Obligaţia de a face. Decizia nr. 8119/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8119/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 113/116/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8119
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.11.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr.322 din data de 07.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Instituția P. Județului Călărași - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Călărași în contradictoriu cu intimata – reclamantă M. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, la ordine, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 15.09.2014, de către recurenta – pârâtă Instituția P. Județului Călărași - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Călărași, cerere de repunere pe rol a cauzei.
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată faptul că recurenta – pârâtă a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs. De asemenea, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile art. 245 din codul de procedură civilă pentru repunerea cauzei pe rol, având în vedere că s-a pronunțat Curtea Europeană de Justiție în cauza C. conexată cu cauza C. contra României și rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Călărași la data de 14.01.2013 și înregistrată sub nr._, reclamanta M. A. a chemat în judecată pe pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Călărași, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să înmatriculeze autoturismul marca Volvo C70, nr. de identificare YV1NK48K2YJ021218 (01), fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012, cum și să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii se arată de reclamantă că la data de 4.11.2012 a achiziționat de la numitul Meruta F.-E. autovehiculul marca Volvo C70. Pentru a înmatricula autoturismul în România, reclamanta a fost obligată la achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, conform Legii nr. 9/2012 și OUG nr. 1/2012.
Apreciază reclamanta că taxa percepută contravine dispozițiilor dreptului comunitar, iar aplicarea Legii nr. 9/2012 încalcă în mod flagrant principiile priorității dreptului comunitar în fața celui național, care este instituit prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României. Astfel, se arată de reclamantă că potrivit dispozițiilor art. 148 alin.2 din Constituția României și în raport de dispozițiile art.28, art. 30 și art. 110 (1) din Tratatul privind funcționarea UE, prevederile Legii nr. 9/2012 sunt inaplicabile. Ca urmare a efectului direct al art. 28,30 și art. 110 (1) din Tratatul privind funcționarea UE, reclamanta solicită să se constate că prevederile Legii nr. 9/2012 sunt reglementări contrare și nu pot prima în continuare ca aplicabilitate.
Relevante în speță sunt cauzele N. și T. prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a atras atenția că OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre ale UE și că impunerea de condiții numai vehiculelor de import nu ar fi compatibilă cu principiul liberei circulații a mărfurilor. Cum reglementările privind regimul taxei de poluare contravin unei serii de acte normative, văzând și decizia nr. XXIV/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Recurs în interesul legii, reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept a invocat dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, Tratatul de instituire a Comunității Europene, art. 34, 36, 110, 267 și 344 din TFUE, Normele comunitare ale Uniunii Europene prevăzute în actele de aderare/Protocolul de aderare și Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.
A solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri în copie.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, în principal pe cale de excepție.
S-a invocat de pârât excepția lipsei procedurii prealabile în raport de dispozițiile art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă, ci doar s-a adresat pârâtului cu o cerere de înmatriculare. Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, întrucât înmatricularea autoturismului se face în baza unor documente care includ și dovada plății taxei.
În drept a invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Legea nr.9/2012, Ordinul MAI nr. 1501/2006 și prevederile OUG nr. 50/2008.
A solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.322 din data de 07.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M. A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Călărași; a fost obligat pârâtul să înmatriculeze autoturismul marca Volvo C70, . nr. YV1NK48K2YJO21218, aparținând reclamantei, fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012; a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 4,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, s-au arătat următoarele:
Tribunalul a analizat cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă excepția lipsei plângerii prealabile invocată de pârât prin întâmpinare, excepție pe care, având în vedere obiectul acțiunii reclamantei și dispozițiile legale aplicabile, a respins-o cu argumentația expusă în practicaua prezentei hotărâri.
Analizând actele dosarului, tribunalul a reținut că reclamanta este proprietara autoturismului marca Volvo C70, cu nr. de identificare YV1NK48K2YJ021218 (01).
Pârâtul nu a procedat la înmatricularea în România a autovehiculului, fără plata taxei prevăzută de Legea nr.9/2012, cu modificările și completările ulterioare, răspunzând că aceasta este datorată și manifestându-și, prin adresa nr._/18.12.2012 refuzul de a proceda la înmatricularea acestui autovehicul fără plata taxei pentru emisiile poluante.
Potrivit OUG nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare, există obligația plății taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, pentru autovehiculele din categoria M1-M3 și N1-N3, astfel cum sunt acestea definite în Reglementarea privind omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuințelor nr. 211/2003. Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Potrivit, însă art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene: 1. Niciun membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.
2. În plus, niciun stat membru nu va aplica asupra produselor provenind din alte state membre nicio formă de impozitare internă, de natură să asigure protecția internă a altor produse.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitul și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru autoturismele produse în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculată tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare pe autoturismele produse în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule sencond-hand deja înmatriculate în România.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fost art. 90 din Tratatul Comunității Europene), trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehicule deja înmatriculate în România cu ocazia vânzărilor similare.
La data de 7.04.2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. contra Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C 402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul Sibiu la 18.06.2009.
Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene al taxei de poluare percepută în temeiul OUG nr.50/2008 în forma sa inițială. Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza T. contra României a decis că „art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața menționată”.
La data de 7.07.2011 Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-263/2010 cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebării adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei de poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza T. considerând că modificările succesive aduse OUG nr. 50/2008 prin OUG nr.208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenite din alte state membre în raport cu taxele aplicat produselor naționale prevăzută de art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificări ale OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a autovehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Altfel, Curtea a decis că art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . OUG nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior OUG nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea în cauza T..
În consecință, taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România care a adresat întrebări preliminare și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o cauză similară.
Prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată OUG nr. 50/2008 și înlăturată discriminarea constatată, prin art. 4 al legii. Prin OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013. Ca atare, la acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza N., sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
Cum dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, tribunalul, văzând și decizia XXIV/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recurs în interesul legii va admite cererea formulată de reclamanta M. A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Călărași fără achitarea taxei speciale prevăzută de Legea nr. 9/2012, dar cu respectarea tuturor celorlalte cerințe ale legii și după verificarea stării de fapt.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Instituția P. Județului Călărași-Serviciul Public Comunitar Regim pemrise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Călărași, solicitând admiterea recursului, desființarea în întregime a sentinței și pe cale de consecință respingerea acțiunii.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat, în esență, următoarele:
Ca urmare a unei cereri privind înmatricularea autoturismului, recurenta i-a comunicat intimatei documentele necesare înmatriculării, așa cum rezultă din prev. art. 7 din Ordinul MAI nr. 1501/ 2006. În aceste condiții, reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă, ci doar s-a adresat cu o cerere de înmatriculare.
Se redau disp. art. 4 din Legea nr. 9/ 2012 și ale art. 5 alin. 3, arătându-se că legiuitorul a stabilit că înmatricularea se face în baza unor documente ce includ și dovada plății taxei. Altfel, ar fi foarte greu să se recupereze această taxă, autoritățile neavând nici un fel de procedură pentru recuperarea ei. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, se arată că nu s-a putut dovedi nici culpă a recurentei, iar aceasta nu are în contul său sume cu o asemenea destinație.
În drept, au fost invocate prev. art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 C.pr.civ. și Legea nr. 9/2012.
În temeiul disp. art. 242 alin. 2 C.pr.civ. recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma motivelor invocate, a susținerilor părților, a probelor administrate, a sentinței recurate, precum și a dispozițiilor legale relevante, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Critica recurentei – pârâte în sensul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii este nefondată.
Astfel, reclamanta a formulat o cerere de înmatriculare a unui autovehicul la data de 7.11.2012, ca urmare a acestei cereri fiind emis răspunsul nr._/ 14.11.2012 prin care i s-a comunicat reclamantei că înmatricularea autoturismului se va face numai cu plata taxei pe emisii poluante, cu excepția situațiilor în care reclamanta s-ar afla într-una din situațiile de exceptare.
Raționamentul aplicat de instanțe cererilor de restituire a taxei trebuie să fie identic cu raționamentul aplicat cererii de înmatriculare fără achitarea acestei taxe.
Cu privire la aspectele semnalate de recurentă, Curtea va constata din actele dosarului că intimata-reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului second hand marca VOLVO, nr. identificare YV1NK48K2YJO21218, care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat european la data de 19.06.2000.
Cu ocazia formulării de către reclamantă a cererii de înscriere în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, reclamantei i s-a pus în vedere să achite în baza art. 4 din Legea nr. 9/2012 o taxă pe emisii poluante.
Curtea va constata că la data cererii formulate de către reclamant erau suspendate dispozițiile art. 4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, care instituiau obligația de plată a taxei pentru emisii poluante și proprietarilor de autovehicule cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat pentru care nu fusese achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, sau taxa pe poluare.
Așadar, corect a constatat instanța fondului că regimul juridic al taxei în urma suspendării art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012 a devenit asemănător celui instituit de OUG nr. 50/2008, fiind obligatorie plata taxei pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
De asemenea, corect a constatat instanța fondului că în ceea ce privește conformitatea dispozițiilor legale ce instituie obligația de plată a taxei cu dreptul comunitar, aplicabil este același raționament expus de CJUE în cauzele T. și N..
Cu toate acestea, Curtea va reține că instanța fondului nu a avut în vedere întreg raționamentul expus de CJUE în cauzele amintite, care diferă în funcție de existența sau inexistența unei obligații de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism similar celui achiziționat de intimatul - reclamant.
Astfel, Curtea va constata că prezintă o relevanță deosebită data la care a avut loc prima înmatriculare a autoturismului în spațiul comunitar, în speță aceasta fiind 19.06.2000, dată în raport de care trebuie analizat dacă în România, în cazul în care autoturismul s-ar fi aflat la prima înmatriculare, ar fi fost supus unei taxe de primă înmatriculare.
În cauzele menționate anterior instanța europeană a făcut distincție intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior (cum este situația reclamantului).
În acest sens se va avea în vedere paragraful 38 al hotărârii T., în care CJUE a menționat că pentru a se analiza dacă există discriminare indirectă între autovehiculele second – hand importate și cele second - hand existente deja pe teritoriul statului trebuie verificat dacă taxa impusă este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
Separat, CJUE a arătat că trebuie examinată și neutralitatea taxei între vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci care cu ocazia primei înmatriculări nu au fost suspuse niciunei taxe prin raportare la vechime, grad de uzură, normă de poluare, etc.
Analizând separat cele doua situații, CJUE a concluzionat că OUG nr. 50/2008 este susceptibila sa încalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze,respectiv numai in cazul comparației dintre vehicule de ocazie importate si vehicule de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci numai atunci când comparația se realizează cu vehicule aflate la prima înmatriculare înainte de 01.07.2008.
În privinta autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE după data de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, urmând raționamentul expus în paragrafele 40, 41, 44 și 47 ale Hotărârii I. T., după cum urmează:
„40. In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul înmatriculat în statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinută ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41. Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008”.
În concluzie, CJUE a reținut că sistemul de plată a unei taxe pe poluare, având la baza anumite criterii precum cel din OUG nr. 50/2008 nu este în esență, de natură a încălca normele comunitare, care a fost înmatriculat anterior pe teritoriul României și a fost supus (cu ocazia primei înmatriculări) la plata taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008, deci care a fost înmatriculat pentru prima dată în România după data de 01.07.2008.
Ulterior, în Cauza C. și C. prin Ordonanța din 3 februarie 2014, CJUE a reținut că este cert, pe de o parte, că, asemeni Ordonanței de Urgență nr. 50/ 2008, Legea nr. 9/ 2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Trebuie să se constate însă că Ordonanța de Urgență nr. 1/ 2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În concluzie, Curtea a reținut că, având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În concret, intimatul - reclamant putea opta, la momentul cumpărării, între un autoturism second hand înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, care la valoarea de piață adăuga valoarea taxei pe emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/ 2012 și un autoturism second hand din România, care în valoarea de piață nu avea adăugată nici taxă de înmatriculare.
Pe cale de consecință, Curtea va constata că, în măsura în care taxa percepută intimatului-reclamant nu ar fi fost percepută pentru un autoturism similar provenit de pe piața din România, taxa pe poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE, astfel că se impune a fi restituită.
Întrucât, în speță, refuzul recurentei – pârâte a avut la bază tocmai neprezentarea dovezii plății taxei pentru emisii poluante, acest refuz este unul nelegal, contrar normelor comunitare menționate anterior.
În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la faptul că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă, ci doar s-a adresat cu o cerere de înmatriculare, Curtea constată că în mod corect a respins prima instanță excepția lipsei plângerii prealabile, întrucât față de obiectul cererii de chemare în judecată (obligație de a face) și față de invocarea unui refuz nejustificat, nu erau incidente disp. art. 7 din Legea nr. 554/ 2004.
În continuare, pe fondul cererii, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C., fiind invocată greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material cu ocazia soluționării fondului cauzei.
In ceea ce privește motivul de recurs legat de acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea nu poate reține că recurenta nu are o culpă procesuală, câtă vreme aceasta a refuzat restituirea taxei, iar instanța a apreciat că se impunea această restituire; recurenta adaugă la lege prin condiția ca căderea în pretenții să fie irevocabilă, o asemenea condiție nefiind prevăzută de text. În plus, nu se cere a fi dovedită reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale in sarcina părții care a pierdut procesul pentru acordarea cheltuielilor de judecată, forma de vinovăție cerută de lege fiind simpla culpă, formă de vinovăție ce este întrunită în cauza de față. Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 322 din data de 07.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Instituția P. Județului Călărași - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Călărași, cu sediul în Călărași, .-11, județul Călărași, în contradictoriu cu intimata – reclamantă M. A., cu domiciliul în Orașul L. Gară, Sat Răzvani, ., nr. 4, județul Călărași, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2014.
Președinte Judecător Judecător
A. M. M. M. P. M. D.
Grefier
R. B.
Red./Tehnored. A.M. /2 ex./
Data red.: 17.11.2014
Sentința civilă nr. 322 din data de 07.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ ; judecător fond: C. I.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 8554/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 8857/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
