Pretentii. Decizia nr. 6487/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6487/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 49112/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6487
Ședința publică din data de 18 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1036/13.02.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Z. M. A. și intimatul-pârât-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții - taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamantul Z. M. A. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice sector 4 și Administrația F. pentru Mediu a solicitat restituirea sumei de 1568 lei, achitată cu titlu de taxă pe emisiile poluante, actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății până la achitarea integrală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a devenit proprietarul auto marca Opel, an de fabricație 2004, iar pentru a-l putea înmatricula a fost nevoită să achite taxa în sumă de 1568 lei, pe care o apreciază ca fiind ilegal încasată deoarece dispozițiile Legii nr. 9/2012 contravin dispozițiilor Tratatului de instituire a CE.
În drept, au fost invocate dispozițiile legii nr. 554/2004.
Au fost atașate dosarului, în copie, acte de proveniență, decizia de calcul al taxei, chitanța de plată a taxei, cerere de restituire, răspuns emis de pârâtă, carte de identitate vehicul, certificate de înmatriculare.
Legal citată, pârâta AFP Sector 4 a formulat întâmpinare prin intermediul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice a municipiului București prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru mediu, solicitând ca în cazul în care va cădea în pretenții să fie obligată a aceasta la plata sumei solicitate de reclamant.
Legal citată, chemata în garanție, Administrația fondului pentru mediu nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată la dezbateri.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sector 4 tribunalul reține că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și aceea obligată în raportul juridic dedus judecății. Din această perspectivă, se constată că o astfel de calitate este justificată în privința pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4, întrucât între aceasta și reclamant există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei pe emisiile poluante, în temeiul art. 2 din Legea nr. 9/2012.
Prin sentința civilă recurată, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de DGRFPB pentru AFP Sector 4.
A admis acțiunea precizată formulată de reclamantul Z. M. A. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București.
A obligat pârâta AFP Sector 4 la restituirea către reclamant a sumei de 1568 lei achitată cu titlu de taxă pe emisiile poluante și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
A obligat chemata în garanție la plata către pârâta AFP Sector 4 a sumei de 1568 lei și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația fondului pentru mediu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2012 un autoturism second hand marca Opel, an de fabricație 2004, ce fusese înmatriculat prima dată în data de 02.06.2004, astfel cum rezultă din decizia de calcul de la fila 12, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit la Administrația Finanțelor Publice sector 4 taxa pe emisiile poluante în cuantum de 1568 lei conform chitanței de la fila 11.
Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei AFP Sector 4 cu cerere de restituire la care pârâta a răspuns nefavorabil prin decizia de la filele 37-38, pe care reclamantul îl apreciază ca fiind un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale.
Având în vedere situația de fapt reținută, Tribunalul a considerat că refuzul de restituire este nejustificat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, având în vedere că raporturile juridice de drept material fiscal s-au născut la data perceperii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în discuție de către pârâtă, normele juridice aplicabile litigiului, conform principiului tempus regit actum, sunt cele în vigoare la acest moment.
Taxa în discuție, denumită anterior „taxa pe poluare” a fost introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificări prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 117/2009 și O.U.G. nr. 118/2010.
O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ în vigoare la data emiterii deciziei de calcul al taxei, respectiv la data la care reclamantul s-a adresat pârâtei cu contestația.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri, în raport de datele speței, dacă taxa instituită prin prevederile legale menționate contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. a și alin. 2 din Legea nr. 4/2012 „ (1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;.... (2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”
Textul art. 4 din Legea nr. 9/2012 nu face distincție, sub aspectul existenței obligației de plată a taxei, între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele rulate.
Chiar așa fiind, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 9/202, începând cu data de 31.01.2012 și până la data de 01.01.2013, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
În același sens sunt și prevederile constituționale cuprinse la art. 11 și art. 148.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piața interna, de natura similara.
Analizând efectele conjugate ale Legii nr. 9/2012 si O.U.G. nr. 1/2012, in forma activa la data prelevării taxei in discuție, sub aspectul compatibilității cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că, in perioada 31.01._13, pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule rulate deja înmatriculate în România.
Prin urmare, legislația națională, în forma activă la data perceperii taxei în discuție, este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor rulate deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În acest sens, în jurisprudența referitoare la art. 90 (actual art. 110) din Tratat, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text:
a) trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate (hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie să existe o similitudine sau un “raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare.
Reglementarea fiscală internă incidenta în cauză îndeplinește toate cele trei criterii menționate mai sus.
Mai întâi, există o discriminare între autoturismele rulate înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene (în speță, Germania) și care se înmatriculează în România (“produsele importate”) și autoturismele rulate deja înmatriculate în România (“produsele naționale”), numai primele fiind supuse taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării în România.
Apoi, există un “raport de concurență” între produsele importate și produsele naționale. Astfel, în principiu, alegerea consumatorului se poate îndrepta fie spre un autoturism rulat deja înmatriculat într-un alt stat membru (așa cum este cazul în speță), fie spre un autoturism rulat deja înmatriculat în România.
În fine, taxa în discuție este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru întrucât, din moment ce este datorată doar pentru “produsele importate”, iar nu și pentru “produsele naționale”, este evident faptul ca obiectivul O.U.G. nr. 1/2012 este diminuarea consumului “produselor importate”. În aceste condiții, alegerea consumatorului este în mod evident influențată din cauza existenței taxei, el fiind înclinat să achiziționeze un autoturism rulat deja înmatriculat în România.
În concluzie, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte țări membre U.E. în competiția cu produsele similare autohtone.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piață națională.
Prin această hotărâre Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare naționala care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie (i) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe incorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și (ii) să nu aibă o valoare atât de mare, astfel încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
De asemenea, în hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 N. - Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești, Administrația F. pentru Mediu, CJUE a statuat, raportându-se la variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Interpretarea dată de instanța europeana reglementărilor Uniunii Europene, așadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementări și este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe și pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acordă autorităților administrative aceleași puteri și obligații pe care le acordă instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate să cunoască și să aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
În raport de considerentele mai sus expuse, tribunalul a constatat că suma echivalentă taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, contrară dreptului comunitar, a fost plătită de reclamantă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc.
În consecință, soluția pârâtei de respingere a contestației împotriva deciziei de calcul al taxei este nelegală.
Așa fiind, văzând și prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea precizată și a dispus obligarea pârâtei AFP Sector 4 la restituirea către reclamant a sumei de 1568 lei achitată cu titlu de taxă pe emisiile poluante și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
Cum pârâta a căzut în pretenții, tribunalul a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 1039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Față de împrejurarea că potrivit art. 5 alin. 3 din Legea nr. 9/2012 taxa pe emisiile poluante se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu și potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din același act normativ aceasta se constituie venit la bugetul F. pentru mediu, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFR Sector 4 este întemeiată astfel că a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție AFM să plătească pârâtei AFP Sector 4 suma de 1568 lei și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Administrației F. pentru Mediu, deoarece reclamantul nu a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că ar fi achitat vreo sumă de bani cu titlu de taxă pe poluare acesteia sau că i s-ar fi adresat cu vreo cerere de restituire.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat următoarele:
Hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe pentru emisiile poluante achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1 alin.2 se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: (2)Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.5 alin.1) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.3 din Legea nr.9/2012 arătându-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare H.G. nr.9/2012) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (5).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa pentru emisiile poluante achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de către acesta, intre instituția pârâtă si intimatul-reclamant nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe pentru emisiile poluante.
In ceea ce privește fondul cauzei, a arătat ca instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere considerentele următoare:
Astfel, ca urmare solicitării reclamantului, in temeiul Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, A.F.P. sector 4 a procedat, in baza datelor înscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru suma de 1568 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de către acesta.
Asa cum se poate observa din motivele prezentei acțiuni, reclamanta nu contesta modalitatea de calcul al taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr.9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Insa prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei:
Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse in actul normativ menționat: Art. 4. - (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare:
b)la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012 si care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, cata vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in România, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea acțiunii, arătam ca prin Legea nr.9/2012 ce a intrat in vigoare incepand cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art.4
Mai mult, prin Legea nr.9/2012 a fost creat cadrul legal si respective obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se înmatriculează pentru prima data in România, cat si pentru cele pentru care se realizează prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr.50/2008, respective taxa speciala potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr.50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin.1 din Legea nr.9/2012, respectiv: "(1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
Astfel, având in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, considera ca suma nu poate fi restituita.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din Legea nr.9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
In ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale de la data plații si pana la data restituirii efective, hotărârea este nelegala, având in vedere următoarele:
Astfel, potrivit O.G. nr.13/2011, ordonanța ce a abrogat O.G. nr.9/2000, dobânda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Referitor la obligarea instituției pârâte la plata cheltuielilor de judecata, considera ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.453 alin.1 Cod procedura civila.
Conform aceptor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa prin aceasta partea care a pierdut procesul trebuie sa se afle in culpa procesuala, sau prin atitudinea sa in cursul derulării procesului sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul,.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa, pentru a fi obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Având in vedere ca nu este indeplinita niciuna dintre aceste condiții, apreciază ca in mod nelegal instanța a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata.
F. de argumentele prezentate, a solicitat instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, în principal in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar, pe fond, ca neîntemeiata.
In drept, a invocat art.304. pct.9 Cod Procedura Civila.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată următoarele:
Referitor la motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, Curtea constată că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de reclamant la dosarul de fond, acesta a achitat taxa pentru emisii poluante, la Trezoreria Sectorului 4.
Reclamantul s-a adresat autorității publice fiscale Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4, solicitând restituirea taxei.
Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect restituirea taxei pe poluare achitate de către reclamant, are legitimare procesuală pasivă organul care a stabilit și încasat această taxă și căruia îi revine competența de administrare a creanței fiscale, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit acestui text legal, „pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului (…).
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal se stabilește între autoritatea fiscală locală care are competență în stabilirea, colectare și executare silită a unei astfel de taxe și persoana obligată la plata taxei.
În consecință, Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în situația formulării unei cereri de restituire a taxei sus-menționate.
Conform Cap. I pct. 2 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.
În consecință, motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice este neîntemeiat.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul de fond, rezultă că taxa pentru emisii poluante în cauză a fost achitată pentru un autovehicul înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene.
Taxa a fost plătită, de către intimatul-reclamant, la data de 6.12.2012, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite anterior, prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 TFUE, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, înlăturându-se discriminarea constatată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele C‑402/09 și C-263/10, mai sus-menționate.
Astfel, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Potrivit alineatului (2) al aceluiași text legal, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, s-a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, până la data de 1 ianuarie 2013.
În consecință, ca urmare a adoptării acestei măsuri, redevin actuale considerațiile Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie achiziționate din alte state membre și vehiculele de ocazie de pe piața națională, cu aceeași vechime și uzură.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
În consecință, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice la restituirea către reclamant a sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței constante a C.J.U.E., atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205).
Prin urmare, constatând că încasarea taxei a avut loc cu încălcarea art. 110 T.F.U.E., în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii aferente sumei a cărei restituire a dispus-o.
În ceea ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, este de observat că, potrivit art. 274 C.proc.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În cauză, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea reclamantului, pârâta fiind partea care „a căzut în pretenții” iar culpa sa decurgând din refuzul de restituire a taxei solicitate de către reclamant, se impunea obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea adversă.
Susținerea recurentei-pârâte în sensul că, pentru a fi acordate cheltuielile de judecată, este necesar ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul este neîntemeiată, dispozițiile art. 274 C.proc.civ., fiind aplicabile deopotrivă judecății în primă instanță cât și judecății căilor de atac.
Însă, potrivit art. 274 alin. (3) C.p.c. „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Părțile nu pot obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care dovedesc caracterul real, necesar și rezonabil al valorii lor.
În cauză, se impune cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial achitat la judecata în fond, prin prisma proporționalității sale cu activitatea depusă, având în vedere complexitatea redusă a cauzei, numărul de termene acordate și împrejurarea că a fost administrate doar proba cu înscrisuri.
În consecință, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 1000 lei, urmând să mențină în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1036/13.02.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Z. M. A. și intimatul-pârât-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 1000 lei.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. I. C. G.
GREFIER,
P. B. B.
Red:CRI / Tehnored:CRI /BPB/2 ex. 20.10.2014
Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: D. S.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Încheierea nr. 3/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
