Pretentii. Decizia nr. 1487/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1487/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 31766/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1487
Ședința publică din data de 27 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 3 reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1028/26.02.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. A. C. cu domiciliul ales la CA C. M. V., în București, Calea Rahovei nr. 266-268, clădirea 60, camera 08, . Park, sector 5 și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal–taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, Curtea constată schimbarea denumirii Administrației Finanțelor Publice S. 3 reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în Administrația S. 3 a Finanțelor Publice reprezentată în prezenta cauză de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, noua recurentă-pârâtă în cauză.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra cererii de recurs.
CURTEA,
Prin sentinta civila nr.1028/26.02.2013 pronunata de Tribunalul Bucuresti -Sectia a IX-a a fost admisa acțiunea formulată de către reclamantul D. A. C. ,în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 3 BUCUREȘTI ,prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ACTIVITATEA JURIDICĂ, BIROUL JURIDIC C. 3 ,precum și cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, formulata de parata AFP S3, dispunandu-se anularea actului administrativ TS7 din 30.11.2010 și decizia nr._/30.11.2011,precum si obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice S. 3 să restituie reclamantului suma în cuantum de 7289 lei actualizata cu dobanda prevăzută de art. 124 C.proc. fiscală, în termenul prevăzut de art. 117 C.proc. fiscală.
Pentru a dispune astfel, instanța a retinut că reclamantul a achiziționat dintr-o țară membră U.E. un autoturism, achitând cu prilejul înmatriculării în România suma de 7289 lei cu titlu de taxă pe poluare, în temeiul art. 2141-2143 Cod fiscal.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
În această ordine de idei instanța reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că prevederile art. 2141-2143 Cod fiscal impun taxa de primă înmatriculare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Stabilind așadar taxa de primă înmatriculare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 2141-2143 Cod fiscal încalcă art. 110 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle finanze dellostato/Simmenthal, nr.c106/77.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 3 BUCUREȘTI ,prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând modificarea în totalitate a sentinței și, în consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală .
1.In motivare ,recurenta a aratat ca in mod nelegal instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Administratiei Finantelor Publice sector 3.
In conformitate cu dispozitiile art.1 din O.U.G. nr.50/200a, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabileste temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de catre contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurarii protectiei mediului si finantarii unor programe si proiecte pentru protectia mediului.
De asemenea ,prin actul normativ mentionat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția careia ii revine obligatia administrarii si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este A. F. pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administratiei Finantelor Publice S. 3, conform dispozitiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de catre aceasta, intre institutia recurenta si intimatul -reclamant nu exista nici un raport juridic fiscal privind incasarea acestei taxe de poluare.
2. In ceea ce priveste admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 7289 lei, recurenta opineaza ca instanta de fond si-a format o convingere gresita tinandu-se cont ca dispozitiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerand ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, a inlocuit in fapt regimul accizelor prevazut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In conditiile desfiintarii frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reasezarea acestei metodologii.
Odata cu reasezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit carora pana pana la 31 decembrie 2006 nu se inmatriculau in Romania autoturismele a caror vechime depasea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situatie a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in Romania a unui numar exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare.
Neluarea unor masuri corespunzatoare in acest sens, ar fi avut drept consecinta transformarea in deseuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in Romania, tara noastra urmand sa suporte costurile aferente reciclarilor, in locul tarilor de unde au fost achizitionate autovehiculele respective.
Legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privinta rezultatului, insa autoritatile nationale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozitiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunitatii Europene se precizeaza ca acestea se refera la" interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent, or, taxa de prima inmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relatiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Eurpene ci se aplica, tuturor autoturismelor lautovehiculelor inmatriculate in Romania indiferent daca provin din productia interna sau din spatiul comunitar.
Totodata, fata de sustinerea reclamantului ca taxa de prima inmatriculare auto din Romania este discriminatorie se apreciaza ca argumentele care stau la baza acestei afirmatii nu pot fi retinute intrucat regimul fiscal este acelasi pentru toate persoanele care inmatriculeaza autoturisme/autovehicule in Romania.
Mai arata recurenta ca obligatia generica de armonizare a legislatiei interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constitutie, si cea speciala, prevazuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instantelor judecatoresti.
Nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instante de drept comun de a se pronunta asupra compatibilitatii unor prevederi legale ale dreptului intern cu constitutia si cu tratatele internationale.Aceasta atributie revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curtii Constitutionale, singurele institutii in masura sa aprecieze daca legislatia referitoare la taxa de prima inmatriculare contravine Constitutiei sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotara" consecinta.
Potrivit dispozitiilor art.205 Cod procedura fiscala, "impotriva actelor administrative-fiscale, reclamanta poate formula contestatie la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus mentionat arata ca formularea contestatiei nu inlatura dreptul la actiune, in conditiile legii, direct in fata instantei.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
-fie petentul se adreseaza cu o contestatie organelor administrativ-fiscale, in conditiile aratate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemultumit de modalitatea de solutionare a contestati ei poate ataca in fata instantei de contencios administrativ competente decizia de solutionare a contestatiei;
- fie, daca nu opteaza pentru formularea unei contestatii in fata organului fiscal, atacata in fata instantei de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozitiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce priveste dispozitiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai aratate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fara a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare.
In prezenta speta exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputand primi suma decat daca anuleaza actul de impunere.
In ceea ce priveste capatul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentand taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, se sustine ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizeaza in conditiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republica ta, cu modificarile si completarile ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situatiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ mentionat, sumele fiind platite in temeiul unui text prevazut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pasaport etc.).
3.Referitor la obligarea A.F.P. S. 3 la plata dobanzii fiscale, recurenta subliniaza ca, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completarile si modificarile ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor" .
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este indeplinita conditia prevazuta pentru acordarea acestora.
Analizand recursul prin prisma motivelor formulate ,Curtea retine urmatoarele:
1.Cat priveste asertiunea recurentei privitor la destinatia bugetara a sumelor incasate cu titlu de taxa de poluare ,Curtea retine că este irelevanta ,cata vreme AFP S. 3 se legitimează în calitate de emitent al deciziei de calcul al taxei de poluare ,pe baza careia reclamantul a achitat suma anterior mentionata.
Taxa de poluare achitata de către reclamant a fost încasată de către AFP S3,astfel că reclamantul a justificat abilitarea pârâtei de a sta în judecată de vreme ce există identitate între persona chemată în judecată și aceea obligată în raportul de drept fiscal dedus judecătii.
De altfel,în speță ,se contestă refuzul organului fiscal de restituire a sumelor achitate de către reclamant.
2.Tot astfel ,nu se poate retine nici critica recurentei referitoare la inadmisibilitatea cererii avand ca obiect restituirea taxei de poluare,procedura prealabila reglementata de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală fiind obligatorie numai pentru ipoteza anularii deciziei de calcul a taxei de poluare ,nu si pentru cererea de restituire întemeiata pe dispozitiile art.117 alin.1 lit.d C.proc.fisc.
O asemenea concluzie se impune in conditiile in care jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În acest sens ,s-a decis și de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie ,care ,prin decizia nr.24/14.11.2011 pronuntata în recursul in interesul legii ,a statuat ca procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În esenta ,s-a retinut ca parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene. Această a doua problemă ridicată prin recursurile în interesul legii a fost generată tocmai de lipsa unei proceduri speciale aplicabile acestui tip de acțiuni, dar și de omisiunea legiuitorului de a se conforma statuărilor Curții de Justitie a Uniunii Europene.
3.Critica adusă de recurenta sentinței tribunalului privitor la faptul că nu este în căderea nici a autorităților fiscale și nici a instanțelor judecătorești să procedeze la analiza compatibilității reglementării fiscale naționale cu prevederile dreptului comunitar și, urmare a acestei analize, să acorde prioritate reglementării comunitare,nu poate fi primita.
Curtea observă că recurenta nu aduce nici un fel de argumente în sprijinul susținerilor sale, ignoră jurisprudența comunitară conturată cu privire la exact acest aspect, invocată pe larg de tribunal în argumentarea soluției pronunțate.
Se impune astfel a fi reiterate prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” - și legislația comunitară, astfel cum este aceasta interpretată jurisprudențial de CJCE, legislație cu caracter obligatoriu și care prevalează asupra reglementării din dreptul național.
Referitor la aplicabilitatea necondiționată a reglementării fiscale naționale, invocată de recurente, Curtea subliniază că obligația de aplicare cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții.
Prin urmare, în aprecierea caracterului legal/nelegal al taxei percepută de pârâta recurentă AFP sector 3, trebuie ca ea să se raporteze la legislația comunitară, neputându-se deroba de aceasta prin invocarea respectării reglementării interne, fără a proceda, ca pas imediat următor, la cercetarea conformității acestei reglementări cu reglementările comunitare primare și, finalmente, la a da eficiență efectului direct al acestora din urmă.
Efectul direct al alin. 1 al art. 90 din Tratat a fost recunoscut de CJCE în cauza C-57/65 Lütticke GmbH v. Hauptzollamt Sarrelouis, în care a statuat că textul menționat produce efecte directe și dă naștere unor drepturi individuale pe care instanțele naționale trebuie să le protejeze.
De asemenea, în cauza Amministrazione delle Finanze dello Stato v Simmenthal SpA C-106/77, CJCE a statuat că o instanță națională chemată să aplice, în limitele jurisdicției sale, prevederile comunitare este obligată să confere efect deplin acestora, chiar refuzând aplicarea legislației naționale în măsura în care aceasta vine în conflict cu reglementarea comunitară, chiar adoptată ulterior, fără să fie nevoie să solicite sau să aștepte abrogarea prevederii neconforme fie pe cale legislativă, fie pe calea controlului de constituționalitate.
Desigur că punerea reglementării naționale în acord cu reglementarea comunitară este în competența exclusivă a puterii legiuitoare, însă în speță se pune în discuție aplicarea reglementărilor incidente și respectarea ierarhiei acestora, la o cauză concretă, iar nu modificarea legislației.
4. Trecând la analiza de fond a neconformității taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE, instanța consideră că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind ,Curtea constata ca ,in mod judicios ,instanta de fond a dispus restituirea catre reclamant a taxei de poluare achitată de catre acesta.
5.Cat privește solutia instanței de fond in sensul acordării dobanzii legale ,Curtea constata că hotărârea primei instanțe concordă cu principiile rezultate din hotărârea CJUE în cauza 565/11, I., par. 20 și urm., din care rezultă că justițiabilul are dreptul nu numai la restituirea taxei percepută de statul membru cu încălcarea dreptului UE, dar și la acoperirea pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumei, ca o completare a drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului UE care interzic astfel de taxe.
Față de toate aceste considerente, constatând legalitatea si temeinicia sentintei de fond, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1028/26.02.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. A. C., cu domiciliul ales la CA C. M. V., în București, Calea Rahovei nr. 266-268, clădirea 60, camera 08, . Park, sector 5 și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal–taxa de poluare”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. B.L.P./2 ex.
Jud. Fond-S. V.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 1485/2014. Curtea de... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|
