Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Sentința nr. 1287/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1287/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 39/2/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Sentința Civilă nr. 1287

Ședința publică din 22.04.2014

Curtea constituită din:

Președinte: S. D. G.

Grefier: T. M.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. TV G. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI având ca obiect „anulare act emis de C. Național al Audiovizualului – dec.671/10.12.2013”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 15.04.2014 și apoi pentru azi, 22.04.2014 când a pronunțat următoarea sentință:

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 06.01.2014 sub nr._, reclamanta S.C. A. TV G. S.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, contestație împotriva Deciziei nr.671/10.12.2013, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 10.000 lei.

În motivare, reclamanta arată că prin decizia atacată a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 10.000 lei având ca temei pretinsa încălcare în cadrul emisiunii X Factor, difuzată în ziua de 24.11.2013, de postul A. 1, a dispozițiilor art.40 alin.3 și art.47 alin.2 din Codul audiovizual.

Arată reclamanta că prin decizia pe care o contestă, pârâtul a stabilit în sarcina sa săvârșirea mai multor contravenții având în vedere că abaterile de la normele reglementate de Codul audiovizual reprezintă contravenții astfel cum reiese din art.91 alin.1 din Legea nr.504/2002.

Întrucât legea nr.504/2002 nu conține nicio normă generală derogatorie de la dispozițiile cuprinse în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, rezultă că obligația reglementată de art.10 din acest din urmă text de lege, revine și pârâtului CNA în cadrul activității sale de sancționare.

Pentru nerespectarea art.10 din OG 2/2001, în mod evident, sancțiunea care intervine este nulitatea actului administrativ de sancționare întrucât prin această încălcare se elimină posibilitatea analizei individuale a fiecărei fapte, a analizei individuale a fiecărei sancțiuni aplicate.

Art.10 reglementează un drept al contravenientului cu privire la modul de individualizare a sancțiuni care îi este aplicată.

În ceea ce privește netemeinicia constatării încălcării disp. art.47 alin.2 din Codul audiovizualului, arară că nu există nicăieri în cadrul citatelor din decizie vreun element care să ateste faptul că vreuna dintre afirmații și remarci critice au privit orientarea sexuală a concurentului. Toate replicile reținute de pârâtul CNA în cadrul deciziei au avut ca punct de plecare vestimentația concurentului. Un asemenea temei nu poate reprezenta însă temei de discriminare.

Cu privire la netemeinica constatării încălcării în cadrul emisiunii a disp. art.40 alin.3 din Codul audiovizual, arată că singura replică pe care probabil pârâtul CNA a vut-o în vedere ca fiind de natură injurioasă este cea aparținând lui D. Bittman „J. are un nume, Paolo e nimeni”. Prin această afirmație, membrul juriului s-a referit în mod evident la notorietatea artistică a concurentului, ca fiind una absolut inexistentă și nu a reprezentat în nici un caz vreo apreciere cu privire la personalitatea acestuia.

Concluzionează reclamanta că pârâtul a aplicat legea cu încălcarea principiului in dubio pro reo, fapt care atrage la rândul său nulitatea actului administrativ.

În susținere reclamanta a depus înscrisuri.

Pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI a depus întâmpinare la data de 18.02.2014 prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată iar pe fond, menținerea deciziei de sancționare ca fiind legală și temeinică.

Analizând probele administrate în cauză Curtea constată următoarele:

Prin decizia atacată reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de_ lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. 3 și art. 47 alin. 2 din decizia CNA 220/2011.

S-a reținut în fapt că în cadrul emisiuni X-factor din 24.11.2013 unul dintre membrii juriului a manifestat o atitudine discriminatorie, jignitoare, disprețuitoare la adresa unui concurent, atitudine generată de orientarea sexuală a acestuia. Mai precis C. S. I., cunoscut sub numele de scenă Cheloo, a adresat concurentului cuvintele, considerate a avea un caracter injurios și discriminator de către CNA: „Eu disprețuiesc tot ceea ce ești, ceea ce reprezinți, și țara asta te va trimite acasă, cu siguranță. Azi.”

Ceilalți membrii ai juriului nu au reacționat față de afirmațiile colegului de platou ci s-au mulțumit să adreseze felicitări concurentului pentru prestația avută. Consiliu a mai reținut că orientarea sexuală a concurentului era cunoscută, fapt care rezultă din edițiile precedente ale emisiunii și din prezentarea făcută concurentului la începutul emisiunii.

Amenda a fost aplicată în conformitate cu prevederile art. 91 alin. 1 și 3 din legea 504/2002.

Referitor la aplicarea art. 10 din OG 2/2001, Curtea constată că în cazul deciziilor CNA se aplică normele derogatorii cuprinse în legea 504/2004 nu normele generale în materie contravențională cuprinse în OG 2/2001. Potrivit art. 93 alin. 1 din legea 504/2003 „Sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop.”. Art. 94 din același act normativ prevede următoarele: „Contravențiilor constatate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 28 alin. (1) și ale art. 32.”

Din interpretarea per a contrario a acestui text de lege rezultă că pentru contravențiile constatate de Consiliu nu se aplică în completare prevederile OG 2/2001.

Pe de altă parte, însă, Curtea constată că doar una dintre contravențiile reținute în sarcina reclamantei este susținută de faptele imputate acesteia.

Încadrarea juridică a faptelor s-a făcut, așa cum am arătat mai sus, prin raportare la dispozițiile art. 40 alin. 3 și art. 47 alin. 2 din decizia CNA nr. 220/2011 și la art. 91 alin. 1 și 3 din legea 504/2003.

Textele de lege invocate prevăd următoarele: art. 40 alin. 3)Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.

Art. 47 alin. 2) Este interzisă în programele audiovizuale orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.

Art. 91 alin 1 și 3: (1) Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (2), art. 26^1 alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) și (5), art. 39^1 și art. 48, precum și ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu. (...)

(3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 lei la 100.000 lei.

Faptele imputate, așa cum rezultă din decizia atacată, se referă în mod exclusiv la cuvintele adresate unui concurent de orientare homosexuală de către unul dintre membrii juriului, cuvinte care au fost reproduse mai sus. Or aceste cuvinte prin care se exprimă disprețul, desconsiderarea față de concurent, nu au și un caracter de injurie. Membrul juriului și-a exprimat doar propria atitudine psihică față de orientarea sexuală a concurentului fără utilizarea unui limbaj injurios. Nu există nimic licențios în limbajul utilizat, nu se folosesc epitete insultătoare, în fapt nu este caracterizat concurentul ci sunt exprimate sentimentele celui care vorbește. Dacă aceste cuvinte ar fi fost utilizate cu referire la prestația concurentului, așa cum încearcă să susțină reclamanta, ele și-ar fi pierdut în totalitate caracterul ilicit.

Ceea ce conferă caracter ilicit afirmațiilor reținute de Consiliu este faptul că ele au fost determinate de orientarea sexuală a concurentului vizat. Această orientare sexuală a fost cunoscută de membrii juriului, așa cu rezultă din decizia CNA, fiind făcută publică încă de la începutul emisiunii. Formularea utilizată de Cheloo nu lasă loc nici unei îndoieli cu privire la faptul că acesta s-a referit la acest aspect nu la prestația din seara respectivă a concurentului. Cheloo a precizat că disprețuiește la concurent ceea ce este, ceea ce reprezintă. Așadar nu era vorba de reușita sau nereușita din cadrul emisiunii ci de aspecte generale privind persoana vizată. Or în contextul dat, singurele aspecte generale cu privire la persoana concurentului, aspecte despre care să se poată spune că îl reprezintă pe acesta, erau cele referitoare la orientarea sexuală a acestuia.

Retractarea membrului juriului, care a întrebat retoric în cadrul emisiunii „dar m-am legat eu de orientarea lui sexuală?” este neconvingătoare în condițiile în care nu a fost una promptă, făcută imediat ce celelalte persoane din platou au comentat afirmațiile vizate raportându-le la orientarea sexuală a concurentului.

Cât privește celelalte replici Curtea constată că în cuprinsul deciziei a fost reprodus întregul dialog din platou dar din motivarea actului rezultă că emitentul a considerat că are caracter ilicit doar afirmația analizată de instanță. Simpla îngroșare a unor replici nu poate conduce la concluzia că acestea ar fi fost considerate contrare normelor în materie de audio-vizual, în lipsa unei analize concrete a acestor replici.

În aceste condiții, fapta imputată constituie o încălcare a prevederilor art. 47 alin 2 din Decizia 220/2011, fapt care atrage incidența art. 91 alin 1 și 3 din legea 504/2004.

Petentul a citat în cuprinsul acțiunii și prevederile art. 114 alin. 1 din Decizia 220/2011 potrivit cărora „(1) Nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 27, 47 și 48, ale art. 90 alin. (1) și (3), ale art. 96, precum și nerespectarea prevederilor legale privind acordarea dreptului la replică se sancționează conform dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului.” Acest text din Decizie intră în contradicție cu prevederile art. 91 din legea 504/2002, instituind un regim sancționator mai greu decât prevede legea pentru nerespectarea unor dispoziții din deciziile având caracter normativ ale Consiliului, dar, așa cum rezultă din cuprinsul actului atacat, acest text nu a fost avut în vedere la individualizarea sancțiunii ci individualizarea s-a realizat prin raportare la limitele prevăzute de art. 91 din legea 504/2002.

Pe de altă parte, în condițiile în care individualizarea sancțiunii s-a realizat în considerarea a două fapte contravenționale iar Curtea a reținut că reclamanta a săvârșit doar una dintre ele, se impune reindividualizarea sancțiunii.

În lipsa unor date concrete cu privire la ponderea celor două fapte în amenda aplicată de Consiliu, Curtea apreciază că reindividualizarea trebuie să se facă prezumând că ponderea fiecărei contravenții era de 50 %, motiv pentru care amenda va fi redusă la jumătate, amenda astfel rezultată fiind în limitele prevăzute de art. 91 din legea 504/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. TV G. S.A. cu domiciliu procesual ales la „S.C.A U., Mustăciosu” din București, sector 5, Calea 13 Septembrie nr.129, ., . în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI cu sediul în București, sector 5, ..

Modifică decizia CNA 671/10.12.2013 în sensul că reduce amenda la 5000 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2014.

Președinte, Grefier,

S. D. G. T. M.

Red. Jud.SDG

Tehnored. TM/ 4 ex./2014

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Sentința nr. 1287/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI