Obligaţia de a face. Decizia nr. 2020/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2020/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 2792/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2020
Ședința publică din data de 17 martie 2014
Curtea constituită din:
Președinte G. I. C.
Judecător F. C. M.
Judecător P. C.
Grefier A. C.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul pârât M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței civile nr. 56 din data de 08.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant B. G. și intimata pârâtă U. S. Haret București având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 10.06.2013 U. S. Haret a depus întâmpinare și practică judiciară, la data de 10.06.2013, prin serviciul registratură, M. Educației Naționale a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar precum și două exemplare ale recursului pentru comunicare după care:
Curtea, reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 56 din data de 06.02.2013 în dosarul nr._, Tribunalul G. a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul-chemat în garanție M. Educației Naționale, a admis acțiunea formulată de reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâtul M. Educației Naționale și U. „S. Haret”.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale formulată de U. „S. Haret” București
A obligat pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantei B. G. diploma de licență însoțită de suplimentul de diplomă aferente studiilor urmate de aceasta.
A obligat chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment de diplomă pentru reclamant în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, sub sancțiunea penalităților de întârziere în cuantum de 100 lei/zi, până la executarea efectivă a obligației.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta B. G. solicitat obligarea pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii precum și obligarea pârâtului Ministerului Educației Naționale la aprobarea tipăririi formularelor tipizate de diplomă de licență în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea unei penalități de 100 lei pe zi de întârziere.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtul MECTS, instanța a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere faptul că aceasta rezidă din interesul pe care reclamanta îl invocă și justifică, din moment ce susține că obligația universității de a elibera diploma nu poate fi adusă la îndeplinire deoarece ministerul refuză aprobarea tipizării formularelor actelor de studii, operațiune în competența exclusivă a ministerului conform Ordinului nr.2284/2007, astfel că între cele două obligații există o interdependență care legitimează demersul reclamantului și împotriva pârâtului MECTS.
Pe fondul cererii, tribunalul reține că reclamanta B. G. a urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică, specializarea D., din cadrul Universității S. Haret, număr de credite 240, fiindu-i eliberată adeverința nr.6200/09.07.2009 (fila 5) din care rezultă că a susținut și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând titlul de licențiat în drept.
Ulterior, reclamanta s-a adresat pârâtei U. S. Haret, cât și pârâtului M. Educației Naționale cu solicitarea de a i elibera diploma de licență și certificatul de absolvire a modulului arătat, respectiv recunoașterea studiilor absolvite.
Din adresele depuse de pârâta U. S. Haret la dosar, rezultă că aceasta a făcut demersuri repetate către pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea aprobării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților promoției 2009.
Se reține că U. S. Haret din București a fost înființată prin Legea nr.443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ și că prin HG nr.676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma învățământ de zi, mai multe specializări.
Potrivit Legii nr.84/1995, în vigoare în perioada în care reclamatul a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, U. S. Haret se bucura de autonomie universitară, ceea ce implica dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare. În aplicarea dispozițiilor acestei legi a fost emis Ordinul Ministrului Educației nr.3404/2006, prin care s-a prevăzut că admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate, cu precizarea că, la art.8 se prevedea în mod expres faptul că „Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate.”
Totodată, se reține că specializarea urmată de reclamată a fost confirmată de M. Educației Naționale prin emiterea formularelor până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea acestora. Prin urmare, Tribunalul constată că prevederile legale în vigoare în acea perioadă permiteau pârâtei U. S. Haret să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, deci și pentru specializarea urmată de reclamant, aceasta ținând de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție și de lege.
După încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art.8 din Legea nr.443/2002, după adoptarea OUG nr.75/2005, a HG nr.676/2007 și a HG nr.635/2008, nu a fost sesizată existența vreunor nereguli semnificative în desfășurarea activității educaționale la nivelul Universității S. Haret, nu a fost demarată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea a acționat în afara cadrului legal, cu precizarea că, în conformitate cu prevederile art.6 din Legea nr.443/2002, ministerul de resort avea dreptul de a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a acestei instituții de învățământ superior.
Pe de altă parte, tribunalul reține că, potrivit art.20 din Ordinul Ministrului educației și cercetării nr.2284/2007, „Titularii sau împuterniciții acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de două luni de la confirmarea titlului științific de doctor.” Este relevantă și împrejurarea că reclamantului i-a fost eliberată adeverință care atestă faptul că a obținut titlul de licențiat, adeverință care a intrat în circuitul civil, nefiind revocată sau anulată de instanța de judecată sau de o autoritate administrativă și care se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate a unui act administrativ.
Chiar și în ipoteza în care specializarea reclamantei nu ar fi fost recunoscută, se reține că acesta a fost de bună-credință, necunoscând acest aspect, iar eroarea comună în care s-a aflat produce efecte juridice, în virtutea principiului de drept „error communis facit jus”, în sensul validității adeverinței de licență care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență.
În consecință, tribunalul constată că în raport de cadrul normativ precizat, precum și de buna-credință a reclamantei, acesta are dreptul de a solicita eliberarea diplomei de licență și a certificatului de absolvire a modului de psihopedagogie nivelul I, drept recunoscut și de Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universității S. Haret la data de 13 mai 2009.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul va admite acțiunea și va obliga pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantei B. G. diploma de licență însoțită de suplimentul de diplomă aferente studiilor urmate de aceasta, ca urmare a studiilor universitare efectuate, finalizate prin susținerea și promovarea examenului de licență organizat în cadrul acestei universități.
Dată fiind interdependența obligațiilor ce revin universității și Ministerului Educației Naționale, va admite cererea de chemare în garanție și va obliga acest din urmă pârât să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând diplomă de licență, supliment de diplomă și certificatul de absolvire pentru modulul psihopedagogie nivelul I pentru reclamant.
Potrivit prevederilor art.60 alin.1 din Codul de procedură civilă, „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.”
Este de necontestat faptul că pârâtul-chemat în garanție M. Educației Naționale a refuzat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea tipăririi de către S.C. Romdidac S.A. a formularelor tipizate care să poată fi folosite de către Universitate la eliberarea diplomelor de licență. Ca urmare, dreptul reclamantei de a i se elibera diploma de licență nu poate fi realizat efectiv în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție, dată fiind interdependența între cele două obligații, în raport de competența fiecărei autorități.
Tribunalul apreciază acest refuz nejustificat, întrucât Ordinul nr.3404/2006 recunoaște posibilitatea organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ „la distanță”, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, deci și pentru domeniul urmat de reclamantă.
Având în vedere soluția de admitere a cererii având ca obiect eliberarea diplomelor (căderea în pretenții a pârâtei) și constatând că pârâta U. S. Haret este în imposibilitate de a elibera reclamante, diploma de licență fără concursul efectiv al chematului în garanție care, în calitate de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare, în temeiul art. 60-63 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga M. Educației Naționale, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamantă.
În ceea ce privește solicitarea de stabilire a termenului de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, având în vedere că recursul este suspensiv de executare și că hotărârea devine executorie numai după rămânerea irevocabilă, tribunalul a stabilit un termen de 30 de zile în vederea executării hotărârii, în temeiul art.18 alin.6 din Legea nr.554/2004, care va curge de la rămânerea irevocabilă, și pentru nerespectarea căruia chematul în garanție M. Educației Naționale va plăti o penalitate de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, conform art.18 alin.5 raportat la art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004.”
Împotriva acestei sentințe a declarata recurs M. Educației Naționale, solicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate.
În susținerea recursului, recurentul M. Educației Naționale a arătat următoarele:
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct.4 din Codul de procedură civilă, consideră că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Astfel, învederăm onoratei instanțe de recurs următoarele:
Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții EXCLUSIVE ale MEN (FOST Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului).
Având în vedere acest aspect precizează că atribuțiile și competențele M.E.C.T.S. sunt reglementate în H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, în art.216 alin.2 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
l.OUG 96/22.12.2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale - conform art. 5 alin 1 se înființează MEN, prin reorganizare MECTS.
Conform prevederilor art 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - „ Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației si Cercetării. "
Potrivit prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, - "(1) Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
(2)Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
(3)Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
(4)Răspunderea pentru exactitatea datelor înscrise în actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat și persoanele care le-au semnat. "
Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituție de învățământ superior.
De asemenea, precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență si care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
În prezenta speță, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și a obligat MECTS să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii urmate cu încălcarea prevederilor legale. Practic, instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare, s-a substituit MECTS și a decis să acorde diplome, fără ca aceste diplome să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
Practic instanța de fond se substituie MECTS și ARACIS și evaluează calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
In condițiile în care, în România, învățământul este prioritate națională (atât conform Legii nr.84/1995 R2, cât și conform Legii nr.1/2011), coordonarea (inclusiv evaluarea și supravegherea) sistemului național de învățământ superior și asigurarea implementării și respectării calității programelor de studii este de competența MECTS și ARACIS, și nu a instanțelor de judecată.
Diplomele și suplimentele la diplomă se acordă în mod exclusiv pe baza parcurgerii unor programe de studii organizate legal, cu autorizarea sau acreditarea prevăzută de lege, și nu pe baza sentințelor judecătorești.
Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzute de lege, și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanța de fond s-a substituit MECTS, ARACIS și Instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești
II. Cu privire la motivele de recurs întemeiate ne art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, învederează instanței de recurs următoarele:
Instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile spetei.
Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea MECTS, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamanți este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin O HG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de fond a omis însă să analizeze prevederi legale care există și care au legătură cu pricina. Astfel, nu a fost luată în considerare H.G. 535/1999, care prevede, la art.5, că „învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fară frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege.", din acest text rezultând clar obligația instituțiilor de învățământ superior de a parcurge procedura de autorizare prevăzută de lege pentru a putea organiza învățământ la distanță.
H.G. nr.1011/2001 prevede la capitolul IV, art.17, faptul că „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată."
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. S. Haret
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Prin urmare o instituție nu are dreptul să înscrie „studenți" și să elibereze diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării, aceasta nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.
Legea nr. 84/1995, la art.103, alin. 2 prevede: " Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație si se supun dispozițiilor prezentei legi."
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea ca aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ "zi".
însă, nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ Ia distanță (ID) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Potrivit art. 60 alin.l din Legea învățământului nr. 84/1995 „ activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". Norma citată nu duce însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior este acreditată sau autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ope legis, fiind astfel îndreptățită să înmatriculeze studenți și să elibereze diplome în aceste forme de învățământ dacă este acreditată/autorizată pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților aceste forme de învățământ numai dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă. Calea de la vocație la drept este condiționă de parcurgerea procedurii de acreditare conform prevederilor legale în vigoare.
În speță, la data înmatriculării în anul I de studiu pentru specializarea urmată de reclamanta, pârâta U. S. Haret era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ ZI, nu și ID. Având în vedere că reclamanta-intimata nu a parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu sunt îndreptățiți să obțină diploma de licență.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR si ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizate cursuri la ID si FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la ZI la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr.1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau in vigoare la data înmatriculării reclamantei-intimate. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.
În această ordine de idei, solicitarea reclamantei da a le fi eliberată diploma care să ateste studii desfășurate în afara cadrului legal constituie o cerere vădit neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, potrivit principiului „Ouod nuli uni est nuli uni producit efectum", studiile urmate în afara cadrului legal, fiind nule, nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile.
Un drept există dacă este exercitat în limitele sale interne și externe. O diplomă este recunoscută de MECTS dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmate era în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv.
Învederează instanței de recurs că specializarea urmată de reclamanta nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID, această nefîind menționată în nicio hotărâre a guvernului din perioada în care reclamanții au urmat studiile.
Nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantei-intimate de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege dacât în eventualitatea în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, fară a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis fară respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.
Eliberarea actelor de studii implică o responsabilitate majoră față de întreaga societate, învederăm onoratei instanțe că activitatea de învățământ superior este reglementată pentru ocrotirea unui interes general major. Este vorba de interesul major al asigurării unui învățământ de calitate, astfel încât diplomele de studii emise în România să fie recunoscute automat în Uniunea Europeană, fără a mai exista suspiciuni asupra corectitudinii studiilor desfășurate.
Punându-se semnul de egalitate între așa-zise studii, urmate nelegal, și studiile desfășurate legal de absolvenții tuturor instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ, se aduc grave prejudicii întregului sistem de învățământ și se creează o discriminare între absolvenții specializărilor organizate legal, și persoanele cărora instanța a decis să le acorde o diplomă la care nu au dreptul, deoarece nu au desfășurat studii autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
Nu este suficient pentru lesata funcționare a acestor forme de învățământ ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcursă si procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat si ICCJprin decizia nr. 3306/08.06.2011.
Prin legea 443/2002 s-a înființat U. S. Haret, iar la art. 3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura USH vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului conform legii.
Completarea adeverinței de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către USH, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitata, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
În concluzie, raportat la prevederile legale invocate mai sus, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii si a cererii de chemare in garanție ca neîntemeiate.
In drept, invocă dispozițiile art. 299-316 Codul de procedură civilă, Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, H.G.536/2011, Legea 1/2011, H.G.1011/2001, Legea nr. 288/2004, Ordinul nr. 2284/2007,0.U.G. nr. 75/2005.”
Legal citată intimata pârâtă U. S. Haret a depus întâmpinare (fila 15), solicitând instanței respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că intimata-reclamantă B. G. a absolvit în anul 2009 cursurile Facultății de D. și Administrație Publică, specializarea D., învățământ la distanță, din cadrul Universității S. Haret, și a promovat examenul de licență din sesiunea iulie 2009, fiindu-i eliberată Adeverința nr. 6200 din 09.07.2009 care confirmă dobândirea titlului de licențiată în drept.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MEN, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MEN.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat recurentului MEN, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea de către . formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Recurentul MEN a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii formulată de reclamantă de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre U. S. Haret și M. Educației Naționale, ca și al întâmpinărilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, MEN considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.
Prin urmare, se recunoaște de către MEN că U. S. Haret este o instituție de învățământ superior care era acreditată să organizeze cursuri și examen de licență pentru specializarea absolvită de reclamantă, însă consideră că respectiva acreditare era acordată numai pentru forma de învățământ la zi, nu și pentru învățământ la distanță și frecvență redusă.
Curtea mai reține că, deși recurentul MEN consideră că organizarea cursurilor la formele învățământ la distanță și frecvență redusă de către U. S. Haret s-a făcut în mod nelegal, atât în perioada în care reclamanta a urmat aceste cursuri, cât și anterior, nu a demarat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.
Având în vedere lipsa vreunei măsuri luate de către MEN în vederea sancționării pretinsei organizări nelegale de către U. S. Haret a cursurilor universitare la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, precum și dispozițiile neclare ale art. 8 din ordinul MECTS nr. 3404 din 07.03.2006 potrivit căruia „formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”, care au permis interpretarea dată de U. S. Haret, Curtea apreciază că nu se poate reține organizarea cursurilor absolvite de reclamantă în afara cadrului legal, astfel cum susține recurentul MEN.
De asemenea, Curtea mai reține că există o jurisprudență constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în cauze similare cu cea de față a considerat că absolvenții Universității S. Haret la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă cărora li s-au eliberat adeverințe provizorii de absolvire sunt îndreptățiți la obținerea diplomei de licență iar MEN are obligația de a aproba tipărirea formularelor necesare.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a adoptat în ședința judecătorilor Secției de C. Administrativ și Fiscal din data de 28.10.2013 o soluție de principiu pentru unificarea practicii judiciare, în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. „S. Haret” să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul la diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, fiind menționate Deciziile nr.690/2012, nr.953/2012, nr.1638/2012 și nr.3302/2012.
În aceste condiții, soluția instanței de fond se impune a fi menținută și pentru respectarea principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Față de toate cele arătate mai sus, Curtea, apreciază că refuzul pârâtei USH de a elibera reclamantului diploma de licență, respectiv refuzul pârâtului-chemat în garanție MEN de a aproba tipizarea formularelor de diplomă de licență, sunt nejustificate, motiv pentru care este legală și temeinică soluția instanței de fond, de admitere a acțiunii principale și a cererii de chemare în garanție, urmând a se respinge recursul declarat de M. Educației Naționale, ca nefondat.
În ceea ce privește cererea intimatei-pârâte USH de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentate de onorariu de avocat, Curtea urmează să o respingă ca nefondată, întrucât, deși a fost respins recursul Ministerului Educației Naționale, a fost menținută soluția instanței de fond de obligare a pârâtei USH la eliberarea diplomelor de licență, în favoarea reclamantei, astfel că are o culpă procesuală nu numai recurentul, ci și intimata-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul pârât M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței civile nr. 56 din data de 08.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă B. G. și intimata pârâtă U. S. Haret București, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei pârâte U. S. Haret de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. I. C. F. C. M. P. C.
Grefier,
A. C.
RED. G.IC / 2 ex.
TEHNORED A.C
JUDECĂTOR FOND
F. R.
Tribunalul G.
| ← Alte cereri. Sentința nr. 2951/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1687/2014. Curtea de... → |
|---|
