Despăgubire. Decizia nr. 1150/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1150/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 3324/116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1150
Ședința publică din data de 17.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL OLTENIȚA (fosta ADMINISTRAȚIE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI OLTENIȚA) împotriva sentinței civile nr. 205 din 30.01.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul – reclamant R. T. S.R.L. și intimatul – pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții - taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: termen de judecată acordat pentru a se atașa la dosar de către intimata-reclamantă certificatul de înmatriculare pentru autoturismul litigios emis într-un alt stat membru U.E. și decizia de calcul a taxei pe poluare nr._ din data de 12.09.2008; la 23.01.2014, intimata-reclamantă a comunicat la dosar înscrisuri.
Solicitându-se judecata în lipsă, Curtea constată că nu mai sunt alte cereri de formulat și în baza înscrisurilor depuse la dosar reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.205 din 30.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Călărași – Secția Civilă a dispus: respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Oltenița; anulează decizia nr._/22.11.2012; admite cererea reclamantei S.C. R. T. S.R.L. și obligă pârâtele Administrația Finanțelor Publice a mun. Oltenița și Administrația F. Pentru Mediu, să restituie acesteia suma de 3543 lei c/val taxă de poluare la care se va calcula dobânda fiscală de la data achitării și până la data restituirii efective; respinge ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._ , reclamanta S.C. R. T. S.R.L. a chemat in judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice a mun. Oltenița și Administrația F. Pentru Mediu, pentru ca pe baza probelor ce se vor administra sa se dispună restituirea sumei de 3543 lei c/val taxă de poluare cu dobânda fiscală de la data achitării și până la data restituirii efective; cu cheltuieli de judecată. A reținut Tribunalul că în motivarea cererii, reclamantul a arătat în esența că a achiziționat un autoturism Mercedes Benz second hand din UE, iar pentru înmatricularea lui în România i s-a cerut plata unei taxe de poluare. Perceperea acestei taxe contravine dreptului comunitar (art.110 TFUE, fost 90 TCE), așa cum a reținut și Curtea Europeana de Justiție în jurisprudența sa. In drept au fost invocate prevederile art. 117 si 124 C.pr.fisc., art 90 TCE.
De asemenea, Tribunalul a reținut că pârâta AFP OLTENIȚA a formulat întâmpinare prin care a ridicat excepția inadmisibilității (reclamantul necontestând în prealabil taxa) cererii, iar pe fond s-a solicitat respingerea ca neîntemeiata întrucât taxa de polare este stabilita de legea romana care nu contravine dreptului comunitar. De asemenea, s-a arătat ca pretenția de plată a dobânzii nu este întemeiată și contravine art.124 c.pr.fisc.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
1) Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, instanța a o respinge întrucât aceasta nu se aplică în acest caz, așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
2) Pe fond, prima instanță constată că pretenția pârâtei de a percepe părții reclamante taxă de poluare contravine dreptului comunitar care are prioritate în fața dreptului național astfel cum s-a reținut în cauzele T. și N. contra României.
Prin deciziile pronunțate în cauzele sus arătate CJUE a stabilit în mod neechivoc ca taxa pe poluare încalcă prevederile art. 34, 36 și 110 din TFUE și este discriminatorie și ilegală.
Noua reglementare a Legii nr. 9/2012 modificata prin OUG nr. 1/2012 preia practic reglementarea anterioara.
În lumina jurisprudenței CJUE în cauza Simmenthal SPA,
pârâtul trebuie să accepte că legislația naționala trebuie să se armonizeze cu cea comunitara, sens în care are obligația de a aplica direct și nemijlocit, dreptul comunitar.
Ilegalitatea de plata a taxei pentru emisiile poluante reținută de CJUE trebuie privită prin raportare la articolul 148 alin (2) din Constituția României și articolul 34 si 110 alin (1) din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene.
Potrivit textului constituțional amintit, „ca urmare a aderării, prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare”.
Potrivit art.34 si 110 alin (1) din TFUE, "restricțiile cantitative la import si alte masuri ca efect echivalent sunt interzise între statele membre„ respectiv ,,niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produsele altor state de membre impozite directe sau de alta natura mai mari decât cele ce se aplica direct sau indirect, produsele naționale similare".
Raportat la art.34 din TFUE, condiționarea înmatriculării autovehiculelor de plata taxei de poluare instituie un efect echivalent restricțiilor la import.
Sunt astfel discriminate anumite produse care, la momentul tranzacției, nu existau în România, ci în UE, față de faptul că această taxă pentru emisiile poluante nu se aplica autovehiculelor de ocazie deja înmatriculate pe teritoriul național în cazul unei noi înmatriculări, în urma transferului proprietății.
Totodată a fost încălcat și art.110 alin (1) din TFUE, întrucât se dorește prelevarea unei taxe care nu se percepe pentru produse identice care fac obiectul tranzacțiilor auto din România.
Astfel, cei care doresc să înmatriculeze pe numele lor autovehicule second hand deja înmatriculate pe teritoriul României și pentru care nu s-a plătit niciodată taxa auto, nu sunt obligați la plata taxei pentru emisiile poluante în timp ce alții care sunt proprietari de autovehicule second hand din spațiul comunitar nu pot obține înmatricularea acestora fără a achita taxa pentru emisiile poluante.
Pentru aceste motive, Tribunalul admite cererea și anulează decizia nr._/22.11.2012 privind stabilirea taxe de poluare, obligând pârâții sa restituie părții reclamante suma de 3543 lei c/val taxă de poluare la care se va calcula dobânda fiscală potrivit art.124 c.pr.fisc. (ce are incidenta în cauza), de la data achitării și până la data restituirii efective.
Tribunalul respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu se poate reține o culpă în sarcina pârâtei de a nu aplica cu prioritate dreptul comunitar, contrar dreptului național, pârâta neavând atribuții jurisdicționale, iar culpa este un element al răspunderii civile delictuale potrivit dispozițiilor art. 1357 C.civ.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 06.03.2013, a declarat recurs, înregistrat la data de 11.03.2013, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI OLTENIȚA (în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL OLTENIȚA ca efect al HG nr. 520/2013 și OPANAF nr. 2211/2013).
În motivare, a arătat recurenta că reclamantul a achitat in mod voluntar această taxă de poluare, supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal competent cu emiterea deciziei de calcul a taxei de poluare. Numai in faza de soluționare a contestației impotriva acestui titlu de creanța fiscala si in faza controlului judecătoresc ulterior, se poate pune in discuție modalitatea factuala si legala de stabilire a taxei pe poluare, precum si compatibilitatea dreptului intern cu norma comunitara pertinentă. Prin urmare, instanța in mod nejustificat a respins excepția inadmisibilității.
Înalta Curte de Casație si Justiție a stabilit cu valoare de principiu și precedent judiciar că, in măsura in care se contesta un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, raportate la art.7 din Legea 554/2004, in același sens fiind si practica Curții Constituționale care, sesizata, in mod repetat cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.205-208 din Codul de procedura fiscala a reținut ca acestea sunt constituționale nu numai raportat la prevederile Constituției, dar si in raport de Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat ca un stat membru nu isi încalcă obligațiile ce ii revin in temeiul art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, daca aplica autovehiculelor de ocazie importate din alte state membre un sistem de impozitare in care deprecierea reala a autovehiculelor este definita . si abstract pe baza unor criterii determinate in dreptul național, in măsura in care pe de o parte, sunt aduse la cunoștința publicului criteriile pe care se intemeiaza modul de calcul al deprecierii vehiculului, iar pe de alta parte proprietarul unui vehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru are posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul, cu scopul de a demonstra ca aceasta are ca rezultat o impozitare superioara valorii taxei reziduale incorporata in valoarea celor similare, deja înmatriculate pe teritoriul național. încălcarea art. 90 nu poate fi reținuta de plano, ci trebuie verificata, in fiecare caz in parte, pentru a se stabili concret măsura in care valoarea taxei aplicate autovehiculului second-hand achiziționat depășește valoarea reziduala a autovehiculului nou, prin urmare refuzul instituției noastre de a restitui suma achitata ca taxa de poluare nu poate fi considerat unul nejustificat.
Admiterea capătului de cerere referitor la calcularea dobânzii legale contravine dispozițiilor art. 124 (1) din O.G. 92/2003 republicata privind Codul de procedura fiscala cu modificările si completările ulterioare.
Față de aceste motive, a solicitat recurenta admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea sentinței civile nr.205/30.01.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași in dosarul_ in sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate disp. art.299 și urm. Cod procedura civila, art.205, 207 și 218 din O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 9/2012, Legea nr. 554/2004. A solicitat judecata în lipsă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Legal citați, intimatul – reclamant și intimatul-pârât AFM nu au formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Primul motiv de recurs, privind pretinsa inadmisibilitate a acțiunii, este lipsit de temei, astfel că în mod corect a procedat Tribunalul la respingerea excepției corespunzătoare.
Prin acțiunea formulată, partea reclamantă a solicitat restituirea sumei de 3543 lei reprezentând taxă pe poluare, la care să se adauge dobândă legală aferentă de la data încasării taxei și până la data restituirii efective, precum și cheltuieli de judecată; în motivare, a susținut partea reclamantă că respectiva taxă nu are caracter legal, contravenind art. 90 par. 1 TCE, dar cu toate acestea AFP Oltenița a respins cererea de restituire.
Reține Curtea că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pe poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. Existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Totodată, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu. Astfel, procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 50/2008 rap. la art. 205 - 218 C.pr.fiscală este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Mai reține Curtea că prin adresa nr._/22.11.2012, Administrația Finanțelor Publice Oltenița a comunicat . respingerea cererii de restituire a taxei pe poluare.
În aceste condiții, cererea de restituire a taxei pe poluare apare ca fiind înregistrată de reclamant cu respectarea termenului legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea prevăzut de art. 3 alin. (1) din Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004. De asemenea, sesizarea instanței de contencios administrativ referitor la restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare a avut loc la 18.12.2012, cu respectarea termenului de 6 luni de la data exprimării refuzului nejustificat de soluționare a cererii, reprezentat de acea adresă nr._/22.11.2012, potrivit art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Demersul judiciar al părții reclamante, sub aspectul restituirii sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare, este deci admisibil, față de cele arătate anterior.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că în mod greșit s-a dispus în cauza de față admiterea acțiunii pe fond și restituirea taxei pe poluare, plus dobânda aferentă și cheltuieli de judecată, astfel că este găsit ca fiind fondat cel de-al doilea motiv de recurs.
În cauza C-263/10, N., hotărârea din 7 iulie 2011, CJUE arată următoarele: „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
În cauza C-402/09, T., hotărârea din 7 aprilie 2011, CJUE arată următoarele: „(34)(…) articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Aceasta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. (35) (…) primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare”.
Se mai impune a fi amintită Ordonanța Curții din 6 decembrie 2010, pronunțată în cauza C-337/10, A. B., potrivit căreia „(…) articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe”.
Totodată, disp. art. 28 TFUE (fostul articol 23 TCE) prevăd că „(1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. (2) Dispozițiile articolului 30 și cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe care se află în liberă circulație în statele membre”, iar potrivit art. 29 TFUE (fostul articol 24 TCE) „Se consideră că se află în liberă circulație într-un stat membru produsele care provin din țări terțe, pentru care au fost îndeplinite formalitățile de import și pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale și taxele cu efect echivalent exigibile și care nu au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor taxe și impuneri”.
În cauza de față, apreciază Curtea că partea reclamantă nu a dovedit că bunul litigios – autovehiculul supus taxei pe poluare - intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE). Astfel, . nu a administrat probe din al căror conținut să rezulte faptul că acest autoturism ar fi fost un produs originar al unui alt stat membru ori că, deși provenit dintr-o țară terță, se afla în liberă circulație în statele membre. Incumba părții reclamante, în cond. art. 129 alin. 1 C.pr.civ.(1865), obligația de a-și dovedi afirmațiile, probă ce se putea administra prin atașarea la dosar a înscrisului reprezentat de certificatul de înmatriculare eliberat de autoritățile competente ale celuilalt stat membru și care atesta în mod indubitabil apartenența bunului la spațiul UE. Simplul fapt că se emite o factură fiscală de o persoană juridică ce își are sediul într-un alt stat membru nu implică în mod necesar și concluzia că acel bun intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), câtă vreme acel înscris nu apare ca emanând de la producător, partea reclamantă susținând prin acțiune că a cumpărat un bun de ocazie, și nu se probează nici faptul că bunul provenea efectiv din acel stat membru, existând posibilitatea de a fi importat dintr-un stat terț.
Pe cale de consecință, nerezultând incidența normei de drept al Uniunii Europene în raport de bunul mobil litigios - căci partea reclamantă nu a dovedit că autovehicul respectiv era un produs originar al unui alt stat membru ori că, deși provenit dintr-o țară terță, se afla în liberă circulație în statele membre -, nu devine activ principiul aplicării prioritare instituit de art. 148 din Constituția României revizuită, motiv pentru care dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu sunt înlăturate ca fiind contrare dreptului comunitar, ci produc efecte juridice în sensul celor dispuse prin decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. Astfel, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală - „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …” – nu produc niciun efect în cauza de față, nerezultând vreo aplicare eronată a disp. OUG nr. 50/2008 la perceperea taxei în discuție.
Față de cele arătate în precedent, în raport de disp. art. 304 pct. 9 și art. 3041 rap. la art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ. (1865), Curtea va admite recursul, urmând a modifica în parte sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta S.C. R. T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI OLTENIȚA (în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL OLTENIȚA) și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ca neîntemeiată, atât cât privește capătul principal de cerere pentru considerentele expuse mai sus, cât și capetele accesorii de cerere privind dobândă și cheltuieli de judecată, a cărora admitere era condiționată de soluționarea favorabilă a cererii principale, ceea ce nu a intervenit însă în cauza de față; se va menține sentința în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității. Mai arată Curtea că soluția de admitere a recursului produce efecte asupra ansamblului acțiunii formulate, date fiind și disp. art. 48 alin. 2 C.pr.civ. (1865), text potrivit căruia „(…) dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți. (…)”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul – pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL OLTENIȚA (fosta ADMINISTRAȚIE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI OLTENIȚA) împotriva sentinței civile nr. 205 din 30.01.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul – reclamant S.C. R. T. S.R.L. și intimatul – pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința recurată, în parte, în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. B.C./2 ex./martie 2014
Tribunalul Călărași – S.Civ./ Judecător fond: A. P. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 360/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 7597/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
