Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 2905/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2905/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 5428/2/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2905
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.10.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
GREFIER: R. B.
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror C. C..
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâtul M. A. și Internelor – Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Migrație, având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor – anulare adresă nr._/S2/SE/24.07.2014”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă, la prima strigare a cauzei, pârâtul M. A. și Internelor – Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Migrație, prin consilier juridic V. A., cu delegație de reprezentare juridică la dosar, fila 54, lipsă fiind reclamantul B. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 21.10.2014, adresă din partea Curții de Apel București – Cabinetul Vicepreședintelui, prin care se aduce la cunoștință instanței faptul că prin adresa nr._ din data de 20.10.2014 a Serviciului Român de Informații, înregistrată sub nr._ din data de 21.10.2014 la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București, a fost depus pentru dosar un înscris cu caracter „strict secret”, ce poate fi consultat de către completul de judecată investit cu soluționarea cauzei, în condițiile prevăzute de legislația informațiilor clasificate.
De asemenea, se învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 24.10.2014, adresă din partea Curții de Apel București – Cabinetul Vicepreședintelui, prin care se aduce la cunoștință instanței faptul că prin adresa nr._ din data de 22.10.2014 a Ministerului A. Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, înregistrată sub nr._ din data de 24.10.2014 la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București, au fost depuse pentru dosar înscrisuri cu caracter „strict secret”, ce pot fi consultate de către completul de judecată investit cu soluționarea cauzei, în condițiile prevăzute de legislația informațiilor clasificate.
Pârâtul M. A. și Internelor – Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Migrație, prin consilier juridic, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se putea prezenta și apărătorul reclamantului.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se prezenta apărătorul reclamantului.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reclamantul B. C., prin avocat P. C. - L., cu împuternicire avocațială la fila 49 din dosar, și pârâtul M. A. și Internelor – Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Migrație, prin consilier juridic V. A., cu delegație de reprezentare juridică la dosar, fila 54.
Reclamantul B. C., prin avocat, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Pârâtul M. A. și Internelor – Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Migrație, prin consilier juridic, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Reprezentantul Ministerului P. arată că nu are alte cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul reclamantului în susținerea cererii de chemare în judecată.
Reclamantul B. C., prin avocat, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Solicită a se avea în vedere faptul că până la acest termen nu s-a demonstrat sub nicio formă de către Inspectoratul General pentru Imigrări că reclamantul ar prezenta un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. Condiția de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța națională este instituită de către legiuitor în OUG nr. 194/2002, atât în cazul unei șederi temporare, cât și în cazul unei șederi permanente. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că legiuitorul, sub nicio formă, sub nici un aspect, prin nicio normă imperativă nu face o diferențiere între respectarea acestei condiții într-un grad cu mai puțină rigurozitate în cazul șederii temporare și mult mai accentuată în cazul șederii permanente. Astfel, atât timp cât legiuitorul nu impune aceste distincții între respectarea condiției pentru cele două tipuri de ședere temporară și permanentă, consideră că nu trebuie să se aducă în plus ceea ce legiuitorul nu menționează în lege. Mai mult decât atât, consideră că autoritatea pârâtă tocmai prin faptul că prelungește succesiv dreptul de ședere temporară al reclamantului recunoaște, implicit, că acesta îndeplinește condiția de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. Astfel, pârâtul se contrazice în afirmații, pe de o parte respinge dreptul de ședere permanentă, pe motiv că nu îndeplinește condiția de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, iar pe de altă parte prelungește dreptul de ședere și constată că prin prelungirea dreptului de ședere întrunește această condiție. Mai mult decât atât, autoritatea pârâtă, în cazul în care ar fi constatat, la un moment dat, că există anumite fapte care să conducă la ideea că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, ar fi avut la îndemână mijloacele necesare să-i revoce dreptul de ședere sau să nu-i prelungească dreptul de ședere, când acesta se prezintă să-și prelungească dreptul de ședere și să fie îndepărtat de pe teritoriul României. Or, autoritatea pârâtă nu face nimic în acest sens și-i prelungește succesiv dreptul de ședere temporară, iar pe de altă parte, îi respinge dreptul de ședere permanentă. Mai mult decât atât, solicită să se ia în considerare faptul că sunt limitativ prevăzute de lege infracțiunile pentru care un cetățean străin reprezintă un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. Solicită ca, prin prisma documentelor depuse la Departamentul de Informații Clasificate, să se ia în considerare dacă, într-adevăr, documentele depuse cu privire la reclamant se înscriu în acele criterii limitativ prevăzute de legiuitor. Pentru aceste considerente, solicită să se admită acțiunea și își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pârâtul M. A. și Internelor – Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Migrație, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și să se constate în mod legal și temeinic a fost refuzată cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României, întrucât reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională a României, astfel cum rezultă din documentele clasificate transmise de Serviciul Român de Informații, care nu pot avea pentru instituția pârâtă un caracter consultativ. Din punctul său de vedere, când o instituție cu atribuții în asigurarea siguranței naționale îi comunică faptul că un cetățean străin prezintă pericol, nu poate decât lua act și refuza o astfel de cerere. Instanța, însă, în baza consultării informațiilor, poate aprecia și cenzura dacă informațiile sunt suficiente și concludente. Solicită, de asemenea, a se reține faptul că a avea drept de ședere temporară pe teritoriul României este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a obține dreptul de ședere permanentă. În privința diferitelor drepturi care se acordă străinului, potrivit OUG nr. 194/2002 și a condiției care trebuie menținută, în sensul de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, a expus pe larg, prin întâmpinare și a arătat care sunt motivele pentru care acest pericol trebuie apreciat distinct. Totodată, solicită a se avea în vedere și faptul că instanța nu a fost investită cu analizarea legalității și temeiniciei actului administrativ prin care i s-a acordat reclamantului dreptul de ședere temporară și că instanța trebuie să analizeze actul dedus judecății prin raportare la elementele, la condițiile și la actele existente în momentul în care instituția pârâtă a refuzat cererea de acordarea a dreptului de ședere permanentă.
Reprezentantul Ministerului P. consideră argumentele invocate de reclamant ca neîntemeiate. Din documentele cu caracter secret aflate la C. de Informații Clasificate al Curții de Apel București rezultă neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 71 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, astfel încât, în mod corect, autoritatea pârâtă a respins cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung. Din conținutul OUG nr. 194/2002 rezultă că sunt reglementate două drepturi de ședere, pe termen lung și temporar, cu condiții diferite de acordare. Instanța a fost investită cu analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 71 din OUG nr. 194/2002. Or, așa cum rezultă din actele aferente dosarului, nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de acest articol și anume aceea ca reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. Într-adevăr o condiție pentru acordarea acestui drept de ședere pe termen lung este aceea ca reclamantul să fie și titularul unui drept de ședere, condiție îndeplinită în cauză, însă prin interpretarea textului amintit anterior, rezultă că nu este o condiție suficientă. Trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, una dintre acestea, așa cum a arătat anterior, nefiind îndeplinită de către reclamant. Pentru toate aceste argumente, solicită să se respingă acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Reclamantul B. C., prin avocat, în replică, solicită să se facă o anumită departajare. În privința susținerilor reprezentantului autorității pârâte, cum că aceasta nu are la îndemână mijloacele necesare să revoce sau să refuze prelungirea dreptului de ședere temporară, le consideră nefondate. Legiuitorul prin OUG nr.194/2002 a instituit, în mod expres, cazuri de revocare și anulare. Este inadmisibil să se considere că această autoritate, care analizează niște acte depuse la autoritatea respectivă și care decide prelungirea sau revocarea unor drepturi de ședere, să nu poată să ia măsuri în acest sens. Asta ar însemna că toți cetățenii străini care la un moment dat sunt îndepărtați de pe teritoriul României să nu fie îndepărtați decât prin intermediul instanțelor judecătorești, ceea ce este inadmisibil din punctul său de vedere. Chiar și în cazul dobândirii dreptului de ședere permanentă legiuitorul, prin art. 77 din OUG nr. 194/2002, a instituit cazuri de anulare și revocare. Deci, mijloacele cu privire la aceste măsuri erau la îndemâna pârâtului prin OUG nr.194/2002.
Pârâtul M. A. și Internelor – Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Migrație, prin consilier juridic, depune practică judiciară și, în duplică, arată că a reținut faptul că reclamantul este interesat să obțină revocarea dreptului său de ședere temporară.
Curtea rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII a de C. Administrativ și Fiscal la data de 29.06.2014 sub nr._, reclamantul B. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. A. INTERNE -INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI - Direcția Migratie anularea respingerii cererii de stabilire a domiciliului in România, dispusa prin adresa nr_/S2/SE; obligarea Inspectoratului General pentru Imigrări la aprobarea stabilirii domiciliului său in România; obligarea Inspectoratului General pentru Imigrări la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii, s-au arătat următoarele:
In fapt, in data de 25.10.2013, reclamantul a depus la Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Ilfov cererea de stabilire a domiciliului său in România, însoțita de documentele prevăzute la art. 71 din OUG 194/2002 republicata cu modificările si completările ulterioare, privind regimul străinilor in România.
La data de 29.07.2014, a ridicat de la sediul IGI adresa nr._/S2/SE, prin care i s-a comunicat de către Inspectoratul General pentru Imigrări faptul ca in urma analizării cererii sale, aceasta a fost respinsa in temeiul art. 71, alin. 1, lit. f. din OUG 194/2002 privind regimul străinilor in România, întrucât prezintă pericol pentru ordinea publica si siguranța naționala.
Reclamantul a menționat faptul ca se află in România din anul 1993, de la vârsta de 16 ani, având un drept de ședere in România in baza părinților săi care se aflau aici in tara, iar dupa ce s-a căsătorit cu o cetateana romana din anul 2002 si pana in prezent, a avut si deținut permis de ședere in scop de reîntregirea familiei, astfel ca autoritatea parata ii prelungește in mod succesiv dreptul de ședere temporara in România. In tot acest timp a avut o conduita ireproșabila, nu a întreprins nicio acțiune de natura a aduce atingere ordinii publice ori siguranței naționale, nici măcar nu a avut contacte cu persoane presupuse a aparține acestei categorii. Din anul 2002 este căsătorit cu o cetateana romana cu care are 2 copii cetățeni romani, fiind un familist convins, in permanenta preocupându-se de echilibrul familiei sale. In toata aceasta perioada a obținut drepturi de ședere consecutive fara a întâmpina nicio piedica din partea autorităților competente in eliberarea permiselor de ședere temporara.
In consecința, consideră ca motivul respingerii cererii sale este neintemeiat si ca sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de legislația in vigoare, pentru aprobarea stabilirii domiciliului in România.
In acest caz, solicită paratei sa dovedească in drept si in fapt, cu probe, gradul de pericol pe care l-ar reprezenta eu pentru ordinea publica si siguranța naționala, precum si faptele pe care le-ar fi comis, si care s-ar incadra in cele menționate de legile speciale in vigoare.
Pe aceste considerente, solicită anularea respingerii stabilirii domiciliului in România comunicata prin adresa menționata, obligarea paratei la aprobarea stabilirii domiciliului său in România si obligarea paratei la achitarea cheltuielilor de judecata.
In drept, au fost invocate prev. art. 74, alin. 3 OUG 194/2002.
Pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Cetățeanul turc B. C. s-a adresat instituției pârâte solicitând acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România. După studierea documentației depuse în susținerea solicitării sale, precum și din verificările efectuate, Comisia constituită la nivelul instituției pârâte a propus respingerea cererii formulate, în temeiul art. 71 alin. 1 lit. f din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La baza măsurii contestate au stat informațiile transmise de către Serviciul Român de Informații prin adresa nr._ din 18.12.2013, din care rezultă că cetățeanul străin prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. Astfel, în raport de informațiile transmise de Serviciului Român de Informații, precum și de dispozițiile Legii nr. 51/1991, privind siguranța națională a României și ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, care statuează că principala atribuție a acestei instituții este de a asigura siguranța națională, Inspectoratul General pentru Imigrări nu putea soluționa pozitiv cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României.
În cazul de față informațiile care au stat la baza actului administrativ contestat au caracter secret de stat, nivelul de secretizare strict secret, astfel că acestea nu puteau fi comunicate străinului, care nu este o persoană autorizată pentru a avea acces la informațiile secret de stat, așa cum prevede Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.
Pentru considerentele expuse anterior si in conformitate cu dispozițiile art. 294 pct. 2 din C.pr.civ., aceste documente având caracter clasificat, nu pot fi depuse la dosarul cauzei nici în întregime nici în parte, ci vor fi puse la dispoziția completului de judecată, prin compartimentul documente clasificate al instanței, spre a fi consultate, cu respectarea prevederilor Legii nr. 182/2002 și ale H.G. nr. 585/2002.
Deși existența unui pericol pentru ordinea publică și siguranța națională constituie un motiv de respingere atât a cererilor de acordare a dreptului de ședere temporară cât și a cererilor de ședere pe termen lung, între cele două instituții există diferențe semnificative. Astfel, șederea temporară se acordă pe perioade limitate de timp, străinii fiind nevoiți să solicite prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României la expirarea perioadei pentru care le-a fost acordat acest drept, în caz contrar fiind obligați să părăsească țara înainte de expirarea dreptului de ședere acordat anterior (art. 11 din O.U.G. nr. 194/2002). Statutul de cetățean cu drept de ședere pe termen lung se acordă pe perioadă nedeterminată (art. 70 alin. 1 din O.U.G. nr. 194/2002), iar odată acordat, permite străinului să-și stabilească domiciliul în România, acesta având doar obligația de a-și reînnoi permisul de ședere din 5 în 5 ani, pe baza dovezii deținerii spațiului de locuit pentru adresa unde va avea stabilit domiciliul.
Titularii unui drept de ședere pe termen lung beneficiază, în condițiile legii, de tratament egal cu cetățenii români, așa cum este prevăzut la art. 75 din O.U.G. nr. 194/2002. Titularul unui permis de ședere pe termen lung pe teritoriul României, în calitatea sa de membru U.E. poate intra și rămâne până la 90 de zile în orice stat membru U.E. fără obligativitatea obținerii în prealabil a unei vize de intrare, adică fără ca autoritățile statului respectiv să mai procedeze la vreo verificare, deși altfel cetățenii statelor terțe sunt supuși unor verificări amănunțite.
Statutul de cetățean străin cu drept de ședere pe termen lung în România este cel mai apropiat de statutul de cetățean român, fiind de fapt ultima etapă înainte de obținerea cetățeniei române. Prin urmare, apare ca firesc faptul ca obținerea dreptului de ședere pe termen lung să fie condiționată de îndeplinirea unor cerințe mult mai stricte decât cele cerute pentru obținerea dreptului de ședere temporară. Este evident că existența unui pericol pentru ordinea publică și siguranța națională poate fi de natură să împiedice acordarea dreptului de ședere pe termen lung chiar dacă nu împiedică acordarea dreptului de ședere temporară.
Gradul de pericol pentru ordinea publică și siguranța națională se apreciază de organele competente în domeniu, care au la îndemână mai multe măsuri ce pot fi dispuse față de un cetățean străin. Astfel, pentru motive ce țin de ordinea publică și siguranța națională, prevederile legale oferă posibilitatea de a dispune împotriva unui străin de la refuzul acordării vizei de intrare, nepermiterea intrării, acordarea deciziei de returnare, instituirea interdicției de intrare în țară, refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung până la declararea ca indezirabil a acestuia, toate în funcție de gradul de pericol social pentru ordinea publică și siguranța națională pe care un străin îl prezintă.
Astfel, faptul că cetățeanul străin este beneficiarul unui drept de ședere temporară este o condiție necesară dar nu și suficientă pentru obținerea dreptului de ședere pe termen lung. Statul este liber să decidă în conformitate cu legea și pe cale administrativă cu privire la șederea unui străin pe teritoriul său. Acesta este un atribut ce decurge din principiul suveranității, principiu consfințit de art. 1 alin. 1 din Constituția României și care constituie fundamentul actualei ordini juridice internaționale.
Pe de altă parte, împrejurarea că străinului nu-i pot fi comunicate informațiile secret de stat pe baza cărora s-a respins cererea acestuia de acordare a dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României, își găsește reglementarea prin însăși Constituția României, care prevede la art.31 alin.3 că „Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze [...] siguranța națională." De asemenea, reclamantul nu este lipsit de garanțiile împotriva arbitrariului ori abuzurilor, câtă vreme decizia Inspectoratul General pentru Imigrări este supusă controlului instanței de judecată, iar autoritatea prezintă magistratului documentele clasificate avute în vedere la respingerea cererii de ședere pe termen lung.
Faptul că străinului i s-a refuzat acordarea dreptului de ședere pe termen lung nu are nici un efect în ceea ce privește dreptul de ședere temporară, așa cum este prevăzut de art. 74 alin. 4 din O.U.G. nr. 194/2002 potrivit căruia „Refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung nu produce efecte juridice asupra dreptului de ședere al titularului cererii". În consecință, soluția de respingere a cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România a fost dată cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de legislația în vigoare.
La termenul din 1.10.2014, Curtea a dispus emiterea unei adrese către pârâtă, pentru a depune la compartimentul de documente clasificate al instanței actele avute în vedere de pârâtă la respingerea cererii formulate de reclamant.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor invocate de reclamant, a apărărilor pârâtei și a înscrisurilor administrate în cauză, inclusiv a celor cu caracter „strict secret”, Curtea constată următoarele:
Reclamantul, cetățean turc s-a adresat instituției pârâte la data de 25.10.2013 solicitând acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România.
După studierea documentației depuse în susținerea solicitării sale, precum și din verificările efectuate, Comisia constituită la nivelul instituției pârâte a propus respingerea cererii formulate, în temeiul art. 71 alin. 1 lit. f din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin adresa nr._/S2/SE din 24.07.2014.
La baza măsurii contestate au stat informațiile transmise de către Serviciul Român de Informații prin adresa nr._ din 18.12.2013, din care rezultă că cetățeanul străin prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. Astfel, în raport de informațiile transmise de Serviciului Român de Informații, precum și de dispozițiile Legii nr. 51/1991, privind siguranța națională a României și ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, care statuează că principala atribuție a acestei instituții este de a asigura siguranța națională, Inspectoratul General pentru Imigrări a arătat că nu putea soluționa pozitiv cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României.
Potrivit disp. art. 70 din OUG nr. 194/2002, „(1) Dreptul de ședere pe termen lung se acordă, la cerere, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioadă nedeterminată, străinilor care, la data soluționării cererii, sunt titulari ai unui drept de ședere temporară sau beneficiari ai protecției internaționale în România.
(2) Dreptul de ședere pe termen lung nu se acordă următoarelor categorii de străini:
a) titulari ai dreptului de ședere temporară pentru studii;
b) solicitanți sau beneficiari de protecție temporară;
c) solicitanți sau beneficiari de protecție în România, alta decât protecția internațională;
d) solicitanți de protecție internațională;
e) titulari ai dreptului de ședere temporară conferit de viza de scurtă ședere, viza diplomatică sau de serviciu.
(3) Dreptul de ședere pe termen lung încetează în următoarele situații:
a) în cazul anulării sau revocării;
b) în cazul obținerii unui drept de ședere pe termen lung pe teritoriul altui stat;
c) în cazul absenței de pe teritoriul statului român pentru o perioadă mai mare de 12 luni consecutive, cu excepția situației în care, în această perioadă, străinul a beneficiat de un drept de ședere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene;
d) în cazul absenței de pe teritoriul statului român pe o perioadă mai mare de 6 ani consecutivi, chiar dacă în această perioadă a beneficiat de un drept de ședere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene;
e) la cerere sau la dobândirea cetățeniei române;
f) în cazul absenței de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, pe o perioadă mai mare de 2 ani consecutivi, a rezidentului pe termen lung, posesor al unui permis de ședere pe termen lung cu mențiunea "Fost posesor de Carte albastră a UE", sau a membrilor săi de familie cărora le-a fost acordat statutul de rezident pe termen lung;
g) în cazul anulării protecției internaționale în condițiile Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare, atunci când dreptul de ședere pe termen lung a fost obținut în calitate de beneficiar al protecției internaționale în România.
(4) În situația în care, la încetarea dreptului de ședere pe termen lung în cazurile prevăzute la alin. (3) lit. b) - d), străinul se găsește pe teritoriul României, în termen de 30 de zile de la data comunicării, acesta poate solicita eliberarea unui permis de ședere temporară pentru scopurile și în condițiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
(5) Străinului al cărui drept de ședere pe termen lung a încetat în condițiile alin. (3) lit. b) sau c) i se poate acorda un nou drept de ședere pe termen lung, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, după o ședere legală și continuă pe teritoriul României de 12 luni.
(6) Dreptul de ședere pe termen lung al unui fost posesor de Carte albastră a UE nu încetează în cazul în care străinul poate face dovada că a lipsit de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, pentru a exercita o activitate economică în calitate de angajat remunerat sau de lucrător independent, pentru a exercita o activitate pe bază de voluntariat sau pentru a studia în țara de origine.”
Rezultă că dreptul de ședere pe termen lung se acordă la cerere străinilor titulari ai unui drept de ședere, dacă îndeplinesc cumulativ condițiile prev. de art. 71 al. 1 lit. a – f, printre care și aceea ca solicitantul să nu prezinte pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
Documentele cu caracter „strict secret” comunicate Curții de Apel și consultate de completul învestit cu soluționarea cauzei, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, justifică măsura adoptată de autoritatea pârâtă în sensul respingerii cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat însă în mod constant (ex. cauzele L. și Kaya contra României) că nicio persoană care face obiectul unei măsuri bazate pe motive de siguranță națională nu trebuie lipsită de garanții împotriva arbitrariului. În special, ea trebuie să aibă posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organ independent și imparțial, abilitat să analizeze toate chestiunile de fapt și de drept pertinente pentru a putea statua asupra legalității măsurii și a sancționa un eventual abuz al autorității. În fața acestui organ de control, persoana respectivă trebuie să beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-și putea prezenta punctul de vedere și a respinge argumentele autorităților.
De asemenea, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 763/2006, că judecătorul are acces la documentele situate pe diferite niveluri de secretizare, potrivit Legii nr. 182/2002, în condițiile și cu respectarea procedurilor specifice stabilite prin acest act normativ, normele restrictive în această pricină vizând exclusiv persoana în cauză, astfel că prin aplicarea corectă a legislației în materie exercitarea efectivă și concretă a dreptului de acces la instanță și a dreptului la apărare este asigurată potrivit exigențelor și normelor constituționale și convenționale, iar riscul de arbitrariu din partea autorităților administrative este înlăturat.
Dreptul la domiciliu nefiind un drept absolut al străinilor, el nu poate fi pretins a fi recunoscut peste voința statului căruia i-a fost adresată o atare cerere, atunci când sunt invocate motive de siguranță națională. Orice persoană care face obiectul unei măsuri bazate pe motive de siguranță națională nu trebuie să fie lipsită de garanție împotriva arbitrariului, în sensul că trebuie să aibă posibilitatea de a supune măsura litigioasă controlului unui organ independent și imparțial care să analizeze legalitatea acesteia și să sancționeze orice eventual abuz al autorităților.
Astfel, în cauza de față măsura a fost supusă cenzurii instanței de contencios administrativ în fața căreia au fost administrate probe în condiții de contradictorialitate, instanța având acces la documentația cu caracter „ strict secret” ce a fundamentat măsura atacată, fiind astfel respectate exigențele accesului la un proces echitabil.
În ceea ce privește argumentele reclamantului, Curtea reține că adresa SRI are un caracter consultativ, având aceeași forță probatorie ca și alte înscrisuri nesecrete ce pot fi administrate în cadrul unui proces; Curtea nu a avut în vedere forța sa ca și înscris „obligatoriu”, ci a analizat ansamblul probator ca atare, incluzând și acest înscris.
Ca și pârâtul, față de informațiile comunicate cu adresa depusă la C. de Informații Clasificate al instanței, înscrisuri cu caracter „strict secret”, Curtea apreciază că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, acesta neîndeplinind condiția de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. Aceste informații cu caracter secret, în raport de care a fost soluționată cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România și care au fost comunicate în urma demersurilor întreprinse de pârât, sunt suficiente, în opinia instanței, pentru a justifica o soluție de respingere a cererii, acțiunile cu care reclamantul este cunoscut justificând pe deplin soluția pronunțată în dosarul său administrativ cu atât mai mult cu cât în baza dispozițiilor Ordonanța de Urgență nr. 194/ 2002 are o vocație, iar nu un drept la obținerea respectivului drept de ședere.
Reclamantul a învederat că nu este cunoscut ca o persoană ce prezintă pericol public, dar analizând actele depuse de SRI se constată că acțiunile reclamantului se pot încadra în dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/ 1991. Din documentele depuse la C. Documente Clasificate al instanței, reiese că există elemente concrete și nu de ordin general care să justifice refuzul pârâtului de a acorda reclamantului dreptul de ședere permanentă în România.
Faptul că se află in România din anul 1993, de la vârsta de 16 ani, având un drept de ședere in România in baza părinților săi care se aflau aici in tara, că s-a căsătorit cu o cetățeana romana din anul 2002 si pana in prezent, că a avut si deținut permis de ședere in scop de reîntregirea familiei, că autoritatea parata ii prelungește in mod succesiv dreptul de ședere temporara in România, că are 2 copii cetățeni romani, fiind un familist convins, in permanenta preocupându-se de echilibrul familiei sale nu sunt aspecte relevante, față de motivul pentru care a fost respinsă cererea reclamantului, ci dovedesc doar îndeplinirea altor condiții pentru acordarea dreptului de ședere permanentă ori a altor drepturi.
Deși existența unui pericol pentru ordinea publică și siguranța națională constituie un motiv de respingere atât a cererilor de acordare a dreptului de ședere temporară, cât și a cererilor de ședere pe termen lung, Curtea reține argumentul pârâtei, în sensul că între cele două instituții există diferențe semnificative.
Astfel, șederea temporară se acordă pe perioade limitate de timp, străinii fiind nevoiți să solicite prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României la expirarea perioadei pentru care le-a fost acordat acest drept, în caz contrar fiind obligați să părăsească țara înainte de expirarea dreptului de ședere acordat anterior (art. 11 din O.U.G. nr. 194/2002).
Statutul de cetățean cu drept de ședere pe termen lung se acordă pe perioadă nedeterminată (art. 70 alin. 1 din O.U.G. nr. 194/2002), iar odată acordat, permite străinului să-și stabilească domiciliul în România, acesta având doar obligația de a-și reînnoi permisul de ședere din 5 în 5 ani, pe baza dovezii deținerii spațiului de locuit pentru adresa unde va avea stabilit domiciliul. Titularii unui drept de ședere pe termen lung beneficiază, în condițiile legii, de tratament egal cu cetățenii români, așa cum este prevăzut la art. 75 din O.U.G. nr. 194/2002. Titularul unui permis de ședere pe termen lung pe teritoriul României, în calitatea sa de membru U.E. poate intra și rămâne până la 90 de zile în orice stat membru U.E. fără obligativitatea obținerii în prealabil a unei vize de intrare, adică fără ca autoritățile statului respectiv să mai procedeze la vreo verificare, deși altfel cetățenii statelor terțe sunt supuși unor verificări amănunțite. Statutul de cetățean străin cu drept de ședere pe termen lung în România este cel mai apropiat de statutul de cetățean român, fiind de fapt ultima etapă înainte de obținerea cetățeniei române.
Prin urmare, apare ca firesc faptul ca obținerea dreptului de ședere pe termen lung să fie condiționată de îndeplinirea unor cerințe mult mai stricte decât cele cerute pentru obținerea dreptului de ședere temporară. Astfel, faptul că cetățeanul străin este beneficiarul unui drept de ședere temporară este o condiție necesară dar nu și suficientă pentru obținerea dreptului de ședere pe termen lung.
Reținând că din cuprinsul documentației cu caracter „strict secret” reiese că măsura de respingere a cererii de acordare a dreptului de ședere permanentă este legală, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul B. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .. 5, . în contradictoriu cu pârâtul M. A. și Internelor – Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Migrație, cu sediul în sector 5, București, .-5, . neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, recurs ce se va depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2014.
Președinte Grefier
A. M. R. B.
Red./Tehnored. A.M. /5 ex./
Data red. 24.11.2014
l. 3 .>
| ← Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 8995/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
