Pretentii. Decizia nr. 9139/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9139/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 792/122/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9139
Ședința publică din data de 8 decembrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de reclamanta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ G. împotriva sentințelor civile nr. 594/16.10.2013 și nr. 105/05.03.2014 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți Ș. I. D., T. M., S. M. și intimata – chemată în garanție ASOCIAȚIA C. DE TAURINE DIN JUDEȚUL G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta – reclamantă Direcția pentru Agricultură Județeană G., prin consilier juridic L. I., cu delegație pe care o depune la dosar, și intimatul - pârât S. M., personal și asistat de avocat S. D., cu împuternicire avocațială la fila 22 dosar, lipsind intimații – pârâți Ș. D. și T. M. și intimata – chemată în garanție Asociația C. de Taurine din județul G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul „registratură” a fost depusă, la data de 11.11.2014, o notă din partea fostului apărător al recurentei – reclamantei prin care se comunică faptul că sediul ales al Direcției pentru Agricultură Județeană G. nu mai este de actualitatea, aceasta urmând să fie citată la sediul ei din G., ., jud. G..
Nemaifiind alte cereri Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursurile formulate.
Recurenta – reclamantă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursurilor, astfel cum au fost formulate.
Intimatul – pârât S. M., prin avocat, solicită respingerea recursurilor, ca neîntemeiate. Arată că atât pentru Direcția pentru Agricultură Județeană G., cât și Ministerul Agriculturii au fost în cunoștință de cauză de desfășurarea procedurii de licitație, de încheierea contractului de prestări servicii și a actului adițional, au fost de acord cu punerea în aplicare a clauzelor contractuale și au recepționat și semnat pentru primire facturile. Atât în instanță, cât și cu ocazia controlului intern au recunoscut debitul. Apreciază că atât acțiunea, cât și recursul sunt nejustificate. În mod corect instanța de fond a precizat că la un moment dat că se pune problema lipsei de interes în promovarea acțiunii. Mai arată că în perioada 2007 – 2014 s-au efectuat controale de încheiere a exercițiului bugetar atât la Direcția pentru Agricultură Județeană G., cât și la Ministerul Agriculturii și nu au fost constatate prejudicii cu privire la derularea contractului și a actului adițional Cum nu există prejudiciu se impune respingerea recursurilor. Solicită obligarea recurentei – reclamante la plata cheltuielilor de judecată – onorariu de avocat.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 594 din 16.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Direcția pentru Agricultură Județeană G. împotriva pârâților Ș. I. D., T. M. și S. M. prin care a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 154.373,82 lei reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei prin angajarea ilegală a răspunderii privind plata serviciilor de control oficial al performanțelor de producție la bovine în județul G..
Prin aceeași sentință a fost respinsă și cererea de chemare în garanție a Asociației C. de Taurine din Județul G..
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.134CAF/27.05.2010 pronunțată de Tribunalul G. a fost obligată pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G. să plătească reclamantei Asociația C. de Taurine – Filiala Județeană G., suma de 154.373,82 lei reprezentând contravaloare servicii conform contractului înregistrat sub nr.734/30.01.2007, s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a fost obligat să plătească pârâtei Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală G. suma de 154.373,82.
Obiectul acțiunii de față îl constituie pretenția reclamantei Direcția Județeană pentru Agricultură G. de obligare a pârâților Ș. I. D., T. M. și S. M. – salariați ai acesteia, la plata sumei de 154.373,82 lei, cu motivarea că aceștia au angajat ilegal cheltuieli pentru plata serviciului de control oficial al performanțelor de producție la specia bovine.
Practic, ceea ce se susține, este încheierea nelegală a actului adițional nr.1/09.01.2008 la contractul nr.734/31.01.2007, act adițional prin care s-a majorat tariful pentru metoda standard de la 79,50 lei/cap vacă /an la 130 lei/cap vacă/an.
Din întreg probatoriul administrat și din cererile depuse la dosar, nu rezultă în mod clar care sunt susținerile reclamantei vis-a-vis de erorile/culpa salariaților, greșelile pe care aceștia le-ar fi comis la momentul încheierii actului adițional, o anumită procedură sau reguli ce nu au fost respectate, etc.
În acest context, se constată că actul adițional a fost încheiat în aceleași condiții și după aceeași procedură ca și contractul inițial, de bază, contract care a produs pe deplin efecte juridice, fără a fi contestat sau criticat în vreo modalitate.
Practic, în dosarul de față, reclamanta încearcă să recupereze pretinsul prejudiciu pe calea unei acțiuni împotriva angajaților săi în condițiile în care, probabil, nu poate obține despăgubirile în mod direct de la Ministerul Agriculturii, astfel cum acesta din urmă a fost obligat prin sentința civilă nr.134CAF/27.05.2010 pronunțată de Tribunalul G..
Se poate observa totodată că acțiunea promovată este urmare a unui control efectuat chiar de către Ministerul Agriculturii la Direcția pentru Agricultură Județeană G., acesta din dorința de a nu despăgubi reclamanta, așa cum rezultă din Nota privind verificările efectuate la D.P.J.G. nr.205.997/22.12.2011.
Este situația clasică a „procesului rău condus”, în sensul că în procesul inițial ce s-a soluționat prin sentința anterior menționată, Direcția avea posibilitatea, pe care nu și-a manifestat-o, de a chema în garanție salariații care considera că se fac vinovați de crearea situației ce a determinat promovarea acțiunii de Asociația C. de Taurine - Filiala G., pentru a face toate apărările și a invoca excepții de natură a respinge acțiunea reclamantei din dosarul respectiv.
Oricum, nu s-a solicitat nici un moment în mod direct anularea ca nelegal a actului adițional și oricum, legalitatea acestuia se presupune că a fost analizată de instanța dosarului nr._, ajungându-se la concluzia că acesta este de natură a produce efecte juridice.
Prin urmare, chestiunea supusă analizei a intrat în puterea de lucru judecat, putându-se considera că nu mai poate fi repusă în discuție analiza actului adițional, cu mențiunea că, chiar și în ipoteza îndepărtată în care s-ar aprecia ca fiind admisibilă o solicitare de anulare a actului, un asemenea capăt de cerere nu există în cauza de față.
Practic, singurul capăt de cerere al cererii de față îl constituie obligarea pârâților ca salariați ai reclamantei de a acoperi un prejudiciu invocat de reclamanta D.A.J.G., însă se poate considera că aceasta din urmă nici nu ar fi avut interes în promovarea prezentei acțiuni, în condițiile în care prin sentința civilă nr.134CAF/27.05.2010 pronunțată de Tribunalul G. s-a admis cererea de chemare în garanție a acesteia și obligat Ministerul Agriculturii să-i plătească suma de 154.373,82 lei pe care aceasta a fost obligată să o plătească Asociației C. de Taurine – Filiala G..
Potrivit art.77 alin.1 din Legea nr.188/1999 „Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora”, pentru ca în alin.2 al aceluiași articol să se prevadă ce fapte constituie abateri disciplinare, ori, se poate constatat din actele dosarului că pârâții din prezenta cauză nu au fost supuși niciunei acțiuni disciplinare prin care să se stabilească o culpă în exercitarea atribuțiilor de serviciu în legătură cu încheierea actului adițional în discuție.
În speță nu poate fi vorba nici despre o răspundere civilă în condițiile art.84 din același act normativ, în contextul în care reclamanta nu a dovedit elementele care sunt e natură a atrage răspunderea unei persoane, respectiv faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate între primele două elemente enunțate.
P. toate considerentele expuse, ținând cont de faptul că reclamanta s-a rezumat doar la solicitarea de obligare a pârâților la plata unui pretins prejudiciu, fără a demonstra acțiunea ilicită a acestora sau o anumită omisiune în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care a determinat prejudiciul invocat, lunându-se în considerare și faptul că în toată perioada menționată, nu s-a făcut dovada constatării de către organele financiare competente, în speță Curtea de Conturi, a vreunui prejudiciu ce ar trebui recuperat de către instituție de la cei responsabili, tribunalul a respins acțiunea, ce nefondată.
De asemenea tribunalul a respins cererea de chemare în garanție, urmare a respingerii acțiunii introductive.
Ulterior, prin Sentința civilă nr. 105/05.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în același dosar, s-a dispus completarea dispozitivului sentinței 594/16.10.2013 în sensul că se va trece în dispozitiv următorul paragraf: „obligă pârâta Direcția pentru Agricultură Județeană G. să plătească pârâtului S. M. suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat”.
În motivarea acestei sentințe s-au invocat dispozițiile art. 2812 alin. 1 din codul de procedură civilă și ale art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, arătându-se că se impune acordarea pârâtului S. M. a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat, conform chitanței nr. 13/08.02.2012, de către reclamantă care este partea care a căzut în pretenții, fiindu-i respinsă acțiunea.
Împotriva celor două sentințe de mai sus s-au formulat recursuri de către reclamanta Direcția pentru Agricultură Județeană G..
În recursul formulat împotriva sentinței 594/16.10.2013, recurenta arată că este greșită aprecierea instanței de fond privind nedovedirea elementelor ce atrag răspunderea pârâților, întrucât există fapta ilicită a pârâților constând în aceea că au încheiat actul adițional în temeiul căruia reclamanta a fost obligată la plata sumei de 154.373,82 lei către Asociația C. de Taurine – Filiala G., fără ca documentul să poarte viza directorului executiv adjunct economic sau a compartimentului economic din cadrul direcției agricole.
Mai arată că prin această majorare a tarifului acordat au fost încălcate prevederile legii finanțelor publice care dispunea ca un ordonator de credite bugetare poate angaja cheltuieli numai în limitele bugetului alocat, iar pentru anul 2008 acesta fusese stabilit la valoarea de 79,50 lei/cap vacă/an.
Referitor la condiția prejudiciului, recurenta arată că aceasta a fost dovedită prin plata sumei de 154.373,82 lei efectuată în temeiul titlului executoriu.
Mai arată că recurenta-reclamantă avea interes de a formula acțiunea împotriva pârâților întrucât a achitat respectiva sumă de bani astfel că erau în măsură să facă demersurile necesare pentru recuperarea ei de la persoanele care s-au făcut vinovate de producerea prejudiciului.
În privința vinovăției intimaților-pârâți, recurenta arată că aceasta există întrucât aceștia, în calitate de funcționari publici cunoșteau atribuțiile pe care le aveau și limitele acestora.
În celălalt recurs formulat împotriva sentinței nr. 105/05.03.2014, recurenta-reclamantă arată că se impune casarea și acestei sentințe ca urmare a casării sentinței nr. 594/16.10.2013 din care face parte integrantă sentința completatoare.
Prin întâmpinările depuse de intimații-pârâți T. M. și S. M. s-a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Este nefondată critica reclamantei privind faptul că a dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii civile a pârâților referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția pârâților.
Astfel, recurenta susține că fapta ilicită a pârâților constă în încheierea actului adițional nr. 51/09.01.2008 la contractul nr. 734/31.07.2007 încheiat de reclamantă cu Asociația C. de Taurine – Filiala G., prin care s-a majorat tariful datorat de reclamantă acestei asociații, de la 79,50 lei/cap vacă/an la 130 lei/cap vacă/an, fără ca documentul să poarte viza directorului executiv adjunct economic sau a compartimentului economic din cadrul direcției agricole și cu încălcarea prevederilor legii finanțelor publice care dispune că un ordonator de credite bugetare poate angaja cheltuieli numai în limitele bugetului alocat.
Însă, actul adițional cu privire la care recurenta-reclamantă pretinde că intimați-pârâți l-ar fi încheiat nelegal a reprezentat temeiul în baza căruia recurenta-reclamantă a fost obligată prin sentința civilă nr. 134/27.05.2010 la plata sumei de_,82 lei către Asociația C. de Taurine Filiala Județeană G., de unde rezultă că respectivul act adițional a fost considerat de instanța judecătorească, ca fiind legal încheiat.
Mai mult, în respectivul dosar, chematul în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a și invocat depășirea bugetului aprobat de către ordonatorul secundar, însă această apărare a fost înlăturată de instanța judecătorească cu motivarea că nu s-a făcut nici un demers pentru remedierea acestor nereguli și că chemata în garanție a primit deconturile justificative prev. de art. 5 din ordinul nr. 66/2008.
Prin urmare, există o hotărâre judecătorească prin care se constată, este adevărat indirect, ca fiind legal întocmit actul adiționat ce se pretinde de recurentă că ar fi încheiat nelegal de către pârâți, ceea ce însă dovedește netemeinicia susținerilor recurentei-reclamante privind săvârșirea unei fapte ilicite de către intimații-pârâți.
Mai mult, Curtea reține și că prin sentința civilă nr. 134/27.05.2010 a fost admisă și cererea de chemare în garanție formulată de Direcția pentru Agricultură Județeană G. și a fost obligat Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale București să plătească pârâtei această sumă, de unde rezultă că suma respectivă urmează a fi acoperită de ordonatorul principal de credite al recurentei-reclamantei, astfel că nu se poate reține vreo pagubă produsă pârâtei prin încheierea respectivului act adițional.
De altfel, pentru dovedirea răspunderii civile patrimoniale a pârâților în calitatea acestora de funcționari publici era necesară efectuarea unei cercetări de către recurenta-reclamantă și emiterea unui ordin sau a unei dispoziții de imputare de către conducătorul instituției publice, în condițiile art. 84 lit. a și art. 85 alin. 1 teza I din Legea 188/1999, în lipsa căruia nu se poate angaja răspunderea civilă a intimaților-pârâți.
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr. 594/16.10.2013, urmând a respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 105/05.02.2014 prin care a fost completată prima sentință prin soluționarea și a capătului de cerere formulat de pârâtul S. M. având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, Curtea îl apreciază ca nefondat și urmează a-l respinge având în vedere că acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată, astfel că aceasta este partea care trebuie să suporte cheltuielile de judecată, potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Întrucât recurenta-pârâtă se află în culpă procesuală și pentru formularea recursurilor de față, Curtea o va obliga și la plata către intimatul-pârât S. M. a cheltuielilor de judecată din recurs, reprezentate de onorariul de avocat în cuantum de 500 lei achitat cu chitanța nr. 21/20.10.2014.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulat de reclamanta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ JUDEȚEANĂ G. împotriva sentințelor civile nr. 594/16.10.2013 și nr. 105/05.03.2014 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți Ș. I. D., T. M., S. M. și intimata – chemată în garanție ASOCIAȚIA C. DE TAURINE DIN JUDEȚUL G., ca nefondate.
Obligă recurenta la cheltuieli de judecată 500 lei către intimatul pârât S. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red./Dact. GIC – 2 ex.
Jud.fond M. Z. U.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7903/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 7902/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
