Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 397/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 397/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 4561/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 397
Ședința publică din 20.01.2014
Curtea constituită din:
Președinte: H. V.
Judecător: D. M.
Judecător: F. C. M.
Grefier: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea plângerea formulat de petenta A. N. DE IMBUNATATIRI FUNCIARE împotriva decizie nr. 3255/C1/1991 din data de 30.05.2012, emisă de CNSC, în contradictoriu cu intimata . SECURITY SRL, cauza având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință
La apel nominal făcut la a doua strigare nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că termen a fost acordat în vederea discutării excepției de perimare, după care:
Curtea invocă din oficiu excepția de perimare și reține cauza spre deliberare și pronunțare .
CURTEA,
Deliberând asupra plângerii din prezenta cauză, constată următoarele:
Prin decizia nr. 3255/C1/1991 din data de 30.05.2012, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.) a admis suspendarea procedurii de atribuire în cauză, în temeiul art.2751 alin.1 din OUG nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a solicitării formulate de . SECURITY SRL în contradictoriu cu A. N. DE IMBUNATATIRI FUNCIARE.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat plângerepetenta A. N. DE IMBUNATATIRI FUNCIARE în contradictoriu cu intimata . SECURITY SRL, la data de 06.06.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția perimării acțiunii, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, republicat, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni.
Potrivit dispozițiilor art. 420 alin.1 și 2 din Noul Cod de procedură civilă, republicat, perimarea se constată și din oficiu, putând fi invocată și pe cale de excepție.
Din verificările actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 25.06.2012, când cauza a fost suspendată pentru lipsa părților, în raport de faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din culpa părții petente.
Având în vedere că, de la data suspendării prezentei cereri de recurs – 25.06.2012 și până la data soluționării excepției de perimare, a trecut mai mult de 6 luni, iar în plângerea de față, pe parcursul curgerii termenului de perimare, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei, Curtea urmează a constata perimată plângerea, conform art. 421 din Noul Cod de procedură civilă, republicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul formulat de petenta A. N. DE IMBUNATATIRI FUNCIARE, cu sediul în sector 4, București, .-37, împotriva decizie nr. 3255/C1/1991 din data de 30.05.2012, emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.), în contradictoriu cu intimata . SECURITY SRL, cu sediul sector 3, București, .. 12, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, V. H. D. M. F. C. M.
GREFIER
A. I. B.
Red. H.V./4ex.
← Custodie publică - prelungire. Sentința nr. 1923/2014. Curtea... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 332/2014.... → |
---|