Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Decizia nr. 5234/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5234/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 1943/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5234
Ședința Publică din data de 20.06.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul I. NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE “PROF. DR. M. BALS” împotriva deciziei civile nr.666/31.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2010*, în contradictoriu cu intimații T. I. și A. S. C. și cu intimatul intervenient accesoriu T. P.-D..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns revizuientul I. NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE “PROF. DR. M. BALS”, prin avocat M. D., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, Tribunalul București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a comunicat dosarul nr._/3/2010* la care se află atașat dosarul cu același număr al Curții de Apel București, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Având cuvântul, revizuientul I. NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE “PROF. DR. M. BALS”, prin avocat, solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea deciziei atacate și fixarea unui nou termen pentru rejudecarea recursului. După pronunțarea deciziei recurenta a primit de la P. de pe lângă Sectorului 2 București o copie a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale pentru informațiile prevăzute de art. 246-248 Cod penal. Menționează că toate cererile au fost soluționare cu rezoluție de neîncepere a urmăririi penale. Solicită admiterea revizuirii pentru motivele arătate pe larg în cerere.
Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra revizuirii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanții T. P.-D. și T. I. au solicitat în contradictoriu cu paratul I. N. de Boli Infectioase „Prof.Dr.M. Bals” si paratul S.-C. A. obligarea la comunicarea de către aceștia a dosarului medical al defunctului T. A.-A., precum și obligarea pârâtului la comunicarea către reclamanți a informațiilor cu caracter public privind starea de carantină instituită asupra recurentului-pârât în perioada în care a fost internat defunctul în cauză, constatarea prejudiciului moral suferit și obligarea la despăgubiri.
In fapt, reclamantii au afirmat ca prin cererea inregistrata sub nr. 335/18.01.2010, au solicitat paratilor comunicarea unor informatii de interes public, constand in copia dosarului medical complet al defunctului T. A. A. (05.01.2010), informatii privind existenta si cauzele starii de carantina declarate in institutia spitaliceasca in perioada internarii lui T. A. A., primind insa un raspuns negativ prin adresa nr.410/20.01.2010, cu motivarea ca informatiile provin din documente medico-legale ce nu pot fi eliberate, potrivit Legii nr.46/2003, decat la cererea expresa a organelor abilitate.
Reclamantii au afirmat ca au calitatile de frate, respectiv tata al numitului T. A. A., ca acesta a fost internat in cadrul institutiei parate in noaptea de 24-25.12.2009, cu simptomele unei gripe, ca medicul de garda a anuntat ca exista suspiciunea de infectare cu virsulul AH1N1 (gripa porcina), ca ziua urmatoare starea de sanatate a pacientului s-a inrautatit, iar medicii au precizat ca acesta a fost infectat si cu bacteria Acinetobacter baumanni prezenta in sistemul de ventilatie artificiala al spitalului. Reclamantii au mai precizat ca pe parcursul internarii, medicii le-au transmis ca pacientul a depasit faza critica a gripei porcine a carei prezenta s-a confirmat, dar ca exista riscul raspandirii in organism, cu posibila afectare a rinichilor, a bacteriei Acinetobacter baumanni.
S-a mai aratat ca in dimineata de 05.01.2010, pacientul a decedat, fiind supus ulterior necropsiei.
Reclamantii au mai afirmat ca, inainte ca rezultatele necropsiei sa le fie comunicate si contrar certificatului constatator al decesului (care mentiona doar bronhopneumonia si stopul cardio-respirator), paratul S.-C. A. a declarat pe posturile publice de televiziune ca decesul ar fi fost cauzat de virusul gripei porcine. Au mai aratat ca divulgarea acestor aspecte le-a produs un prejudiciu moral, membrii familiei fiind evitati atat la inmormantarea lui T. A. A., cat si in prezent, de teama contaminarii cu acest virus.
S-a mai precizat ca este inexplicabil refuzul paratilor de a comunica informatiile medicale rudelor, atat timp cat o parte din ele au fost facute publice.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe Legea nr.46/2003.
Paratul I. N. de Boli Infectioase „Prof.Dr.M. Bals” a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, afirmand ca potrivit art.21 din Legea nr.46/2003, informatiile medicale sunt confidentiale, inclusiv dupa decesul pacientului si inclusiv fata de membrii familiei, ca nici macar pacientul nu are dreptul la comunicarea intregului dosar medical, ci numai a unui rezumat potrivit art.12 din acelasi act normativ, astfel incat refuzul a fost justificat.
Paratul S.-C. A. a depus intampinare prin care invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, afirmand, pe de o parte, ca obligatia de comunicare a informatiilor de interes public apartine institutiei care le detine, în speta, I. N. de Boli Infectioase „Prof.Dr.M. Bals”, iar pe de alta parte, faptul ca la data depunerii cererii, nu mai avea calitatea de manager al institutiei, ci pe aceea de secretar de stat in cadrul Ministerului Sanatatii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, invocand in esenta aceleasi aspecte ca paratul I. N. de Boli Infectioase „Prof.Dr.M. Bals” .
In urma declinarii competentei de catre Judecatoria sectorului 2 Bucuresti, prin sentinta civila nr.9001/30.09.2010, pe rolul Tribunalului București Secția a IX-a a fost înregistrată sub nr._/3/2010 acțiunea privind pe reclamantul T. I. și pîrîții I. N. de Boli Infectioase „Prof.Dr.M. Bals” și S.-C. A., avînd ca obiect doar capetele 1 și 2 din acțiunea inițială, respectiv obligarea la comunicarea dosarului medical al defunctului și obligarea la comunicarea informațiilor de interes public privind starea de carantină.
Prin sentința civilă nr. 4187/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului S. C. A., a fost respinsă acțiunea introdusa impotriva paratului S. C. A., pentru lipsa calității procesuale pasive, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul T. loan fata de paratul I. N. de Boli Infectioase "Prof.Dr.M. Bals", fiind obligat paratul I. N. de Boli Infectioase "Prof.Dr.M. Bals" la comunicarea in scris către reclamanți a informațiilor solicitate prin cererea înregistrata de parat sub nr.335/18.01.2010, respectiv a dosarului medical complet al defunctului T. A. A., precum si a celor referitoare la starea de carantina si la cauzele ei.
Prin decizia nr. 2521/2012 a C. a fost casată sentința nr. 4187/07.12.2011, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. Curtea a reținut că tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție accesorie formulată de T. P. D. și asupra excepției tardivității invocate de pîrîți.
Prin încheierea din 12.12.2012 a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de T. P. D..
Analizand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului S.-C. A., tribunalul a constatat ca aceasta este întemeiata, avand in vedere ca potrivit art. 6 din Legea nr.544/2001 obligatia de a comunica informatiile de interes public revine autoritatii sau institutiei publice detinatoare si nu persoanei fizice care ocupa functia de conducere, aceasta din urma putand raspunde eventual din punct de vedere material, daca se dovedeste ca institutia, in mod nelegal, nu a comunicat informatia. De asemenea, conform art. 16 din legea nr. 554/2004 chemarea în judecată a funcționarului considerat vinovat se poate face doar în cazul în care se solicită despăgubiri. Or cauza cu care a fost sesizat tribunalul vizează doar capetele 1 și 2 ale acțiunii inițiale, deci capetele de cerere privind despăgubiri nu fac obiectul prezentului dosar. În consecinta, exceptia a fost admisa, iar actiunea a fost respinsa fata de paratul S.-C. A. ca fiind promovata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
În ceea ce privește exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului T. I., tribunalul a constatat că potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 calitatea procesuală este dobândită de orice persoană care se consideră vătămată, existența sau nu a vătămării fiind o problemă de fond, iar nu de calitate procesuală. Susținerile pârâților privind formularea cererii nr.335/18.01.2010 doar de către intervenientul T. P. D. sunt corecte. Ar fi însă un formalism excesiv să considerăm că reclamantul T. I. nu are calitate procesualăactivă pentru că nu ar fi semnat cererea inițială formulată de fiul său P., în condițiile în care cererile ulterioare și acțiunea au fost formulate împreună. În calitate de moștenitori ai defunctului T. A. A., actele făcute de unul dintre moștenitori profită și celorlalți. Având în vedere cele arătate excepția a fost respinsă.
Prin sentința civilă nr. 717/11.02.2013 Tribunalul a respins acțiunea introdusa împotriva paratului S. C. A., pentru lipsa calității procesuale pasive. A admis excepția tardivității în ceea ce privește informațiile solicitate prin cererea înregistrata de pârât sub nr. 335/18.01.2010 privind starea de carantina si cauzele ei. A respins ca tardivă acțiunea în ceea ce privește comunicarea informațiilor de interes public privind starea de carantina si cauzele ei. A respins excepția tardivității în ceea ce privește obligarea la comunicarea dosarului medical complet al defunctului T. A. A.. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtul I. Național de Boli Infectioase “PROF. DR. M. BALS”. A admis cererea de intervenție accesorie formulată de T. P.-D. și a obligta paratul I. Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. M. Bals” la comunicarea dosarului medical complet al defunctului T. A. A..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din inscrisul de la fila 116 - JS2 rezulta ca prin cererea inregistrata sub nr. 335/18.01.2010, T. P. D. in calitate de frate al defunctului T. A. A. (data decesului-05.01.2010), a solicitat paratului I. N. de Boli Infectioase „Prof.Dr.M. Bals” comunicarea unor informatii, constand in copia dosarului medical complet al defunctului, precum si informatii privind existenta si cauzele starii de carantina declarate in institutia spitaliceasca in perioada internarii lui T. A. A..
Prin adresa nr.410/20.01.2010, paratul a emis un raspuns negativ cu motivarea ca informatiile provin din documente medico-legale ce nu pot fi eliberate, potrivit Legii nr.46/2003, decat la cererea expresa a organelor abilitate (fila 117).
Din inscrisurile de la dosar, rezulta ca reclamantii, in calitatea lor de rude ale defunctului, au dubii cu privire la cauzele decesului, mai exact daca acesta a fost provocat de virusul AH1N1 asa cum afirma paratul sau de bacteria Acinetobacter baumanni cu care ar fi fost infectat in spital.
Pentru soluționarea excepției tardivități și a fondului cauzei trebuie distins intre cele doua tipuri de informatii solicitate de reclamanti.
Astfel informatiile legate de dosarul medical al lui T. A. sunt susceptibile de a se inscrie in sfera de aplicare a Legii nr.46/2003.
În schimb cele referitoare la starea de carantina si cauzele acesteia nu vizeaza drepturile pacientului, ci reprezinta informatii care privesc in general activitatea institutiei publice parate, astfel incat acestora le este pe deplin aplicabila Legea nr.544/2001.
În privinta acestor ultime informatii, tribunalul constată că sunt aplicabile dispozițiile legii nr. 544/2001, iar acțiunea a fost depusă cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 22 din legea arătată. Astfel cererea a fost depusă la 18.01.2010, iar pârâtul a refuzat comunicarea informațiilor prin adresa nr. 410/20.01.2010, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul JS2 sub nr. 6595/300/_ la 02.03.2010, cu depășirea termenului de 30 de zile.
Având în vedere cele arătate tribunalul va admite excepția tardivității în ceea ce privește informațiile solicitate prin cererea înregistrata de pârât sub nr. 335/18.01.2010 privind starea de carantina si cauzele ei și va respinge ca tardivă acțiunea în ceea ce privește comunicarea informațiilor de interes public privind starea de carantina si cauzele ei.
In ceea ce priveste dosarul medical complet al pacientului decedat, tribunalul a constatat:
Potrivit art. 12 din Legea nr.46/2003, pacientul are dreptul sa solicite si sa primeasca, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului si ingrijirilor acordate pe perioada spitalizarii. Textul nu trebuie interpretat restrictiv, in sensul ca pacientul ar avea dreptul numai la acest rezumat scris. Art. 12 instituie o garanție a dreptului pacientului de a fi corect informat, fiind prevăzut un minim al informațiilor care trebuie să-i fie oferite la externare, fără a exclude însă dreptul acestuia la cunoașterea completă a dosarului medical.
Art.24 din același act normativ, consfiinteste dreptul pacientului de a avea acces la datele medicale personale. Or, cum legea nu face vreo distinctie intre aceste date, rezulta ca toate datele medicale sunt accesibile pacientului.
De altfel, numai in acest fel pacientul si-ar putea da consimtamantul prevazut de art.22 pentru divulgarea catre terti a informatiilor cu caracter confidential. Art.21 din Legea nr.46/2003 prevede ca informațiile medicale sunt confidentiale chiar și dupa moartea pacientului. În opinia tribunalului confidențialitatea privește terții, iar nu pe pacient, cât timp este în viață sau pe moștenitorii acestuia, ulterior.
Problema care se ridica in speta este daca dosarul medical poate fi conoscut de mostenitorii pacientului, dupa decesul acestuia. Or moștenitorii nu pot fi considerați terți, ci dimpotrivă aceștia au dreptul de acces la dosarul medical la fel ca și pacientul.
Legea nr.46/2003 și Legea nr.95/2006 prevad anumite situatii in care informatiile pot fi divulgate si unor terti, ele intemeindu-se, in esenta, fie pe acordul pacientului in cauza, fie pe necesitatea ocrotirii unui interes public, fie pe necesitatea sprijinirii unei urmariri penale.
Chiar și în situația în care moștenitorii ar fi considerați terți, tribunalul constata ca pot fi incidente prima si a treia exceptie.
Ipoteza consimtamantului pacientului este aplicabila numai in situatia in care acesta isi poate exprima un astfel de consimtamant, adica este in viata, are discernamant si capacitatile de exprimare nealterate. In ipoteza in care pacientul a decedat, este evident ca acesta nu isi mai poate da consimtamantul privind informatiile medicale referitoare la boala care i-a provocat decesul. In acest caz, lipsa consimtamantului poate fi prezumata numai in privinta afectiunilor mai vechi, care nu i-au afectat discernamantul si capacitatile de exprimare si cu privire la care putea sa faca o optiune. Or, nu exista niciun motiv pentru care mostenitorii sa nu poata solicita instantei sa constate ca autorul lor s-a aflat in imposibilitate de a exprima un consimtamant valabil si astfel sa poata avea acces la dosarul medical.
De altfel, in ceea ce priveste ultima afectiune, care a provocat decesul, ar trebui ca acordul pacientului sa fie prezumat fata de mostenitorii sai, daca nu cumva o dorinta contrara a acestuia s-ar putea desprinde din actele juridice sau materiale efectuate in timpul vietii.
Este foarte putin probabil ca, în timpul suferintei, pacientul si rudele acestuia sa fie preocupate de preconstiturea de probe pentru eventualitatea in care mostenitorii ar avea pretentii materiale impotriva spitalului derivate din culpa medicala, fiind evident ca atentia si eforturile celor in cauza se concentreaza spre ajutarea pacientului si insanatosirea acestuia si nu spre potentiale raporturi litigioase.
In ceea ce priveste a treia exceptie, privind urmarirea penala, instanta constata ca leguitorul a avut in vedere ipoteza formularii unei plangeri penale pentru culpa medicala de catre mostenitori impotriva medicilor care au asistat bolnavul, dosarul medical reprezentand o proba esentiala in urmarirea penala.
Or, pentru identitate de ratiune, pretentiile materiale ale mostenitorilor ar putea fi valorificate și pe cale unei actiuni civile obisnuite in pretentii, caz in care, dosarul medical ar reprezenta o proba necesara si in cadrul procesului civil. În speta reclamantii au evocat posibilitatea formularii unor pretentii materiale impotriva paratului si chiar le-au solicitat sub forma unor daune morale ce nu fac insa obiectul cauzei de fata.
Având în vedere cele expuse, tribunalul constata ca reclamantul este indreptatit să aibă acces la dosarul medical complet al defunctului T. A., motiv pentru care paratul va fi obligat la comunicarea si a acestor informatii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I. NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE „PROF. DR. M. B.” solicitând admiterea acestuia; în principal, casarea sentinței și, în urma rejudecării cauzei, să se dispună:
-pe cale de excepție, respingerea acțiunii în totalitate ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii ca tardivă;
-pe fondul cauzei, respingerea în totalitate a acțiunii și a cererii de intervenție accesorie ca neîntemeiate.
În subsidiar, a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de cerere prin care a fost obligat la comunicarea dosarului medical complet al defunctului T. A. A. și a cererii de intervenție accesorie ca neîntemeiate.
În motivare, a arătat recurentul că instanța, în urma rejudecării fondului, a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce-l privește pe intimatul T. I., întrucât acesta a promovat prezenta acțiune, deși cel care a formulat cererea nr. 335/18.01.2010 la I. Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. M. B." în vederea solicitării de informații de interes public este T. P.-D..
Așa cum s-a statuat în doctrină, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat. Reclamantului îi revine sarcina justificării atât a calității procesuale active, cât și a celei pasive. Excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie, astfel încât singura soluție pe care o poate pronunța instanța este de respingere a acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate.
Intimatul T. I. nu este titularul dreptului afirmat, astfel încât nu există identitate între persoana reclamantului și a celui care este titularul dreptului afirmat. Deși nu contestă posibilitatea existenței unui interes în ceea ce-l privește pe intimatul T. I., interesul și calitatea procesuală reprezintă două condiții distincte de exercițiu ale dreptului la acțiune.
Argumentul potrivit căruia intimatul T. I. ar fi fost mandatat pentru a formula acțiunea și în numele celorlalți membri ai familiei nu poate fi luat în seamă, întrucât, față de dispozițiile art. 68 alin. (1) C.proc.civ. din 1865, nu există la dosar vreo procură dată prin înscris sub semnătură legalizată în acest sens. Potrivit art. 83 alin. (1) C.proc.civ. din 1865, când cererea este făcută prin mandatar, este necesară alăturarea procurii în original sau în copie legalizată. Așadar, nu se poate susține că este „evidentă" calitatea de reprezentant convențional a intimatului, aceasta nefiind dovedită conform legii.
Cu privire la reținerea de către tribunal în considerentele sentinței a faptului că existența vătămării este o problemă de fond, iar nu de calitate procesuală, apreciază recurentul că, din interpretarea art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. o) și p) din Legea nr. 554/2004, fiind în prezența unui act administrativ adresat altui subiect de drept, un terț are calitate procesuală activă numai în măsura în care justifică vătămarea unui drept fundamental al său prevăzut de Constituție sau de lege ori vătămarea unui interes legitim privat. Totodată, chiar în ipoteza invocării unui interes legitim privat, acesta nu primează asupra unui interes legitim public, așa cum este necesitatea protejării secretului medical. Astfel, intimatul T. I. are calitatea de terț în raport cu actul administrativ adresat intervenientului T. P., în cauză nefiind îndeplinite condițiile care ar legitima calitatea procesuală activă a celui dintâi.
Lipsa calității procesuale active a lui T. loan se datorează faptului că acesta nu este cel care a formulat și semnat cererea de eliberare a informațiilor înregistrată sub nr. 335/18.01.2010. Răspunsul la cererea menționată nu i-a fost adresat lui T. loan, ci lui T. P.-D., acesta din urmă fiind singurul care ar fi putut să formuleze o cerere de chemare în judecată cu privire la răspunsul primit.
Titularul acțiunii în contencios administrativ este persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns sau refuzată nejustificat în soluționarea unei cereri. Cu alte cuvinte, persoana vătămată nu poate fi decât cea care a adresat o cerere autorității și nu orice persoană.
Prin urmare, se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale active a intimatului T. I. și respingerea în totalitate a acțiunii ca introdusă de o persoană fără calitate.
Recurentul mai arată că înțelege să reitereze excepția tardivității cu privire la capătul de cerere referitor la comunicarea dosarului medical, având în vedere că instanța a fost sesizată tardiv cu acest petit, acest fapt rezultând cu evidență din urmărirea succesiunii cronologice de mai jos:
Numitul T. P.-D. a formulat cererea de solicitare a dosarului medical complet al defunctului T. A.-A. în data de 18.01.2010, iar acesta a primit răspunsul de la subscrisul în data de 20.01.2010. Instanța a fost sesizată în data de 02.03.2010, deci cu depășirea termenului prevăzut pentru formularea plângerii în art. 22 alin. (1) raportat la art. 7 din Legea nr. 544/2001, prin urmare, se impune respingerea capătului de cerere privind comunicarea dosarului medical complet al defunctului T. A. A. ca tardiv.
Pe fondul capătului de cerere formulat de reclamant cu privire la comunicarea dosarului medical complet al defunctului T. A.-A., consideră recurentul că instanța l-a admis în mod eronat.
În susținere, învederează acesta că în ceea ce privește păstrarea confidențialității informațiilor și documentelor medicale ce privesc pacientul, pe lângă necesitatea salvgardării dreptului la viață privată a pacientului, legiuitorul a avut în vedere chiar interesul societății în general. Având în vedere Decizia nr. 162/24.02.2008 a Curții Constituționale, Legea nr. 46/2003, Legea nr. 95/2006, adresa Avocatului Poporului nr. 2743/2010, dosarul medical în întregime nu se comunică moștenitorilor celui decedat. în consecință, răspunsul său la solicitarea de a comunica întreg dosarul lui A. T. respectă întru totul dispozițiile legale în materie, fiind în acord și cu instrumentele internaționale în materie.
Necesitatea protejării secretului medical reprezintă o exigență a sănătății publice, concretizându-se atât într-un drept, cât și într-o îndatorire legală a medicului. Aceste aspecte sunt reglementate și recunoscute în practica judiciară, atât pe plan intern, cât și european. De exemplu, în cadrul Colocviului Curții de Casație Franceze din 9 aprilie 2009, consacrat mizei și perspectivei secretului medical, prim-președintele Curții a subliniat că secretul medical reprezintă „răspunsul la protecția intimității persoanei, protecție pe care o așteaptă toți de la legiuitor și al cărei garant este judecătorul" .
Astfel, imposibilitatea de a înainta actele medicale solicitate, se întemeiază pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, publicată în M.Of. Partea I nr. 51/29.01.2003, conform căruia „toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia". Potrivit art. 22 din același act normativ, „informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres". Astfel, refuzul său de a înainta dosarul medical constituie o obligație legală, determinată de respectarea unor norme juridice imperative, putând fi limitată exclusiv în cazurile expres prevăzute de lege.
Niciuna dintre situațiile de excepție enumerate de tribunal care ar justifica încălcarea obligației de păstrare a confidențialității - acordul pacientului, necesitatea ocrotirii unui interes public sau necesitatea sprijinirii urmăririi penale - nu este incidență în speță. De asemenea, interzicând divulgarea acestor informații, legea nu distinge între moștenitori și alte persoane, astfel încât și cei dintâi fac parte din categoria terților și, deci, nu pot beneficia de o abordare preferențială care s-ar situa în afara cadrului normativ în vigoare.
Tribunalul a pornit din start de la un raționament greșit, în sensul că legea conferă caracter confidențial dosarului medical numai față de terți, nu și față de pacient și/sau moștenitorii acestuia.
Legiuitorul a stabilit limpede la art. 12 din Legea 46/2003 că pacientul are dreptul să solicite și să primească, la externare, doar un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării. per a contrario, rezultă că pacientul nu are acces la întreg dosarul său medical. Iar dacă pacientului nu i se poate pune la dispoziție dosarul său medical complet, cu atât mai puțin membrilor familiei acestuia. De altfel, dispoziția legală se referă la dreptul pacientului în acest sens și nu a membrilor familiei acestuia. Împrejurarea că la art. 24 din Legea 46/2003 legiuitorul a stabilit că „pacientul are acces la datele medicale personale” nu înseamnă că acesta a înțeles să lărgească sfera documentelor la care pacientul poate accede conform regulii instituite la art. 12.
Interpretarea abordată de Tribunal lipsește de efect textul de lege prin care se stabilește că pacientul are dreptul de a primi un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării. Dacă pacientul ar avea dreptul de a primi și alte informații atunci legiuitorul nu ar mai fi prevăzut în mod expres într-un text de lege distinct faptul că pacientul are dreptul la acest rezumat.
Rezultă, așadar, că legiuitorul a stabilit caracterul confidențial al informațiilor privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale ale acestuia caracter pe care aceste informații și-l păstrează și după decesul pacientului.
Întrucât dispoziția legală nu face nici un fel de distincție cu privire la persoanele față de care caracterul confidențial al informațiilor poate fi invocat, rezultă că această dispoziție operează și față de membrii familiei defunctului.
Mai mult, în vederea respectării dreptului la informare, membrilor familiei defunctului T. A. A. le-a fost pus la dispoziție Buletinul Histopatologic nr._/28.01.2010, prin care se dovedește că intimatul T. I. a luat cunoștință de diagnosticul clinic al defunctului T. A. A.. În aceste circumstanțe, dezvăluirea secretului medical nu trebuie să se transforme într-un scop în sine, ce ar contrazice garanțiile instituite în numeroasele instrumente adoptate la nivel național, regional-european și internațional în vederea protecției demnității pacienților și prestigiului sistemului medical în ansamblul său, astfel încât apreciem că obligarea sa la dezvăluirea dosarului medical complet al defunctului T. A. A. s-a dispus în mod netemeinic și nelegal.
A mai arătat recurentul că prin Decizia nr. 162/24.02.2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 și 22 din Legea nr. 46/2003, instanța de contencios constituțional reținând că informațiile privind sănătatea persoanei la care se referă textele de lege criticate „intră în noțiunea de viață privată, fiind prin urmare un mod de a realiza protecția drepturilor prevăzute de art. 26 din Constituție, consacrate în egală măsură și în art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (...)". „Extinderea obligației de a păstra confidențialitatea datelor privind starea de sănătate a persoanei, chiar și în cazul persoanelor decedate, apare, de asemenea, ca un reflex firesc al drepturilor fundamentale mai sus menționate, dacă se are în vedere faptul că, deși capacitatea de folosință a persoanei încetează la moartea acesteia, în virtutea respectului datorat persoanei umane, memoria persoanei decedate și opțiunile făcute în timpul vieții trebuie ocrotite și ulterior decesului. Dreptul de opțiune al pacientului privind păstrarea confidențialității cu privire la starea de sănătate nu este transmisibil mortis causa, păstrându-se astfel opțiunea exprimată până la momentul morții titularului dreptului".
De altfel, conformitatea cu Legea fundamentală a dispozițiilor art. 21 și 22 din Legea nr. 46/2003 este constatată și de instituția Avocatului Poporului care, în cuprinsul adresei nr. 2743/30.03.2010, răspunzând cererii d-lui T. P.-D., ca urmare a reexaminării textelor legale ante-menționate, nu a constatat motive de neconstituționalitate, invocând totodată concluziile Grupului de lucru pentru protecția persoanelor în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, constituit prin Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 oct. 1995, care, în Avizul nr. 4 din 20 iunie 2007 privind conceptul de date cu caracter personal, a precizat ca „informațiile privind persoanele decedate pot fi supuse unei protecții speciale acordată de seturi de norme diferite din legislația privind protecția datelor".
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și-a fundamentat deciziile referitoare la secretul medical pe dispozițiile art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului din 1950, care prevede că fiecare persoană are dreptul la respectul vieții sale private și familiale. În acest sens, Curtea a decis că respectul caracterului confidențial al informațiilor referitoare la sănătatea persoanei constituie un principiu esențial al sistemului juridic din statele semnatare ale Convenției. Acesta este fundamental nu numai pentru protejarea vieții private a pacientului, ci și pentru a păstra încrederea lor în corpul medical și în serviciile de sănătate în general. În lipsa unei asemenea protecții, persoanele care necesită îngrijire medicală nu ar mai fi dispuse să furnizeze informații cu caracter personal și intim, necesare prescrierii tratamentului adecvat sau chiar să apeleze la asistență medicală, ceea ce ar fi de natură să le pună viața în pericol. De aceea, legislația internă a statelor trebuie să cuprindă garanții adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privind sănătatea persoanei care să aducă atingere art. 8 din Convenție. (CEDO, Z c. Finlanda, 25 feb. 1997, parag. 95) . Mutatis mutandis, în aceeași hotărâre se face trimitere și la Convenția nr. 108 pentru protecția persoanelor față de tratamentul automatizat al datelor cu caracter personal din 1981, semnată de România la 18 martie 1997, ratificată în 27 februarie 2002 și a intrat în vigoare pentru România în 1 iunie 2002. De asemenea, Convenția Europeană din 4 aprilie 1997 pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, Convenția privind drepturile omului și biomedicina (Convenția de la Oviedo), ratificată prin Legea nr. 17 din 22 februarie 2001, publicată în M.Of. nr. 103/28.02.2001, prevede în art. 10, având titlul marginal „Viața privată și dreptul la informație", că „orice persoană are dreptul la respectul vieții sale private din punct de vedere al informațiilor referitoare la sănătatea sa".
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000 consacră, în art. 7, dreptul la respectarea vieți private și de familie, ce corespunde drepturilor garantate la art. 8 din CEDO. De asemenea, Curtea Europeană de Justiție, în hotărârea din 5 octombrie 1994, a invocat același articol, apreciind că dreptul pacientului la secretul medical face parte din respectul vieții private. Protecția confidențialității datelor medicale vizează atât interesul particular al pacientului, cât și interesul general al colectivității. De aceea, violarea dreptului la viață privată prin încălcarea secretului medical ar putea provoca pe viitor o neîncredere în corpul medical.
Carta europeană a drepturilor pacienților din 2002 enumera, în Partea a II-a, 14 drepturi ale pacienților, printre care și dreptul la intimitate și confidențialitate, conform căruia fiecare cetățean are dreptul la confidențialitatea informațiilor privind starea sa de sănătate, diagnosticul formulat și metodele de tratament, dar și la respectarea intimității pe parcursul desfășurării examinărilor, consultațiilor și tratamentelor medicale și chirurgicale. Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Drepturile pacientului" (2008/C 10/18) include în dreptul la demnitate - drept inalienabil care, alături de dreptul la informare și dreptul la consimțământul liber și informat, prezintă un aspect transversal sau prealabil - următoarele prerogative: dreptul la intimitate, dreptul la un sfârșit demn, precum și respectarea vieții private.
În ceea ce privește cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenientul accesoriu T. P. D., în considerarea faptului că soluția ce se va pronunța cu privire la cererea de intervenție accesorie depinde de soluția ce se va da asupra cererii de chemare în judecată, apreciază recurentul că se impune respingerea acesteia, ca urmare a respingerii în întregime ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În drept: art. 304 C. din 1865, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă din 1865, disp. Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs și reclamantul T. I., respectiv intervenientul accesoriu T. P. D..
Aceștia critică hotărârea prin prisma greșitei admiteri a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. S. C..
În motivare, au învederat recurenții că temeiul de drept al cererii formulate în contradictoriu cu respectivul pârât l-a reprezentat art. 21 din Legea nr. 544/2001. A. S. C. si in prezent apare pe site-ul instituției ca si conducător al acesteia, prin urmare are calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecații, fiind chemat sa răspundă pentru ceea ce a comunicat si semnat, în calitatea sa de conducător al instituției pârâte. Mai menționează recurenții că paratul A. S.-C. a fost chemat personal in judecata in prezenta cauza, utilitatea cererii fiind aceea ca, in cazul in care instanța dispune obligarea paraților la a comunica informațiile solicitate, paratul persoana fizica sa nu poată opune lipsa calității sale.
Legea numărul 554/2004, face referire la unitatea administrativa si conducătorul acesteia, iar Legea 544/2001, privind accesul ia informațiile de interes public, face referire in art. 21 la răspunderea conducătorului administrative al unei unități in situația unui refuz tacit.
Or, in condițiile in care parații au formulat apărări pe Legea nr. 544/2001, atunci se impune analizarea acesteia in ansamblul ei, situație in care A. S.-C. are calitate procesuala pasiva si mai mult decât atât, din actele depuse la dosarul cauzei se poate constata, faptul ca acesta a acționat in calitate de reprezentant al Institutului la momentul emiterii actului administrativ prin care a refuzat eliberarea dosarului medical si din aceasta perspectiva, având calitate procesuala pasiva in cauza.
Pentru aceste motive, au solicita admiterea recursului, astfel cum a fost formulat si modificarea in parte a sentinței recurate, in sensul respingerii acestei excepții, constatând existenta calității procesuale pasive, iar, drept consecință, admiterea acțiunii promovate și fata de paratul A. S. C..
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 si art. 304 indice 1 din Codul de procedura civila.
Reclamanții-recurenți au depus și întâmpinare la recursul promovat de către pârâtul I. N. DE BOLI INFECȚIOASE "PROFESOR DR. M. B.", solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.
Intimatul-pârât A. S. C., a depus întâmpinare la recursul formulat de T. I. și T. P. D., solicitând respingerea lui, apreciind că soluția instanței de fond pe excepția lipsei calității sale procesuale pasive este legală.
Toate părțile au depus și concluzii scrise.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._/3/2010*.
Prin decizia civilă nr. 666/31.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal au fost respinse recursurile declarate de recurentul – pârât I. NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE „ PROF. DR. M. B.”, de recurentul – reclamant T. I. și de recurentul – intervenient accesoriu T. P. D. împotriva Sentinței civile nr. 717/ 11.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. C. A., ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Recursul promovat de pârâtul I. N. DE BOLI INFECȚIOASE "PROFESOR DR. M. B.".
- Soluția dată de instanța de fond asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului T. I. este legală, dar pentru următoarele argumente:
T. I. și T. P. D. au învestit Judecătoria Sectorului 2 cu o acțiune vizând: obligarea pârâților la comunicarea de către aceștia a dosarului medical al defunctului T. A.-A., precum și a informațiilor cu caracter public privind starea de carantină instituită asupra Institutului în perioada în care a fost internat numitul T. A. A., constatarea prejudiciului moral suferit și obligarea la despăgubiri.
Prin sentinta civila nr. 9001/30.09.2010, Judecatoria sectorului 2 Bucuresti și-a declinat competența în ceea ce privește primele două petite în favoarea Tribunalului București - Secția a IX-a.
Din eroare, însă, în dispozitivul sentinței de declinare nu a mai fost menționat ca reclamant și T. P. D., astfel încât în dosarul de pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a, a rămas în afara cadrului procesual, prin respingerea solicitării sale de a formula chiar o cerere de intervenție. Aceste neconcordanțe au fost, de altfel, sesizate de către Curtea de Apel București în decizia de casare, urmarea căreia, cu ocazia rejudecării, T. P. D. a depus cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantului T. I..
Curtea a considerat că, de principiu, susținerile recurentului-pârât I. privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului T. I. sunt corecte. Respectiv, calitate procesuală activă într-o solicitare de comunicare informații, fie că se întemeiază pe Legea nr. 544/2001, fie pe Legea nr. 554/2004, aparține celui care s-a adresat cu o astfel de cerere unei instituții sau autorități publice, numai acesta putând fi persoană vătămată prin refuz de comunicare sau nemulțumit de răspunsul primit.
În cauză, cererea nr. 335/18.01.2010 a fost formulată numai de către T. P. D., prin urmare acesta ar fi fost singurul care își legitima calitatea procesuală activă.
Însă, văzând că, dintr-o eroare a instanței, acesta și-a pierdut calitatea de reclamant, potrivit celor reținute mai sus și pentru că, în ipoteza admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului T. I., s-ar respinge și cererea de intervenție accesorie a lui T. P. D., ca urmare a naturii sale de simplă apărare, întrucât, dacă nu s-ar fi procedat în această manieră chiar de către instanța de judecată, lui T. P. D. i s-ar fi admis cererea, justificându-și calitatea procesuală activă, Curtea consideră că se impune respingerea excepției invocate de către pârâtul Institut, prin echitate.
- Instanța de fond a soluționat corect excepția tardivității, invocată de același pârât, cu privire la solicitarea reclamanților de comunicare a dosarului medical.
Respectiv, comunicarea informațiilor legate de dosarul medical al lui T. A. A. sunt susceptibile de a se înscrie in sfera de aplicare a Legii nr. 554/2004, iar nu a Legii nr. 544/2001, nefiind vorba despre informații cu caracter public ce țin de activitatea instituției publice pârâte.
Prin urmare, în privința acestora devin incidente prevederile art. 11 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ”cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii”.
În cauză, cererea formulată de către T. P. D. a fost respinsă, consideră acesta, nejustificat. Prin urmare, de la data respingerii solicitării sale, 20.01.2010 și până la momentul înregistrării acțiunii, 02.03.2010, nu s-a împlinit termenul instituit de legiuitor pentru sesizarea instanței de judecată.
- Cât privește obligarea pârâtului I. Național de Boli Infecțioase ”Profesor DR. M. B.” la comunicarea dosarului medical complet al defunctului T. A. A., Curtea a considerat că dezlegarea instanței de fond este corectă pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare:
Solicitarea reclamanților vizează comunicarea unor informații medicale ce intră sub incidența Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, respectiv nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății.
Art. 21 din Legea nr. 46/2003 prevede, într-adevăr, că toate informațiile referitoare la starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia.
Art. 22 din același act normativ, dispune în sensul că: ”informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau daca legea o cere în mod expres”, după cum, atunci ”când informațiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditați, implicați în tratamentul pacientului, acordarea consimțământului nu mai este obligatorie”, așa cum se prevede în art. 23.
Curtea a apreciat, însă, în acord cu judecătorul fondului, că, deși solicitarea familiei celui decedat nu este acoperită în mod expres de excepțiile de la regula confidențialității, admiterea cererii se impune prin prisma scopului în vederea căruia a fost instituit acest drept.
Și este vorba despre apărarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, în sens larg, consacrat prin dispozițiile art. 26 din Constituție, ale art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ”1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale” ori ale art. 7 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000 ”orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor”, cu aplicare concretă în Declaratia promovarii drepturilor pacientilor în Europa, adoptată ca urmare a Consultării Europene OMS ce a avut loc la Amsterdam de la 28 la 30 martie 1994 și în Carta europeană a drepturilor pacienților din 2002 – ”6. RESPECTUL INTIMITĂȚII ȘI CONFIDENȚIALITATEA. Fiecare individ are dreptul ca orice informație personală referitoare la starea lui de sănătatea și eventuale proceduri diagnostice și terapeutice, să rămână confidențiale, precum și intimitatea lui să fie protejată în timpul efectuării acestora”, expresia celor urmă fiind, în România, chiar adoptarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003.
Astfel, în Declaratia promovarii drepturilor pacientilor în Europa, la punctul 4 se arată că” 4.1. Toate informatiile despre starea de sanatate a pacientului, despre conditia medicala, diagnostic, prognoza si tratament si toate informatiile cu caracter personal trebuie pastrate confidential, chiar si dupa moarte. 4.2. Informatiile confidentiale pot fi divulgate doar daca pacientul îsi da consimtamantul explicit sau daca legea sustine acest lucru în mod expres. Consimtamantul se poate presupune atunci cand informatiile sunt divulgate altor furnizori de îngrijiri de sanatate implicati în tratamentul pacientului”; ”4.4. Pacientii au drept de acces la dosarele lor medicale, la înregistrarile tehnice si la orice alte dosare care au legatura cu diagnosticul, tratamentul si Ingrijirile primite sau cu parti din acestea. Un astfel de acces exclude date referitoare la terti”.
Totuși la pct. 6.4. se prevede că ”daca pacientii nu pot beneficia ei însisi de drepturile din acest document, acestea ar trebui exercitate de reprezentantul lor legal sau de o persoana desemnata de catre pacient în acest sens; atunci cand nicio astfel de persoana sau reprezentant legal nu a fost desemnata, ar trebui luate alte masuri pentru reprezentarea pacientilor”.
S-a observat, așadar, că dreptul pacientului la confidențialitatea datelor din dosarul său medical nu este incompatibilă cu posibilitatea consultării acestuia de către alte persoane îndreptățite, care să-i continue voința în absența consimțământului explicit, chiar recomandându-se alte măsuri pentru exercitarea acestui drept de un alt reprezentant, în situația în care pacientul nu mai este în măsură să și-l exercite personal. Aceasta constituie, de altfel, o soluție firească prin raportare la limitele posibilului omenesc în situații de forță majoră, precum decesul, ce fac imposibilă obținerea consimțământului respectivei persoane.
Este fără putință de tăgadă și faptul că dosarul medical nu poate fi pus la dispoziția unor terțe persoane, fără nicio legătură cu defunctul pacient, atunci când nu există o justificare de natură legală ori medicală, așa cum dispun și art. 22, 23 din Lege.
Dar, tatăl celui decedat ori fratele acestuia, nu pot fi, în niciun caz, încadrați în respectiva categorie. Reclamanții fac parte din familia defunctului, iar legătura biologică peste care se suprapune o relație personală reală, efectivă, ce este dovedită prin eforturile permanente ale acestora de a afla toate împrejurările încetării din viată, pe fondul unei reale suspiciuni privitoare la acestea, îi exclud din categoria ”terților”.
De asemenea, trebuie avut în vedere că scopul edictării dreptului pacientului la confidențialitatea stării de sănătate este acela de a-i garanta respectarea vieții sale private împotriva arbitrariului. De aceea, o imixtiune nu este permisă ”decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora" – art. 8 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, în cauză, refuzul pârâtului, de a pune la dispoziția familiei toate informațiile ce țin de cauzele și împrejurările decesului unui membru al său, poate fi considerată o ingerință atât în viața privată a defunctului, din perspectiva limitării accesului celor ce i-ar fi putut continua voința, dacă împrejurările ar fi permis, cât și a reclamanților, care se simt obligați moral a afla adevărul și a antrena răspunderea celor vinovați, dacă ar fi cazul.
Este adevărat și că ingerința, constând în refuzul pârâtului, este prevăzută de lege, dar Curtea consideră că aceasta nu reprezintă o măsură necesară într-o societate democratică, după cum dispune alin. 2 al art. 8 din Convenție, întrucât nu corespunde unei nevoi sociale imperioase și nu este îndreptată spre un scop legitim, astfel cum acestea sunt limitativ enumerate. Respectiv, nu s-ar putea susține că într-un caz particular, precum cel în speță, s-ar pune problema apărării securității naționale, a siguranței publice, a bunăstării economice a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății ori a moralei sau protejarea drepturilor și libertăților altora.
Instanța a considerat pertinente argumentele Curții Constituționale din cuprinsul deciziei nr. 162 din 26.02.2008, citate de către pârât, în sensul că prin această prevedere s-a urmărit protejarea vieții private a pacientului ”ca un reflex firesc al drepturilor fundamentale (…) în virtutea respectului datorat persoanei umane, memoriei persoanei decedate și opțiunilor făcute în timpul vieții”, dar conchide în sensul că solicitarea de asemenea informații trebuie analizată de la caz la caz, iar nu respinsă de plano, tocmai în considerarea respectului datorat defunctului de către moștenitori, care au posibilitatea, în această calitate, să inițieze demersuri judiciare pentru stabilirea corectă a faptelor și împrejurărilor legate de încetarea sa din viață și de a-și proba, astfel, pretențiile, într-o eventuală acțiune patrimonială.
Cât privește cauza Z contra Finlandei soluționată de Curtea EDO prin Hotărârea din 25 februarie 1997, invocată de către pârât, instanța de control apreciază că aceasta nu are aplicabilitate în dosarul de față, raportat la împrejurarea esențială că persoana protejată de art. 8 se afla în viață, aceasta fiind cea care se plângea de încălcarea dreptului garantat de Convenție. În plus, starea de fapt se referea la o persoană infestată cu ., ceea ce a condus Curtea la a reține că ”dezvăluirea unor asemenea informații poate afecta în mod dramatic atât viața sa privată și de familie, cât și situația sa socială și profesională, prin expunerea la oprobriu și ostracizare. Din acest motiv, o astfel de dezvăluire poate descuraja persoana de a se prezenta la doctor pentru stabilirea diagnosticului sau a tratamentului, punând astfel în pericol efortul comunității de a preveni răspândirea bolilor (vezi paragrafele 166-168 din expunerea de motive sus-menționată)”. Mai mult, chiar în această hotărâre, Curtea a statuat în sensul că ”interesele pacientului și ale comunității în ansamblu pentru protejarea confidențialității datelor medicale pot fi depășite de interesul de a investiga și aduce în justiție o infracțiune, ca și de a da publicității procedurile instanțelor de judecată (vezi, mutatis mutandis, articolul 9 din Convenția din 1981 cu privire la Protecția Datelor Personale), atunci când aceste interese par a avea mai multă greutate” (subl. n.).
Nu a fost primită nici susținerea pârâtului conform căreia, în eventualitatea unei acțiuni în răspundere civilă, reclamanții ar fi avut posibilitatea de a solicita instanței prezentarea de către autoritatea deținătoare a înscrisurilor din dosarul medical, în conformitate cu disp. art. 298-299 NCPC, câtă vreme art. 294 arată că ”(1) Judecătorul va respinge motivat cererea de depunere la dosar a înscrisului, în întregime sau în parte, când: 1. conținutul înscrisului se referă la chestiuni strict personale privind demnitatea sau viața privată a unei persoane; 2. depunerea înscrisului ar încălca îndatorirea legală de păstrare a secretului (…)”, respectiv exact situația din speță.
Curtea a avut în vedere, de asemenea, că, în cauză, chiar directorul Institutului pârât a anunțat public cauza decesului numitului T. A. A., justificată prin prisma art. 39 alin. 2 lit. iii, prin urmare, nu s-ar mai putea susține încălcarea vieții private a acestuia, prin comunicarea dosarului medical familiei.
Nu în ultimul rând, s-a constatat că sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât și prin prisma incidenței art. 12 din Legea nr. 46/2003, conform cărora ”pacientul are dreptul sa solicite si sa primeasca, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului si ingrijirilor acordate pe perioada spitalizarii”, apreciind că, atâta timp cât nici pacientul nu are dreptul de acces la întreg dosarul medical, cu atât mai mult, nu îl pot pretinde moștenitorii săi.
Aceasta susținere vine să confirme caracterul abuziv al atitudinii pârâtului, care, prin interpretare, înlătură, este adevărat, cu concursul legiuitorului, un drept fundamental al pacientului, acela de a avea acces la toate informațiile referitoare la starea de sănătate, așa cum se arată la punctul 3 din Declaratia promovarii drepturilor pacientilor în Europa, ”pacientul are dreptul să-și vadă dosarul medical, să fotocopieze, să pună întrebări și de a se corecta eventualele greșeli. Un bolnav internat are dreptul la o informare continuă și detaliată, care poate fi garantată eventual de un « tutore »”.
De menționat că în același sens sunt și dispozițiile din Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Drepturile pacientului” (2008/C 10/18) ”Este de dorit ca datele privind starea de sănătate a persoanei și demersurile de diagnosticare și terapie puse în aplicare, precum și rezultatele acestora să se poată regăsi într-un „dosar medical”. Accesul la acest dosar direct de către pacient sau prin intermediul unui medic ales de acesta în mod liber face parte, de asemenea, din procesul informării și autonomiei”.
Cum ”pacientul” T. A. A. nu se mai află în viață pentru a-și exercita acest drept, iar considerentele expuse mai sus, dau dreptul, în speță, membrilor familiei de a cunoaște întreg ”dosarul medical” al acestuia, Curtea va înlătura și aceste critici ca nefondate.
- Recursul declarat de reclamantul T. I. și intervenientul accesoriu T. P. D., este nefondat.
Într-adevăr, dispozițiile art. 21 din Legea nr. 544/2001, invocate de către aceștia pentru a legitima calitatea procesuală pasivă a pârâtului A. S. C. privesc posibilele sancțiuni disciplinare care se pot aplica angajatului unei autorități în situația unui refuz explicit sau tacit al acestuia de a comunica informații publice: ”Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorități ori instituții publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere și atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat".
Dispoziția legală menționată este, însă, lipsită de relevanță în condițiile în care petitul ce se subsuma actului normativ amintit a fost respins ca tardiv.
Iar, faptul că a fost admis capătul doi de cerere, în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, nu justifică în persoana acestuia calitatea procesuală pasivă, care, în contencios administrativ aparține autorității ori instituției publice căreia îi revine obligația legală de a soluționa o cerere de natura celei cu care recurenții au învestit pârâtul Institut.
Este adevărat că, în temeiul disp. art. 16 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 ”cererile in justitie prevazute de prezenta lege vor putea fi formulate si personal impotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a incheiat actul ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru intarziere”.
Cum, în cauză, recurenții nu au învestit instanța de contencios administrativ cu o astfel de solicitare, evident că aceștia nu justifică în persoana pârâtului A. S. C., conducătorul Institutului pârât, calitatea sa procesuală pasivă.
Prin urmare, instanța de fond a procedat legal și temeinic admițând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., Curtea a respins recursurile ca nefondate.
Împotriva deciziei civile nr. 666/31.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal pronunțată în dosarul nr._/3/2010* a formulat cerere de revizuire revizuientul I. NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE “PROF. DR. M. B.”, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei atacate si fixarea unui termen în vederea rejudecării recursuiui, pentru următoarele considerente:
După pronunțarea deciziei civile susmenționate, I. NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE "PROF. DR. M. B." a primit din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București o copie a rezoluției din data de 04.03.2013, de neîncepere a urmăririi penale față de Institut, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.246- 248 Cod Penal, soluție pronunțată în dosarul penal nr.l7594/P/2010.
Ca atare, toate dosarele penale având ca obiect plângerile penale formulate de domnii T. lOAN și T. P. D. împotriva INSTITUTULUI NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE "PROF. DR. M. B." sunt, în prezent, soluționate prin neînceperea urmăririi penale.
Deci, nu subzistă niciuna dintre excepțiile de la principiul confidențialității datelor medicale ale pacientului, singura cu privire la care instanța nu dispunea de toate înscrisurile doveditoare fiind cea prevăzută de art.39 alin.2 din Legea nr.95/2006, și anume aceea ca datele respective să fie necesare pentru efectuarea urmăririi penale.
Solicită, totodată, suspendarea executării deciziei a cărei revizuire o solicită, în condițiile art. 403 alin.3 Cod Procedură Civilă anterior.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ .
Analizând cererea de revizuire de față în raport de dispozițiile legale incidente în cauză și susținerile părților, constată următoarele:
Cererea de revizuire are ca obiect decizia civilă nr. 666/31.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2010*.
Se susține de către revizuient că toate plângerile penale formulate de intimați au fost soluționate de către Pachet prin neînceperea urmăririi penale astfel încât nu subzistă niciuna dintre excepțiile de la principiul confidențialității datelor medicale ale pacientului, singura cu privire la care instanța nu dispunea de toate înscrisurile doveditoare fiind cea prevăzută de art. 39 alin.2 din Legea nr. 95/2006.
La cererea de revizuire au fost atașate în copie Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale trimisă de P. de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 26.10.2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de directorul revizuientului.
Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost emisă după pronunțarea deciziei atacate și vizează neînceperea urmăririi penale față de revizuient pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 248 Cod penal, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct.5 Cod procedură civilă.
Prin decizia atacată s-au respins recursurile declarate de recurentul pârât INBI prof. dr. M. B. cât și de recurentul reclamant și intervenientul accesoriu împotriva sentinței civile nr. 717/11.02.2013 a Tribunalului București, instanța de recurs reținând că solicitarea reclamanților vizează comunicarea unor informații medicale ce intră sub incidența Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, respectiv Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății care dispun că informațiile referitoare la pacient privind investigații, diagnostic, tratament sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia, instanța de recurs a avut în vedere apărarea dreptului la respectarea vieții private și de familie prevăzute în Constituție cât și de dispozițiile art.8 din CEDO. A mai reținut că reclamanții fac parte din familia defunctului, iar refuzul recurentului pârât de a pune la dispoziția familiei informații ce țin de împrejurările decesului unui membru al său poate fi considerată ca o limitare a accesului familiei de a afla adevărul și a antrena răspunderea celor vinovați.
Ca urmare a Rezoluției de neîncepere a urmării penale mai sus menționată, Curtea în temeiul art. 322 pct.5 Cod procedură civilă va admite cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 666/31.01.2014 și în consecință va schimba în parte decizia civilă în sensul că va admite recursul formulat de recurentul pârât I. NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE “PROF. DR. M. B.” și ca urmare, va modifica în parte sentința civilă nr. 717/11.02.2013 pronunțată de Tribunalul București în sensul că va fi respinsă acțiunea față de pârâtul INBI “PROF. DR. M. B.” ca neîntemeiată.
Totodată va fi respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de T. P. D. ca neîntemeiată ca urmare a respingerii cererii principale.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile precum și dispozițiile din decizia civilă atacată privind respingerea recursului formulat de recurentul reclamant T. I. și de intervenientul accesoriu ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de revizuire formulată de revizuientul I. NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE “PROF. DR. M. B.” împotriva deciziei civile nr.666/31.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2010*, în contradictoriu cu intimații T. I. și A. S. C. și cu intimatul intervenient accesoriu T. P.-D..
Schimbă în parte decizia civilă nr. 666/31.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, în sensul că:
Admite recursul formulat de recurentul pârât I. Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. M. B.”.
Modifică în parte sentința civilă nr. 717/11.02.2013 pronunțată de Tribunalul București în sensul că respinge acțiunea față de pârâtul I. Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. M. B.” ca neîntemeiată.
Respinge cererea de intervenție accesorie ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Menține dispozițiile din decizia civilă nr. 666/31.01.2014 privind respingerea recursului formulat de recurentul reclamant T. I. și recurentul intervenient T. P.-D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
U. D. B. V. V. D.
GREFIER,
I. C. D.
Red. jud. U.D./2 ex.
Tehnodact. C.D
C.A.B. S8 C. – S. P.
- R.M. V.
- I. Floorea
| ← Pretentii. Decizia nr. 1487/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 4156/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
