Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 5474/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 5474/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 8132/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5474
Ședința publică din data de 26 iunie 201
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant V. A., împotriva sentinței civile nr. 3314/06.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SECTOR 1 BUCUREȘTI, C. M. BUCUREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, INSTITUȚIA P. M. BUCUREȘTI, având ca obiect „completare dispozitiv dosar nr._/3/2013”.
La apelul nominal a răspuns recurentul-reclamant prin avocat M. P., lipsă fiind intimații-pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurentul-reclamant prin avocat a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea sentința recurate si trimiterea dosarului primei instanțe pentru a se pronunța pe capătul de cerere omis
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3314/06.05.2014 a Tribunalului București a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului V. A., având ca obiect completarea dispozitivului sentintei civile nr. 6195/10.12.2013 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr._/3/2013
Pronunțând acestă hotărâre, instanța de fond a reținut că n dosarul_/3/2013 s-au solicitat:
I.Anularea partiala a Hot. 921/17.11.2006, art. 62 borderou 20 pozitia 3, emisa de C. M. Bucuresti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor;
II. Anularea hotararii Subcomisiei Locale sector 1 prin care a fost propusa spre validare acordarea de despagubiri banesti, astfel cum a fost validata prin art. 62, borderou 20 pozitia 3 din Hot.921/17.11.2006 a Comisiei Munic. Bucuresti;
III. Obligarea paratelor la acordarea unei suprafete de teren de 500 mp pentru loc de casa pe raza munic. Bucuresti;
IV. In subsidiar, in situatia in care s-ar constata ca in prezent nu mai exista posibilitatea acordarii unei suprafete de teren de 500 mp pentru loc de casa, acordarea contravalorii de piata, ce reprezinta suprafata de 500 mp, calcutata la data emiterii hotararii nr. 921/17.11.2006 (data de atribuire conform art. 13 alin. 4 din L. 44/1994 aflata in vigoare la data de 17.11.2006) si Anularea partiala a hotararii nr. 1428/24.09.2012 emisa de C. munic. Bucuresti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
La acest dosar au fost conexate dosarele nr._/3/2013, nr._/3/2012 si nr._/3/2012, iar obiectul acestora nu difera de obiectul actiunii din dosar nr._/3/2013.
A mai reținut instanța de fond că potrivit încheierii de sedinta din data de 22.04.2014 s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate in dispozitivul sentinței civile nr. 6195/10.12.2013, în sensul că:
,, Obligă pârâtele să soluționeze cererea reclamantului….. și, în subsidiar, dacă nu există această posibilitate, acordarea contravalorii prin plata unei despăgubiri, conform art. 7 din HG nr. 1217/2003.
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul hotărârii nr. 6195/10.12.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2013 în sensul că hotărârea nr. 921/17.11.2006 este emisă de C. M. București și nu de S. L., cum greșit s-a consemnat”.
In ce priveste cererea de completare, Tribunalul a remarcat că niciunul dintre petitele actiunii cu care a fost investita instanta nu are in vedere, anularea propunerii de acordare de despagubiri, pentru ca instanta sa analizeze si sa se pronunte asupra capatului de cerere privind anularea ca nelegala a propunerii de acordare a despagubirilor de catre S. locala a sectorului 1.
Imprejurarea ca in considerentele hotararii s-au analizat anumite elemente de nelegalitate ale conduitei acestei parate nu constituie un argument in sustinerea unei atare cereri, care nu vizeaza completarea unei hotarari in sensul indicat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul- reclamant V. A., solicitând casarea acesteia.
Arată recurentul că unicul motiv de respingere a cererii de completare dispozitiv a fost faptul ca nu a fi investit instanța cu soluționarea unui capăt de cerere care sa vizeze anularea propunerii de acordare de despăgubiri.
Arată recurentul că soluția pronunțata este nelegala si netemeinica, considerentele instanței fiind străine de cererea dedusa judecații.
Dosarul în care a fost pronunțată hotărârea finală este compus din trei cauze conexate, iar in petitul cererii ce a făcut obiectul dosarului_/3/2012, la capătul 2 de cerere s-a solicitat:
„II. Anularea hotărârii Subcomisiei Locale Sector 1 prin care a fost propusa spre validare acordarea de despăgubiri bănești subsemnatului, astfel cum a fost validata prin art 62, borderouI 20 poziția 3 din Hotărârea nr. 921/17.11.2006 a Comisiei M. București, iar in subsidiar, verificarea legalității acesteia, daca va fi calificata drept operațiune administrativa."
In mod analog, in petitul cererii ce a format inițial obiectul dosarului nr._/299/2012, capătul 2 de cerere a fost:
»H. Anularea Hotărârii Comisiei Locale Sector 1 prin care a fost propusa spre validare acordarea de despăgubiri bănești subsemnatului, astfel cum a fost validata prin art 62, borderouI 20 poziția 3 din Hotărârea nr. 921/17.11.2006 a Comisiei M. București".
In același sens este si petitul cererii ce a format inițial obiectul dosarului nr._/299/2012, capătul 3 de cerere a fost:
«III. Anularea Hotărârii Comisiei Locale Sector 1 prin care a fost propusa spre validare acordarea de despăgubiri banestl subsemnatului, astfel cum a fost validata prin art 62, borderouI 20 poziția 3 din Hotărârea nr. 921/17.11.2006 a Comisiei M. București".
Arată recurentul că instanța a fost investita nu o data, ci de trei ori cu acest petit, ceea ce o obliga la soluționarea lui in cadrul dosarului conexat.
Datorita neobservații conținutului cererilor inițiale si a petitului rezultat ca urmare a conexării, instanța a interpretat ai aplicat greșit dispozițiile art 2812 alin. 1 C proc civ, respingând cererea de completare desi fusese legal investita, in virtutea principiului disponibilității, cu judecarea unui petit având obiectul specificat in cererea de completare a dispozitivului.
Mai precizează recurentul că este adevărat ca în cuprinsul motivării instanța a stabilit nelegalitatea propunerii de acordare a despăgubirilor, dar aceasta situație cu atat mai mult o obliga sa se pronunțe prin dispozitiv asupra acestei nelegalitati.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și prin raportare la actele dosarului nr._/3/2013, la care au fost conexate dosarele nr._/3/2013 și nr._/3/2012 ale Tribunalului București, Curtea constată că aceasta este fondată și urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Dosarul cu nr._/3/2012 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 03.07.2012, obiectul cererii fiind constituit din solicitarea reclamantului V. A. de: 1/ Anulare parțială a Hotărârii nr. 921/17.11.2006; 2/ Anularea Hotărârii Subcomisiei Locale Sector 1 prin care a fost propusă spre validare acordarea de despăgubiri bănești reclamantului; 3/ obligarea pârâtelor la acordarea unei suprafețe de 500 mp loc de casă pe raza municipiului București și 4/ în subsidiar, acordarea contravalorii de piață pentru suprafața de 500 mp de teren, în cazul în care nu poate fi acordat în natură.
Obiectul dosarului nr._/3/2012 este parțial identic cu obiectul dosarului nr._/3/2013 al Tribunalului București, constituit ca efect al declinării de competență de la Judecătoria Sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 8279/12.04.2013, acest din urmă dosar conținând, suplimentar, un nou capăt de cerere, având ca obiect: Anularea parțială a Hotărârii nr. 1428/24.09.2012 a Comisiei M. București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
De asemenea, un al treilea dosar, nr._/3 /2013 a fost constituit de Tribunalul București ca efect al declinării competenței în favoarea acestei instanțe de către Judecătoria sectorului 1, în dosar nr._/299/2012. Obiectul acestui al treilea dosar este compus din următoarele capete de cerere: 1/ Anulare parțială a Hotărârii nr. 921/17.11.2006; 2/ Anularea Hotărârii Comisiei Locale Sector 1 prin care a fost propusă spre validare acordarea de despăgubiri bănești reclamantului; 3/ obligarea pârâtelor la acordarea unei suprafețe de 500 mp loc de casă pe raza municipiului București și 4/ în subsidiar, acordarea contravalorii de piață pentru suprafața de 500 mp de teren, în cazul în care nu poate fi acordat în natură.
Cele trei dosare au fost reunite, fiind soluționate prin sentința civilă nr. 6195/10.12.2013 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr._/3/2013, care în dispozitiv menționează admiterea acțiunii, anularea hotărârii nr. 1428/24.09.2012 a Comisiei M. București pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, anularea hotărârii nr. 921/17.11.2006 a Subcomisiei Locale, parțial, privind art. 62, borderoul 20, poziția 3 și obligarea pârâtelor la soluționarea cererii reclamantului în sensul aplicării prevederilor art. 13 alin 3 și 4 din legea nr. 44/1994, HGR 1217/2013 privind acordarea unei suprafețe de teren de 500 mp loc de casă și, în subsidiar, acordarea contravalorii prin plata unei despăgubiri.
Sentința civilă nr. 6195/10.12.2013 a Tribunalului București a fost îndreptată prin încheierea din data de 22.04.2014, în sensul că Hotărârea nr. 921/17.11.2006 este emisă de C. M. București iar nu de S. locală, iar cererea de despăgubiri este subsidiară cererii de soluționare a cererii reclamantului.
Din toate actele și mențiunile expuse anterior, Curtea va constata că deși în urma conexării instanța de fond a fost învestită cu 5 capete de cerere principale, printre care și anularea hotărârii subcomisiei locale sector 1 prin care a fost propusă spre validare acordarea de despăgubiri, prin dispozitivul sentinței nr. 6195/10.12.2013 s-a pronunțat doar asupra a 4 capete de cerere, neexistând nicio mențiune cu privire la soluția asupra cererii de anulare a hotărârii Subcomisiei, menționată anterior.
Această cerere, așa cum s-a menționat anterior și cum a constatat și instanța de fond prin considerentele sentinței recurate, a făcut obiectul dosarelor nr._/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 București și nr._/3/2012 al Tribunalului București, precum și obiectul dosarului nr._/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Pe cale de consecință, în mod eronat Tribunalul a concluzionat că nu a fost investită cu soluționarea cererii de anulare a hotărârii Subcomisiei Locale Sector 1 prin care a fost propusă acordarea de despăgubiri și trimisă spre validare această propunere, în toate dosarele reunite figurând un astfel de capăt de cerere.
În concluzie, prin raportare la dispozițiile art. 312 C. rap. la art. 304 pct. 9 C., față de aceea că Tribunalul nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra fondului unei cereri cu care a fost legal învestită, Curtea urmează a admite recursul formulat de recurentul- reclamant și va casa sentința civilă nr. 3314/06.05.2014, trimițând cererea de completare dispozitiv spre rejudecare Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant V. A., împotriva sentinței civile nr. 3314/06.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR SECTOR 1 BUCUREȘTI, C. M. BUCUREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, INSTITUȚIA P. M. BUCUREȘTI.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER
P. B. B.
Red: ..07.2014
Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: L. G.
← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4548/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1223/2014.... → |
---|