Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 332/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 332/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 7541/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 332
Ședința publică din 04.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul C. R. PENTRU ADMINISTRAREA DREPTURILOR ARIȘTILOR INTERPREȚI -CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA R. GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE SECTOR 1, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns reclamanta, reprezentată de avocat N. M., cu împuternicire avocațială aflată la fila 4 din dosar, și avocat B. T., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind pârâții.
Procedura de citate este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamantul, prin avocat, depune la dosar chitanța de plată a cauțiunii în sumă de 500,00 lei.
Curtea, procedând la verificarea competenței în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, stabilește ca fiind competentă în soluționarea cauzei, având în vedere că actul administrativ a cărui suspendare se solicită privește taxe, impozite și contribuții de peste 1.000.000 lei, în sensul art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
La interpelarea Curții, reclamantul, prin avocat, arată că nu a formulat acțiune în anulare împotriva Înștiințării, având în vedere că a invocat art. 14 din Legea nr. 554/2004 în acțiune și a formulat contestație administrativă, care se află la dosar.
Totodată, depune la dosar hotărârea motivată aferentă certificatului de grefă aflat la fila 16 din dosar prin care s-a suspendat Decizia de impunere menționată în Înștiințare.
Curtea acordă cuvântul părților asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare.
Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea excepției, în principal, ca fiind greșit formulată, pentru că se raportează la o acțiune în anulare. Or, în cazul de față este dedusă judecății o cerere de suspendare. Dacă s-ar admite că instanța sau organul fiscal au dorit, prin identitate de rațiune, să extrapoleze această excepție de la acțiunea în anulare la acțiunea în suspendare, dacă la acțiunea în anulare se poate face o discuție cu privire la nevoia de decizie de soluționare a contestației administrative, pe acțiunea în suspendare, față de prevederile art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscale coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 și față de temeiul acțiunii, consideră acțiunea pe deplin admisibilă, Decizia de soluționare a contestației nefiind o condiție pentru înregistrarea acțiunii, pentru că legiuitorul a distins între art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Curtea respinge excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere faptul că în susținerea excepției pârâtul se referă la acțiunea în anulare a Înștiințării de stingere a creanțelor fiscale, ceea ce nu este cazul în speță, Curtea fiind învestită cu o cerere de suspendare a acestui act administrativ. Reclamantul a invocat în temeiul juridic art. 14 din Legea nr. 554/2004, care nu reglementează ca și condiție de admisibilitate introducerea unei acțiuni în justiție împotriva deciziei emise în soluționarea contestației administrativ fiscale.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri pe fondul acțiunii.
Reclamantul, prin avocat N. M., arată că motivele pentru care apreciază că există o aparență de nelegalitate sunt două, respectiv cu privire la primul motiv arată că în Înștiințarea de stingere a creanțelor fiscale se menționează ca titlu de creanță Decizia de impunere. Cu alte cuvinte, principalul lucru pe care instanța trebuie să-l facă este să raporteze această Decizie de impunere, să stabilească raportul dintre Decizia de impunere și Înștiințarea de stingere a creanțelor fiscale. Instanța poate face lucrul acesta atât dintr-o perspectivă substanțială, cât și dintr-o perspectivă procedurală. Din perspectivă substanțială, arată că astfel cum rezultă din Codul de procedură fiscală actul principal este Decizia de impunere, Înștiințarea de stingere a creanțelor fiscale este un act accesoriu, este o consecință a actului principal. Or, în condițiile în care există acest raport de accesorium sequitur principale între cele două documente, în condițiile în care aparența de nelegalitate a Deciziei de impunere, actul principal, a fost deja constatată printr-o hotărâre judecătorească, problema se pune în ce măsură această aparență de nelegalitate constată printr-o hotărâre se răsfrânge și asupra acestui act accesoriu. Din punctul său de vedere, raportându-se la regulile care guvernează nulitatea, care pot fi luate din civil și puse în contenciosul administrativ, regula care spune că ceea ce este nul nu produce niciun efect juridic, se produce și aici. Cu alte cuvinte, în perspectivă substanțială de drept civil nelegalitatea constată prin hotărârea judecătorească se răsfrânge și asupra Înștiințării de stingere a creanțelor fiscale. Din perspectivă procedurală pe această legătură, învederează că există un alt argument: dacă s-ar admite că organele fiscale pot să emită și să pună în executare în mod liber o astfel de Înștiințare se paralizează efectul hotărârii judecătorești, pentru că prin hotărârea judecătorească s-a suspendat caracterul executoriu al Deciziei de impunere.
Al doilea motiv care creează aparența de nelegalitate afirmă că privește plata. Problema de fond este că între iunie 2012 și iulie 2013 au fost scadente niște taxe și impozite, pe care reclamantul de astăzi le-a plătit la termen, în mod corect. Ulterior în septembrie 2013, organul fiscale vine și spune că există niște datorii din 2007 până în 2012. Aici, precizează că trebuie să ne raportăm la prevederile art. 114 alin. 3 din Codul de procedură fiscală care stabilesc momentul când se sting datoriile creanțelor fiscale, respectiv atunci când plata este făcut prin plată. Cu alte cuvinte, consideră că este nelegal ca organele fiscale să vină retroactiv, printr-un act administrativ, și să afecteze o plată deja efectuată, pentru că acea plată, un act unilateral, care la momentul respectiv a fost făcut în deplină conformitate cu dispozițiile legale, și-a produs efectele juridice. Imputația plății nu putea funcționa în cazul de față, pentru că la momentul când s-au făcut plățile pentru taxe și impozite nu mai existau alte datorii. Cu alte cuvinte, aparența de nelegalitate rezultă din faptul că prin Înștiințarea de plată de stingere a creanțelor organele fiscale au efectuat o plată care este cât se poate de irevocabilă în conformitate cu prevederile art. 114 alin. 3 din Codul de procedură fiscală.
În ce privește paguba iminentă, precizează că sunt trei categorii de considerații. Există la dosar, filele 68-77 somația și titlul executoriu prin care s-a început executarea silită pentru acele datorii, pentru acele taxe și impozite pentru care plătiseră deja impozitele. A doua considerație care justifică paguba iminentă arată că are legătură cu hotărârea judecătorească depusă la dosar pentru că paguba iminentă a fost deja constatată prin acea hotărâre judecătorească. Or, dacă se întoarce la aparența de nelegalitate și spune că organul fiscal nu poate să paralizeze caracterul executoriu al unei astfel de hotărâri judecătorești printr-un astfel de act atunci își însușește inclusiv motivarea Curții.
În concluzie, consideră că acest caz dedus judecății este unul atipic pentru că se află între suspendarea de drept reglementată de art. 14 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 și suspendarea judecătorească. Arată că nu este o suspendare de drept pentru că nu este același act administrativ și este o consecință. De asemenea, învederează că nu este o suspendare judecătorească clasică pentru că misiunea instanței a fost, într-un fel, ușurată de faptul că Decizia de impunere a fost deja verificată și cenzurată de către instanța judecătorească. Cu alte cuvinte, demersurile instanței cognitiv când va analiza această hotărâre nu trebuie să ignore hotărârea judecătorească, atât aparența de nelegalitate, cât și pe paguba iminentă.
Reclamantul, prin avocat B. T., arată că, în ce privește cazul bine justificat, elementul central este cel al faptului că Decizia de impunere a fost deja analizată, printr-o hotărâre provizorie, și în legătură cu ea s-a considerat, pentru rațiunile expuse acolo, că este bine să nu producă efecte cel puțin până la soluționarea acțiunii în anulare. Or, efectele ei pot fi unele directe, dar și unele indirecte, cum ar fi aceea de a considera că sumele de bani existente la dispoziția autorității fiscale să fie afectate acele datorii în legătură cu care s-a dispus suspendare și nu datoriilor pentru care a fost achitată. Atunci când a dispus suspendarea Deciziei de impunere în nici un caz instanța nu a greșit, prevăzând o viitoare pagubă, și iată că ea se concretizează în realitate. Acum însă este cu atât mai ușor pentru că paguba nu mai este previzibilă, ci este una existentă, și anume este evident că dacă acești bani, plătiți cu un anumit titlu pentru un alt titlu, care este cel suspendat, evident partea care a făcut plata apare cu o datorie, datorie care va fi producătoare de majorări și penalități și, la un moment da,t tot ce va plăti va fi afectat unei alte sume în legătură cu care s-a dispus suspendarea, în schimb vor curge penalități și majorări. Deci, consideră că prejudiciul este mult mai evident acum decât atunci când instanța a dispus suspendarea Deciziei de impunere.
Totodată, se arată că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței, la data de 18.11.2013, sub nr._, reclamantul C. R. PENTRU ADMINISTRAREA DREPTURILOR ARTIȘTILOR INTERPREȚI - CREDIDAM a solicitat în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA R. GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2005 și art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, suspendarea „Înștiințării de stingere a creanțelor fiscale" înregistrată în evidența ANAF Sector 1 sub nr._/16.09.2013 - ANEXA 1, act emis de Administrația Finanțelor Publice Sector 1 ce privește stingerea creanțelor fiscale.
În motivare, a arătat că la data de 26.09.2013, a înregistrat Înștiințarea de stingere transmisă de către AFP Sector 1 referitoare la stingerea unor creanțe fiscale în temeiul art. 115 alin.(4) din Codul de procedură fiscală.
Documentul indică în secțiunea Document creanță Decizia de impunere F-Sl 120/12.07.2013, astfel stingerea creanței are în vedere obligațiile fiscale prevăzute în acest act emis de către organele fiscale în urma unui control desfășurat la sediul reclamantului în perioada 05.02._13.
Afirmă că această Decizie de impunere a fost atacată de către CREDIDAM printr-o contestație administrativă la data de 06.08.2013.
Mai mult, mai arată că Decizia de impunere face obiectul, alături de Raportul de inspecție fiscală nr. F-Sl 98/12.07.2013, în urma căruia a fost emisă decizia, dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București, iar prin Sentința civilă nr. 3243/24.10.2013 a Curții de Apel București, secția VIII-a Civilă și de C. administrativ a dispus suspendarea Decizie de impunere până la pronunțarea instanței de fond - ANEXA 2.
În ce privește condițiile pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării actelor administrativ - fiscale apreciază că sunt îndeplinite în sensul admiterii cererii de suspendare, respectiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 14 din Legea 554/2004, pentru admisibilitatea suspendării de către instanța de judecată a efectelor actelor administrativ-fiscale atacate.
Astfel, conform art. 14 din Legea 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."
De asemenea, potrivit art. 215 din Codul de procedură fiscală - Suspendarea executării actului administrativ fiscal: "(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei."
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale mai sus citate, afirmă că suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de lege, respectiv: (i) existența unui caz bine justificat și (ii) necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Acestor două condiții li se adaugă o a treia, de ordin procedural, anume condiția ca reclamantul să facă dovada declanșării procedurii prealabile administrative.
În speță, consideră că toate aceste condiții cerute de lege, pentru ca suspendarea executării actelor administrative să poată fi dispusă de către instanța de judecată, sunt îndeplinite, respectiv:
a) îndeplinirea condițiilor procedurale prin dovedirea declanșării procedurii prealabile administrativ-fiscale împotriva înștiințării de stingere - ANEXA 3
b)îndeplinirea condițiilor materiale. Din analiza înștiințării de stingere reiese că acesta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale.
În ce privește existența unui caz bine justificat, susține că conform art. 2 lit. t) din Legea 554/2004, prin „cazuri bine justificate" se înțelege: „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Această definiție a fost explicitată de practica judiciară și de doctrină astfel:
•„Condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție. Cu alte cuvinte există un indiciu temeinic de nelegalitate. (Decizia ÎCCJ nr. 2419 din 10 mai 2007, nepublicată, citată în A. I., L. V., A. S. C., D.I. P.: „Legea contenciosului administrativ comentată", Ed. UJ., București, 2008, p. 275)
•existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative." (G. B., "Legea contenciosului administrativ comentată și adnotată", Ed. Universul Juridic, București, 2008, pag. 236).
Fără a antama aspectele de fond ale cauzei, arată succint (motive expuse pe larg în cuprinsul contestației administrativ-fiscale și completate prin indicarea modului de stingere a obligațiilor fiscale pentru fiecare lună) motivele de nelegalitate ale înștiințării de stingere:
(a) Înștiințarea de stingere a creanțelor este nelegală în virtutea principiului quod nullum est, nullum producit efectum, în condițiile în care Decizia de impunere în baza căreia a fost emisă înștiințarea de stingere este nelegală.
Înștiințarea de stingere a creanțelor a fost emisă în temeiul Deciziei de impunere mai sus menționată. Prin Raportul de inspecție fiscală și prin Decizia de Impunere, organele de control au încălcat atât prevederile legale procedurale cât și cele substanțiale, aplicabile verificării taxelor și impozitelor datorate de Subscrisa.
În ceea ce privește procedura urmată de inspectorii fiscali, consideră că aceștia nu au respectat prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la: modul în care trebuie coroborate documentele puse la dispoziție de către contribuabil și la necesitatea coroborării informațiilor puse la dispoziție de reclamantă cu prevederile legale aplicabile organismelor de gestiune colectivă.
Aceste nereguli procedurale au produs efecte și în planul constatărilor organelor de inspecție fiscale care, printre altele:
•Nu au aplicat în mod legal prevederile art. 15 din Codul Fiscal în ceea ce privește caracterul presupus economic al activității desfășurate de Subscrisa,
•Nu au aplicat în mod corespunzător prevederile referitoare la natura veniturilor obținute din drepturile de proprietate intelectuală,
•Nu au aplicat în mod legal principiile comunitare referitoare la faptul generator și la exigibilitatea TVA,
•Au cuprins în Decizia de Impunere o . sume recunoscute în Raportul de Inspecție Fiscală ca fiind deja plătite,
Cu privire la contestație, arată că reclamantul nu a primit un răspuns nici până la această dată, prelungind astfel starea de incertitudine cu privire la legalitatea Decizie de impunere.
Decizia de impunere, astfel cum a fost detaliat în contestația administrativă, a fost adoptată prin încălcarea normelor fiscale de către inspectorii fiscali, creanța indicată de aceasta neexistând in realitate.
Având în vedere acestea, Înștiințarea privind stingerea creanțelor, care are ca titlu de creanță însăși Decizia de impunere, act contestat, asupra căruia planează o serioasă îndoială cu privire la legalitate, nu poate fi decât nelegal la rându-i.
(b) Înștiințarea privind stingerea creanțelor este nelegală întrucât dă efecte retroactive Deciziei de impunere și Raportului de inspecție fiscală
În ce privește Înștiințarea privind stingerea creanțelor consideră că este un document abuziv, el stingând o datorie fiscală care în realitate nu există. Modul prin care organele fiscale au decis ordinea de stingere apreciază că este de asemenea abuziv, acestea modificând în mod nejustificat ordinea de stingere a datoriilor stabilită de către Contribuabil.
Menționează că a indicat în mod expres ce obligații fiscale urmează a fi achitate din sumele depuse, cunoscând faptul că alte datorii fiscale nu există în realitate, la momentele respective.
Obligațiile bugetare au fost plătite lună de lună, pe perioada iunie 2012-iulie 2013, în mod constant, cu mult înainte de a se dispune prin Decizia de impunere la data de 12.07.2013 plata unor alte sume. Consideră că prin plățile realizate la timp a stins în mod corect obligațiile fiscale, născute în mod legal în sarcina reclamantului.
Apreciază că este nelegal modul în care organele fiscale doresc să considere nestinse obligațiile din perioada iunie 2012-iunie 2013, pentru a acoperi sume care nu sunt reale, aceste sume fiind contestate de către reclamant.
Conform art. 115 din Codul de procedură fiscală alin.(l): „Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine" Or, la momentele la care CREDIDAM a realizat plata sumelor aferente fiecărei luni din perioada iunie 2012-iulie 2013, aceasta nu datora mai multe tipuri de contribuții, Decizia de impunere neexistând la momentele respective, iar suma plătită a fost suficientă pentru a stinge contribuțiile indicate.
Consideră că a realizat în mod legal și complet plata sumelor indicate în mod lunar, acestea fiind considerate stinse încă de la acel moment. Organele fiscale în mod abuziv reiau modul în care s-a realizat plata acestora, considerându-le nestinse și folosind sumele plătite anterior pentru stingerea unei creanțe nereale rezultate din Decizia de impunere.
(c) Suspendarea Deciziei de impunere și a Raportului fiscal
Decizia de impunere și Raportul fiscal au stat la baza înștiințării de stingere, iar aceste documente au fost suspendate prin Sentința civilă nr. 3243/24.10.2013 a Curții de Apel București, secția VIII-a Civilă și de C. administrativ.
Or, din moment ce documentul de creanță a fost suspendat, apreciază că Înștiințarea de stingere nu poate produce efecte, între cele două existând o strânsă legătură de subsidiaritate.
Suspendarea executării Decizie de impunere produce efecte și către actele subsecvente acesteia cum este Înștiințarea de stingere și mai departe efecte către celelalte acte care emană de la Pârâți și au la bază documentul suspendat.
Nu se poate accepta o situație în care actele subsecvente produc efecte peste puterea unei sentințe civile de suspendare, ceea ce ar echivala cu nerespectarea unei hotărâri judecătorești.
În concluzie, apreciază că suspendarea Deciziei de impunere, document de creanță al Înștiințării de stingere, trebuie să conducă la suspendarea acesteia din urmă, în caz contrar aceasta producând efecte nelegale.
Cu privire la iminența producerii unei pagube precizează că, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, „paguba iminentă" reprezintă „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
În doctrina administrativă s-a subliniat pentru o mai profundă clarificare a înțelesului noțiunii de pagubă iminentă, faptul că „într-o acțiune care are ca temei încălcarea unui drept subiectiv, reclamantul poate invoca ideea de perturbare dacă se află într-o legătură cauzală cu paguba. Actul administrativ, în loc să organizeze serviciul public, pentru a oferi reclamantului posibilitatea să-și valorifice drepturile și interesele legitime, a condus la operațiuni ale administrației prin care i s-au încălcat drepturile și interesele legitime, fiind iminentă și o pagubă."
În speță, susține că condiția privind iminența pagubei este îndeplinită, reclamantului i-a fost comunicată la data 07.11.2013 somația nr. 40/80/1/_ prin care a fost înștiințat de pornirea executării silite împotriva sa în baza titlului executoriu.
Titlul executoriu cuprinde o . obligații fiscale în valoare totală de 1.499.622,00 lei, evidențiate prin următoarele documente, care nu au fost comunicate:
DEC. nr._-2 din 10.10.2013
DEC. ACC nr._ din data de 18.07.2013
DEC nr._-2 din 25.10.2013
Sumele indicate ca fiind neplătite se referă la obligații fiscale (impozit pe venituri din valorificarea sub orice forma a drepturilor de proprietate intelectuală, impozit pe venituri din salarii, TVA) achitate de către Subscrisa în mod corect și complet.
Din desfășurarea evenimentelor rezultă că pârâții prin Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscală au încălcat atât prevederile legale procedurale cât și cele substanțiale, aplicabile verificării taxelor și impozitelor datorate de reclamant.
Mai apoi au stins obligațiile fiscale (neexistente în realitate) despre care fac vorbire aceste acte prin Înștiințare de stingere, cu sume provenite din plăți realizate în mod corect și la timp de către reclamant, ca mai apoi pentru acestea din urmă să le considere neachitate și să înceapă executarea silită.
În concluzie, afirmă că reclamantului i-au fost stinse o . obligații fiscale, care în realitatea nu există, cu sume achitate pentru stingerea unor obligații reale, lăsându-le pe acestea din urmă neacoperite, înștiințarea de stingere.
Iminența producerii unei pagube este reală, executarea silită începută împotriva reclamantului nu este doar o posibilitate îndepărtată, ci una actuală. Astfel executarea silită poate produce efecte începând cu data de 25.11.2013, producând o pagubă greu de reparat ulterior.
Conform jurisprudenței:
• „S-a constatat că, în măsura în care actul administrativ fiscal devenit titlu executoriu, se pune în executarea silită în conformitate cu formele de executare silită deja inițiate de către pârâtă, iar contestația reclamantei sau chiar acțiunea principală s-ar admite, în patrimoniul reclamantei se creează un prejudiciu evident, în sensul că acesta efectuează o plată la bugetul unității administrativ-teritoriale, care ulterior este posibil să fie constatată ca nedatorată, iar restituirea acesteia să fie împiedicată de dificultățile notorii de restituire a sumelor încasate nelegal de către bugetul de stat". (Suspendarea executării actului administrativ. Practică judiciară, L. N., editura Hamangiu, Pagina 220)
Astfel, dacă în mod nelegal se vor stinge creanțe prin înștiințarea de plată, iar apoi va începe executarea silită pentru sumele considerate neachitate, prejudiciul va fi evident.
Chiar în situația în care se va dispune întoarcerea sumelor, acest procedeu va fi îngreunat de formalismul excesiv și dificultățile cunoscute de a se restitui efectiv aceste sume.
În drept, a invocat dispozițiile art. 14 din Legea 554/2005, art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Pârâta DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii privind suspendarea înștiințării de stingere a creanțelor fiscale nr._/16.09.2013, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În ce privește fondul cauzei a arătat că la data de 16.09.2013 reclamanta figura cu un debit datorat la bugetul statului în sumă de 1.499.622lei
Aceste creanțe fiscale au fost individualizate prin Decizia de impunere nr.F-S1 120/12.07.2013, emisă în urma inspecției fiscale efectuată la contribuabilă prin care au fost obligații fiscale suplimentare de plată.
În urma plăților efectuate de către contribuabilă, au fost stinse obligațiile fiscale datorate, cu respectarea ordinii prevăzute art.115 Cod procedură fiscală și cele stabilite de dispozițiile art. 14 din OPANAF nr.1314/2007 conformitate cu prevederile pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale înregistrate de către aceștia, cu modificările și completările ulterioare.
În urma stingerii obligațiilor prin plățile efectuate a fost emisă înștiințarea de stingere a creanțelor fiscale nr._/16.09.2013, comunicată debitoarei CREDIDAM, conform prevederilor art.115 alin.4 din OG nr.92/2003 „Organul fiscal competent va înștiința debitorul despre modul în care s-a efectuat stingerea prevăzută la alin. (2)”. Înștiințarea a fost comunicată debitoarei prin poștă cu confirmarea de primire de către CREDIDAM la data de 26.09.2013.
Cu privire la susținerile reclamantului referitoare la faptul că suspendarea executării actului administrativ Decizia de impunere nr.F-S1 120/12.07.2013 a fost suspendată, menționează că pe rolul Curții de Apel București se află înregistrat dosarul nr._, având ca obiect solicitarea contestatorului CREDIDAM de suspendare a executării titlului de creanță reprezentat de decizia de impunere nr. F-S1 120/12.07.2013. Până la momentul emiterii înștiințării de stingere a creanțelor fiscale nr._/16.09.2013, primită de reclamantul CREDIDAM la data de 26.09.2013, instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra cererii contestatoarei.
Instanța de judecată în dosarul nr._, s-a pronunțat prin Hotărârea nr.3243 din 24.10.2013, astfel cum rezultă chiar din extrasul depus de către reclamantă la dosarul acțiuni, la o dată ulterioară emiterii înștiințării de stingere nr._/16.09.2013.
Față de cele prezentate, se poate observa că la momentul stingerii obligațiilor fiscale de plată, cât și la momentul emiterii Înștiințării de stingere a creanțelor fiscale nr._/16.09.2013, executarea creanțelor fiscale stabilite de actul administrativ - Decizia de impunere nr.F-S1 120/12.07.2013- nu era suspendată.
Sintetizând, arată că instituția pârâtă deținea în sarcina debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar stingerea datoriilor a fost făcută, în principal, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, legea speciala ce are întâietate în interpretare și în aplicare in speța de față.
În mod greșit, consideră că reclamantul susține că Înștiințarea privind stingerea creanțelor este un document abuziv, el stingând o datorie fiscală care nu există în realitate, stabilită prin Decizia de impunere nr.F-S1 120/12.07.2013.
Datoriile fiscale stabilite prin actul administrative reprezentat de Decizia de impunere nr.F-S1 120/12.07.2013 nu au fost anulate până la momentul emiterii înștiințării de stingere a creanțelor fiscale, astfel că actul administrative se bucură de prezumția de legalitate.
De astfel unul din principiile dreptului administrativ este acela al executării din oficiu a actelor administrative, întrucât acestea se bucura de prezumția de legalitate. Așadar, în contextul dispozițiilor legale anterior enunțate, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ fiscal, care este, ca regula generala, executoriu din oficiu, instanța trebuind a analiza si a motiva îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de lege, suspendarea executării unui act administrativ-fiscal fiind o măsura excepționala.
Legea nr. 554/2004, prin art. 2 lit. s) definește paguba iminenta ca fiind prejudiciul material, viitor si previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autorități publice sau unui serviciu public.
În cazul actelor administrativ-fiscale, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că aceasta cerința este presupusă în cazul tuturor actelor administrative din aceasta categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative in reglementarea Legii nr. 554/2004.
Arată faptul că reclamantul nu dovedește în niciun fel că, prin emiterea Înștiințării de stingere a creanțelor fiscale nr._/16.09.2013, i s-ar aduce vreun prejudiciu sau i s-ar perturba desfășurarea activității.
Cât privește cazul bine justificat, acesta este definit de art. 2 alin. (10 lit. „t" din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legata de starea de fapt si de drept, de natura să creeze o îndoiala serioasa asupra legalității actului administrative
Prin urmare, consideră că apărările reclamantului, în sensul ca organul fiscal si-ar fi depășit atribuțiile legale si ca reclamanta nu ar fi, de plano, subiect de drept fiscal, sunt neîntemeiate si nu pot fi reținute de către instanța întrucât aceste critici țin de analiza pe fond a actului administrativ contestat câtă vreme in cadrul procedurii suspendării executării nu este permisa prejudecarea fondului litigiului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 si urm. Cod Procedura Civila, Legea nr. 554/2004 legea contenciosului administrativ, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare, precum si H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea reține următoarele:
Prin adresa nr._ din 16.09.2013, Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a înștiințat reclamanta cu privire la modul de stingere a creanțelor fiscale prin plățile efectuate de contribuabil.
Din acest act administrativ fiscal rezultă că plățile efectuate de reclamantă în perioada iulie 2012- 2013 au stins obligații bugetare consemnate în titlul de creanță Decizia de impunere nr. 120 din 17.07.2013.
Din susținerile reclamantei, necontestate de către pârâtă, și actele depuse la dosar, rezultă că de fapt la stingerea obligațiilor fiscale a fost avută în vedere Decizia de impunere nr. 120 din 12.07.2013, în Înștiințarea contestată fiind o eroare materială cu privire la data actului de creanță.
Prin această decizie de impunere s-au stabilit în sarcina reclamantei impozit pe profit suplimentar pentru perioada 01.01._12 și accesorii, impozit suplimentar pe veniturile obținute din România de persoane juridice nerezidente de_ lei, dobânzi/majorări de întârziere de_ lei și penalități de întârziere de 6222 lei; TVA de_ lei, dobânzi/majorări de întârziere de_ lei și penalități de întârziere de_ lei; contribuții reprezentând rețineri la sursă pentru remunerațiile transmise titularilor de drepturi conexe (_ lei CAS venituri profesionale și 321 lei dobânzi/majorări de întârziere,_ lei șomaj venituri profesionale și 15 lei dobânzi/majorări de întârziere,_ lei CAS proprietate intelectuală și_ lei sănătate proprietate intelectuală).
Curtea apreciază că împrejurările invocate de reclamantă constituie cazuri justificate în sensul art. 2 lit. t din Legea nr. 554/204, fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ.
Împotriva deciziei de impunere nr. 120 din 12.07.2013 s-a formulat de către reclamantă cerere de suspendare la 08.08.2013.
Stingerea creanțelor fiscale s-a realizat la 16.09.2013, iar la 24.10.2013 Curtea de Apel București a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 120/2013 până la pronunțarea instanței de fond.
Este adevărat că la data emiterii Înștiințării de stingere a obligațiilor, executarea deciziei de impunere nr. 120 nu era suspendată.
Însă la această dată autoritatea emitentă era investită cu soluționarea contestației administrativ fiscale (înregistrată la AFPS1 la 06.08.2013- fila 12 sentința 3243 din 24.10.2013 a C.) formulate împotriva titlului de creanță, iar instanța era investită cu cererea de suspendare a acestui titlu, pentru considerente de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei de impunere.
Aceste considerente au fost analizate și reținute ca întemeiate prin sentința nr. 3243/24.10.2013 a C..
Imputația plăților efectuate de reclamantă în perioada iulie 2012- 2013 asupra obligațiilor ce fac obiectul deciziei de impunere din 12 iulie 2013 este la rândul său afectată de îndoiala serioasă asupra legalității.
În aprecierea Curții, nu se poate reține concluzia autorității pârâte în sensul inexistenței vreunui indiciu de nelegalitate a Înștiințării de stingere a obligațiilor, în condițiile în care la data emiterii acesteia (dată la care se raportează existența vreunui motiv de nelegalitate) creanța era certă, lichidă și exigibilă.
Formal, la data de 16.09.2013, titlul de creanță (decizia de impunere nr. 120/2013) beneficia de prezumția de legalitate și era executoriu.
Însă aceste elemente erau supuse contestației judiciare, aflate în curs.
Practic, prin stingerea obligațiilor conform Înștiințării contestate, decizia de impunere nr. 120 a fost executată, cel puțin în parte. Astfel, plățile efectuate de reclamantă au stins obligații impuse prin decizia nr. 120, iar alte obligații bugetare (pentru stingerea cărora reclamanta achitase sumele de bani în perioada 2012- ian. 2013) au fost constatate ca neachitate sau achitate după expirarea termenului, fiind calculate accesorii.
Ca urmare, dacă Înștiințarea de stingere a obligațiilor (de fapt, decizia de stingere a obligațiilor în ordinea comunicată prin înștiințarea nr._) nu ar fi suspendată, sentința de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 120/2013 până la pronunțarea instanței de fond ar rămâne fără efect.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că reclamanta justifică îndeplinirea primei condiții legale pentru suspendarea executării actului administrativ, reglementată de art. 14 corob. cu art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cea de-a doua condiție, Curtea reține faptul că împotriva reclamantei au fost efectuate formele de executare a datoriilor rezultate ca urmare a stingerii obligațiilor bugetare în modalitatea adusă la cunoștință prin Înștiințare.
Instanța reține necesitatea prevenirii unui prejudiciu material viitor în sensul art. 14 corob. cu art. 2 lit. ș din Legea nr. 554/2004, având în vedere elementele concrete reținute prin sentința civilă nr. 3243/2013 a C., raportat la obiectul de activitate al reclamantei (care „nu deține venituri proprii, întrucât sumele pe care le încasează de la utilizatorii drepturilor de proprietate intelectuală sunt destinate, conform legii, distribuirii către titularii de drepturi, astfel că nu se află la dispoziția sa, iar comisionul de maxim 15% se percepe pentru acoperirea propriilor cheltuieli de funcționare. Plata din acest comision a sumei impuse poate conduce la imposibilitatea desfășurării activității impuse de Legea nr. 8/1996, cu consecința blocării posibilității de a colecta sumele datorate de utilizatori și creării unor pierderi importante pentru titularii de drepturi, prin imposibilitatea urmăririi utilizatorilor, atât în ceea ce privește monitorizarea utilizării drepturilor, cât și în ceea ce privește promovarea unor acțiuni judiciare de recuperare a sumelor datorate”).
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că cererea de suspendare este întemeiată, urmând a dispune admiterea acesteia și suspendarea executării Înștiințării de stingere a creanțelor fiscale nr._/16.09.2013 până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul C. R. PENTRU ADMINISTRAREA DREPTURILOR ARIȘTILOR INTERPREȚI - CREDIDAM, cu sediul în București, .. 15-17, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA R. GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, . Gerota, nr. 13, sector 2, și ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE SECTOR 1, cu sediul în București, ., sector 1.
Dispune suspendarea executării Înștiințării de stingere a creanțelor fiscale nr._/16.09.2013 până la pronunțarea instanței de fond.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.Ș./A.N
5 ex./12.02.2014
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 397/2014.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 546/2014.... → |
|---|
