Pretentii. Decizia nr. 7902/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7902/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 2175/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.7902
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 OCTOMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - H. V.
JUDECĂTOR - O. D. P.
JUDECĂTOR - B. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2790 din 15.04.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant VAȚE G. și intimata-pârâtă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal-taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică,în ordinea listei de ședință nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care,
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului din prezenta cauză, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2790 din 15.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei A.F.P sector 4-DGRFPB, ca neîntemeiată, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D.G.F.P.M.B., cu sediul în București, sector 2, .. 13 și A.F.M., cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr.294, și în consecință s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul VAȚE G. cu domiciliul în București, sector 4, ..7D, ., ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 2, .. 13, s-a admis excepția inadmisibilității petitului vizând anularea deciziei de calcul și s-a respins în consecință acest petit.
A fost obligată pârâta AFP sector 4-DGRFPB să plătească reclamantului suma de 5.206 lei, taxa pentru emisiile poluante și dobânda legală, calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, formulată de pârâtă, și a fost obligată chemata in garanție AFM la plata către parata AFP sector 4-DGRFPB a sumei de 5.206 lei, taxa pentru emisiile poluante si dobânda legală, calculata de la data plății și până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta AFP sector 4-DGRFPB la plata sumei de 539 lei, cheltuieli de judecată reduse, către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat și reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 22.01.2013, reclamantul V. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, anularea deciziei de calcul nr._/17.01.2012 a taxei pentru emisiile poluante, restituirea sumei de 5.206 lei, achitata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante, actualizată cu dobânda legală aferentă până la data plății efective și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism second hand marca Volkswagen Passat cu număr de identificare WVWZZZ3CZ9E043832, an de fabricație 2009, inmatriculat pentru prima data la 16.09.2008, iar pentru inmatricularea in Romania, a fost nevoit sa plateasca o taxa pentru emisiile poluante in cuantum de 5.206 lei, astfel cum rezulta din decizia de calcul a taxei nr._/17.01.2012 si din chitanta . nr._/18.01.2012.
A mai mentionat ca, a depus plangere prealabila la pârâta AFP Sector 4 prin care a solicitat restituirea taxei pentru emisiile poluante platite, insa a primit un raspuns negativ, fapt care ii incalca drepturile legitime, refuzul paratei fiind nejustificat. A apreciat totodata ca, taxa este contrara prevederilor art.90 alin.1 din TCE intrucit autoturismele fabricate in Romania sunt scutite de plata taxei, iar prin modul in care a fost reglementata diminueaza sau incearca sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru al UE. Legat de decizia de calcul a aratat ca, acest act administrativ a fost emis in aplicarea unor norme de drept interne(OUG nr.50/2008 modificata) ce contravin dreptului comunitar(art.110 al Tratatului privind functionarea Uniunii Europene, versiunea consolidata).
In drept, reclamatul si-a intemeiat actiunea pe prev. art.110 din Tratatul CE, art.7 din Legea nr. 554/2005, art. 274 C.p.civ., art. 1092, 992-997 C Civ., art.148 al.2 si al.4 din Constitutie
Au fost depuse la dosar în fotocopii următoarele înscrisuri: certificat, decizie de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, chitanta, carte de identitate a vehiculului, certificat de inmatriculare, factura, contract de vanzare cumparare.
Actiunea a fost legal timbrata cu suma de 43 lei si 0.3 lei timbru judiciar.
Parata Direcția Generală a Finanțelor Publice București prin DGRFPB nu a depus intampinare in termenul legal.
Pârâta Administratia Finantelor Publice Sector 4 prin DGRFPB a depus intampinare in termenul legal la data de 11.04.2014 prin care a invocat exceptia lipsei calitatii pocesuale pasive, aratand totodata ca, prin OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, a fost stabilita o procedura speciala de restituire a taxei de prima inmatriculare, ulterior mentinuta prin Legea nr.9/2012. Parata arata ca prin exonerarea de la plata taxei speciale de prima inmatriculare, practic autovehiculul in cauza nu mai este inmatriculat avand in vedere ca nu sunt respectate prevederile art. 7 alin. 1 lit i din Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.1501 din 13.11.2006 - privind procedura inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor. Legat de fondul cauzei, practica instantelor s-a conturat in sensul admiterii cererilor de restituire intrucat solicitarea platii acesteia contravine prevederilor art.90 din Tratatul de Instituire a CE, insa aceasta practica contravine prevederilor art.16 din Constitutie, intrucat creeaza privilegii nejustificate pentru o alta categorie de cetateni, care sunt tinuti in continuare la plata taxei speciale de poluare.
In drept s-au invocat prev. C.pciv., OG 92/2005 si OUG 50/2008.
A formulat cerere de chemare in garantie a Administratiei F. de Mediu.
A fost incuviintata proba cu acte pentru toate partile.
La termenul din data de 15.04.2014, instanta a pus in discutia partilor exceptia lipsei calității procesuale pasive a AFM si a DGFPMB invocata din oficiu si AFP sector 4 invocata de parata prin intampinare, precum si exceptia inadmisibilitatii petitului vizand anularea deciziei de calcul.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a paratelor DGFPMB si AFM, invocată de instanță din oficiu, a fost admisă întrucât aceste pârâte nu sunt emitentele actului administrativ contestat, motiv pentru care acțiunea formulata in contradictoriu cu acestea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.F.P sector 4 a fost respinsă ca neîntemeiată, față de împrejurarea că exista raporturi juridice intre reclamant si aceasta parata, generate de faptul încasării taxei de către aceasta și emiterii deciziei de calcul al taxei pe poluare.
Excepția inadmisibilității petitului vizând anularea deciziei de calcul a fost admisă, avându-se în vedere faptul că, potrivit art.205-208 din C.procedura fiscală, instanța poate soluționa doar contestațiile împotriva deciziilor de soluționare pronunțate în contestațiile administrative si nu poate dispune direct anularea deciziei de calcul, iar reclamanta nu a solicitat prin acțiune și anularea deciziei de soluționare a contestației.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că reclamantul a achizitionat prin contractul de vanzare cumparare din 05.12.2011 de la fila 11, un autoturism second hand marca Volkswagen Passat cu numar de identificare WVWZZZ3CZ9E043832, an de fabricatie 2009, inmatriculat pentru prima data la 16.09.2008, iar pentru inmatricularea in Romania, a fost nevoit sa plateasca o taxa pentru emisiile poluante in cuantum de 5.206 lei, astfel cum rezulta din decizia de calcul a taxei nr._/17.01.2012 si din chitanta . nr._/18.01.2012(f.5-6).
Acesta a formulat plangere prealabila inregistrata la pârâta AFP Sector 4(f.34), prin care a solicitat restituirea taxei pentru emisiile poluante achitate, la care parata a raspuns negativ prin Decizia nr.9/10.01.2013(fila 27).
Ca urmare, instanța de fond a apreciat că acesta s-a adresat corect autorității emitente a deciziei de calcul a taxei, care este si institutia care a incasat contravaloarea taxei pentru emisiile poluante si ca prin masura impunerii acestei taxe in legislatia interna i s-a produs reclamantului o vatamare, in conditiile in care aceste norme incalca legislatia comunitara, astfel ca avea interes sa uzeze de prevederile Legii 554/2004.
Totodată, instanța de fond a constatat că reclamantul a formulat in termenul legal, prev.de art.11 din acelasi act normativ, actiune in instanta, atat fata de refuzul nejustificat de restituire a taxei, cat si pentru restituirea sumei platite.
In privinta cererii de restituire a sumei achitate, tribunalul a retinut ca plingerea prealabila nu era necesara conform art.7 al. 5 din Legea nr.554/2005 raportat la art.2 al.2 din Legea nr.554/2005 si fata de Decizia nr.24/2011 a ICCJ, pronunțată în această materie.
Referitor la fondul cauzei, în speță sunt incidente prevederile Legii nr.9/2012 (adoptată ulterior intrării în vigoare a O.U.G.50/2008).
Problema de drept dedusa judecății este daca taxa pentru emisii poluante stabilita de dispozitiile Legii nr. 9/2012 este legal perceputa de catre statul roman, in conditiile aderarii Romaniei la spatiul comunitar.
Potrivit art. 4 al.1 din Legea 9/2012, reclamantul are obligatia de a achita taxa pentru emisiile poluante reglementata, taxa care se face venit la fondul pentru mediu si se gestioneaza de Administratia F. pentru Mediu.
Tribunalul a considerat că refuzul pârâtei de restituire a sumei incasate cu titlu de taxa de emisii poluante este nejustificat.
Potrivit art.4 din Legea nr.9/2012,(1) Obligatia de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia inscrierii in evidentele autoritatii competente, potrivit legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de catre primul proprietar din Romania si atribuirea unui certificat de inmatriculare si a numarului de inmatriculare;
b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri prevazute la art. 3si 8;
c) la reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului platitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art.7.
(2) Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.”
Astfel, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 13.01.2012, rezultă că taxa pentru emisiile poluante este datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate în țara.
In consecință, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . prevederilor L. 9/2012.
Așadar, legiuitorul a reglementat, . ca taxa de poluare, sub denumirea ,,taxa pentru emisiile poluante”, al cărei scop este, în principiu, corect - poluatorul plătește, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art.90 par.1 din Tratatul de Instituire a CE, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducereala îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Potrivit dispozitiilor constituționale sus aratate, și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre ale Uniunii Europene de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Este de menționat că pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de emisii poluante contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile art. 2 al. 1 lit. l din L. 9/2012, a reținut Tribunalul că taxa pentru emisiile poluante, este definita de legiuitor ca fiind ,,l) taxa – reprezinta suma datorata de catre contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 si N1, N2, N3”.
In chiar preambulul acestei legi, se menționează ca taxa pentru emisiile poluante este chiar noua taxa de poluare, si in cuprinsul acesteia nu sunt regăsite modificări substanțiale ale fostei O.U.G.50/2012 care a reglementat vechea taxă de poluare, în prezent suspendată de la aplicare.
Coroborând prevederile legale in vigoare cu normele europene, rezultă că pentru un autovehicul produs în România sau în alte state membre UE, nu trebuie sa se perceapa o noua taxa, independent de denumirea acesteia, ( taxa de poluare, sau taxa pentru emisiile poluante), dacă a fost anterior înmatriculat . al Uniunii Europene.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
In consecinta, L.9/2012 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Tribunalul a mai remarcat un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 13.01.2012 (respectiv 1.07.2008, conform O.U.G.50/2008) și cele care înmatriculează autovehicule ulterior, doar aceste din urmă persoane plătesc taxa pentru emisiile poluante (respectiv de poluare) deși este evident că poluarea deriva de la ambele categorii de autoturisme. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pentru emisiile poluante (respectiv de poluare) de faptul înmatriculării, deși din preambulul L. 9/2012 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, ceea ce implica instituirea unei taxe de emisii poluante (de poluare) pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat că reclamantului in mod nejustificat i s-a perceput taxa pentru emisiile poluante, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004, republicată, să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art.18 alin.1 din Legea nr.554/2005 republicată, Tribunalul a admis in parte cererea si a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5.206 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante si a dobânzii legale calculate în condițiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala, de la data plății și pana la data restituirii efective, având in vedere considerațiile stabilite in cauza I. .
F. de dispozițiile art.60 C.p.civ., Tribunalul a admis și cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu formulată de pârâtă si a obligat chemata in garantie la plata catre parata AFP sector 4 a sumei de 5.206 lei, taxa pentru emisiile poluante si a dobanzii legale calculate in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala, de la data platii si pana la data restituirii efective, intrucat suma achitata paratei cu titlul de taxa pe poluare a fost virata de parata in contul AFM, suma constituindu-se venit la bugetul F. pentru Mediu si fiind gestionata de chemata in garantie, potrivit art.1 al.1 si art.5 al.4 din OUG nr.50/2008.
În temeiul art 274.C.p.civ., întrucât pârâta a căzut în pretenții, instanța de fond a obligat parata și la plata sumei de 539 lei (taxa timbru si onorariu avocat), cheltuieli de judecata catre reclamant, pe temeiul culpei sale procesuale.
În privința onorariului de avocat, instanța de fond a dispus reducerea acestuia întrucât, în raport de prestația efectivă a avocatului și de faptul că pricina s-a soluționat la al doilea termen de judecată, plata unui onorariu mai mare nu se justifică.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice (A.S.4 a F.P.), prin reprezentant Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice București (D.G.R.F.P.B.), în temeiul art.304 pct.9 și art.304 ind.1 C.pr.civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate, în principal, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, pe fond, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
1. Arată că in mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice.
Învederează instanței faptul că în conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului.
De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolului 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, în calitate de titular, este Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.5 alin.1) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului, in cuprinsul dispozițiilor art.3 din Legea nr.9/2012 arătându-se încă o dată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Învederează faptul ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către, destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa pentru emisiile poluante achitată de către intimatul - petent nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 4, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de către acesta, între instituția recurentă si intimatul-reclamant nu există nici un raport juridic fiscal privind încasarea acestei taxe pentru emisiile poluante, motiv pentru care solicită admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2. În ceea ce privește fondul cauzei, arată că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere considerentele următoare:
Astfel, arată că urmare solicitării reclamantului, în temeiul Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, A.F.P sector 4 a procedat, în baza datelor înscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru suma de 5206 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de către acesta.
Așa cum se poate observa din motivele prezentei acțiuni, reclamantul nu contestă modalitatea de calcul al taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr.9/2012, ci susține faptul că legislația națională contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Însă, arată că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în special prin art.4 din acest act normativ, s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plății taxei:
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat în vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012 și care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu, fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in România, rezultă ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, arată că prin Legea nr.9/2012, ce a intrat în vigoare începând cu data de 13.01.2012, s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art.4.
Mai mult, arată că prin Legea nr.9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligația plății taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se înmatriculează pentru prima dată în România, cât și pentru cele pentru care se realizează prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitată taxa de poluare potrivit O.U.G. nr.50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, roagă să se aibă în vedere faptul că ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr.50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin.1 din Legea nr.9/2012.
Astfel, având in vedere că taxa pentru emisiile poluante a fost achitată de reclamant în baza unor dispoziții legale în vigoare, respectiv Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, consideră ca suma nu poate fi restituită, motiv pentru care roagă să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din Legea nr.9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezultă fără dubii că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care solicită să se considere taxa de poluare achitată de reclamant ca legal datorată.
Si cu privire la obligarea la plata dobânzii fiscale, sentința este netemeinica si nelegala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este indeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Astfel, nici una dintre condiții nu este indeplinita in cauza, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistand nici titlul de creanța.
Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila.
De asemenea, solicitarea de dobânzi fiind un capăt de cerere accesoriu primului capăt, se impune respingerea lui ca neintemeiat si in plus, se poate observa ca in mod greșit a fost solicitata obligarea paratelor la plata accesoriilor atat timp cat reclamantanu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, aceasta taxa de poluare fiind plătită in baza unui temei legal.
Potrivit art.11 din OG nr.13/2011 a fost abrogata Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicitate instanței, sa se constate ca nu sunt intrunite condițiile prevăzute de art.453 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este indeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamanta, fiind temeinic si legal intocmite, motiv pentru care solicitam respingerea si acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat si modificarea sentinței recurate, in principal in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar pe fond ca neintemeiate.
În drept, s-a întemeiat pe art.304. pct.9 Cod Procedura Civila.
Intimatul V. G., în baza art. 114-115, 308 Cod pr. Civilă, a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă DGRFP București, în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.2790/15.04.2014, pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală pentru motivele reținute și de instanța de fond.
Intimata chemată în garanție nu a formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă, recurenta pârâtă depunând la dosar, la solicitarea instanței de recurs, adresa nr._/22.10.2014, conform căreia, în cazul autoturismului marca Volkswagen Passat cu număr de identificare WVWZZZ3CZ9E043832, an de fabricație 2009, inmatriculat pentru prima data la 16.09.2008, dacă ar fi fost înmatriculat prima dată în România la data de 16.09.2008, ca autoturism nou, acest autoturism ar fi fost exceptat de la obligația de plată a taxei pe poluare, potrivit O.U.G.nr.218/2008.
Curtea de Apel București s-a constat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și 299 C. pr. civ., precum și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art. 3041 C. pr. civ., Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Sub aspectul primului motiv de recurs, Curtea are în vedere faptul că pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a faptului că suma aferentă taxei pe primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către ea, ca organ fiscal competent, independent de destinația ulterioară a sumei, astfel că acest motiv de recurs este apreciat ca neîntemeiat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, în ceea ce privește fondul cauzei, în esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la dosarul de fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
De asemenea, prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), s-a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit (prin Legea nr.9/2012), apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale(prin O.U.G. nr.1/2012), prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, rară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Practic, prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), s-a statuat că regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituit prin Legea nr.9/2012, apoi restrâns de O.U.G. nr.1/2012, este similar celui instituit prin O.U.G. nr.50/2008, fiind, deci, valabile toate concluziile enunțate anterior.
Pe de altă parte, prezenta instanță arată că, potrivit jurisprudenței sale (a se vedea decizia civilă nr.7387/13.10.2014 a Curții de Apel București – Secția a-VIII-a C.A.F.), în principiu, nu se poate retine existenta vreunei distorsionări a concurenței sau a vreunei discriminări în privinta autovehiculelor înmatriculate pentru prima data în UE în perioada 01.07._12 (categorie din care face parte și autoturismul intimatului reclamant) si reînmatriculate în România și autovehiculelor similare înmatriculate pentru prima dată în România în aceeași perioadă, deoarece în ambele situații, intimatul reclamant ar fi suportat sarcina fiscală în discuție.
Însă, în prezenta speță situația este fundamental diferită, întrucât, așa cum se arată în adresa nr._/22.10.2014, emisă de recurenta pârâtă, în cazul autoturismului marca Volkswagen Passat cu număr de identificare WVWZZZ3CZ9E043832, an de fabricație 2009, înmatriculat pentru prima data la 16.09.2008, dacă ar fi fost înmatriculat prima dată în România la data de 16.09.2008, ca autoturism nou, acest autoturism ar fi fost exceptat de la obligația de plată a taxei pe poluare, potrivit O.U.G.nr.218/2008, în considerarea capacității sale cilindrice, exceptare care viza toate autoturismele noi din această categorie, înmatriculate în România la data de referință, exceptare care se repercutează și asupra vânzărilor ulterioare, astfel că în situația concretă a autoturismului intimatului reclamant, pentru care exceptarea nu și-a produs vreun efect (spre deosebire de cazul autoturismelor din aceeași categorie, înmatriculate pentru prima oară în România la data de 16.09.2008), devine incidentă încălcarea articolului 110 TFUE, constatată prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), în sensul celor precizate anterior.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin prin Legea nr.9/2012, apoi restrâns de O.U.G. nr.1/2012 ( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autovehiculului second-hand, marca Volkswagen Passat cu număr de identificare WVWZZZ3CZ9E043832, an de fabricație 2009, inmatriculat pentru prima data la 16.09.2008, înmatriculat anterior într-o altă țară membră a Uniunii Europene.
Nu mai puțin, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că criticile sunt neîntemeiate criticile și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
De asemenea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că hotărârea sa, prin care s-a constatat neconformitatea cu dreptul comunitar a actului normativ național, este aplicabilă pentru toate cazurile care nu au fost soluționate definitiv și irevocabil, cu excepția situațiilor în care chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene restricționează producerea unor efecte, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Pe de altă parte, deoarece cererea de restituire formulată de către intimata reclamantă vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei reclamante, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
În privința capătului de cerere referitor la dobânda legală fiscală solicitată, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, indubitabil, pe de o parte, că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor), act normativ cu caracter special în raport cu O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011, reglementează exhaustiv drepturile părților raportului de drept fiscal în privința sumelor ce le au de primit în virtutea acestui raport, iar pe de altă parte, că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul doar la dobânda prevăzută de Codul de Procedură Fiscală, iar nu la dobânda legală prevăzută de O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011.
În acest context, trebuie observat că prin cererea introductivă, s-a solicitat acordarea ratei dobânzii, iar din cuprinsul acțiunii rezultă, fără echivoc, că ele sunt aferente unei sume a cărei restituire se solicită în „condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr.92/2003”, astfel că, deși este lipsit de acuratețe juridică, capătul de cerere trebuie înțeles că se referă la dobânda prevăzută de legea specială, recte art.124 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a soluționat cererea de restituire a sumelor).
Pe de altă parte, este adevărat că din analiza acestor dispoziții legale interne rezultă că dobânda fiscală se datorează de la momentul punerii în întârziere și deoarece în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere ar echivala cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea ei, dar aceste prevederi au fost înlăturate parțial, pentru ipotezele în care sumele sunt reținute în temeiul unui act normativ fiscal neconform cu legislația comunitară, precum în speță, prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, conform căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe”.
Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Practic, Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, desființează parțial (doar sub aspectul datei și pentru ipotezele indicate mai sus), cu efect ex tunc, prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Prin urmare, dobânzile solicitate de recurentul reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, curg, în principiu, de la data plății sumei de către contribuabil.
Totodată, aspectul că art.124 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, prevede că dobânzile se acordă „la cererea contribuabililor” nu poate fi interpretat în sensul restrictiv că solicitarea acordării dobânzilor trebuie adresată, exclusiv, organului fiscal competent), deoarece legea nu prevede o astfel de distincție (or, ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus. De altfel, chiar dacă legea ar fi făcut distincția invocată, ea ar fi privit doar ipoteza solicitării dobânzilor pe cale principală, iar nu și situația solicitării dobânzilor odată cu debitul principal, când se aplică principiul accesorium sequitur principale, în caz contrar încălcându-se principiile generale de drept.
Pe de altă parte, Curtea are în vedere și faptul că art.12 alin.1 și art.9 din Legea nr.9/2012 reglementează cazuri de restituire a taxei de poluare legal achitată, situație care nu se regăsește în prezenta speță, în care este vorba despre o taxă pentru emisii poluante încasată cu încălcarea dreptului comunitar, deci în mod nelegal.
De asemenea, având în vedere împrejurarea că recurenta a pierdut procesul în primă instanță și în recurs, având așadar culpă procesuală din perspectiva dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că în mod corect a fost impusă în sarcina acesteia obligația procesuală de a plăti cheltuielile de judecată ale intimatei, respectiv taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, neexistând temei legal pentru restituirea lor către intimata reclamantă, recurenta indicând un temei eronat sub acest aspect. De asemenea, nu poate fi reținută apărarea recurentei în sensul lipsei culpei sale pe motiv că taxa pe poluare a fost încasată în temeiul legii, deoarece dreptul U.E., conform art.148 al.2 și 4 din Constituție, se aplică direct și în mod prioritar față de toate normele interne, iar respectarea acestor principii incumbă tuturor autorităților și instituțiilor publice, inclusiv recurentei. Totodată, art. 274 Cod Procedură Civilă obligă instanța să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată indiferent de caracterul irevocabil sau nu al hotărârii pe care o dă, critica recurentei sub acest aspect fiind neîntemeiată.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive întemeiate de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
De asemenea, potrivit art. 274 Cod Procedură Civilă, va obliga recurenta către intimatul-reclamant la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr.32/13.06.2014 (fila 19).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2790 din 15.04.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant VAȚE G. și intimata-pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta către intimatul-reclamant la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. V. O. D. P. B. C.
GREFIER
G. P.
Red./Tehnored. V.H.- 2 ex./2014
Fond– jud. D. C.
Tribunalul București - Secția a-II-a
| ← Pretentii. Decizia nr. 9139/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 9361/2014.... → |
|---|
