Anulare act administrativ. Decizia nr. 9192/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 9192/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 2194/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 9192
Ședința publică de la 09 decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: P. H.
JUDECĂTOR: G. A. M.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol este soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentele pârâte DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI IALOMIȚA și M. M., FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VARSTNICE împotriva sentinței civile nr. 837/F/28.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul pârât M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin consilier juridic N. P., care depune delegație la dosar și intimatul reclamant prin avocat N. C., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei la data de 20.10.2014, prin serviciul registratură, prin poștă, note scrise și înscrisuri, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cele două recursuri.
Recurentul pârât M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Varstnice, prin consilier juridic, solicită instanței admiterea recursului și menținerea actelor administrative contestate. Apreciază că instanța de fond a interpretat în mod greșit legea, la momentul emiterii Deciziei nu era în vigoare Ordinul nr. 762/1.992/31.08.2007, astfel că încadrarea reclamantului s-a făcut cu respectarea criteriilor medico- psihosociale pe baza actelor medicale supuse evaluării și cu respectarea Raportului de evaluare complexă și a anchetei sociale, obligatorii. Solicită și admiterea recursului recursului formulat de recurenta pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița.
Intimatul reclamant, prin avocat, solicită instanței respingerea celor două recursuri ca nefondate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Arată că din înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada gradului de handicap ireversibil, afecțiunea de care suferă reclamantul fiind de o mare gravitate, aceasta ivindu-se încă din copilărie. Solicită instanței obligarea recurentelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 27.09.2013 reclamantul D. G. cu domiciliul în Țăndărei, ., jud. Ialomița CNP_ în contradictoriu cu pârâții M. M. FAMILIEI PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSNIVE – DIRECȚIA PROTECȚIA PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI – COMISA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP - cu sediul în București,., nr. 2-4, sector 1 și CONSILIUL JUDEȚEAN IALOMIȚA - COMISA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP – cu sediul în Slobozia, ..1, jud. Ialomița solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea certificatului de incadrare in grad de handicap accentuat emis de parata ,având nr. 690/19.02.2013 ;anularea deciziei 6405/22.05.2013 emisa de Comisia Superioara de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, prin care mi s-a respins contestația nr.6624/18.03.2013 formulata de impotriva certificatului de incadrare in grad si tip de handicap nr. 690/2013;-obligarea paratei la emiterea unui nou certificate de incadrare in grad de handicap grav, conform situației sale medicale, dovedita cu acte medicale, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii sale reclamantul arată că la data de 8.09.2000 parata i-a emis certificate de încadrare . persoane cu handicap care necesita protecție speciala, stabilind ca are handicap ireversibil, ivit inca de la vârsta copilăriei, fiind încadrat in gradul 1 de handicap, necesitând însoțitor .
Învederează că înca de la vârsta de 14 ani a prezentat acest handicap, fiind școlarizat . (Agigea ) si fiind chiar si scutit de satisfacerea stagiului militar obligatoriu.
In anul 2013 parata insa, in mod nelegal si netemeinic, in discordanta cu situația sa medicala dovedita cu acte medicale si cu ancheta sociala, i-a emis certificatul 690/2013 prin care i-a schimbat gradul de handicap, stabilind ca are handicap accentuat, desi in mod corect trebuia sa se stabilească alt grad, respective gradul de handicap grav .
Arată că a contestat acest certificate la Comisia Superioara, insa prin decizia 6405/2013 i-a fost respinsa contestația.
Conform actelor medicale ,menționează reclamantul, prezintă coxartroza de sold stang gradul IV, gomartroza bilaterala pe genunchi stadiul IV, artroza glezna bilaterala, picior plat bilateral, . cervicala si lombra, faza IV, artoplastie genunchi, artroplastie genunchi drept, prostată, afecțiuni cardiace.
Având in vedere gradul accentuat de handicap in care este acum incadrat, nu poate beneficia de insotitor, ceea ce îi face imposibila existenta, intrucat nu se poate ingriji singur, nu poate să efectuzeze activități obișnuite, gospodărești, nu se poate autoservi si mobiliza, și-a pierdut capacitatea de autoservire si autoingrijire si autogospodarire, necesitând sprijin permanent, sprijin si pentru mobilizare, pierzandu-și autonomia, sprijin pentru facilitarea deplasării in locuința si in afara, fiindu-i necesar un asistent personal, limitandu-i-se aproape total gestualitatea, postura, deplasările ,capacitatea de autoservire fiind anihilata de boala .
Propria sa îngrijire depinde de o alta persona, motiv pentru care solicită sa fiu incadrat la gradul de handicap grav, pentru a putea avea insotitor .
În dovedire depune inscrisuri și solicită expertiza medicala .
În drept invocă prevederile din Legea448/2006, Ordin Ministul Sanatatii 762/1992 din 31.08.2007, capitolul 7 .
Pârâtul Consiliul Județean Ialomița formulează întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că certificatele emise de Comisia de Evaluare Județeană pot fi contestate de titularii acestora în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, care funcționează în structura Ministerului M., Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice, cu activitate decizionala in soluționarea contestațiilor la certificatele de încadrare în grad și tip de handicap, emise de Comisiile de Evaluare Județene. Activitatea Comisiilor de Evaluare este coordonată metodologic de M. M., Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice, iar Comisia Superioară soluționează contestațiile prin emiterea unei decizii de admitere sau respingere de încadrare/neîncadrare în grad și tip de handicap și transmite Comisiei Județene soluția pentru punerea ei în aplicare.
Arată că deciziile emise de Comisia Superioară pot fi atacate la secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, potrivit Legii Contenciosului Administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Învederează că această Comisia de Evaluare nu stabilește diagnostice, acesta este stabilit de medicul specialist, Comisia constată dacă se încadrează în criteriile nedicopsihosociale privind încadrarea în grad și tip de handicap.
Pe fond solicită respingerea cererii ca nefondată arătând că în data de 19.02.2013, domnul D. G. s-a prezentat la Comisia de Evaluare a Persoanelor pentru Adulți Ialomița, unde în urma documentelor medicale evaluate a fost eliberat certificatul de încadrare în grad de handicap nr.690 din 19.02.2013, cu încadrarea in gradul accentuat de handicap, conform criteriilor medicopsihosociale aprobate prin Ordinul nr.762/31.08.2007, al Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse, și Ordinul nr.1992/19.11.2007, al Ministerului Sănătății Publice.
Arată că pe baza documentelor medicale existente la dosarul cauzei, conform criteriile medicopsihosociale, afecțiunile prezentate la Comisia de Evaluare nu se încadrează în grad și tip de handicap grav, susținute și în decizia nr.6405/22.05.2013 a Comisiei Superioare de luare a Persoanelor Adulte cu Handicap, care respinge contestația reclamantului și menține gradul accentuat de handicap eliberat de către Comisia Județeană de expertiză Ialomița.
în drept, invocă prevederile art 205 din codul de procedură civilă și Legea nr.448/2006.
În dovedire solicită proba cu înscrisuri.
Pârâtul M. M. FAMILIEI PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSNIVE – DIRECȚIA PROTECȚIA PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI – COMISA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP formulează întâmpinare prin care invocă mai multe excepții și anume:
-Excepția lipsei procedurii prealabile în raport de dispozițiile art. 13 alin.(5) din Hotărârea Guvernului nr. 430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea si funcționarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap potrivit cărora " Deciziile Comisiei superioare pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare. acțiunea reclamantului este inadmisibilă, acesta nefăcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile, astfel cum prevede imperativ art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ și art. 193 alin.(l) si (2) din Noul Cod de procedură civilă).
- Excepția lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.P.S.P.V. față de capătul de cerere prin care reclamantul solicită anularea Certificatului de încadrare în grad de handicap. În acest sens arată că Decizia nr. 6405/22.05.2013 emisă de Comisia superioară a persoanelor adulte cu handicap a avut la bază Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 690/22.05.2013, emis de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Ialomița, prin care s-a constatat că domnul D. G., în conformitate cu criteriile medico-psihososciale aprobate prin Ordinul nr. 762/31.08.2007 al M.M.F.E.S. și Ordinul nr. 1992/19.11.2007 al M.S.P. a fost încadrat în grad de handicap "accentuat". Prin urmare, reclamantul contestă si Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 690/22.05.2013, emis de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Ialomița și ca atare în opinia sa calitate procesuală pasivă au, atât Consiliul Județean Ialomița, cât și Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița.
Pe fond arată că Decizia nr. 6405/22.05.2013, a fost emisă în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 762/1.992/31.08.2007 al M.M.F.P.S. și M.S.P. pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap - Capitolul 7: Funcțiile neuro-musculare- scheletice și ale mișcărilor aferente I. Evaluarea gradului de handicap în afectarea mobilității articulațiilor și oaselor și Legea nr. 448/2006, cu modificările și completările ulterioare - Comisia Superioară emite decizii de admitere sau de respingere a contestației".
Conform H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap - evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex și continuu prin care sunt estimate și recunoscute particularitățile de dezvoltare, integrare și incluziune socială a acestora. Procesul presupune colectarea de informații cât mai complete și interpretarea acestora în scopul orientării asupra deciziei și intervenției, stabilindu-se, astfel, măsura în care afecțiunea medicală generatoare de handicap, respectiv, deficiența funcțională, cauzată de boală, afectează viața personală (autonomia în plan personal - Capacitatea de autoservire și autoîngrijire) și integrarea socială a persoanei (autonomia în plan social: comunicare, orientare, mobilizare).
Așadar, în cazul reclamantului, arată pârâta, raportat la actele medicale supuse evaluării, s-a constatat că se încadrează în Cap. 7 - Subcapitolul I punctul 1 evaluarea gradului de handicap în afectarea mobilității articulațiilor și oaselor, conform Ordinului nr. 762/1.992/31.08.2007 al M.M.F.P.S. și M.S.P. pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, care se referă la anomalii și structuri afectate, respectiv:bolile constituționale ale oaselor (de ex. acondrodisplazia);malformații (de ex. amielia unui membru, total sau parțial, toracal sau pelvin, sindactilie);deformări rahitice cu tulburări de postură luxație congenitală de șold (unilateral sau bilateral) cu coxart.voză,_secundară și/sau modificări ale coloanei vertebrale; redori și anchiloze congenitale post traumatice sau după osteoartrită TBC, redori strânse mono sau bilaterale de șold, genunchi sau combinate, în poziții vicioase, asociate sau nu cu paralizii nervoase;lipsa policelui sau a patru degete, bilateral;-anchiloze ale pumnului, coatelor sau umerilor;pseudartroze (gambă, coapsă, antebraț, braț -neoperabile).
Învederează că încadrarea in grad de handicap ușor, mediu, accentuat sau grav se realizează particularizat in funcție de: intensitatea tulburărilor de postura sau/și gestualitate; localizarea unilaterală sau bilaterală a deteriorării (anomaliei); membrul sau membrele afectate; consecințele secundare (la articulațiile suprajacentei, coloana vertebrală);capacitatea respiratorie afectată secundar;existența tulburărilor neurologice secundare de tip paretic/plegic;in raport de gestualitatea și deservirea necesară;capacitatea de mobilizare cu mijloace protetice, ortetice, mijloace speciale de deplasare;limitarea prehensiunii și manipulației;capacitatea de autoservire.
Menționează că parametrii funcționali avuți în vedere la aprecierea gradului de handicap sunt cei prevăzuți în Ordin:Examen ortopedic;Examene radiografiei segment afectat și, eventual, contralateral, in funcție de limitarea funcțională secundară (articulații, coloană vertebrală); CT (eventual - in funcție de structura afectată); Testări biometrice; Testarea mobilității articulare; Examen oscilometric; Examen eco - Doppler;
O primă observație ce se desprinde din analiza actelor medicale supuse evaluării, precizează pârâta, constă în aceea că radiografia de bazin, solicitată de Serviciul de evaluare complexă din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița (SEC) nu a fost prezentată la dosarul medical supus evaluării.De aceea, în Documentarul de expertiză medicală a persoanelor cu handicap care necesită protecție specială nr. 690 din data de 19.02.2013 emis de Comisia de evaluare Ialomița se menționează expres: "fără radiografie de bazin, solicitată de Serviciul de evaluare complexă". Documentarul mai consemnează: valabilitate "permanet", „nerevizuibil", cu reexpertizare solicitată de comisie.
De asemenea, în Raportul de evaluare complexă eliberat de Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița (SEC) s-a concluzionat că reclamantul se încadrează în gradul de handicap accentuat, reținându-se ca date relevante, în evaluarea medicală, anchiloză șold drept, coxartroză stâng, diagnostic ce este regăsit în actul medical emis la data de 12.02.2013, de Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în vederea expertizării de către Comisia de expertiză a gradului de handicap, al reclamantului.
Astfel, ținând cont și de datele anchetei sociale (mobilizare, autonomie parțială, deplasare cu baston, autonomie în interiorul locuinței, parțial în exterior, orientare, memorie) Comisia superioară, în baza documentelor medicale existente la dosarul medical și a evaluării complexe medico - psihosociale a stabilit încadrarea în deficiență funcțională accentuată cu valabilitate permanent, motiv pentru care a menținut gradul de handicap accentuat acordat de Comisia de evaluare Ialomița .
În drept invocă: Ordinul nr. 762/1.992/31.08.2007 al M.M.F.P.S. și M.S.P. pentru aprobarea criteriilor medico -psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap - Capitolul 7: Funcțiile neuro - musculo - scheletice și ale mișcărilor aferente I. Evaluarea gradului de handicap în afectarea mobilității articulațiilor și oaselor și cu actele normative,Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap -evaluarea persoanelor adulte cu handicap,H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
În dovedire depune înscrisuri.
Instanța, în ședința de judecată din data de 25.11.2013 s-a pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură si de fond care fac de prisos cercetarea in fond a pricinii, respingând excepțiile invocate de pârâte pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii din data de 25.11.2013.
Pe fondul cauzei reține următoarele:
În urma reevaluării reclamantului, Comisa Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Ialomița a emis certificatul de încadrare în grad și tip de handicap nr. 690/19.02.2013 prin care s-a stabilit că acesta se încadrează în gradul de handicap accentuat, permanent, nerevizuibil și fără însoțitor.
Împotriva măsurii dispusă de Comisa Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Ialomița reclamantul a formulat contestație la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, fiind nemulțumit de încadrarea în gradul de handicap și neacordarea dreptului la însoțitor.
Prin decizia nr. 6405/22.05.2013 Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți respinge contestația precizându-se că au fost respectate criteriile medico – psihosociale aprobate prin Ordinul nr._ .
Instanța a dispus atașarea dosarului medical al reclamantului, din analiza căruia constată că la data de 08.08.2000 este emis certificatul nr. 553 prin care reclamantul este încadrată în gradul I cu însoțitor, precizându-se că handicapul este ireversibil., pentru ca în anul 2013 să se stabilească faptul că reclamantul în vârstă de 78 ani se încadrează în gradul de handicap accentuat, permanent, nerevizuibil și fără însoțitor.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de către Serviciul de medicină legală Ialomița prin care să se stabilească în ce grad de handicap se încadrează reclamantul și deși inițial comunică instanței că pot efectua o astfel de expertiză, prin adresa nr. 896/A1 /554 /10.03.2014 comunică faptul că medicii legiști nu au competența de a se pronunța asupra aspectelor privind stabilirea gradului de handicap, ci pot doar să verifice și să confirme diagnosticul stabilit eventual gradul de invaliditate.
În acest sens Serviciul de medicină legală a procedat la evaluarea capacității de muncă iar în urma examinării reclamantului și a actelor medicale a concluzionat că acesta prezintă diagnosticul artodeza sold drept artrită, TBC cu multiple fistulizari ( la 14 ani), inegalitate membre pelvine 10 cm stânga > dreapta. Coxatroza stanga secundara IV, gonatroza bilaterală secundara pe gen var std IV, atroze membru pelvian, picior plat bilateral, polidiscopatie CDL FZ IV, atroze mâini bilateral – gradul II de invaliditate.
Ancheta sociala concluzionează că reclamantul necesită ajutor permanent din partea altei persoane cum ar fi pentru prepararea hranei, activități gospodărești, efectuarea de cumpărături, deplasarea în afara locuinței etc.
Prin sentința civilă nr. 837/F/28.04.2014 tribunalul a admis contestația, a anulat Decizia nr. 6405/22.05.2013 emisă de COMISA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP și certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 690/19.02.2013 emis de COMISA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP –IALOMIȚA, a dispus obligarea pârâtului CONSILIUL JUDEȚEAN IALOMIȚA - COMISA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap prin care reclamantul să fie încadrată în gradul de handicap grav, cu indemnizație de însoțitor și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru. A hotărî astfel, a reținut următoarele:
Pârâtele susțin că schimbarea gradului de handicap a fost justificată prin prisma criteriilor medicopsihosociale prevăzute în Ordinele nr.762/2007 și nr.1197/2007, emise de M. M., Familiei și Egalității de Șanse, respectiv de M. Sănătății Publice.
Tribunalul a apreciat însă că o aplicare formală a unor criterii unei persoane care încă din anul 2000 a fost încadrată în grad de handicap grav permanent, necesitând însoțitor, fără a se verifica starea reală a sănătății și fără a analiza în concret posibilitățile reale ale reclamantului de a se descurca singur în mediu familial și social, nu respectă principiile instituite de dispozițiile art.3 din Legea nr.448/2006, privind promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, și mai ales nu respectă principiul prevăzut la lit.1 a articolului menționat, constând în protecția și promovarea interesului persoanei cu handicap.
În speță a constatat că atât din precizările pârâtei Comisa Superioară, cât și din documentele medicale, anchetele sociale, rezultă starea deficitară a sănătății reclamantului, acesta fiind parțial incapabil să se autoîngrijească, fiind dependent de o altă persoană. Toate aceste aspecte, duc la concluzia că reclamantul necesită măsuri de protecție specială astfel încât accesul acesteia la o viață decentă să nu fie limitat de deciziile autorității competente.
Instanță a apreciat că pentru stabilirea încadrării în grad de handicap trebuie să se procedeze la coroborarea criteriilor medicale cu cele sociale și psihologice, având în vedere nu în mod exclusiv boala ci și gradul de dependență al unei persoane .
În cauza pendinte, așa cum s-a arătat anterior, deși inițial reclamantul a fost încadrată în grad I de handicap ireversibil, având deficiență funcțională gravă, handicapul ivindu-se încă de la vârsta copilăriei, fapt ce a impus acordarea de însoțitor, pârâtele nu au fost în măsură să demonstreze ce anume s-a schimbat în starea de sănătate a reclamantului în așa măsură încât gradul de handicap să fie schimbat în accentuat, iar acesta să nu mai beneficieze de însoțitor. Singura apărare a pârâtelor vizează respectarea criteriilor medico -psihosociale stabilite prin Ordinul MMFPS si MSP nr._ .Or la evaluarea unei persoane cu handicap trebuie avute în vedere și prevederile ORDINULUI Nr. 2298 din 23 august 2012 privind aprobarea Procedurii-cadru de evaluare a persoanelor adulte în vederea încadrării în grad și tip de handicap unde la art. 4 se arată că domeniile de specialitate pe care această procedură le parcurge în mod obligatoriu, printre acestea numărându-se pe lângă evaluarea medicală și evaluarea socială, psihologică, precum și prevederile H.G. nr. 430/2008 si ale Legii nr. 448/2006.
Mai mult decât atât în nr. ordinul_ se arată că handicapul grav presupune dependența parțială sau totală de ajutorul unei alte persoane, iar în funcție de rezultatul evaluării complexe și de stabilirea gradului de autonomie personală, persoana cu handicap grav poate beneficia de asistent personal.
Concluzionând, a reținut că din actele medicale depuse la dosar nu rezultă că la data eliberării certificatului de încadrare în grad de handicap din 19.02.2013 și a deciziei nr.6405/22.05.2013, reclamantul a avut o altă stare de sănătate și un alt diagnostic care să fi justificat neacordarea asistentului personal sau indemnizația de însoțitor.
Față de aceste aspecte, având în vedere prevederile și art. 35și art 43 din Legea 448/2006 a admis contestația și a anulat Decizia nr. 6405/22.05.2013 emisă de COMISA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP și certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 690/19.02.2013 emis de COMISA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP –IALOMIȚA. Totodată a dispus obligarea pârâtului CONSILIUL JUDEȚEAN IALOMIȚA - COMISA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP la emiterea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap prin care reclamantul să fie încadrată în gradul de handicap grav, cu indemnizație de însoțitor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI IALOMIȚA și M. M., FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VARSTNICE, solicitând admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs recurentul pârât M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE a invocat prevederile art. 488 punctul 8 Cod de procedură civilă, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
În motivarea cererii de recurs recurenta pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI IALOMIȚA a învederat, în principal, că instanța de fond nu a observat din actele medicale depuse la dosarul cauzei faptul că deși reclamantul a fost încadrat în anul 2000 în gradul I de handicap, cu însoțitor, în anul 2001 a suferit o intervenție chirurgicală după care, conform biletului de ieșite din spital, acesta a fost stabilizat și vindecat iar în anul 2013, în urma reevaluării s-a constat că acesta nu mai are același grad de handicap, acordându-i-se gradul II accentuat, raportat la gradul de dependență al reclamantului în urma intervenției chirurgicale.
În drept și-a întemeiat cererea de recurs pe prev. art. 483 Cod de procedură civilă.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea recursurilor și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate curtea reține că acestea sunt nefondate,urmând a fi respinse ca atare cu o argumentație juridică comună.
Instanța va analiza recursul formulat de către recurentele-pârâte în lumina prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, printre alte mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În lumina prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. instanța de recurs este limitată la analiza motivelor de casare prevăzute de art 488 alin 1 din C., putând să examineze cauza doar sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs și care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art 488 alin 1 din C..
Incidența în cauză a prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. are ca semnificație juridică limitarea criticilor formulate împotriva hotărârii recurate la motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs și care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art 488 alin 1 din C..
În raport de considerentele menționate anterior curtea reține că motivele de recurs invocate de către recurentele-intimate care vizează greșita reținerea a situației de fapt incidentă în cauză cu privire la afecțiunile medicale de care suferă intimatul-reclamant și încadrarea în grad de handicap aferentă nu pot fi avute în vederea la soluționarea prezentului recurs având în vedere prevederile imperative ale art 486 alin 1 litera d din C. .
În ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile reglementată de art 7 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 curtea reține că aceasta este neîntemeiată, întrucât contestarea la Comisia Superioară de evaluare a persoanelor cu handicap a certificatului de încadrare de handicap și tip de handicap reprezintă plângerea prealabilă reglementată de prevederile art 7 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004.
În ce privește calitatea procesuală activă a recurentei-pârâte M. M., FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VARSTNICE curtea reține că aceasta este neîntemeiată întrucât aceasta are calitatea de emitent al actului administrativ a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, existând o identitate între persoana acestei pârâte și subiectul pasiv din raportului juridic litigios dedus judecății.
Susținerea recurentelor -pârâte potrivit cărora instanța de fond nu a apreciat în mod corect criteriile de încadrare în grad de handicap cu privire la afecțiunile intimatului-reclamant privind starea de sănătate prezentată de actele medicale existente la dosarul cauzei, deoarece Comisia de evaluare a ținut cont pe lângă afecțiunile prezentate și de problemele sociale și psihologice ale reclamantului nu pot fi avute în vederea la soluționarea prezentului recurs având în vedere prevederile imperative ale art 486 alin 1 litera d din C. .
Curtea reține că susținerile recurentelor -pârâte potrivit cărora instanța de fond nu a apreciat în mod corect criteriile de încadrare în grad de handicap cu privire la afecțiunile intimatului-reclamant privind starea de sănătate prezentată de actele medicale existente la dosarul cauzei, deoarece Comisia de evaluare a ținut cont pe lângă afecțiunile prezentate și de problemele sociale și psihologice ale reclamantului au un pronunțat grad de generalitate și nu constituie o critică efectivă de nelegalitate a sentinței civile pronunțate întrucât nu se arată în mod concret care sunt dispozițiile legale încălcate de către instanța de fond prin raportare la situația de fapt incidentă în cauză.
În lumina prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. curtea reține nu poate să examineze hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs care antamează greșita reținerea a situației de fapt incidentă în cauză,deci recurenta-pârâtă nu poate invoca orice motiv de nemulțumire împotriva hotărârii recurate, ci doar motive de nelegalitate.
Din întreaga construcție juridică a cererii de recurs rezultă o singură critică de nelegalitate îndreptată împotriva hotărârii recurate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art 488 alin 1 punctul 8 din C., și anume faptul că afecțiunile prezentate la data de 19.02.2013 de către intimatul-reclamant la Comisia de Evaluare nu se încadrează în gradul I grav de handicap întrucât conform criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr 762/31.08.2013 al Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse și prin Ordinul nr 1992/19.11.2007 al Ministerului Sănătății Publice privind încadrarea în grad de handicap și tip de handicap ,prevăzute la Capitolul VII cu diagnosticul de osteoarticulare congenitală sau contractată precoce se încadrează în gradul II accentuat.
Curtea va respinge acest motiv de recurs ca nefondat întrucât instanța de fond a făcut o corectă aplicarea a criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr 762/31.08.2013 al Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse și prin Ordinul nr 1992/19.11.2007 al Ministerului Sănătății Publice privind încadrarea în grad de handicap și tip de handicap ,prevăzute la Capitolul VII.
Curtea reține că instanța de fond a aplicat în mod corect criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr 762/31.08.2013 al Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse și prin Ordinul nr 1992/19.11.2007 al Ministerului Sănătății Publice privind încadrarea în grad de handicap și tip de handicap ,prevăzute la Capitolul VII prin raportare certificatului de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap nr 553/8.08.2000 eliberat de către ISTPH-Județul Ialomița-Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap prin care intimatul reclamant a fost încadrat în gradul I de handicap, cu însoțitor, gradul de handicap al intimatului-reclamant fiind ireversibil.
Recurentele -pârâte au criticat nelegala aplicare de către instanța de fond criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr 762/31.08.2013 al Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse și prin Ordinul nr 1992/19.11.2007 al Ministerului Sănătății Publice privind încadrarea în grad de handicap și tip de handicap ,prevăzute la Capitolul VII prin raportare la o situație de fapt pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere la pronunțarea sentinței recurate.
Așadar, afecțiunile de medicale de care suferă intimatul-reclamant sunt cele care rezultă din conținutul eliberării certificatului de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap nr 553/8.08.2000 eliberat de către ISTPH-Județul Ialomița-Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap prin care intimatul reclamant a fost încadrat în gradul I de handicap, cu însoțitor, gradul de handicap al intimatului-reclamant fiind ireversibil ,iar critica de nelegalitate formulată în prezenta cază constând în nelegala aplicare de către instanța de fond a criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr 762/31.08.2013 al Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse și prin Ordinul nr 1992/19.11.2007 al Ministerului Sănătății Publice privind încadrarea în grad de handicap și tip de handicap ,prevăzute la Capitolul VII nu este de natură să conducă la schimbarea încadrării în grad de handicap a intimatului-reclamant.
Așadar, curtea reține că nu reprezintă o critică de nelegalitate în accepțiunea prevederilor ale art 486 alin 1 litera d din C. susținerile recurentelor-pârâte potrivit cărora de la data de eliberării certificatului de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap nr 553/8.08.2000 eliberat de către ISTPH-Județul Ialomița-Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap prin care intimatul reclamant a fost încadrat în gradul I de handicap, cu însoțitor, gradul de handicap al intimatului-reclamant fiind ireversibil și până la data de 19.02.2013 au intervenit elemente de fapt noi în ce privește stare de sănătate a intimatului-reclamant, și anume că starea de sănătate a acestuia s-a îmbunătățit și se impune schimbarea gradului de handicap a acestuia.
Curtea reține că în fața instanței de fond nu au fost administrate probe certe din care să rezulte faptul că situația de fapt reținută prin certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap nr 553/8.08.2000 eliberat de către ISTPH-Județul Ialomița-Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap nu mai subzistă în continuare, astfel încât recurentele-pârâte erau obligate să dea prevalență situație de fapt care rezultă din actul administrativ menționat anterior.
În lumina prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. instanța de recurs nu poate să examineze hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs care antamează greșita reținerea a situației de fapt incidentă în cauză, deci recurentele-reclamante nu poate invoca orice motiv de nemulțumire împotriva hotărârii recurate, ci doar motive de nelegalitate.
Astfel,prin certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap nr 553/8.08.2000 eliberat de către ISTPH-Județul Ialomița-Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap s-a intimatul reclamant a fost încadrat în gradul I de handicap, cu însoțitor, gradul de handicap al intimatului-reclamant fiind ireversibil.
Certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap nr 553/8.08.2000 eliberat de către ISTPH-Județul Ialomița-Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap și păstrează și în momentul de față substanța probatorie, critica de nelegalitate formulată în cauză nefiind de natură să conducă la reținerea unui alt grad de handicap în privința intimatului-reclamant.
Singura apărare a pârâtelor vizează respectarea criteriilor medico -psihosociale stabilite prin Ordinul MMFPS si MSP nr._ .Or la evaluarea unei persoane cu handicap trebuie avute în vedere și prevederile ORDINULUI Nr. 2298 din 23 august 2012 privind aprobarea Procedurii-cadru de evaluare a persoanelor adulte în vederea încadrării în grad și tip de handicap unde la art. 4 se arată că domeniile de specialitate pe care această procedură le parcurge în mod obligatoriu, printre acestea numărându-se pe lângă evaluarea medicală și evaluarea socială, psihologică, precum și prevederile H.G. nr.430/2008 si ale Legii nr. 448/2006.
Mai mult decât atât în Ordinul_ se arată că handicapul grav presupune dependența parțială sau totală de ajutorul unei alte persoane, iar în funcție de rezultatul evaluării complexe și de stabilirea gradului de autonomie personală, persoana cu handicap grav poate beneficia de asistent personal.
În esență, prin sentința pronunțată instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii prin raportare la starea de sănătate a intimatului-reclamant ,reținând că din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că la data eliberării certificatului de încadrare în grad de handicap din 19.02.2013 și a deciziei nr.6405/22.05.2013 starea de sănătate a reclamantului și diagnosticul pe care acesta îl prezint justifică acordarea asistentului personal sau indemnizația de însoțitor.
În baza art 453 alin 1 din C. va obliga recurentele-pârâte ca părți care au pierdut procesul și care sunt în culpă procesuală la plata sumei de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constând în onorariu de avocat către intimatul –reclamant.
Pentru aceste motive curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentele pârâte DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ., nr. 1, J. Ialomița și M. M., FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, cu sediul în sector 1, București, ., nr. 2 – 4, împotriva sentinței civile nr. 837/F/28.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. G., cu domiciliul în Țăndărei, ., J. Ialomița ca nefondate.
Obliga recurentele la plata către intimatul reclamant a sumei de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.12.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. O. P. H. G. A. M.
Grefier,
F. V. M.
Red OS/ 5 ex
Jud fond: V. M.
Tribunalul Ialomița
← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3522/2014. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2727/2014.... → |
---|