Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9350/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9350/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 1215/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.9350
Ședința publică de la 15.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - P. C. F.
JUDECĂTOR – I. M. C.
JUDECĂTOR - Z. G. L.
GREFIER - A. P.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE prin DGRFPMB, împotriva sentinței civile nr. 2121/21.03.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă G. L. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, văzând că recurenta-pârâtă a solicitat și judecarea în lipsă, apreciind cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin sent.civ. nr. 2121/21.03.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata Administratia Finantelor Publice Sector 1.
A admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Administratia F. pentru Mediu invocata din oficiu.
A respins cererea introductiva in ceea ce o priveste pe parata anterior mentionata ca fiind formulata impotriva unei entitati administrative fara calitate procesuala pasiva.
A admis in parte cererea introductiva privind pe reclamanta G. L. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A anulat Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/13.12.2010 emisa de parata Administratia Finantelor Publice Sector 1.
A obligat parata Administratia Finantelor Publice Sector 1 sa restituie reclamantei suma de 3.494 lei incasata cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule, cu dobanda legala in materie fiscala, calculata cu incepere din ziua platii taxei (13.12.2010) si pana la data stingerii obligatiei de restituire.
A obligat parata Administratia Finantelor Publice Sector 1 sa plateasca reclamantei suma de 43,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
A admis cererea de chemare în garanție.
A obligat chemata în garanție Administratia F. pentru Mediu sa plateasca pârâtei Administratia Finantelor Publice Sector 1 sumele ce fac obiectul cererii introductive.
În motivare, tribunalul a reținut următoarele:
1) Cu privire la exceptia lipsei calitati procesuale pasive invocata de parata 1 si la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei 2, invocata din oficiu
In general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).
In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
In cauza, analiza cererii reclamantei, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, releva faptul ca pretentiile concrete principale vizeaza un act administrativ tipic (decizia mentionata la pct. I.2 de mai sus).
In cadrul unui asemenea litigiu de contencios fiscal, calitatea de parata o va avea autoritatea publica emitenta a actului administrativ fiscal atacat, in speta parata 1.
Pe de alta parte, potrivit Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, organul fiscal competent sa decida asupra restituirii sumelor nedatorate de catre contribuabili bugetului de stat, prevazute la art. 117 C.proc.fisc., este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 C.proc.fisc.
Cum domiciliul reclamantei este situat pe teritoriul sectorului 1 al municipiului Bucuresti, iar taxa in discutie a fost achitata de catre reclamanta la unitatea trezoreriei din sectorul 1, rezulta ca administrarea creantei fiscale constand in taxa pe poluare pretins nedatorata, a carei restituire formeaza obiectul celui de-al doilea petit al cererii introductive, intra in atributiile paratei 1.
In mod corespunzator, singurul organ fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata . contencios fiscal avand ca obiect obligarea la restituirea sumei reprezentand echivalentul taxei in discutie este parata 1.
Pentru aceste motive, in solutionarea exceptiilor analizate, instanta a dispus:
- respingerea exceptiei lipsei calitatatii procesuale pasive invocata de parata 1;
- admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei 2, invocata din oficiu, si, in consecinta, respingerea cererii in ceea ce o priveste pe aceasta parata ca fiind formulata impotriva unei entitati administrative fara calitate procesuala pasiva.
2) Cu privire la cererea introductiva, in rest
Cu titlu preliminar, avand in vedere ca raportul juridic de drept material fiscal s-a nascut la data perceperii taxei de poluare in discutie de catre parata 1, normele juridice aplicabile litigiului, conform principiului tempus regit actum, sunt cele in vigoare la acest moment.
Problema dedusa judecății constă în a lămuri, in raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin prevederile legale redate la pct. II.1 de mai sus contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibe în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distinctie între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece ordonanta a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Pentru corecta interpretare a O.U.G. nr. 50/2008, in sensul identificarii intenției legiuitorului, se impune utilizarea metodei teleologice.
In expunerea de motive care însoțeste proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect -“poluatorul plătește” -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In acelasi sens sunt si prevederile constitutionale redate la pct. II.7 de mai sus.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, sub aspectul compatibilitatii cu art. 90 paragraf 1 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă de poluare se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Austria), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In acest sens, in jurisprudenta referitoare la art. 90 din T.C.E., Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate (hotararea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotararea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor (hotararea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creeaza o discriminare intre acestea, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.
Reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate cele trei criterii mentionate mai sus.
Mai intai, exista o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Austria) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele second-hand deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei de poluare cu ocazia inmatricularii in Romania.
Apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In fine, taxa in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce este datorata doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului “produselor importate”. In aceste conditii, alegerea consumatorului este in mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In concluzie, taxa de poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei marfurilor, dezavantajand, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
In aceste conditii, in aplicarea teoriei actului clar, in cauza de față nu se impune declansarea procedurii prejudiciale in fata Curtii de Justitie Europene, neexistand nici un dubiu cu privire la aplicarea normei comunitare, respectiv cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul national si dreptul comunitar aplicabil în speța.
Dealtfel, prin hotărârea preliminară pronuntata de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, in versiunea initiala, a fost declarata indirect discriminatorie, si deci contrara prevederilor art. 110 T.F.U.E., in masura in care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis, analizand variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
In raport de considerentele mai sus expuse, decizia emisa de parata 1, prezentata la pct. I.2 de mai sus, este nelegala.
Imprejurarea ca reclamanta a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impusa de lege nu inlatura posibilitatea acesteia de a contesta baza legala in temeiul careia a facut plata, iar in caz de succes sa ceara, apoi, organului fiscal care a incasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente sa o restituie, precum si sa o despagubeasca pentru pierderile suferite.
Inclusiv jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acest sens. Astfel, prin hotararea prununtata la 9 martie 2006 in cauza Eko-Etda Avee c. G., Curtea a decis ca refuzul autoritatilor elene de a plati societatii reclamante dobanda legala cuvenita pentru restituirea cu intarziere a unor impozite platite in plus reprezinta o violare a art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Dreptunlor Omului, care garanteaza dreptul la respectul proprietatii.
In mod evident, prin interpretarea art. 6 (fostul art. F) din Tratatul de la Maastricht, drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la respectul proprietatii, sunt recunoscute in Uniunea Europeana si fac parte integranta, cu titlu de principii generale, din dreptul comunitar.
Pentru aceste motive, parata 1 trebuie obligata si la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta taxei prelevate in mod ilegal, dobanda determinata potrivit art. 124 alin. (2) si art. 120 alin. (7) C.proc.fisc.
Cu privire la punctul de plecare in calcularea dobanzii, prin decizia preliminara pronuntata la data de 18.04.2012 in cauza C-565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu), C.J.U.E. a statuat că: „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Prin aceasta decizie este desființata cu efect ex tunc prevederea internă și se statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Asa fiind, parata 1 a fost la plata dobanzii legale in materie fiscala calculata cu incepere din ziua platii taxei si pana la data stingerii obligatiei de restituire.
In fine, fata de prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanta a dispus obligarea paratei 1 la plata sumei de 43,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (taxa judiciara de timbru si timbru judiciar – fila 40), catre reclamanta.
3) Cu privire la cererea de chemare in garantie formulata de parata
Din interpretarea logico-sistematica a prevederilor art. 1 si art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, art. 3 alin. 5-8 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 aprobate prin H.G. nr. 686/2008 si art. 60 alin. 1 C.proc.civ., rezulta ca:
(i) taxa pe poluare se achita de catre contribuabili, in numerar sau prin virament, la unitatile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care acestia sunt inregistrati ca platitori de impozite si taxe sau isi au domiciliul fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate in contul Administratiei F. pentru Mediu;
(ii) pe baza raporturilor juridice astfel stabilite intre administratiile finantelor publice si Administratia F. pentru Mediu, primele sunt indreptatite a se regresa impotriva celei din urma in situatia in care sunt obligate la restituirea taxelor pentru emisiile poluante incasate intrucat, potrivit dispozitiilor legale relevante, au virat sumele respective la bugetul F. pentru mediu;
(iii) este evident, asadar, ca administratiiile finantelor publice, in situatia in care sunt obligate la restituirea taxei pentru emisiile poluante incasate, se pot indrepta impotriva Administratiei F. pentru Mediu, cel putin pe temeiul imbogatirii fara justa cauza.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 11.06.2014, prin care a formulat, în esență, următoarele critici:
1) Decizia anulată în mod nelegal de prima instanță a fost emisă în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 9/2012, dispoziții care, la rândul lor, sunt în concordanță cu dispozițiile dreptului european, nefiind discriminatorii;
2) Se critică greșita obligare a recurentei la plata dobânzii, care nu este datorată decât în condițile Codului de procedură fiscală (art. 117, art. 124); totodată, se apreciază că reclamantul nu a cerut dobânzi, fiind acordat mai mult decât s-a cerut.
Ca urmare, se impune admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea are în vedere în primul rând decizia nr. 24/2011 adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect Tribunalul a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă.
Prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în care instanța de fond a apreciat în mod corect că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
În mod corect s-a reținut că prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Prin Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Nu pot fi primite nici criticile privitoare la acordarea dobânzii legale, întrucât prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Pe de altă parte, este nefondată critica referitoare la depășirea limitelor învestirii, câtă vreme deși prin petitul cererii reclamanta s-a referit la penalități de 0,1 % pe zi de întârziere, din cuprinsul cererii rezultă că aceasta se referă la dobânda fiscală prev. de art. 124 alin.2 C.pr.fisc., instanța fiind ținută să dea calificarea juridică exactă cererii cu care a fost învestită (iura novit curia).
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.p.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE prin DGRFPMB cu sediul în sector 2, București, ., împotriva sentinței civile nr. 2121/21.03.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă G. L. cu domiciliul ales la C.A. M. D. în sector 3, București, ., .. C, . și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, . nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. C. F. I. M. C. Z. G. L.
GREFIER
A. P.
Red. jud. LGZ/5 ex./
Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal
Judecător – A. C.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1119/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2152/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
