Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7831/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7831/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 1301/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7831
Ședința publică de la 23.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: G. L. Z.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către recurenta-reclamantă H. D. VLADUTA, împotriva sentinței civile nr. 2122/21.03.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect pretenții - taxă de poluare.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin C. Registratură al instanței, în data de 11.09.2014, de către recurenta-reclamantă a unor note de ședință prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă la care a atașat dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 21,5 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei, după care:
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, părțile nu au răspuns.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurenta-reclamantă, declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr._, pentru motivele de fapt si de drept expuse in cuprinsul acestei cereri (file 4-9), reclamanta H. D. VLADUTA, in contradictoriu cu parata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCURESTI, a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna:
1) anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/22.11.2012 emisa de parata;
2) obligarea paratei la restituirea sumei de 4.910 lei achitata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, in baza anterior mentionate;
3) obligarea paratei la plata dobanzii fiscale aferente sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculata de la data perceperii taxei si pana la data restituirii ei;
4) obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus inscrisuri.
In aparare, conform prevederilor art. 115 si urm. C.proc.civ., parata a depus intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii. Totodata, conform prevederilor art. 60 si urm. C.proc.civ., parata a depus cerere de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu (file 30-32).
Chemata in garantie, legal citata, nu s-a infatisat si nu a depus intampinare.
Prin sent.civ. nr. 2122/21.03.2014, Tribunalul București, secția a II-a de cont.adm.fisc. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins cererea principală ca neîntemeiată, respectiv cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
I. In fapt
1. La data de 12.09.2011, reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul folosit marca Cadillac, fabricat in anul 2006 si inmatriculat pentru prima data in Republica Italiana, la data de 11.09.2008 (file 12-17).
2. La data de 21.11.2012, reclamanta a depus la registratura paratei o cerere prin care a solicitat calcularea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevazuta de Legea nr. 9/2012 pentru autovehiculul cumparat, iar organul fiscal mentionat a emis, la data de 22.11.2012, Decizia nr._, prin care a stabilit in sarcina reclamantei obligatia de plata a sumei de 4.910 lei, cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (file 35-37).
3. La data de 23.11.2012, reclamanta a achitat la unitatea de trezorerie din cadrul paratei suma reprezentand taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 10).
4. La data de 15.01.2013, pentru motive similare celor expuse in cuprinsul prezentei cereri de chemare in judecata, reclamanta a solicitat paratei restituirea sumei achitata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (file 23-24).
5. Raspunzand solicitarii reclamantei, prin adresa nr._/25.01.2013, parata i-a comunicat refuzul sau de solutionare favorabila a cererii, cu motivarea ca restituirea taxei este lipsita de temei legal (fila 27).
Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul a reținut că în cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 rap. la art. 2 lit. e) si art. 5 alin. 3 din Legea nr. 9/2012, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, si anume in competenta organului fiscal teritorial în a cărui evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe.
In cauza, analiza cererii reclamantei, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, releva faptul ca petitul principal al acestei cereri vizeaza un act administrativ fiscal tipic (decizia mentionata la pct. I.2 de mai sus) emis de parata.
In mod corespunzator, organul fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata in prezenta actiune in contencios fiscal este parata din prezenta cauza.
Pentru aceste motive, exceptia analizata a fost respinsa ca fiind neintemeiata.
2) Cu privire la fondul cauzei
Cu titlu preliminar, avand in vedere ca raporturile juridice de drept material fiscal s-au nascut la data perceperii de catre taxei contestate, normele juridice aplicabile litigiului, conform principiului tempus regit actum, sunt cele in vigoare la acest moment.
Taxa in discutie, denumita anterior „taxa pe poluare” a fost introdusa prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificari prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 117/2009 si O.U.G. nr. 118/2010.
O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogata prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data emiterii deciziei mentionate la pct. I.2 de mai sus.
Problema dedusa judecății constă în a lămuri, in raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin prevederile legale redate la pct. II.1 de mai sus contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art. 110 TFUE a fost amplu analizata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza I. T. impotriva Statului roman - C-402/09.
Argumentele Curtii, expuse în acea cauză, sunt valabile, mutatis mutandis, si in cazul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementata in baza Legii nr. 9/2012, act normativ care prevede aceleasi criterii de determinare a taxei ca si O.U.G. nr. 50/2008.
Asa fiind, in principiu, nu se poate retine existenta vreunei distorsionari a concurentei in privinta autovehiculelor inmatriculate pentru prima data in UE in perioada 01.07._12 (categorie din care face parte si autovehiculul reclamantei, conform celor aratate la pct. I.1 de mai sus) si reinmatriculate in Romania si autovehiculelor similare inmatriculate pentru prima data in Romania in aceeasi perioada.
In concret, reclamanta din prezenta cauza era pusa in fata urmatoarei optiuni: fie sa cumpere autovehiculul inmatriculat pentru prima data in Republica Italiana in data de 11.09.2008, fie sa cumpere un autovehicul similar, inmatriculat pentru prima data pe teritoriul Romaniei in data de 11.09.2008
In primul caz, reclamanta a suportat valoarea de circulatie a autovehiculului, la care s-a adaugat valoarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule stabilita prin decizia contestata, in baza Legii nr. 9/2012.
In al doilea caz, care reprezintă ipoteticul termen al comparației, conform hotărârii T., reclamanta ar fi suportat valoarea de circulatie a autovehiculului similar, valoare in care, insa, era incorporata si valoarea reziduala a taxei pe poluare platita la prima inmatriculare in Romania, in data de 11.09.2008, conform prevederilor O.U.G. nr. 50/2008.
In ambele cazuri, pretul final al autovehicului include valoarea reziduala a taxei pe poluare prevazuta de O.U.G. nr. 50/2008, respectiv valoarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementata de Legea nr. 9/2012. Or, asa cum am aratat, ultima dintre valorile anterior mentionate se determina in baza unor criterii care asigura ca taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu depaseste valoarea reziduala a taxei incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de Legea nr. 9/2012. Asadar, in ambele situatii, reclamanta ar fi suportat sarcina fiscala in discutie.
Dealtfel, chiar textul art. 7 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, redat la pct. II.1 de mai sus, similar art. 8 alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2008, releva această identitate de valoare între valoarea reziduală a taxei incorporata in valoarea vehiculului autohton similar si valoarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Pe de alta parte, in speță nu poate fi reținută ca sursă a discriminării faptul că autoturismele inmatriculate ulterior datei de 1 iulie 2008 au fost supuse taxei pe poluare pe când cele înmatriculate anterior acestei date nu erau supuse unei asemenea sarcini fiscale, în ciuda faptului că poluau la fel. Cu privire la această pretinsă discriminare, jurisprudența CJUE este foarte clară: articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente. Atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior, împrejurarea aceasta nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (par. 51 hotărârea T.).
In concluzie, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule stabilita in sarcina reclamantei are caracter neutru, inscriindu-se in limitele autonomiei statului roman in materia impozitarii interne. O asemenea taxa nu este contrara prevederilor art. 110 par. 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta H. D. Vlăduța, care a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea cererii, arătând în esență că dispozițiile Legii nr. 9/2012, astfel cum au fost aplicate (parțial) în cursul anului 2012, prin efectul OUG nr. 1/2012, sunt contrare dispozițiilor dreptului european, favorizând cumpărarea de autoturisme înmatriculate în România, în detrimentul celor de import.
S-au solicitat totodată cheltuieli de judecată.
Intimatele, legal citate, nu au depus întâmpinare.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Curtea are în vedere, în primul rând, decizia nr. 24/2011 adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
De asemenea, în condițiile în care recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 4 București a emis Decizia nr._/22.11.2012 privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (f. 11 dosar fond), act administrativ a cărui legalitate se contestă în cauză, întrucât intimatul-reclamant a solicitat restituirea taxei calculate și încasate de recurentă, în mod legal a reținut tribunalul că intimata Administrația Finanțelor Publice sector 4 București are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fond, Curtea constată că în mod nelegal a respins acțiunea Tribunalul București, considerând fără temei că în cauză nu se poate reține constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă.
Prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în care instanța de fond a apreciat în mod corect că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
În mod corect s-a reținut că prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Prin Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea nu subscrie considerentelor tribunalului, care apreciază că situația achiziției autoturismului din Italia ar duce la consecințe economice similare cu achiziția unui autoturism înmatriculat anterior în România și care ar încorpora valoarea reziduală a taxei de poluare, considerente care, pe de-o parte, pornesc de la o apreciere prea generală și contrară jurisprudenței majoritare a instanțelor judecătorești, potrivit căreia sistemul instituit de OUG nr. 50/2008 era contrar dreptului comunitar, iar pe de altă parte, nu sunt incidente în fiecare situație, existând și autoturisme care fuseseră înmatriculate prima oară în România anterior adoptării legislației referitoare la taxa de primă înmatriculare și a căror achiziție apare astfel a fi încurajată, mediat, prin reglementarea în discuție, în condițiile în care OUG nr. 1/2012 a suspendat tocmai dispozițiile care instituiau egalitatea de tratament pentru cele două situații.
Curtea va avea în vedere și Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11, prin care s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Totodată, se constată că sunt îndeplinite în cauză condițiile art. 60 C.pr.civ. 1865, întrucât taxa a cărei restituire se solicită a fost virată de recurentă chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, iar Curtea se consideră învestită și cu soluționarea acestei cereri, în prezența recursului reclamantei și a schimbării soluției cererii principale, în condițiile în care legea aplicabilă cauzei nu cunoaște instituția recursului provocat.
În raport de considerentele ce preced, recursul este fondat, urmând a fi admis, potrivit art. 304 pct. 9 și art. 312 alin.3 C.pr.civ. 1865, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, a anulării deciziei de calcul nr._ din 22.11.2012 și a obligării pârâtei Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice la plata sumei de 4910 lei și a dobânzii fiscale de la data plății (23.11.2012) până la restituirea efectivă către reclamant.
Va fi admisă cererea de chemare în garanție.
Va fi obligată chemata în garanție AFM la plata sumei de 4910 lei către pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice.
Vor fi menținute celelalte dispoziții.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., va fi obligată intimata căzută în pretenții și aflată în culpă procesuală la plata sumei de 566 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (fond și recurs), reprezentând onorariul avocatului în cuantum de 500 lei, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, respectiv taxa de timbru și timbrul judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de către recurenta-reclamantă H. D. VLADUTA, împotriva sentinței civile nr. 2122/21.03.2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată.
Anulează decizia de calcul nr._ din 22.11.2012.
Obligă pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice la plata sumei de 4910 lei și a dobânzii fiscale de la data plății (23.11.2012) până la restituirea efectivă către reclamant.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție AFM la plata sumei de 4910 lei către pârâta Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice.
Menține celelalte dispoziții.
Obligă intimata pârâtă Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice la plata sumei de 566 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (fond și recurs).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. G. L. Z. G. D.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. G.L.Z.
2 ex.
Jud. fond T.B.: A. C.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 8912/2014. Curtea de Apel... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|
