Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 264/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 264/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 76294/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 264
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.01.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentele-pârâte ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 239/18.01.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect – „contestație act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin cererea de recurs, recurentele-pârâte au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.p.c., după care,
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea inregistrata sub nr._, asa cum a fost modificata (fila 47), pentru motivele de fapt si de drept expuse in cuprinsul acestei cereri (file 3-8), reclamantul V. G., in contradictoriu cu paratele DIRECTIA GENERALA A F. PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI (denumita, in continuare, parata 1) si A. F. PUBLICE SECTOR 1 BUCURESTI (denumita, in continuare, parata 2), a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna:
1) anularea Deciziei nr. 530/25.11.2011 emisa de parata 1;
2) anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/23.09.2011 emisa de parata 2;
3) obligarea paratei 2 la restituirea sumei de 6.444 lei, actualizata cu dobanda legala;
4) obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus inscrisuri.
In aparare, conform prevederilor art. 115 si urm. C.proc.civ., parata 2 a depus intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii. Totodata, conform prevederilor art. 60 si urm. C.proc.civ., parata a depus cerere de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu (file 33-39).
Parata 1 si chemata in garantie, legal citate, nu s-au infatisat si nu au depus intampinare.
La solicitarea instantei, conform prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, parata 2 a comunicat intreaga documentie care a stat la baza emiterii Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/23.09.2011.
Prin sentința civilă nr. 239/18.01.2013, Tribunalul București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata A. F. Publice Sector 1 Bucuresti.
A admis in parte cererea introductiva, asa cum a fost modificata.
A anulat Decizia nr. 530/25.11.2011 emisa de parata Directia Generala a F. Publice a Municipiului Bucuresti.
A anulat Decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/23.09.2011 emisa de parata A. F. Publice Sector 1 Bucuresti.
A obligat parata A. F. Publice Sector 1 Bucuresti sa restituie reclamantului suma de 6.444 lei incasata cu titlu de taxa pe poluare.
A obligat paratele, in solidar, la plata sumei de 493,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata corespunzatoare pretentiilor admise, catre reclamant.
A respins cererea introductiva, in rest, ca neintemeiata.
A respins cererea de chemare in garantie formulata de parata A. F. Publice Sector 1 Bucuresti ca fiind neintemeiata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
La data de 02.09.2011, reclamantul dobandit dreptul de proprietate asupra unui autovehiculul marca Volkswagen, inmatriculat pentru prima data in Germania, in data de 07.07.2004 (file 17-23).
La data de 23.09.2011, reclamantul a depus la registratura paratei 2 o cerere prin care a solicitat calcularea taxei pe poluare prevazuta de O.U.G. nr. 50/2008 pentru autovehiculul cumparat, iar parata 2 a emis (la data de 23.09.2011) si a comunicat reclamantului (la data de 30.09.2011), Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._, prin care a stabilit in sarcina acestuia obligatia de plata a sumei de 6.444 lei, cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule (file 40-42).
La data de 04.10.2011, reclamantul a achitat la Trezoreria Sector 1 suma reprezentand taxa pe poluare pentru autovehicule (fila 27).
La data de 19.10.2011, pentru motive similare celor expuse in cuprinsul prezentei cereri de chemare in judecata, conform prevederilor art. 205 si urm. C.proc.fisc., reclamantul a formulat contestatie impotriva deciziei mentionate la pct. 2 de mai sus, solicitand anularea deciziei si restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de poluare.
Prin decizia nr. 530/25.11.2011, parata 1 a respins contestatia reclamantului ca fiind neintemeiata (file 10-14).
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata 2, instanța de fond a reținut că, în general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantei si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).
In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul F. Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
In cauza, analiza cererii reclamantului, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, releva faptul ca cel de-al doilea petit al acestei cereri vizeaza un act administrativ tipic (decizia mentionata la pct. I.2 de mai sus) emise de parata 2. In cadrul unui asemenea litigiu de contencios fiscal, calitatea de parata o va avea autoritatea publica emitenta a actului administrativ atacat, in speta, parata 2.
Pe de alta parte, potrivit Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, organul fiscal competent sa decida asupra restituirii sumelor nedatorate de catre contribuabili bugetului de stat, prevazute la art. 117 C.proc.fisc., este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 C.proc.fisc.
Cum domiciliul reclamantului este situat pe teritoriul sectorului 1 al municipiului Bucuresti, iar taxa in discutie a fost achitata de catre reclamant la unitatea Trezoreriei Sector 1, rezulta ca administrarea creantei fiscale constand in taxa pe poluare pretins nedatorata, a carei restituire formeaza obiectul petitului 3 din cererea de chemare in judecata, intra in atributiile paratei 2.
In mod corespunzator, singurul organ fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata . contencios fiscal avand ca obiect obligarea la restituirea sumei reprezentand echivalentul taxei in discutie este parata anterior mentionata.
Pentru aceste motive, exceptiei analizata a fost respinsa ca neintemeiata.
Cu privire la cererea introductiva, instanța de fond a reținut cu titlu preliminar, avand in vedere ca raportul juridic de drept material fiscal s-a nascut la data perceperii taxei pe poluare in discutie de catre parata 4, normele juridice aplicabile litigiului, conform principiului tempus regit actum, sunt cele in vigoare la acest moment.
Problema dedusa judecății constă în a lămuri, in raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin prevederile legale redate la pct. II.1 de mai sus contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibe în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distinctie între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele folosite (second-hand).
Deoarece ordonanta a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Pentru corecta interpretare a O.U.G. nr. 50/2008, in sensul identificarii intenției legiuitorului, se impune utilizarea metodei teleologice.
In expunerea de motive care însoțeste proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect -“poluatorul plătește” -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In acelasi sens sunt si prevederile constitutionale redate la pct. II.7 de mai sus.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, in forma activa la data prelevarii taxei in discutie, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pe poluare se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In acest sens, in jurisprudenta referitoare la art. 90 (actual art. 110) din Tratat, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate (hotararea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotararea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor (hotararea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creeaza o discriminare intre acestea, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.
Reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate cele trei criterii mentionate mai sus.
Mai intai, exista o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Germania) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele second-hand deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei pe poluare cu ocazia inmatricularii in Romania.
Apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In fine, taxa in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce este datorata doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului “produselor importate”. In aceste conditii, alegerea consumatorului este in mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In concluzie, taxa pe poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei marfurilor, dezavantajand, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
Dealtfel, prin hotărârea preliminară pronuntata de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, in versiunea initiala, a fost declarata indirect discriminatorie si deci contrara prevederilor art. 110 T.F.U.E., in masura in care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis, analizand variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
In raport de considerentele mai sus expuse, deciziile emise de parate, mentionate la pct. I.2 si I.5 de mai sus, sunt nelegale, astfel ca suma echivalenta taxei pe poluare contrara dreptului comunitar a fost platita de reclamant ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale de catre parata 2, intrand sub incidenta prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc.
In consecinta, refuzul paratei 2 de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea aceastei sume are caracter nejustificat, in sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Asa fiind, vazand si prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta a admis petitele 1 si 2 din cererea introductiva, dispunând anularea deciziilor atacate si obligarea paratei 2 la restituirea catre reclamant a sumei de 6.444 lei incasata cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule.
Pe de alta parte, indiferent de caracterul expres ori tacit al refuzului unei autoritati publice de a solutiona o cerere, existenta acestuia presupune verificarea situatiei premisa prevazuta de lege, si anume preexistenta cererii titularului dreptului/interesului legitim, adresata autoritatii competente sa o solutioneze.
In cauza, reclamantul nu a afirmat si nici nu a demonstrat, in cursul prezentei proceduri, in conditiile art. 12 din Legea nr. 554/2004, ca ar fi inregistrat la registratura paratei 2 vreo cerere avand ca obiect acordarea dobanzilor aferente sumei a carei restituire a solicitat-o.
Or, potrivit prevederilor art. 124 alin. 1 teza finala C.proc.fisc., “Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.”
In lipsa unei asemenea cereri, nu se poate retine existenta unei atitudini vatamatoare a paratei, concretizata . drepturilor si intereselor legitime ale reclamantului, prin neacordarea dobanzilor.
In raport de considerentele mai sus expuse, pretentia reclamantului privind acordarea dobanzii legale apare ca fiind neintemeiata, fiindd respinsa ca atare.
Cu privire la cererea de chemare in garantie, instanța de fond a reținut că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantei împotriva paratului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
In cauza, pretențiile paratei 2 fata de chemata in garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
In concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății și chemata în garanție nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste motive, cererea analizata a fost respinsa ca neintemeiata.
In fine, fata de prevederile art. 274 alin. 1 si art. 277 C.proc.civ., instanta a dispus obligarea paratelor, in solidar, la plata sumei de 493,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariul avocatial partial - corespunzator pretentiilor admise - taxa judiciara de timbru si timbru judiciar - file 40 si 48), catre reclamant.
Asadar, in ceea ce priveste diferenta dintre onorariul avocatial achitat de catre reclamant si suma corespunzatoare pretentiilor admise, acordata cu titlu de cheltuieli de judecata, cererea dedusa judecatii a fost respinsa ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 a FINANȚELOR PUBLICE.
Primindu-se dosarul la Curtea de Apel București, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a arătat că hotărârea este, in parte, netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
Considera ca instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea formulata de către intimata-reclamanta si a dispus anularea Deciziei nr. 530/25.11.2011 emisa de către D.G.F.P. - M.B., având in vedere următoarele considerente:
Prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/23.09.2011, Administrația Finanțelor Publice sector 1 a stabilit o taxa pe poluare pentru autovehicule in suma totala de 6.444 lei, in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Se retine ca regimul taxei pe poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare de la data de 1 iulie 2008, conform art. 14 din OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008, publicata în Monitorul Oficial nr. 327 din 25 aprilie 2008, care stabilește ca începând cu data de 1 iulie 2008, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării Programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare abrogării art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezulta ca aceasta este in mod legal datorata.
În ceea ce privește prevederile comunitare reținute de către instanța de fond, se retine ca art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, "cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar in conformitate art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 "Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Rezulta că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai in privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma si mijloacele prin care se asigura obținerea rezultatului.
Astfel, potrivit art. 90 primul paragraf din Tratatul Comunităților (Uniunii) Europene si potrivit art. 111-170 - secțiunea VI -"Dispoziții fiscale" din Tratatul de instituire a Comunității Europene, ratificat prin Legea nr. 157/2005:
"Niciun stat membru, nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, prin HG nr. 686/2008 nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului "poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Afirmațiile instanței de fond, precum ca, taxa pe poluarea reglementata prin Ordonanța de Urgență a Guvernului este ilegala, si discriminatorie nu pot fi reținute întrucât OUG nr. 50/2008 a fost emisa in temeiul art. 115 alin 4 din Constituția României si a fost adoptata: "în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru "încadrarea in valorile limită prevăzute de legislația comunitară in acest domeniu, a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, a avut in vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate in regim de urgentă, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale si a considerat că aceste elemente vizează interesul public si constituie situații de urgență ș/extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată.
De asemenea, cu privire la legalitatea instituirii taxei pe poluare prin OUG nr. 50/2008 si la respectarea de către aceasta a dispozițiilor art. 148 alin. (4) din Constituție, Curtea Constituționala prin Decizia 802/2009 din_ (definitiva si general obligatorie) publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 428 din_ referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, și, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgență a statuat:
"1. Cu privire la criticile de constituționalitate extrinsecă, și anume pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (5) din Constituție, se reține că ordonanța de urgență criticată a fost adoptată in contextul in care Comisia Europeană deschisese procedura de infringement împotriva României in temeiul art. 226 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene. Pentru a evita o eventuală procedură in fața Curții de Justiție a Comunității Europene, Guvernul a emis această ordonanță de urgență. în expunerea de motive, pentru a se justifica starea extraordinară, precum și urgența reglementării, se invocă necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Curtea constată că, in conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, autoritățile statului român s-au angajat să garanteze ducerea la "îndeplinire a obligațiilor rezultate din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, din reglementările comunitare cu caracter obligatoriu și din actul de aderare. în acest sens, Guvernul este abilitat din punct de vedere constituțional ca, prin mijloacele pe care le are la îndemână, să garanteze îndeplinirea obligațiilor României față de Uniunea Europeană. Astfel, folosirea ordonanțelor de urgentă pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitară in situația in care era iminenta declanșarea procedurii de infringement in fața Curții de Justiție este pe deplin constituționala.
In aceste condiții, se constata ca ordonanța de urgenta criticata respecta exigentele art. 115 alin. 4 din Constituție.
De asemenea, Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost adoptată in ședința de Guvern din 21 aprilie 2008, depusă spre dezbatere in procedura de urgenta la Senat pe data de 24 aprilie 2008, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 si a intrat in vigoare la 1 iulie 2008."
Dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, la care face referire instanța in motivarea hotărârii, nu sunt incidente in cauza, întrucât taxa pe poluare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări in România.
Astfel, a învederat că legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe pe poluare cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
A precizat de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, existenta unei taxe pe poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare.
Față de cele menționate mai sus, a învederat instanței faptul ca obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești.
Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu se află in prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei pe poluare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene.
Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României "Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege." Astfel arătam ca nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale.
Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa pe poluare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Totodată, se retine ca instituirea taxei pe poluare prin O.U.G. nr.50/2008 reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata conform cărora "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului, in scopul realizării cerințelor legii", in condițiile in care potrivit dispozițiilor constituționale in vigoare, numai Parlamentul si Guvernul pe baza delegării legislative sunt abilitate sa adopte masuri legislative pentru modificarea si completarea actelor normative interne pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
Referitor la obligarea instituției la plata sumei de 493,3 lei reprezentând cheltuieli de judecata, solicită admiterea recursului si respingerea lui ca neîntemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care solicita respingerea si acestui capăt de cerere.
Față de considerentele expuse anterior, solicită instanței de recurs să admită recursul astfel cum a fost formulat, sa modifice, in parte, hotărârea atacata in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata si menținerea Deciziei nr. 530 din 25.11.2011 emisă de către D.G.F.P. - M.B., ca fiind temeinica si legala.
În drept, a invocat art.304 pct.9 Cod Procedura Civila; O.U.G. nr.50/2008.
În motivarea recursului, Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, hotărârea recurată este netemeinică și nelegală.
Astfel, instanța de fond în mod greșit a respins lipsa calității procesuale pasive a AFP Sector 1 cu consecința obligării la restituirea sumei de 6.444 lei - contravaloarea taxei de poluare - către reclamantă.
Instanța de fond in mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 1.
În motivarea respingerii excepției calității procesuale pasive a AFP Sector 1, instanța de fond (pag. 5,6 din sentința recurată) respinge excepția reținând faptul că între subscrisa si reclamant există un raport juridic.
Cu privire la cele reținute de instanță a arătat că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
Din interpretarea textului prevăzut la art.5 al.4 din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamanta, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu, și nu între reclamanta și AFP Sector 1, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.
Consideră astfel că respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 1 de către instanța de fond este nelegală.
HG 686/2008, in baza căruia a fost achitată taxele de poluare de către petent în cuantum de 6.444 lei arata si expune pe larg, in cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv:
"5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) In ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa pe poluare achitata de petentă, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 1, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare așa cum greșit a reținut de instanța de fond prin sentința recurată.
De asemenea, instanța de fond in mod greșit a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediul motivând faptul că intre pârâta si AFM nu exista nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgând din prevederile OUG nr. 50/2008.
Considera ca nici sub acest aspect, instanța de fond nu a reținut ca pârâta nu a încasat efectiv taxa pe poluare și ca a fost virata in contul disponibil al fondului pentru mediu, drept pentru care consideră ca nu se impunea respingerea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Cu privire la netemeinicia sentinței, privind obligarea AFP Sector 1, la restituirea către petentă a sumei de 6.444 lei, achitată de către aceasta cu titlu de taxe pe poluare, a arătat faptul ca plata efectuata a fost legal încasata de către Trezoreria statului sector 1 pentru Administrația F. pentru Mediu, la data plații fiind in vigoare O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
Susținerile reclamantului ca taxa de poluare, așa cum aceasta era reglementata in legislația interna a României la data plații, ar contraveni art.90 paragraful 1 din Tratatul instituind Comunitățile Europene, sunt neîntemeiate întrucât valorile sociale a căror ocrotire au fost avute in vedere de legiuitorul național atunci când a edictat norma juridica in temeiul căreia a fost încasata taxa respectiva sunt diferite fata de cele avute in vedere legiuitorul comunitar când a edictat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E.
Considera ca instanța de fond, trebuia sa circumstanțieze corect si legal cadrul legislativ, atunci când a dispus analizarea dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 50/2008, precum si susținerile reclamantului care (așa cum rezulta din considerentele sentinței) susține ca perceperea taxei de poluare ar încălca dispozițiile din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, instanța de fond in mod greșit pronunțând o sentința fără a dispune o abordare cu particularizare stricta la speța, prin administrarea probatoriului propus de către părți si fără sa constate ca exista diferența de regim juridic intre taxa de poluare si fosta taxa de prima înmatriculare.
A învederat faptul ca, potrivit legislației naționale in vigoare la data plații taxei de poluare, aceasta taxa speciala trebuie achitata cu ocazia primei înmatriculări in România, atât pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, producție interna sau achiziții din afara tarii, cat si pentru autovehicule la mana a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar daca acel autovehicul a mai fost înmatriculat in circulație in tara de proveniența.
Instituția Comisia Europeana a recomandat reașezarea acesteia pe alte principii, astfel încât nivelul taxei sa se reducă pe măsura ce se diminuează valoarea autovehiculului, păstrându-se totuși principiul „poluatorul plătește", ceea ce s-a si întâmplat prin abrogarea dispozițiilor Codului fiscal art.214/1-214/3 si . dispozițiilor art. 14 din OUG nr. 50/2008 care prevede:
"...(2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 2J4A1 -214A3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal” publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare."
Instanța de fond nu poate face o abordare globala a judecații prezentei cauze fără particularizarea stricta la speța dedusa judecații, si fără administrarea probatoriului despre care am făcut vorbire mai sus.
Prin urmare, până nu se stabilește daca s-a născut raportul juridic in temeiul căruia bugetul de stat al României sa fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare si nu se poate retine ca plata făcuta de reclamant, cu titlu de taxa de poluare, ar fi nedatorata si încasata ilegal, astfel ca instanța de fond nu putea pronunța in mod temeinic si legal sentința recurata.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
Cu privire la solicitarea privind obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecată consideră că în raport de situația prezentată mai sus, solicitarea petentei este neîntemeiata, organul fiscal încasând aceasta suma in temeiul prevederilor legale si virând-o destinatarului acestei seme: Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care solicităm respingerea cererii petentului de obligare a instituției la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 312 pct.3 C.pr.civ., pentru motivele arătate mai sus, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 1 cu consecința obligării Administrației F. pentru Mediu la plata sumei de 6.444 lei reprezentând taxa pe poluare, respingerea cererii privind obligarea AFP Sector 1 la restituirea acestei taxe pe poluare.
In drept, a invocat dispozițiile art.304 indice 1 C.pr.civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, OMFP nr. 1899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la buget.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice:
Curtea constată că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de intimatul-reclamant la dosarul de fond, acesta a achitat taxa pe poluare în cauză la Trezoreria Sectorului 1.
Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect restituirea taxei pe poluare achitate de către reclamant, are legitimare procesuală pasivă organul care a încasat această taxă și căruia îi revine competența de administrare a creanței fiscale, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit acestui text legal, „pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului (…).
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal se stabilește între autoritatea fiscală locală care are competență în stabilirea, colectare și executare silită a unei astfel de taxe și persoana obligată la plata taxei.
În consecință, Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în situația formulării unei cereri de restituire a taxei sus-menționate.
Împrejurarea că, prin art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește destinația sumelor încasate cu acest titlu, nu poate determina lipsa calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice.
Astfel, cererii ce face obiectul prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
Conform Cap. I pct. 2 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.
În consecință, motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice este neîntemeiat.
În ceea ce privește motivele de recurs privind anularea deciziei nr. 530/25.11.2011 emisa de către D.G.F.P. - M.B și obligarea Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice la restituirea taxei pe poluare:
Taxa a fost plătită, de către intimatul-reclamant, în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2009 cu prevederile art. 110 TFUE, invocată de către recurenta-pârâtă, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Taxa pe poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008 nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar din data de 1.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, rezultând că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
Prin urmare, motivele de recurs privind nelegalitatea soluției de anulare a deciziei nr. 530/25.11.2011 emisa de către D.G.F.P. - M.B și obligare a Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice la restituirea taxei pe poluare sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește motivul de recurs comun privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, este de observat că, potrivit art. 274 C.proc.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În cauză, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea reclamantului, pârâtele fiind părțile care „au căzut în pretenții”, în mod legal și temeinic acestea au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea adversă.
Susținerea recurentei-pârâte Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în sensul că, pentru a fi acordate cheltuielile de judecată, este necesar ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul este neîntemeiată, dispozițiile art. 274 C.proc.civ., fiind aplicabile deopotrivă judecății în primă instanță cât și judecății căilor de atac.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice privind respingerea cererii de chemare în garanție, Curtea constată că aceasta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 60 alin. (1) C.proc.civ. „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Prin urmare, în materie procesuală, noțiunea de garanție are o sferă mai largă decât în dreptul material, chemarea în garanție, prin raportare la dispoziția legală sus-menționată, fiind admisibilă nu doar în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci ori de câte ori partea care cade în pretenții are posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pierdut sau pentru obligația stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească.
Conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Potrivit art. 5 din același act normativ, taxa pe poluare se calculează și se încasează de către autoritatea fiscală competentă, în speță, Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice, în sarcina căreia a fost stabilită obligația de restituire a acesteia, însă este virată în contul Administrației F. pentru Mediu, autoritate care gestionează sumele încasate cu acest titlu.
Prin urmare, Curtea, prin raportare la accepțiunea noțiunii de garanție ce rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 60 C.proc.civ., constată că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în cauză fiind îndeplinite condițiile textului de lege sus-menționat, având în vedere prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
Dispunându-se restituirea taxei pe poluare încasate nelegal, se impune obligarea destinatarului acestei sume să o returneze celui obligat la plată.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul declarat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ca nefondat.
Va admite recursul declarat de ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 1 A FINANȚELOR PUBLICE.
Va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de A.F.P. Sector 1 și va obliga chemata în garanție la plata către A.F.P. Sector 1 a sumei de 6.444 lei, celelalte dispoziții ale sentinței urmând a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 239/18.01.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Admite recursul declarat de ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 239/18.01.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de A.F.P. Sector 1.
Obligă chemata în garanție la plata către A.F.P. Sector 1 a sumei de 6.444 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
E. S. M.
Red. și dact. jud. C.R.I./gref. E.S.M./2 ex.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 9361/2014.... | Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 2010/2014.... → |
|---|
