deductibilă, nu venit,deoarece astfel cum rezultă din actele dosarului și raportul de expertiză, PFA S. G. a achiziționat cele 6000 kg. floarea soarelui pentru a obține în contrapartidă ulei de la . de Vede, necesar pentru plata arendei (la dosar există tabele nominale cu semnături ale proprietarilor de terenuri care au primit plata arendei în ulei);

- pârâta a ignorat și faptul că în anul 2008, PFA S. G. nu a avut cultură de floarea soarelui, ci doar culturi de toamnă pe u suprafață de 92,24 ha. pentru care i s-a aprobat cererea de sprijin financiar nr.8582/10.10.2008 fiindu-i acordată suma de 18.448 lei (PV de recepție, compensare și restituire nr.8537 și cerere pentru ajutor de minimis în agricultură;

- suma de 15.810 Iei reprezentând c/v a 18.000 kg. floarea soarelui nu a fost înregistrată ca venit în anul 2008 deoarece PFA S. Gh. în anul 2008 nu a avut cultură de floarea soarelui, iar suma de 15.810 lei nu numai că nu a constituit venit, dar a reprezentat o cheltuială deductibilă, fiind folosită pentru plata arendei în ulei; - susținerea pârâtei că PFA S. G. a primit subvenții de la DADR în luna mai, iunie 2008, a fost infirmată de extrasele de cont depuse, din care rezultă că nu a primit subvenție;

- susținerea pârâtei că suma de 2.455 lei este o cheltuială este urmarea ignorării de către pârâtă a celor două contracte de comodat privind mașinile și utilajele care au servit pentru cultivarea,întreținerea și recoltarea culturilor agricole pe terenurile primite în arendă, lucrări care nu puteau fi efectuate fără utilaje,iar schimbarea pieselor de schimb uzate era o obligație care îi revenea comodatarului.

Dovada corectitudinii susținerilor sale privind nelegalitatea deciziilor de impunere nr.11/19.01.2010 si a deciziei de modificare nr.40/8.02.2012 este însușită în parte si de către expert.

Recurenta pârâtă nu a adus niciun argument care să combată concluziile expertului, limitându-se să reitereze aceleași susțineri din întâmpinare.

Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._, reclamanta a solicitat: anularea deciziei nr. 40/8.02.2012, de soluționare a contestației, a deciziilor de impunere nr. 11/19.01.2010, nr. 88/13.03.2012, nr. 124/9.04.2012, a raportului de inspecție fiscală nr. 1429/12.03.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 2037/9.04.2012.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._, reclamanta a solicitat: anularea deciziei de impunere nr. 124/9.04.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 2037/9.04.2012.

Prin încheierea de ședință din data de 1.02.2013, s-a dispus conexarea celor două cauze.

Prin sentința civilă recurată, instanța a admis în parte acțiunea.

A anulat decizia nr.117/29.05.2012 și actele care au stat la baza emiterii acesteia, emise de pârâtă.

Curtea reține că, prin decizia nr. 40/8.02.2012, emisă de D.G.F.P. Teleorman, a fost soluționată contestația formulată de P.F.A. S. G. împotriva măsurilor dispuse prin raportul de inspecție fiscală nr. 144/14.01.2010, sintetizat în decizia de impunere nr. 11/19.01.2010, privind impozitul pe venit și accesorii aferente stabilite suplimentar pentru anii 2007 și 2008.

Prin decizia nr. 117/29.05.2012, emisă de D.G.F.P. Teleorman, a fost soluționată contestația nr. 2 din 1.04.2013, formulată de P.F.A. S. G. împotriva deciziei de impunere nr. 124/9.04.2012.

Prin decizia nr. 122/8.06.2012, emisă de D.G.F.P. Teleorman, a fost soluționată contestația formulată de P.F.A. S. G. împotriva deciziei de impunere nr. 88/13.03.2012.

Prin cererile de chemare în judecată ce fac obiectul dosarelor conexate nu s-a solicitat anularea deciziei nr. 117/29.05.2012 sau a deciziei nr. 122/8.06.2012.

Astfel cum arată recurenta-reclamantă în cuprinsul motivelor de recurs, aceste două decizii nu constituie obiectul cererii de chemare în judecată, chiar dacă o vizează pe reclamantă.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C.proc.civ., „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.

În cauză, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, soluționând cereri care nu au făcut obiectul cauzei deduse judecății, cu nerespectarea limitele în care a fost învestită.

În această situație este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., instanța de fond pronunțându-se extra petita.

Acest motiv de recurs reprezintă expresia principiului disponibilității și a obligației instanței de a se pronunța doar asupra cererilor deduse judecății.

De asemenea, sunt întemeiate susținerile recurentei-pârâte, în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate în cuprinsul întâmpinării.

Instanța de fond admis acțiunea în parte, anulând, în totalitate decizia de soluționare a contestației nr.117/29.05.2012 și actele care au stat la baza emiterii acesteia, și în parte, deciziile de soluționare a contestațiilor nr. 40/08.02.2012 și nr.122/08.06.2012 precum și actele care au stat la baza emiterii acestora.

Deși reclamanta a solicitat în mod explicit, prin cererile de chemare în judecată conexate, exclusiv anularea deciziei nr. 40/8.02.2012, de soluționare a contestației, a deciziilor de impunere nr. 11/19.01.2010, nr. 88/13.03.2012, nr. 124/9.04.2012, a raportului de inspecție fiscală nr. 1429/12.03.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 2037/9.04.2012, instanța de fond s-a raportat la alte acte administrative fiscale în cuprinsul dispozitivului și în motivarea sentinței.

Se observă și că, în cuprinsul motivării și în dispozitiv sunt menționate mai multe sume ca reprezentând accesoriile aferente impozitului pe venit pentru anul 2007, deși în raportul de expertiză este menționată exclusiv suma de 2679 lei, existând, sub acest aspect, o contradicție între considerente și dispozitiv.

De asemenea, este întemeiat motivul de recurs privind cheltuielile de judecată.

Deși instanța s-a pronunțat asupra capătului de cerere având acest obiect, din cuprinsul considerentelor nu rezultă motivele pentru care cheltuielile de judecată au fost admise în parte, fiind incident, sub acest aspect, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

În raport de aceste constatări nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs.

Potrivit art. 312 alin. (3) teza a II-a C.proc.civ., „casarea hotărârii se pronunță se pronunță în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului”, precum în situația în care s-a pronunțat cu privire la altceva decât i s-a cerut, iar „dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată, pentru a se asigura o judecată unitară”.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) și (3) teza a II-a C.proc.civ., Curtea va admite recursurile, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursurile formulate de recurentul - reclamant S. G. și recurenta - pârâtă Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană A Finanțelor Publice Teleorman, împotriva Sentinței civile nr.420/15.03.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, în dosarul nr._ .

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

R. I. C. A. J. A. P.

GREFIER,

P. B. B.

Red: CRI/2 ex.

Tehnored: CRI/BPB

Tribunalul Teleorman

Judecător: Z. L.

← Pretentii. Decizia nr. 3812/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Obligaţia de a face. Decizia nr. 8679/2014. Curtea de Apel... →

Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 5480/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 5480/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI