Pretentii. Încheierea nr. 3/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Încheierea nr. 3/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 1424/3/2013*

Dosar Nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL

Încheiere

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: D. M. D.

JUDECĂTOR: I. F.

JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: M. G.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs de contencios administrativ formulată de recurenta-reclamantă . împotriva sentinței civile nr.3122/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX- a de C. Administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă ., prin avocat D. C., cu împuternicire avocațială la dosar la fila 71, și intimata-pârâtă C. Națională de Autostrăzi și Drumuri din România SA, prin consilier juridic fără delegație de reprezentare la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Părțile, prin reprezentanți, având cuvântul pe rând, arată că nu mai au de formulat alte cereri prealabile judecății cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Apărătorul recurentei-reclamante invocă ca motiv de ordine publică, încălcarea normelor privitoare la alcătuirea instanței în ceea ce privește soluționarea capătului subsidiar de cerere referitor la plata sumei pretinse cu titlu de îmbogățire fără justă cauză. Din această perspectivă, în temeiul art. 306 alin 2 coroborat cu dispozițiile art. 304 pct. 1 din Codul procedură civilă, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Totodată, arată că instanța de fond, în mod greșit a reținut că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. e din Legea nr. 554/2004 referitoare la prescripția extinctivă, având în vedere că, în opinia sa, sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, care reglementează un termen general de prescripție de trei ani. În continuare, susține că instanța de fond, în mod greșit a reținut că recurenta-reclamantă nu a probat împrejurarea că ar fi existat motive temeinice pentru care nu a promovat acțiunea în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că procesul-verbal de conciliere a fost încheiat la data de 23.02.2012, aspect recunoscut și de către partea adversă, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 16.01.2013, înăuntrul termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Astfel, cererea de chemare în judecată a fost promovată pe rolul instanței în termenul de un an de la data încheierii procesului-verbal de conciliere, având în vedere existența numeroaselor raporturi contractuale, care se desfășoară și în prezent între recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă, aspect dovedit și prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Intimata-pârâtă, prin reprezentant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală. Totodată, depune la dosar înscrisuri cu titlu de practică judiciară și solicită amânarea pronunțării, pentru a avea posibilitatea de a formula concluzii scrise.

CURTEA

Pentru a da posibilitatea părților de a formulat concluzii scrise, va amâna pronunțarea, sens în care

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 10.11.2013.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 noiembrie 2013.

Președinte Judecător Judecător

D. M. D. I. F. C. P.

Grefier

M. G.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 8270

Ședința publică de la 10.11.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - D. M. D.

JUDECĂTOR - I. F.

JUDECĂTOR - C. P.

GREFIER - M. G.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs de contencios administrativ formulată de recurenta-reclamantă . împotriva sentinței civile nr.3122/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX- a de C. Administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect – pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03.11.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta decizie, însă Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a-VI-a Civila, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată parata CNADNR la plata sumei de 671.558,22 euro, echivalentul sumei de 2.934.709.42 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare executate de către reclamantă pentru realizarea variantelor ocolitoare in România, precum si la plata dobânzii legale calculata pana la data plații efective a debitului principal si, care, până la data introducerii prezentei cereri este in suma de 390.065,23 lei, cu cheltuieli de judecata.

Prin încheierea de ședință din data de 14.03.2013, Tribunalul București - Secția a-VI-a Civila a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus înaintarea dosarului către Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului București, reținând că, potrivit art. 286 din OUG nr. 34/2006, astfel cum a fost modificat prin punctul 68 din Ordonanța de urgență nr. 77/2012 începând cu 01.01.2013, procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Față de împrejurarea că cererea care face obiectul prezentului dosar a fost introdusă la 17.01.2013, tribunalul a admis excepția necompetenței funcționale și înaintarea dosarului către Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat la Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului București, sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 3122/30.05.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut, asupra excepției prescripției, că reclamanta . a încheiat cu pârâta C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale Din România S.A contractul de servicii de asistenta tehnica nr. I. 2005/RO/16/P/PA/003/03 finanțat de la bugetul general al Comunității Europene, având ca obiect „Asistenta tehnica pentru studiul de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuție si documentație de atribuire pentru variante de ocolire in România". Reclamanta a executat lucrări suplimentare pentru realizarea variantelor ocolitoare si a solicitat paratei plata acestora. In lipsa unui răspuns favorabil, reclamanta a introdus prezenta cerere de chemare in judecata.

In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de parata prin întâmpinare, tribunalul a apreciat-o drept întemeiată.

Pentru analizarea excepției se impune clarificarea naturii contractului încheiat de către părți, contract care are natura administrativa in sensul art.2 al.1 lit.c din Legea nr.554/2004- „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Tribunalul a apreciat că nu poate retine susținerile reclamantei referitoare la aplicabilitatea dreptului comun in ceea ce privește imbogatirea fara justa cauza si termenul de prescriptie al introducerii cererii de chemare in judecata in conditiile in care, pe de o parte, contractul a fost incheiat in baza OUG nr.34/2006 (astfel cum rezulta din cuprinsul acestuia si din anexe), si art.2 al.1 lit.c teza II din Legea nr.554/2004 prevede in mod expres ca si contract administrativ contractul ce are ca obiect o achizitie publica; iar, pe de alta parte, chiar daca la data incheierii contractului in OUG nr.34/2006 nu existau dispozitii exprese cu privire la conditiile de valorificare a dreptului la despagubiri (cu referire la termenul de promovare al cererii de chemare in judecata), sunt incidente prevederile Legii nr.554/2004, care reprezinta dreptul comun in materia contenciosului administrativ.

In drept instanta de fond a avut in vedere dispozitiile art.11 al.1 lit.e din Legea nr.554/2004 care reglementeaza termenul de introducere a acțiunii in contencios-administrativ astfel: „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: (...) e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative”.

In cauza, astfel cum a confirmat reclamanta prin cererea de chemare in judecata, aceasta a convocat parata la conciliere pentru data de 07.12.2011 (filele 30-34 dosar TB- SVI), iar ulterior pentru data de 12.12.2011 (fila 18 dosar TB- SVI), când a fost incheiat pocesul-verbal de conciliere directa de la fila 15 dosar TB- SVI, in care s-a consemnat ca reprezentantul paratei nu s-a prezentat. In plus, reclamanta a convocat din nou parata la conciliere pentru data de 23.02.2012 (fila 142 dosar TB- SVI), sens in care a fost intocmit procesul-verbal prin care au fost expuse punctele de vedere ale partilor, cel al paratei fiind in sensul respingerii solicitarii de plata a sumei solicitate de reclamanta.

Prezenta actiune a fost introdusa la data de 16.01.2013, cind aparatorul reclamantei a primit termen in cunostinta, astfel cum rezulta din viza de primire (filele 1 si 3 dosar TB- SVI), asadar la mai mult de 6 luni de la expirarea termenului prevazut de art.11 al.1 lit.e din Legea nr.554/2004.

Reclamanta nu a probat imprejurarea ca ar fi existat motive temeinice pentru care nu a promovat actiunea in termenul legal in sensul art.11 al.2 din Legea nr.554/2004 (“Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”). In acest sens tribunalul a retinut ca reclamanta a solicitat pentru prima data paratei plata lucrarilor suplimentare executate prin adresa nr.1320/11.06.2009 (fila 168 dosar TB- SVI), astfel ca cel putin de la aceasta data reclamanta avea reprezentarea exacta a faptului ca parata ii datoreaza anumite sume, dar si a cuantumului acestora.

A mai apreciat instanța de fond că nu pot fi retinute ca motive temeinice in sensul art.11 al.2 din Legea nr.554/2004 sustinerile reclamantei ca abia prin adresele nr.2012/26.09.2010 si nr.2148/15.10.2010 a formulat catre parata o solicitare reala de plata ca urmare a faptului ca lucrarile erau executate la acea data, deoarece si prin raportare la datele mentionate in aceste adrese reclamanta nu a respectat termenul de prescriptie prevazut de art.11 al.1 lit.e din Legea nr.554/2004. Chiar daca reclamanta a ”sperat” ca parata ii va achita contravaloarea lucrarilor suplimentare executate, din punct de vedere procedural avea obligatia de a respecta termenul de promovare a unui actiuni in contencios administrativ.

Având in vedere si dispozitiile art.11 al.5 din Legea nr.554/2004 care califica termenul prevăzut de art.11 al.1 din Legea nr.554/2004 ca termen de prescripție, tribunalul a admis exceptia prescrierii dreptului la actiune și a respins acțiunea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a excepției prescripției dreptului la acțiune și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că, hotărârea a fost data cu încălcarea legii.

Astfel, în mod greșit a reținut prima instanța ca sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 554/2004 referitoare la prescripția extinctiva, iar nu cele ale dreptului comun, respectiv ale Decretului nr. 167/1958.

Consideră recurenta-reclamantă ca in prezentul litigiu nu sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. 1 lit.e) din Legea nr. 554/2004, ci prevederile dreptului comun, respectiv ale Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva, care reglementează un termen general de prescripție de 3 ani.

Pentru a stabili norma de drept aplicabila, prima instanța trebuia sa aibă in vedere legea in vigoare la data încheierii contractului de servicii de asistenta tehnica nr. I. 2005/RO/16/P/PA/003/3 din 23.01.2009 intre părți, conform principiului tempus regis actum.

Din interpretarea art. 1 din OUG nr. 34/2006, in vigoare la data încheierii contractului menționat, rezulta faptul ca aceasta ordonanța reglementează doar procedura de atribuire a contractului de achiziție publica si modalitatea de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătura cu procedura de atribuire. Din interpretarea per a contrario a textului de lege rezulta ca orice alte aspecte decât cele expres si limitativ reglementate de art. 1 din OUG nr. 34/2006 nu intra sub incidența prevederilor OUG nr. 34/2006 si, deci, nici ale Legii nr. 554/2004.

Cu alte cuvinte, in domeniul achizițiilor publice, relațiile pre-contractuale (specifice fazei de atribuire a contractului de achiziție publica) sunt supuse unor norme de drept public (OUG nr. 34/2006 sau Legea nr. 554/2004), in timp ce executarea contractului este guvernata de norme de drept privat, fiindu-le recunoscuta natura de contracte comerciale (încheiate intre profesioniști).

Dintr-o alta perspectiva, in mod greșit a aplicat prima instanța dispozițiile legale aplicabile contenciosului administrativ, având in vedere faptul ca recurenta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe îmbogățirea fără justa cauza.

Or, atât OUG nr. 34/2006, cat si Legea nr. 554/2004 se aplica doar contractelor administrative, iar nu si faptelor juridice licite pe care se fundamentează îmbogățirea fără just temei. Fundamentarea cererii recurentei pe îmbogățirea fără justa cauza exclude aplicarea dispozițiilor legale aplicabile contenciosului administrative, astfel ca hotărârea primei instanțe a fost data cu aplicarea greșita a legii.

Prin urmare, constatând ca in cauza sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 care reglementează termenul general de prescripție de 3 ani, acțiunea a fost introdusa cu respectarea termenului de prescripție.

Astfel, a invocat recurenta-reclamantă dispozițiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/195, art. 3 alin. 1 din același decret, conform căruia termenul de prescripție este de 3 ani.

Cat privește termenul de care începe sa curgă prescripția extinctiva de 3 ani, acesta urmează a fi stabilit in raport de dispozițiile art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul de acțiune sau dreptul de a cere executarea silita.

In speța, dreptul la acțiune al recurentei s-a născut la data predării către parata a documentațiilor pentru variantele de ocolire Mihailesti si Targu J., respectiv in perioada septembrie-noiembrie 2010, conform inscrisurilor depuse in prima instanța.

Astfel, prin adresele nr._/30.11.2010, nr._/06.11.2010, nr. 4474/23.09.2010, nr._/14.09.2010, nr._/10.11.2010, nr._/18.04.2011 au fost transmise către intimata-parata toate documentațiile de proiectare pentru variantele de ocolire Mihailesti si Targu J. (cuprinzând si lucrările suplimentare efectuate si neplatite), toate aceste adrese tinand loc si de procese-verbale de predare-primire a lucrărilor executate, având in vedere ca sunt înregistrate cu număr de intrare la beneficiar (parata), purtând totodată si semnătura de primire a unui reprezentant al CNADNR.

Totodată, prin adresele nr. 2012/27.09.2010 si nr. 2148/15.10.2010 recurenta a comunicat intimatei-parate situația lucrărilor cu evidențierea cantităților real executate, valoarea acestora si modalitatea de calcul, solicitând, in consecința, plata acestor lucrări efectuate suplimentar.

A mai arătat recurenta-reclamantă că la data comunicării adresei nr. 1320/11.06.2009, lucrările a căror contravaloarea a solicitat-o nu erau finalizate si nici predate intimatei-parate. A dovedit faptul ca documentațiile de proiectare pentru variantele ocolitoare Targu J. si Mihailesti au fost finalizate si predate un an mai târziu de la comunicarea adresei nr. 1320/11.06.2009, respectiv in perioada septembrie-noiembrie 2010.

Or, potrivit prevederilor contractului, recurenta nu putea cere intimatei-parate, anticipat efectuării si predării documentațiilor, plata acestora, întrucât nu avea temei pentru o astfel de solicitare. Astfel, conform art. 35.7 din contract (condiții generale), autoritatea contractanta nu poate fi obligata sa efectueze plați prestatorului pana când activitățile desfășurate de acesta nu sunt finalizate. Finalizarea activităților presupune predarea acestora către beneficiar, astfel încât prestatorul sa poată solicita plata.

Practic, prin adresa nr. 1320/11.06.2009, recurenta-reclamantă a adus la cunoștința beneficiarului faptul ca, in urma studiilor efectuate pentru realizarea documentațiilor ce făceau obiectul contractului, valoarea lucrărilor avea sa fie mai mare decât cea estimata in caietul de sarcini si ca valoarea contractului se majora la rândul sau. Prin adresa menționata, recurenta a estimat doar majorarea valorii contractului si a invitat parata la negocieri in vederea semnării unui act adițional prin care sa se majoreze valoarea contractului.

La data comunicării adresei nr. 1320/11.06.2009 nu erau finalizate si predate nici lucrările inițiale ce făceau obiectul contractului si cu atât mai puțin lucrările suplimentare ce fac obiectul prezentei cauze.

Prin urmare, dreptul la acțiune al recurentei-reclamante s-a născut la data la care a predat către intimata-parata documentațiile de proiectare (obiectul contractului de servicii asistenta tehnica), iar nu anterior efectuării si predării lor, situație in care nu aveam temei sa solicitam plata, conform prevederilor contractuale.

Mai mult, însăși intimata-parata a recunoscut in mod expres efectuarea lucrărilor suplimentare, exprimându-și neechivoc intenția de plata a acestora. Astfel, urmare a adreselor nr. 2012/27.09.2010 si nr. 2148/15.10.2010 prin care recurenta-reclamantă a solicitat plata documentaților efectuate si predate, intimata-parata CNADNR a comunicat adresa nr._/06.10.2010 prin care a adus la cunoștința ca, in urma solicitărilor prin adresa nr. 2012/27.09.2010 au fost demarate procedurile de analiza a reglementarii financiare aferente contractului mai sus menționat. Recunoașterea de catre intimata-parata a debitului pretins este neîndoielnica si, ca atare, întrerupe cursul prescripției extinctive.

Astfel de recunoașteri au mai existat din partea intimatei-parate, exprimate si in cuprinsul adresei nr. 3429/27.10.2011 prin care CNADNR. Urmare a acestei adrese, recurenta a răspuns prin adresa nr. 2175/07.11.2011, comunicând intimatei-parate valorile finale ale variantelor ocolitoare, asa cum le solicitase anterior prin adresele nr. 2012/27.09.2010 si nr. 2148/15.10.2010 (incluzând si contravaloarea lucrărilor suplimentare). Răspunsul recurentei-reclamante nu a fost contestat de catre CNADNR, aceasta înregistrând in contabilitate costurile transmise de recurentă, deci inclusiv costurile aferente lucrărilor suplimentare.

Tot sub aspectul recunoașterilor făcute de intimata-parata, a solicitat recurenta-reclamantă să se aibă in vedere si mandatul dat de catre CNADNR reprezentanților sai cu ocazia concilierii din 18.01.2012. Astfel, in cuprinsul mandatului înregistrat sub nr. 2902/18.01.2012 intimata-parata a împuternicit pe membrii menționați sa participe la "întâlnirea se va desfășura la sediul CNADNR si va avea ca obiect concilierea cu privire la debitul restant in cuantum de 1.073.161 euro reprezentând c/v lucrărilor efectuate de C. in baza contractului de servicii de asistenta tehnica I. 2005/RO/16/P/PA/003/03".

Totodată, plățile făcute de intimate-parata, conform facturilor fiscale nr._/10.09.2010, 312/.30.04/2009, 504/08.12.2010, a ordinelor de plata depuse de însăși parata CNADNR împreuna cu întâmpinarea la termenul din 14.02.2013, demonstrează neîndoielnice recunoașteri ale debitului pretins, cursul prescripției fiind, astfel, întrerupt.

Prin urmare, CNADNR a recunoscut in mod expres existenta debitului restant reprezentând c/v lucrărilor efectuate in baza contractului dintre părți, recunoaștere care întrerupe cursul de prescripție.

Si din procesul-verbal de conciliere încheiat in data de 23.02.2012 rezulta ca intimata-parata a recunoscut existenta lucrărilor suplimentare si deci a debitului restant, invocând drept motiv de neplata faptul ca recurenta nu ar fi solicitat aceste sume înaintea începerii prestării serviciilor.

Așadar, intimata-parata nu a contestat faptul executării lucrărilor suplimentare si nici al costurilor aferente acestora, ci doar faptul ca aceste costuri suplimentare nu au fost solicitate înainte de a fi executate, susținere ce nu corespunde insa realității.

A mai arătat recurenta-pârâtă că a avut inițiativa încheierii unui act adițional in acest sens, care, din vina paratei nu s-a perfectat.

Nu in ultimul rând, in subsidiar, a arătat recurenta că și-a întemeiat cererea pe îmbogățirea fără justa cauza. In acesta situație, dreptul la acțiune se naște la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebui sa cunoască paguba si pe autorul ei, potrivit art. 18 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.

Data fiind poziția oscilanta a paratei, in sensul de face numeroase recunoașteri in ce privește existenta debitului pretins, comunicându-se intenția sa de plata si de analiza a pretențiilor recurentei financiare, pentru ca ulterior sa revină asupra deciziei de plata, refuzând-o sub diverse pretexte, consideră recurentul ca data la care ar fi putut cunoaște paguba nu poate fi situata mai devreme de 06 octombrie 2010 (adresa_).

In consecința, atât in cazul răspunderii contractuale, cat si al celei întemeiate pe îmbogățirea fără justa cauza, acțiunea a fost introdusa in termenul general de prescripție, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

De asemenea, a precizat recurenta-reclamantă că hotărârea a fost data cu greșita aplicare a prevederilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

In mod greșit a reținut prima instanța ca recurenta nu a "probat împrejurarea ca ar fi existat motive temeinice pentru care nu am promovat acțiunea in termenul legal in sensul art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004".

Potrivit art. 11 alin. 2 Legea nr. 554/2004, cererea prin care se solicita anularea actului administrativ sau recunoașterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate poate fi introdusa si peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de 1 an de la data încheierii procesului-verbal de conciliere.

Astfel, potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, partea interesata poată introduce cererea sa in termen de 1 an de la data încheierii procesului-verbal de conciliere.

In speța, procesul-verbal de conciliere a fost încheiat in data de 23.02.2012, astfel cum recunoaște si parata, iar acțiunea a fost introdusa la data de 16.01.2013, așadar înlăuntrul termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a promovat prezenta cerere in termenul de 1 an de la data încheierii procesului-verbal de conciliere având in vedere existenta numeroaselor raporturi contractuale ce se desfășoară si in prezent intre recurenta-reclamantă si intimata-parata, împrejurare ce i-a întărit convingerea ca, in cele din urma, se va soluționa litigiul pe cale amiabilă.

Buna-credință in vederea soluționării amiabile a litigiului născut din (ne)executarea contractului este deplin dovedita de numeroasele încercări ale recurentei de a convoca parata la conciliere directa. Astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei au fost 3 convocări inițiate de recurentă cu scopul de a lamuri diferendul născut din neexecutarea contractului si de a preîntâmpina promovarea unui litigiu pe rolul instanței de judecata, litigiu care ar fi afectat desfășurarea celorlalte contracte in curs de derulare.

Sub acest aspect, deși intimata-parata nu s-a prezentat la data fixata pentru conciliere, procedura concilierii considerându-se realizata in aceasta situație, recurenta a insistat sa obțină o întâlnire chiar la sediul CNADNR, având convingerea ca poate preîntâmpina demararea procedurilor judiciare de recuperare a sumelor cuvenite pentru lucrările efectuate suplimentar dar neplătite. Urmare a reconvocărilor efectuate, au avut loc 2 întâlniri intre cele 2 părți, procesul-verbal fiind încheiat chiar la sediul intimatei-parate.

Insistenta recurentei-reclamante de a obține participarea efectiva a intimatei-parate la discuțiile legate de neplata lucrărilor efectuate se explica prin faptul ca recurenta a încercat mereu sa mențină o buna relație contractuala cu parata. Sub acest din urma aspect, a menționat recurenta că, in realitate, contravaloarea lucrărilor executate dar neachitate de parata s-a ridicat la suma de 1.073.161 euro, insa, pentru motivul sus amintit, a solicitat prin acțiunea introductiva obligarea CNADNR doar la plata sumei 671.558,22 euro.

În afara contractului in temeiul căruia recurenta-reclamantă a solicitat obligarea paratei la plata lucrărilor efectuate, aceasta a avut și are, in continuare, importante contracte in curs de desfășurare cu intimata-parata CNADNR. Pentru acest motiv, s-a decis introducerea prezentei cereri înlăuntrul termenului de 1 an, tocmai in considerarea faptului ca fiind vechi parteneri contractuali, intimate-parata își va fi onorat in cele din urma obligația de plata lucrărilor suplimentare executate.

Cum termenul de 1 an de zile reglementat de art. 11 alin. 2 Legea nr. 554/2004 este un termen de decădere, apropiindu-se si împlinirea acestuia, am decis in cele din urma promovarea prezentei acțiuni pentru a-și valorifica drepturile pretinse.

In dovedirea susținerilor sale privitoare la temeinicia motivelor care au determinat-o sa promoveze acțiunea in termenul maxim de 1 an de zile, a arătat recurenta că a depus înscrisuri din care rezulta ca si in prezent intre ea si intimata-parata se desfășoară importante contracte prestări servicii, astfel ca este de înțeles dorința sa de a menține si pe viitor bunele relații intre părți si de a fi încercat sa preîntâmpine, sub orice forma, nașterea unor litigii.

Așadar, recurenta-reclamantă a depus Actul adițional nr. 4/02.11.2012 la contractul de prestări servicii Autostrada Nădlac-A. si drum de legătura, actul adițional nr. 4/13.11.2012 la contractul de servicii "supervizare autostrada Sibiu", contractul de servicii-supervizarea lucrărilor pentru varianta de ocolire D.-Orastie la standard de autostrada încheiat in data de 18.03.2011, Contract 5E - Consulting Services for Design and Construction Supervisión of Road DN 56, C.-Calafat, încheiat in 26.10.2004, acordul contractual din 20.08.2012.

Aceste contracte sau acte adiționale la contracte au fost încheiate intre cele doua părți inclusiv in perioada in care recurenta a inițiat procedura convocării la conciliere. încheierea acestor noi convenții i-au întărit convingerea ca actualul litigiu putea fi prevenit prin plata de buna-voie a contravalorii lucrărilor suplimentare, din moment ce intimata-parata si-a exprimat consimțământul pentru prelungirea sau nașterea unor noi raporturi contractuale cu recurenta-reclamantă.

In acest context, consideră recurenta-reclamantă dovedite motivele temeinice care au determinat-o sa promoveze acțiunea înlăuntrul termenului de 1 an iar nu cel de 6 luni de la data încheierii procesului-verbal de conciliere, astfel ca in mod greșit a reținut prima instanța ca recurenta "nu a probat împrejurarea ca ar fi existat motive temeinice pentru care nu am promovat acțiunea in termenul legal in sensul art. 11 alin. 2 din legea nr. 554/2004".

Prin urmare, in raport de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 si data încheierii procesului-verbal de conciliere, a solicitat recurenta-reclamantă respingerea ca neîntemeiata a excepției prescripției dreptului la acțiune.

Nu in ultimul rând, a mai precizat recurenta-reclamantă că, în mod greșit, prima instanța nu a analizat cererea recurentei-reclamante de a dispune unirea excepției prescripției cu fondul cauzei, având in vedere faptul ca era necesara administrarea unui probatoriu comun atât pentru soluționarea excepției prescripției cat si a fondului cererii de chemare in judecata.

La data de 9.05.2014, intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMÂNIA SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.

Analizând recursul prin prisma motivului de casare invocat, Curtea îl constată nefondat pentru următoarele argumente:

Curtea constată că recurentul, prin apărător, a invocat, oral, în ședință publică, conform art. 306 alin.2 din Codul procedură civilă, ca motiv de ordine publică, încălcarea normelor privitoare la alcătuirea instanței în ceea ce privește soluționarea capătului subsidiar de cerere referitor la plata sumei pretinse cu titlu de îmbogățire fără justă cauză.

Din analiza cererii de chemare în judecată se constată că, într-adevăr, la fila 8 a cererii, reclamanta a solicitat, în subsidiar, în măsura în care instanța va constata că nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile contractuale, întrucât lucrările efectuate suplimentar nu fac obiectul contractului încheiat între părți, instanța de judecată să constate că sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără just temei.

Această solicitare a reclamantei recurente nu înlătură însă competența instanței de contencios administrativ în soluționarea prezentei cereri, având în vedere dispozițiile OUG nr.34/2006, si art.2 al.1 lit.c teza II din Legea nr.554/2004, astfel cum au fost corect reținute de judecătorul fondului.

Prin urmare, nu se poate reține incidența motivului de ordine publică reglementat de art. 304 pct. 1 din Codul procedură civilă, instanța fiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

A mai susținut recurenta că în mod greșit a reținut prima instanța ca sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 554/2004 referitoare la prescripția extinctiva, iar nu cele ale dreptului comun, respectiv ale Decretului nr. 167/1958.

Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că, tribunalul, în mod corect și în acord cu întregul material probator administrat în cauză cât și a dispozițiilor legale incidente a apreciat că nu poate retine susținerile reclamantei referitoare la aplicabilitatea dreptului comun in ceea ce privește imbogatirea fara justa cauza si termenul de prescriptie al introducerii cererii de chemare in judecata in conditiile in care contractul a fost încheiat in baza OUG nr.34/2006.

Or, intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMÂNIA SA prin adresa nr._/17.10.2014, comunicată instanței de recurs, fila 62, a comunicat faptul că: în prezent contractul înregistrările în contabilitate s-au făcut în baza contractului I., contract cu valoare certă ce nu poate fi modificată. Acest contract din fonduri europene a avut o sumă globală iar recurenta reclamantă nu a fost angajată să facă km de drum ci proiecte de fezabilitate și stabilire de trasee, plata făcându-se global pe contract pentru predarea fiecărei lucrări, la care s-a avut în vedere numărul de experți și orele lucrate. Contractul nu a fost pe km de drum, nu există costuri suplimentare, ci doar costuri contractuale iar în prezent contractul a fost finalizat fiind terminat și achitat în întregime pe prețul global.

Prin urmare având în vedere și acest înscris pre-citat, Curtea constată că temeiul cererii îl reprezintă, așa cum de altfel și-a întemeiat, în principal, acțiunea, reclamanta, răspunderea civilă contractuală.

Or, contractul este unul administrativ, pentru care sunt incidente dispozițiile art.2 al.1 lit.c teza II din Legea nr.554/2004 care reprezintă dreptul comun in materia contenciosului administrativ.

În aceste condiții instanța de fond a reținut judicios incidența dispozitiilor art.11 al.1 lit.e din Legea nr.554/2004 care reglementeaza termenul de introducere a acțiunii in contencios-administrativ.

Or, recurenta nu a contestat situația de fapt reținută de judecătorul fondului, în sensul că prezenta actiune a fost introdusa la data de 16.01.2013, asadar la mai mult de 6 luni de la expirarea termenului prevazut de art.11 al.1 lit.e din Legea nr.554/2004.

Curtea constată, în acord cu cele reținute de instanța de fond, că recurenta reclamanta nu a probat imprejurarea ca ar fi existat motive temeinice pentru care nu a promovat actiunea in termenul legal in sensul art.11 al.2 din Legea nr.554/2004

Curtea nu poate reține ca și motive temeinice in sensul art.11 al.2 din Legea nr.554/2004, cele 3 convocări succesive la conciliere, întrucât acestea sunt anterioare momentului de la care începe să curgă termenul prevăzut de art.11 al.1 lit.e din Legea nr.554/2004. Pe de altă parte, nici existența altor raporturi contractuale cu același obiect, între părți, nu justifică nerespectarea termenului legal.

Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 teza a II-a C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă . împotriva sentinței civile nr. 3122/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX- a de C. Administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMÂNIA SA, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 noiembrie 2014.

Președinte Judecător Judecător

D. M. D. I. F. C. P.

Grefier

M. G.

Red/thred. jud. FI/ 2 ex/ 2014.

Jud. fond: I. S. – Tribunalul București.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Încheierea nr. 3/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI