Pretentii. Decizia nr. 3812/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3812/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 31798/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3812
Ședința publică de la 15.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - C. A.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București pentru fosta Administrație a Finanțelor Publice sector 6 București, împotriva sentinței civile nr.5613/15.11.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. L. și intimata pârâtă - chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că prin Serviciul Registratură, la data de 08.05.2014, intimatul reclamant a depus întâmpinare, părțile solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ., o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5613/15.11.2013 pronunțată de Tribunalul București-SCAF a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. L. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, fiind respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a AFP Sector 6 București.
A fost obligată pârâta AFP Sector 6 să restituie reclamantului suma de 1603 lei reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă debitului principal, calculată de la data perceperii taxei menționate și până la data restituirii efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție, fiind obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 1603 lei reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă debitului principal, calculată de la data perceperii taxei menționate și până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30 lei.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamanta a solicitat în contradictoriu cu AFP Sector 6 București și AFM restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală de la data achitării taxei și până la restituire, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a susținut că a achiziționat un autoturism second-hand din Germania, iar pentru înmatricularea acestuia a fost obligat să achite taxă de poluare.
Taxa de poluarea a fost încasată, susține reclamanta, cu încălcarea art. 90 din Tratatul CE și 148 din Constituție care instituie prioritatea prevederilor tratatului față de legislația internă.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dispozițiile din dreptul național, iar instanțele din statele membre au obligația de a aplica prioritar, obligație statuată și prin hotărârile pronunțate de CJE.
Este evident că normele interne contravin dispozițiile Tratatului CE.
În drept, se invocă art. 25 și 90 din Tratatul CE, art. 11 și 148 din Constituție, OUG 50/2008, Legea 554/2004, Directiva 92/12/CEE.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, tribunalul consideră că este neîntemeiată și o va respinge, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
În ceea ce privește „scoaterea din cauză” a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, tribunalul reține că această apărare reprezintă o veritabilă excepție a lipsei calității procesuale pasive, susținându-se că un alt organ fiscal ar fi cel competent să soluționeze cererea de restituire. Or, în cauză, pe lângă faptul că nu s-a făcut dovada pretinsului transfer al contribuabilului către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului București, cererea de restituire a fost adresată pârâtei, care a și formulat un răspuns de refuz.
Prin urmare, se reține calitatea procesuală pasivă a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București.
Totodată, tribunalul reține că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care se reține și calitatea procesuală pasivă a chematei în garanție, în raporturile procesuale incidentale.
7. Asupra admisibilității acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare
Tribunalul reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Cât privește respectarea principiului eficienței care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, se poate observa că, potrivit procedurii reglementate prin art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală, persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii – termen stabilit de art. 207 din Codul de procedură fiscală, iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție, în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin urmare, termenele prevăzute de lege ar constitui un fine de neprimire pentru persoanele care au respectat cu bună-credință legislația internă. Se impune, așadar, a observa care este calea procesuală internă accesibilă tuturor persoanelor, care să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Din această perspectivă, în lipsa unor dispoziții speciale în acest sens, se aplică dispoziția de drept comun prin care o persoană poate obține restituirea unei sume achitate în lipsa unei obligații legale în acest sens.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Având a se pronunța asupra limitării în timp a efectelor răspunsului la întrebările preliminare formulate în cauza N. C‑263/10, prin hotărârea din 7 iulie 2011, Curtea a reținut, în conformitate cu o jurisprudență constantă, că interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea, în special, hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, hotărârea din 10 ianuarie 2007, Skov și Bilka, C‑402/03, par. 50, precum și hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzezițski, C‑313/05, par. 55).
Curtea a refuzat solicitarea Guvernului Român, ceea ce înseamnă că nu s-a limitat posibilitatea oricărei persoane interesate de a invoca, în scopul de a contesta raporturi juridice stabilite cu bună‑credință, o dispoziție pe care instanța europeană a interpretat‑o.
În cauzele conexate nr. C-46/93 si C-48/93 Brasserie du pêcheur c. Bundesrepublik Deutschland și The Queen c. Secretary of S. for Transport (hotărârea din 5 martie 1996), Curtea de justiție a statuat asupra principiului răspunderii statului membru pentru prejudiciile cauzate persoanelor particulare prin încălcări ale dreptului comunitar care îi sunt imputabile, calificând sfera încălcărilor imputabile legiuitorului național, condițiile răspunderii statului, precum și întinderea despăgubirii.
Curtea a statuat că atunci când o încălcare a normelor dreptului comunitar de către un stat membru este imputabilă legiuitorului național care acționează într-un domeniu în care dispune de o marjă extinsă de apreciere pentru a lua decizii normative, persoanele particulare vătămate au dreptul la reparație, în măsura în care norma de drept comunitar încălcată are ca obiect conferirea de drepturi acestora, dacă încălcarea este suficient de gravă si dacă există o legătură de cauzalitate directă între această încălcare si prejudiciul cauzat persoanelor particulare. cu această rezervă si în cadrul dreptului național, statul trebuie să repare consecințele prejudiciului cauzat prin încălcarea normelor dreptului comunitar, încălcare care îi este imputabilă. Cu toate acestea, condițiile stabilite prin legislația națională aplicabilă nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care au în vedere reclamațiile similare de natură internă si nu pot fi concepute în asa fel încât să facă practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației (par. 74).
S-a mai reținut că obligația statelor membre de a repara prejudiciile cauzate persoanelor particulare prin încălcări ale dreptului comunitar care le sunt imputabile nu poate fi limitată la prejudiciile cauzate ulterior pronunțării unei hotărâri de către Curte prin care se constată încălcarea imputată (par. 96).
Solicitarea Guvernului german de limitare în timp a efectelor hotărârii, în sensul ca prejudiciul eventual reparabil să privească doar prejudiciile survenite după pronunțarea hotărârii în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen, având în vedere că persoanele prejudiciate nu au introdus în prealabil nici o acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă, a fost, de asemenea, respinsă de Curte cu motivarea din par. 97-100.
Or, același lucru s-a întâmplat și în cauza N., astfel că principiul că statului îi incumbă obligația de a repara consecințele prejudiciului trebuie respectat în cadrul dreptului național, iar condițiile de fond si de formă sunt cele stabilite prin diferitele acte normative naționale în materie.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile.
Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
8. Asupra fondului acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare
Instanța apreciază că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis acțiunea reclamantului împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei percepute ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București la restituirea sumei de 1603 lei.
9. Asupra cererilor accesorii
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul constată că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, în speță s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă. Prin urmare, instanța reține că a existat rea-credință în sensul art. 994 C.civ., motiv pentru care a obligat pârâta la plata dobânzii legale de la data încasării până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
10. Asupra cererii de chemare în garanție
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice Sector 6 Bucuresti a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
În temeiul art.274 C.p.civ, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, arătând că hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
1. În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6.
Învederam instanței faptul ca in conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "{1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Învederează faptul ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art. 3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe
poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.^6.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de "identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția noastră si intimatul -reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care va solicitam admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurata in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
2. In ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere considerentele următoare:
Astfel, arătam ca O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o incalcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciem că în speță nu sunt ă încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art. 214A1- 214A3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se inmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest i sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor". £
Totodată, precizează faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, reținute de instanța de fond precizează următoarele:
Incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si art. 9.
Totodată, in speța de fata, intimatul-reclamant nu se incadreaza nici in situațiile de ^ excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, menționează ca potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afacerî".
Menționează ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizează ca principiul " poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, învederează următoarele:
In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima inmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost inmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior inmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, învederează instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu incepere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de inmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, invedereaază ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 i privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Totodată, menționează ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel: "(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul-reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care solicită sa se considere taxa de poluare achitata de intimatul-reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neintemeiata.
Referitor la plata dobânzii fiscale, reglementată de art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, urmează a se constata că intimatul-reclamant nu se încadrează în dispozițiile art. 117 Cod procedura fiscală pentru a fi indreptatit la restituirea sumei de 1603 lei, ci aceasta a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2008.
Potrivit art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003:
"Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, apreciază ca solicitarea privind restituirea sumei de 1603 lei, actualizată cu aplicarea dobânzii fiscale, pe calea prezentei acțiuni, este inadmisibilă.
Menționează ca practica judiciara, că în dosarul_/3/2009 Curtea de Apel București Secția a Vlll-a C. Administrativ si Fiscal a reținut în mod irevocabil, prin decizia civila 1026/22.04.2010, că este neîntemeiat capătul de cerere privind dobânda legală.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicită instanței respingerea lui, ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt intrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu se încadrează in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina recurentei pentru a fi obligați la plata cheltuielilor de judecata.
În cauză intimatul-reclamant nu invocă niciun motiv de nelegalitate a Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule pentru suma de 1603 lei, ci caracterul ilicit al dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, aspect ce nu poate fi reținut în culpa instituției .
F. de argumentele prezentate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurata, in principal in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar pe fond ca neintemeiata.
In drept, art. 304. pct. 9 Cod Procedura Civila.
Intimata-reclamantă în temeiul art. 115 și următoarele din Codul de procedură civilă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 pentru considerentele expuse mai jos:
Invocă excepția tardivității declarării recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art. 301 din Codul de procedură civilă, "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel," iar recurenta pârâtă a declarat recurs la data de 17.02.2014, deci după expirarea celor 15 zile de la comunicare prevăzute de dispozițiile legale.
Conform dispozițiilor art. 101 alin. 1 din Codul de procedură civilă, "Termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul".
Având în vedere considerentele arătate, a solicitat admiterea excepției tardivității declarării recursului și respingerea recursului ca tardiv declarat.
2. Pe fond:
In fapt, la data de 16.06.2011 a achiziționat din Germania la mâna a doua un autoturism marca OPEL, cu . șasiu WOLOTGF_, nr. identificare WOLOTGF_ și an de fabricație 2001.
In vederea înmatriculării acesteia, a fost obligată să achite taxa de poluare pentru înmatriculare în cuantum de 1.603 lei, prevăzută de dispozițiile OUG nr. 50/2008, în vigoare la data efectuării plății, cu modificările și completările ulterioare, deși autoturismul fusese înmatriculat anterior în Germania în anul 2001.
Taxa de poluare auto, achitată pentru reînmatricularea autoturismului, a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea art. 90 alin. 1 al Tratatului Comunității Europene, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005 care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.
Diferențierea la care sunt supuse autovehiculele rulate importate față de cele deja înmatriculate rezultă din obligativitatea de plată a acestei taxe odată cu prima ei înmatriculare în România, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului.
Față de disp. art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare.
In conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Se constată așadar că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, fapt ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție: „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern".
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare... Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2".
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională". Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Apreciază că se impune a fi menționat faptul că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
In aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
La data de 10.11.2011 s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Sector 6 București cu o cerere prin care a solicitat să i se restituie taxa plătită.
Prin adresa nr._/08.02.2012 Administrația Finanțelor publice sector 6 i-a comunicat decizia nr. 81/08.02.2012 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, nr._/12.10.2011.
Prin hotărârea pronunțată instanța de fond a reținut în mod corect faptul că Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București are calitate procesuală pasivă, având în vedere faptul că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ fiscale, pentru perceperea acesteia neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
De asemenea instanța a reținut și faptul că cererea de restituire a sumei a fost adresată pârâtei care a și formulat un răspuns de refuz.
Totodată Tribunalul în mod corect a reținut și faptul că potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008 și HG nr. 686/2008 taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care s-a reținut și calitatea procesuală pasivă a chematei în garanție, în raporturile procesuale incidentale.
In combaterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6, a învederat instanței de fond faptul că obiectul cauzei vizează restituirea unei taxe, sens în care legitimare procesuală pasivă are organul care a încasat taxa și căruia îi revine competența de administrare a creanței fiscale potrivit art. 33 din OG. 92/2003 conform căruia „pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenta revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, in a cărui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului.
De asemenea, instanța de fond s-a pronunțat în mod corect asupra admisibilității acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, întrucât sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004, iar din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În ceea ce privește fondul acțiunii instanța a apreciat în mod corect că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, în condițiile în care acestea sunt prioritare ca forță juridică celor naționale.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 ) interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Instanța a reținut că prin stabilirea taxei de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul CE, instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal nr. C106/77. In cazul de față comparația se face între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxa de poluare, ori după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
în mod corect instanța a reținut că prin obligarea la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României a admis acțiunea subsemnatei împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei percepute ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București la restituirea sumei de 1603 lei.
Referitor la dobânda legală tribunalul a constatat că potrivit art. 994 C. civ. când cel ce a primit plata a fost de rea credință este dator a restitui atât capitalul cât și interesele sau fructele din ziua plății. Prin urmare în mod corect și legal a obligat pârâta la plata dobânzii legale de la data încasării până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 371/2 alin. 2 C.pr. civ.
Față de toate aceste considerente, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței civilă nr. 5613/15.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX- a C. Administrativ și Fiscal, prin care în mod corect și legal a fost obligată AFP Sector 6 să restituie suma de 1603 lei reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă debitului principal, calculată de la data perceperii taxei și până la data restituirii efective.
Deliberând asupra excepției tardivității, precum și asupra recursului, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Cu privire la excepția tardivității recursului se reține că este neîntemeiată urmând a fi respinsă întrucât se constată că recurentei-pârâte i-a fost comunicată sentința recurată la data de 31.01.2014, iar recursul a fost înregistrat la data de 17.02.2014, prin urmare cu respectarea termenului de 15 zile calculat conform art. 301 din C.proc.civ. 1865.
Pe fondul recursului, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Cu privire la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-AFP Sectorul 6, Curtea constată că prima instanță a respins această excepție în mod corect având în vedere că a constatat că există o identitate între persoana acestei pârâte și persoana căreia reclamanta i-a solicitat restituirea taxei de poluare achitată acesteia, neavând relevanță sub acest aspect împrejurarea că potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008 contravaloarea acestei taxe a fost virată în contul administrat de către Administrația F. pentru Mediu, având în vedere că această taxă a fost determinată de calculul efectuat de către recurenta-pârâtă concretizat prin decizia de calcul atacată de către reclamantă cu contestație administrativ-fiscală, respinsă de asemenea ca neîntemeiată.
De asemenea, criticile vizând fondul cauzei nu pot fi reținute având în vedere în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimate, având în vedere caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv T. și N., de generală aplicare atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
În acest context, împrejurarea că instituirea unei asemenea taxe prin OUG nr. 50/2008 a fost justificată de necesitatea înlocuirii unei metodologii de calcul al accizelor, devenită inaplicabilă și evitarea pătrunderii în România a unui mare de autoturisme având o normă de poluare inferioară Euro 3, cu nivel ridicat de poluare, nu poate fi reținută în admiterea recursului și constatarea caracterului conform al normelor interne în raport de dispozițiile art. 110 TFUE, având în vedere că acest articol instituie principiul nediscriminării în stabilirea sarcinilor fiscale de către statele membre pentru aplicarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul U.E., principiu constatat a fi încălcat prin OUG nr. 50/2008 conform jurisprudenței CJUE în cauzele anterior menționate.
Nefondate sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretare a disp. art. 148 din Constituția României și a prevederilor legii nr. 157/2005, având în vedere că dispozițiile OUG nr. 50/2008 care a stat la baza calculării în sarcina reclamantei a taxei de poluare încalcă, potrivit aceleiași jurisprudențe, dispozițiile art. 110 TFUE și principiul nediscriminării în materia stabilirii unor asemenea taxe.
În esență, prin cele două decizii pronunțate împotriva României de CJUE, s-au reținut următoarele:
„Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
Din această perspectivă, se constată că susținerile recurentei-pârâte privind necesitatea încadrării reclamantei în dispozițiile de excepție ale art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, precum și art. 33 din Directiva a șasea privind sistemul comun al TVA nu pot fi apreciate ca întemeiate având în vedere că sunt străine cadrului procesual invocat de către reclamantă și nu înlătură concluzia primei instanțe în sensul încălcării principiului nediscriminării în materia stabilirii taxei de poluare, în sensul reținut prin jurisprudența menționată.
De asemenea, faptul că o . state membre UE practică o asemenea taxă nu conduce la concluzia conformității între dispozițiile OUG nr. 50/2008 și art. 110 TFUE.
Nu vor fi reținute nici criticile privind greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a principiului nediscriminării instituit prin disp. art. 110 TFUE, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 se instituie o discriminare între cele două categorii de autovehicule, având aceleași particularități și vechime, inclusiv uzură, însă prima incluzând exclusiv autoturismele second-hand provenind din import, neînmatriculate pe teritoriul României, iar secunda, autoturismele second-hand înmatriculate pe teritoriul României, care nu sunt însă supuse obligație de a plăti o asemenea taxă.
Este nerelevantă și împrejurarea potrivit căreia a existat o corespondență între autoritățile din România și Comisia Europeană, finalizată prin concluzia că legislația internă respectă dispozițiile comunitare, nefiind introdusă procedura de infringement, având în vedere că în fapt CJUE a constatat o asemenea încălcare în cadrul cauzelor împotriva României cu referire la formele aflate în vigoare ale OUG nr. 50/2008.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind aplicarea disp. art. 8 din OUG nr. 50/2008 având ca obiect condițiile de restituire a contravalorii taxei reziduale, reclamanta solicitând restituirea taxei de poluare percepută la data înmatriculării autoturismului, iar nu la data scoaterii acestuia din circulație, nefiind dovedită o identitate între cuantumul celor două taxe.
În plus, Curtea reține că deși legislația fiscală internă a instituit obligația plății unei astfel de taxe o asemenea împrejurare nu conduce la înlăturarea încălcărilor principiului instituit de art. 110 TFUE.
Astfel, faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost adoptate în temeiul procedurii prevăzută de art. 115 alin. 4 din Constituția României și în acest context, pronunțarea Deciziei nr. 802/2009 de Curtea Constituțională a României, nu pot conduce la admiterea recursului, având în vedere necesitatea respectării principiilor stabilite de CJUE în cele două cauze pronunțate împotriva României în temeiul art. 110 TFUE cu referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cauze ulterioare acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, având o aplicare directă și prioritară față de aceasta.
De asemenea, vor fi înlăturate și susținerile recurentei-pârâte privind neîncadrarea reclamantei în disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, având în vedere considerentele din decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ale cărei considerente s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”
Nefondat este și motivul de recurs vizând greșita interpretare și aplicare a disp. art. 274 C.proc.civ. având în vedere culpa procesuală a recurentei-pârâte, conform celor reținute anterior, neavând relevanță buna-credință în acordarea acestor cheltuieli, ci exclusiv caracterul fondat al acțiunii și refuzul nejustificat al pârâtei de a recunoaște reclamantei dreptul de a-i fi restituită taxa de poluare plătită cu încălcarea dreptului comunitar.
Totodată, vor fi respinse și criticile vizând pretinsa acordare greșită a dobânzilor legale având în vedere că această dobândă legală urmează a fi acordată reclamantei conform disp. art. 124 din OG nr. 92/2003, iar în plus, Curtea va avea în vedere și decizia pronunțată de CJUE în cauza M. I. împotriva României, decizie potrivit căreia „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, considerente care coroborate conduc în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ. 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 la respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.
Respinge recursul formulat recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București pentru fosta Administrație a Finanțelor Publice sector 6 București, împotriva sentinței civile nr.5613/15.11.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. L. și intimata pârâtă - chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
| ← Anulare act administrativ. Încheierea nr. 09/2014. Curtea de... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 5480/2014.... → |
|---|
