Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2727/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2727/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 2402/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2727
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.04.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul reclamant M. B. D., împotriva sentinței civile nr.2873/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de recurs, având în vedere că deși legal citat pentru termenul de judecată din data de 04.04.2014 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, în cuantum de 21,5 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, recurentul-reclamant nu s-a conformat, și reține cauza în pronunțare pe acest aspect.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2873/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M. B. D., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București, și Administrația F. Pentru Mediu, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
reclamantul a achiziționat în anul 2012 un autovehicul folosit, marca Opel, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Franța, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 4830 lei, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art. 4 din Legea nr.9/2012 printr-o decizie a organului fiscal.
Reclamantul nu s-a adresat pârâtelor cu cerere de restituire a taxei de poluare, formulând acțiunea în pretenții direct la instanța de judecată, pretinzând că taxa a fost nelegal percepută.
Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă numai atunci când se contestă / s-a contestat anterior un act administrativ, tipic sau asimilat.
Refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004, însă în prezenta cauză se observă că reclamantul nu a adresat nicio cerere de restituire vreuneia dintre pârâtele chemate în judecată.
Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prin refuz nejustificat de soluționare a unei cereri se înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, iar excesul de putere, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004, este definit ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor;”, astfel că, în condițiile în care reclamanta nu s-a adresat în prealabil instituției pârâte, demersul său judiciar având ca temei pretinsul refuz nejustificat de soluționare a cererii, apare ca inadmisibil, fiind de esența acțiunii în contencios administrativ premisa adresării unei cereri autorității.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura plângerii prealabile nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, însă este obligatorie formularea unei cereri de restituire adresată organului fiscal.
Din Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 nu rezultă că persoanele interesate se pot adresa direct instanței de judecată, fără a formula o cerere de restituire organului fiscal, ci – dimpotrivă – se analizează distincția dintre procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală (considerată ineficientă) și procedura prevăzută de art. 117 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 92/2003, reținându-se că nu este necesară plângerea prealabilă împotriva refuzului de restituire, însă premisa esențială pentru existența acestui refuz este formularea unei cereri de restituire de către persoana interesată.
D. fiind că reclamantul s-a adresat direct instanței judecătorești, fără a fi solicitat în prealabil conform dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 92/2003 restituirea taxei organului fiscal competent, tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea în pretenții, urmând ca în măsura în care reclamantul va iniția procedura prevăzută de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 prin formularea unei cereri de restituire către organul fiscal competent să aibă deschisă o nouă procedură de judecată împotriva unui eventual refuz nejustificat, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat reclamantul M. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele: având in vedere ca prin decizia de recurs in interesul legii nr 23/14.11 2011 pronunțată in dosarul nr 9/2011 de Înalta Curte de Casație si Justiție s-a statuat in procedura de contencios prevăzuta de art 7 din Oug 50/2008 raportat la art 205-218 din codul de procedura fiscal nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare intemeiate pe dispozițiile art 117 alin 1 lit d din același cod.
Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011:
Admite recursurile în interesul Legii formulate de procurorul general ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Colegiul de conducere al Curțiide Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și stabilește că:
1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. procedura de contestare prevăzută de art 7 din Ordonanța de. Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportată la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit.d din același cod.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, art. 148 alin. 2 si alin 4 din Constituția României, art. 110 si următoarele din TFUE.
Analizând cu prioritate excepția procedurală, conform dispozițiilor art. 137 din Codul de procedura civila, Curtea reține următoarele:
În fapt, prin rezoluția președintelui completului investit cu soluționarea dosarului s-a stabilit în sarcina recurentului o taxă de timbru în cuantum de 21,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
În considerarea dispozițiilor art. 1 si art. 11 raportat la art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997 si art. 35 alin. 1 si 3 din Normele metodologice pentru aplicare Legii nr. 146/1997, s-a pus în vedere recurentului să facă dovada achitării taxelor de timbru legal datorate pentru corecta investire a instanței cu soluționarea cererii, dispunând citarea părții îndatorate, conform art. 36 din Normele metodologice pentru aplicare Legii nr. 146/1997, cu mențiunea timbrării cererii cu taxa de timbru în cuantumul stabilit, de 21,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii sale ca netimbrată.
Cu toate acestea, deși legal citat cu această mențiune, recurentul nu a făcut dovada plății.
În drept, instanța apreciază că, recursul formulat este nul, urmând sa dea efect dispozițiilor sancționatorii cuprinse în textul de lege al art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. 5 din Normele Metodologice pentru aplicarea legii taxelor legale de timbru, dispoziții care sancționează cu nulitatea cererea nelegal timbrată.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 care prevăd că taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, și dispozițiile art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995, care dispun că în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, Curtea urmează a admite excepția netimbrării și a anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării.
Anulează recursul recurentul reclamant M. B. D., împotriva sentinței civile nr.2873/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. V. V. D. U. D.
GREFIER
C. D.
Red.jud.V.D.
Tehnored.CB
2 ex./12.05.2014
Tribunalul București - Secția a IX-a
C. Administrativ și Fiscal
Jud.fond.P.G.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 9192/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3214/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
