Obligaţia de a face. Decizia nr. 8554/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8554/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 285/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8554
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București - Administrația Finanțelor Publice sector 5 împotriva sentinței civile nr. 1202 /19.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2013 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu și intimatul-reclamant A. M. A., având ca obiect pretenții - taxa de poluare, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în cadrul amânărilor fără discuții, a răspuns intimatul-reclamant prin avocat A.-I. A. cu împuternicire avocațială la dosar – fila 15, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, în data de 11.11.2014, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus împuternicire avocațială și întâmpinare în 3 exemplare și faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Apărătorul intimatului-reclamant învederează că nu are cunoștință dacă urmează a se comunica sau nu întâmpinarea către părțile adverse.
Curtea dispune reluarea cauzei la ordine având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prezentului dosar pentru a fi o cauză în stare de amânare fără discuții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se constată aceeași prezență.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Apărătorul intimatul-reclamant solicită respingerea recursului având în vedere motivarea formulată în întâmpinare. Arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 04.01.2013 la prezenta instanță, sub nr._ /CA/2013, reclamantul A. M. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice Sector 5 și Administrația F. pentru Mediu, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 11.098 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Reclamantul a arătat că a cumpărat un autoturism– MERCEDES BENZ tip 164/B220L1/_ /4MATIC Categ_auto M1 Norme poluare E4, având număr de identificare WDC1641221A133876, înmatriculat anterior în altă țară a Uniunii Europene, respectiv Italia, iar pentru a-l putea înmatricula, a fost obligată la plata taxei de poluare, fiind achitată suma de_ lei. Această taxă a fost stabilită prin Decizia nr._ din data de 20.12.2012, iar cu chitanța . nr._/_ a fost achitată taxa de poluare de_ lei.
Reclamantul a apreciat că această taxă trebuie restituită deoarece dispozițiile Lg. nr.9/2012 contravin legislației comunitare. Atâta timp cat în România nu se percepea la data respectivă nici o taxă de poluare pentru autoturismele deja înmatriculate în tara, ci doar pentru cele înmatriculate în alte state și reînmatriculate in România, după aducerea lor în țară, reclamantul apreciază că s-a creat astfel un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse din Comunitatea Europeană și care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru România legislația comunitară este obligatorie, se aplică in mod direct și are prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, potrivit art.148 din Constituția Românei, având in vedere că de la data de 1.01.2007 este membru al Uniunii Europene.
Reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, art.148 din Constituția României, art.8 din legea nr. 554/2004, Lg. nr.9/2012, O.G. nr.9/2000, OUG nr.50/2008 și art.2141-2143 din Codul Fiscal al României și a depus la dosar înscrisuri în legătură cu aspectele menționate în cererea de chemare în judecată.
Pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București și Administrația F. pentru Mediu nu au formulat întâmpinare împotriva acțiunii reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 1202 /19.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2013, a fost admisă acțiunea, au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 11.098 lei, indexată cu dobânda fiscală aplicată de la 21.12.2012 până la restituirea efectivă și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va admite acțiunea reclamantului în ceea ce privește restituirea taxei de poluare necesar a fi achitată în vederea înmatriculării autovehiculului.
Pentru a dispune astfel, instanța ia act că reclamantul A. M.-A. a cumpărat un autoturism– MERCEDES BENZ tip 164/B220L1/_ /4MATIC Categ_auto M1 Norme poluare E4, având număr de identificare WDC1641221A133876, înmatriculat anterior în altă țară a Uniunii Europene, respectiv Italia, iar pentru a-l putea înmatricula în România, a fost obligat la plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, fiind achitată suma de 11.098 lei. Această taxă a fost stabilită prin Decizia nr._ din data de 20.12.2012, iar cu chitanța . nr._/21.12.2012, a fost achitată.
În opinia prezentei instanțe, stabilirea taxei pentru emisii poluante în baza Lg. nr.9/2012, s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a acestei taxe este nelegală, urmând să se dispună restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Instanța reține că dispozițiile art.110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
Se observă că prevederile art.4 din Lg. nr.9/2012 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art.4 din Lg. nr.9/2012 încalcă art. 110 (fost 90) din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârea din cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația F. pentru Mediu) și C-214/13 G. C. vs. Administrația Finanțelor Publice A.), privitoare la taxa instituită prin Lg. nr.9/2012, ca și în cauzele anterioare privitoare la aplicabilitatea OUG nr.50/2008, T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că Lg. nr.9/2012 (pentru aceleași rațiuni, s-a aplicat anterior O.U.G. nr.50/2008) are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceste considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de Lg. nr.9/2012, care a înlocuit O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009. Astfel, toate versiunile de modificare a O.U.G.nr.50/2008, ca și Lg. nr.9/2012, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, încălcând astfel art110 din TFUE.
Acest articol trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de emisii poluante de faptul înmatriculării, deși în preambulul Lg. nr.9/2012 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor Lg. nr.9/2012 prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art.110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art.148 alin.4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București și Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei de 11.098 lei.
Administrația F. pentru Mediu va fi obligată în solidar cu AFP S1 la restituirea acestei taxe, având în vedere că, potrivit art.1 din Lg. nr.9/2012 și H.G. nr.686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
H.G. nr.686/2008 reglementează, în cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 1. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
În ceea ce privește dobânda fiscală, instanța constată că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății. Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2008 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art.1088 C.civ (în vigoare la data perceperii taxei), potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr.24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
Prin urmare, instanța reține că a existat rea-credință în sensul art. 994 C.civ., motiv pentru care se va dispune anularea suma ce va fi restituită va fi indexată cu dobânda fiscală prevăzută de art.124 Cod alin.1 din Codul de Procedură Fiscală, corespunzătoare sumei de 11.098 lei de la data încasării – 21.12.2012 - până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ. Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice prin DGRFP București, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, au fost formulate considerații cu privire la: omisiunea pronunțării primei instanțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 5; greșita apreciere de către instanța de fond a faptului că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pentru emisii poluante în România pentru autoturismele second-hand contravin dispozițiilor Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene, art. 90 prg. 1.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.(2) din Codul de procedura civila, s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa recurentei.
Intimatul A. M. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul de față prin prisma motivelor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs legat de invocarea unei greșite soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, Curtea constată mai întâi că recurenta-pârâtă nu a formulat întâmpinare în fața primei instanțe, astfel că nu a fost invocată o asemenea excepție în fața primei instanțe și, prin urmare, nu există o omisiune de pronunțare a acesteia cu privire la excepție.
Pe fondul excepției, Curtea apreciază critica recurentei ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care aceasta a fost cea care a calculat și încasat suma solicitată de reclamantă, prin aceste fapte juridice luând naștere raportul juridic care stă la baza cererii de restituire.
Astfel, prin calitate procesuală pasivă se înțelege acea condiție de exercițiu a acțiunii civile care constă în identitatea dintre pârâtul chemat în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății; prin calitate nu se poate înțelege chiar existența dreptului dedus judecății, aceasta reprezentând o chestiune de fond.
Câtă vreme recurenta-pârâtă este emitenta deciziei prin care s-a stabilit taxa pe poluare, precum și persoana juridică care a încasat taxa, aceasta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Faptul că destinația finală a sumei revine unei alte persoane juridice ține de fondul raporturilor juridice deduse judecății, iar nu de îndeplinirea cerinței de exercițiu a acțiunii constând în calitatea procesuală pasivă.
În continuare, pe fondul cererii, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C., fiind invocată greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material cu ocazia soluționării fondului cauzei.
Cu privire la aspectele semnalate de recurentă, Curtea va constata din actele dosarului că intimatul-reclamant a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului second hand MERCEDES BENZ tip 164/B220L1/_ /4MATIC Categ_auto M1 Norme poluare E4, având număr de identificare WDC1641221A133876, care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat european la data de 28.07.2006.
Cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, reclamantul a achitat în baza art. 4 din Legea nr. 9/2012 o taxă pe emisii poluante în cuantum de_ lei.
Curtea va constata că la data plății taxei de către reclamant erau suspendate dispozițiile art. 4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, care instituiau obligația de plată a taxei pentru emisii poluante și proprietarilor de autovehicule cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat pentru care nu fusese achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, sau taxa pe poluare.
Așadar, corect a constatat instanța fondului că regimul juridic al taxei în urma suspendării art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012 a devenit asemănător celui instituit de OUG nr. 50/2008, fiind obligatorie plata taxei pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
De asemenea, corect a constatat instanța fondului că în ceea ce privește conformitatea dispozițiilor legale ce instituie obligația de plată a taxei cu dreptul comunitar, aplicabil este același raționament expus de CJUE în cauzele T. și N..
Cu toate acestea, Curtea va reține că instanța fondului nu a avut în vedere întreg raționamentul expus de CJUE în cauzele amintite, care diferă în funcție de existența sau inexistența unei obligații de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism similar celui achiziționat de intimatul - reclamant.
Astfel, Curtea va constata că prezintă o relevanță deosebită data la care a avut loc prima înmatriculare a autoturismului în spațiul comunitar, în speță aceasta fiind 28.07.2006, dată în raport de care trebuie analizat dacă în România, în cazul în care autoturismul s-ar fi aflat la prima înmatriculare, ar fi fost supus unei taxe de primă înmatriculare.
În cauzele menționate anterior instanța europeană a făcut distincție intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior (cum este situația reclamantului).
În acest sens se va avea în vedere paragraful 38 al hotărârii T., în care CJUE a menționat că pentru a se analiza dacă există discriminare indirectă între autovehiculele second – hand importate și cele second - hand existente deja pe teritoriul statului trebuie verificat dacă taxa impusă este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
Separat, CJUE a arătat că trebuie examinată și neutralitatea taxei între vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci care cu ocazia primei înmatriculări nu au fost suspuse niciunei taxe prin raportare la vechime, grad de uzură, normă de poluare, etc.
Analizând separat cele doua situații, CJUE a concluzionat că OUG nr. 50/2008 este susceptibila sa încalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze,respectiv numai in cazul comparației dintre vehicule de ocazie importate si vehicule de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci numai atunci când comparația se realizează cu vehicule aflate la prima înmatriculare înainte de 01.07.2008.
În privinta autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE după data de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, urmând raționamentul expus în paragrafele 40, 41, 44 și 47 ale Hotărârii I. T., după cum urmează:
„40. In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul înmatriculat în statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinută ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41. Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008”.
În concluzie, CJUE a reținut că sistemul de plată a unei taxe pe poluare, având la baza anumite criterii precum cel din OUG nr. 50/2008 nu este în esență, de natură a încălca normele comunitare, care a fost înmatriculat anterior pe teritoriul României și a fost supus (cu ocazia primei înmatriculări) la plata taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008, deci care a fost înmatriculat pentru prima dată în România după data de 01.07.2008.
Ulterior, în Cauza C. și C. prin Ordonanța din 3 februarie 2014, CJUE a reținut că este cert, pe de o parte, că, asemeni Ordonanței de Urgență nr. 50/ 2008, Legea nr. 9/ 2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Trebuie să se constate însă că Ordonanța de Urgență nr. 1/ 2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În concluzie, Curtea a reținut că, având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În concret, intimatul - reclamant putea opta, la momentul cumpărării, între un autoturism second hand înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, care la valoarea de piață adăuga valoarea taxei pe emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/ 2012 și un autoturism second hand din România, care în valoarea de piață nu avea adăugată nici taxă de înmatriculare.
Pe cale de consecință, Curtea va constata că, în măsura în care taxa percepută intimatului-reclamant nu ar fi fost percepută pentru un autoturism similar provenit de pe piața din România, taxa pe poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE, astfel că se impune a fi restituită.
Cu privire la motivul de recurs legat de invocarea greșitei acordării a dobânzii, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr. fiscală „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget - (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.”, iar art. 70 din același act normativ prevede „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor -(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”
Față de statuările CJUE în Hotărârea I. contra României, în care s-a stabilit că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, Curtea constată că este nefondată această critică a recurentei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat și se va lua act că intimatul reclamant va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București - Administrația Finanțelor Publice sector 5 cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1202 /19.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2013 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6,și intimatul-reclamant A. M. A. cu domiciliul în București, . nr. 65-69, .. 1, ., ca nefondat.
Ia act că intimatul reclamant va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. M.
GREFIER
A. M. C.
sentința civilă nr. 1202 /19.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2013
judecător fond: D. M.
2 ex/ red. jud. AM/ data red. 8.12.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3457/2014. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 8119/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
